ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3795/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1957/54/2010 s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar și de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații M.I., C.O.T., A.L.T. și D.M.B. și s-a menținut arestarea preventivă pentru fiecare dintre inculpații M.I., C.O.T., A.L.T. și D.M.B. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb.

cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 și D.M.B., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb.

cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, că măsura arestării preventive a mai fost menținută de instanță, prin încheierile de la 29 iunie, 2 august 2010 și respectiv 8 septembrie, date la care inculpații au formulat și cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri care au fost respinse de către aceeași instanță, ambele soluții rămânând definitive, prin respingerea recursurilor declarate de inculpați aceștia au formulat cereri similare, de liberare sub control judiciar, care de asemenea, au fost respinse, astfel încât, avându-se în vedere că situația personală a inculpaților, dar și durata arestării lor preventive, au făcut obiectul soluțiilor deja pronunțate, atât de către instanța fondului, cât și de către instanța de control judiciar.

S-a mai reținut că, faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt grave și se încadrează în categoria infracțiunilor de corupție, iar calitatea acestora la momentul săvârșirii presupuselor fapte penale, implică o reacție adecvată din partea autorităților statului, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul ce s-ar naște în rândul opiniei publice, de insecuritate și de neîncredere în înfăptuirea actului de justiție. S-a apreciat că temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, iar în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte modificări de esență a temeiurilor avute în vedere la arestarea inițială a inculpaților și nici nu se poate aprecia că durata privării lor de libertate ar fi dobândit un caracter excesiv, ci se circumscrie unui termen rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I., C.O.T., A.L.T. și D.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel: - în mod greșit instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, circumscrise art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă, întrucât pericolul social generic al infracțiunii este diminuat serios prin recalificarea juridică a faptelor și reținerea disp. art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002 ceea ce a condus la noi limite de pedeapsă situate între 1 și 5 ani închisoare; - nu existe date și probe care să impună privarea de libertate a acestora; - instanța de fond a apreciat greșit că statutul socio-profesional al inculpaților ar spori starea de pericol pentru ordinea publică a faptelor săvârșite; Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaților, apreciază că nu se impune privarea de libertate a acestora pentru buna desfășurare a procesului penal, deoarece toate probele ce urmează a fi administrate în cauză nu au legătură cu inculpații pe care îi reprezintă, care au recunoscut faptele. Instanța avea obligația de a analiza circumstanțele personale ale inculpaților și de a raporta aceste circumstanțe personale la circumstanțele reale ale faptelor presupus săvârșite de acesta.

S-a susținut că în materia măsurilor preventive nu există autoritate de lucru judecat, iar simpla trecere a timpului reprezintă un element nou ce trebuie analizat de instanță și că este nejustificată temerea instanței că inculpații, în stare de libertate, ar influența judecata cauzei. Recurenții au solicitat admiterea recursurilor formulate, casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de aceștia, cu consecința punerii de îndată în libertate. În subsidiar, au solicitat admiterea recursurilor declarate, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar în condițiile art. 160 6 - 160 10 C. proc.

pen. Recursurile inculpaților sunt nefondate. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, precum și a disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală și temeinică. Astfel, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1957/54/2010 privind pe inculpații M.I., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

combinat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 256 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și D.M.B., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., verificând arestarea preventivă a inculpaților în cursul judecății și constatând incidența disp. art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a constata legalitatea și temeinicia arestării preventive dispusă față de inculpații sus-menționați și a dispus menținerea acesteia pe perioada prev. de art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., prin încheierea din 19 octombrie 2010, pronunțată de această instanță. În considerarea acestei dispoziții, instanța de fond a reținut, în mod corect, că prin încheierea nr. 4 din 6 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 1401/54/2010 al Curții de Apel Craiova, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.I., C.O.T. și A.L.T., pe o durată de 29 de zile, iar prin încheierea nr. 7 din 28 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 1598/54/2010 al Curții de Apel Craiova, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați pe o durată de 30 zile, începând cu 4 iunie 2010 și până la 3 iulie 2010, inclusiv, iar prin încheierea nr. 9 din 8 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1703/54/2010 al Curții de Apel Craiova s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M.B.

pe o durată de 29 de zile începând cu 8 iunie 2010 și până la 6 iulie 2010, inclusiv, apreciindu-se că în cauză sunt indicii temeinice și probe că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Procedând astfel, s-a reținut temeinic că faptele pentru care sunt cercetați cei patru inculpați sunt grave și se încadrează în categoria infracțiunilor de corupție, iar calitatea acestora la momentul săvârșirii presupuselor fapte penale, implică o reacție adecvată din partea autorităților statului, pericolul concret pentru ordinea publică constând tocmai în sentimentul care s-ar naște în rândul opiniei publice, acela de insecuritate și de neîncredere în înfăptuirea actului de justiție.

Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive. Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu s-au modificat, că în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte modificări de esență a temeiurilor avute în vedere la arestarea inculpaților.

În mod just s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie înțeles și apreciat în sens larg prin raportare nu doar la elementele care țin strict de persoana inculpaților sau de instrumentarea cauzei penale, ci trebuie apreciat prin prisma naturii infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, astfel încât reacția societății să fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare ale celorlalți membri ai săi. Așadar, Curtea de Apel Craiova a menținut starea de arest a inculpaților recurenți, constatând că nu sunt nici temeiuri care să impună revocarea acesteia, în baza disp. art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen. Inculpații recurenți au invocat lipsa vinovăției cu privire la faptele ce fac obiectul judecății, precum și greșita încadrare juridică a acestora, însă aceste aspecte nu pot fi examinate de instanța de recurs în acest moment procesual, fiind atributul instanței care judecă fondul cauzei, ca pe baza probelor administrate, să stabilească vinovăția sau nevinovăția inculpaților. De asemenea, recurenții – inculpați au invocat depășirea termenului de judecare al unei cauze penale, încălcându-se astfel disp. art. 5 din CEDO, precum și ale art. 23 din Constituția României. Sub acest aspect, se constată că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata măsurii arestării preventive; este de observat că art. 23 din Constituție se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, care nu poate depăși 180 zile, ceea ce nu este cazul în speță, inculpații fiind trimiși în judecată înainte de împlinirea acestui termen.

În raport cu art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României, măsura privativă de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Raportat la temeiurile de fapt avute în vedere de instanța de fond și la pericolul social apreciat și cu referire la rezonanța faptelor comise, la statutul și funcțiile exercitate de către inculpați( judecători și avocați), criticile formulate de aceștia privind depășirea duratei rezonabile a stării de arest preventiv sunt neîntemeiate.

Instanța de fond examinând cererile formulate de inculpați în cadrul procedurii reglementate de disp. art. 160 8 C. proc. pen. și art. 160 6 C. proc. pen., a constatat în mod corect că, condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererilor au fost îndeplinite, însă sub aspectul temeiniciei acestea au fost respinse. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească noi infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Așa cum s-a statuat liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive. Din această perspectivă, instanța de fond a apreciat în mod corect că până la acest moment temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat, nu au încetat, ele subzistă în continuare, iar în favoarea acestora nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate. Pe de altă parte, s-a constatat că în mod corect că nu există temeiuri noi care să fi justificat revocarea arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați cu o altă măsură restrictivă de libertate.

Este de netăgăduit dreptul și posibilitatea fiecărui inculpat de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar pe tot parcursul procesului penal în baza disp. art. 5 C. proc. pen. și art. 5 paragraf 3 din CEDO, însă aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri constituie o facultate a organului judiciar prin raportare la disp. art. 136 alin. (8) C. proc. pen. Această împrejurare rezultă din dispozițiile exprese ale art. 160 și următoarele C. proc. pen., care statuează asupra posibilității de acordare a liberării provizorii de către organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpaților de a formula o atare cerere, nu echivalează automat cu însăși admiterea cererii în orice condiții.

Instanța trebuie să analizeze și oportunitatea unei astfel de cereri prin raportare la disp. art. 136 alin. (2) și alin. (8) C. proc. pen., având posibilitatea de a admite sau de a respinge motivat cererea, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală. Ținând seama de faptul că inculpații au criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul dispoziției vizând respingerea cererilor formulate de aceștia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în raport de disp. art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., criticile nu pot fi analizate, întrucât „ încheierea prin care prima instanță,… respinge cererea de înlocuire … a măsurii preventive cu o altă măsură preventivă” nu este supusă niciunei căi de atac.

Pentru considerentele arătate, văzând disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.I., C.O.T., A.L.T. și D.M.B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pe care o menține ca legală și temeinică. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., C.O.T., A.L.T. și D.M.B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1957/54/2010. Obligă recurenții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2010.