ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2210/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2210/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția
penală și de minori, a respins cererea formulată de inculpatul C.O.T. privind
modificarea controlului judiciar stabilit prin decizia penală nr. 245 din 25
ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin încheierea din 1
aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj .
În esență s-a reținut că inculpatul M.I., avocat în
Baroul Dolj a pretins și primit, la data de 5 mai 2010 suma de 45.000 Euro din
care a păstrat pentru sine suma de 13.000 Euro , în scopul de a interveni prin
intermediul inculpaților C.O.T., avocat, și A.L., judecător, pe lângă
judecătorul D.M.B., pentru ca acesta să dispună judecarea în libertate a
numiților S.S., D.C. și C.M. și să le aplice o pedeapsă favorabilă, în
condițiile în care aceștia erau judecați pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și se aflau în arest preventiv la
Penitenciarul Craiova.
S-a reținut că inculpatul C.O.T. a primit de la
denunțătorul D.G.A., prin intermediul inculpatului M.I. suma de 32.000 Euro,
din care a oprit pentru sine suma de 12.000 Euro, iar 20.000 Euro i-a dat
inculpatului A.L.T. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.M.B. în favoarea
celor trei denunțători, cercetați în stare de arest.
Inculpatul A.L.T. a fost trimis în judecată pentru
infracțiunile mai sus menționate, stabilindu-se că la data de 5 mai 2010, a
primit de la denunțători, prin intermediul inculpatului C.O.T., suma de 20.000 Euro
din care a păstrat pentru sine suma de 5.000 Euro, iar suma de 15.000 Euro a
predat-o inculpatului D.M.B. în scopul judecării în stare de libertate și
aplicării unor pedepse favorabile clienților avocatului C.M.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ DNA
Serviciul Teritorial Craiova nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010 au fost trimiși în
judecată în stare de arest preventiv inculpații M.I. și C.O.T. pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.,
combinat cu art. 6 din Legea 78/2000; A.L.T. pentru săvârșirea infracțiunii de
trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (3)
din Legea 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de
art. 26 rap. la art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul D.M.B. pentru săvârșirea
infracțiunii trafic de influență prev. de art. 254 C. pen., combinat cu art. 7
din Legea 78/2000.
Inculpații M.I., C.O.T. și A.L.T. au fost arestați
preventiv la data de 6 mai 2010, prin încheierea penală nr. 4 din 6 mai 2010,
pronunțată în dosar nr. 1401/54/2010 al Curții de Apel Craiova, reținându-se ca
temeiuri ale arestării preventive dispozițiile art. 143 C. proc. pen. raportat
la art. 148 lit. f) din același cod, stabilindu-se că în cauză există indicii
temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit
infracțiunile pentru care au fost cercetați și că raportat la gravitatea
faptelor, calitatea pe care inculpații au avut-o la momentul săvârșirii lor și
necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal, lăsarea lor în
libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul C.O.T.,
a casat încheierile din 14 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în
dosarul nr. 1957/54/2010 cu privire la greșita respingere a cererii de liberare
provizorie sub control judiciar și cu privire la greșita menținere a stării de
arest a inculpatului C.O.T. și, în rejudecare, a admis cererea de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului
C.O.T., dacă nu este arestat în altă cauză și a constatat că dispozițiile cu
privire la menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.O.T. din
încheierea din 14 ianuarie 2011 din același dosar, au rămas fără obiect.
În baza art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen.
pe timpul liberării provizorii a obligat inculpatul să respecte următoarele:
a) - să nu depășească limita teritorială a județelor
necesară deplasării de la domiciliu la instanța de judecată;
b) - să se prezinte la instanța de judecată ori de
câte ori este chemat;
c) - să se prezinte la Poliția
Municipiului Craiova, organul desemnat de instanță cu supravegherea, conform
programului stabilit de acesta;
d) - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea
instanței care a dispus măsura;
e) - să nu dețină, să nu folosească și să
nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 160
2
alin. (3)
1
C.
proc. pen. instanța impune inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să
respecte următoarele obligații:
- să nu se apropie de persoana denunțătorilor, a
membrilor familiilor acestora, de persoana coinculpaților, a martorilor,
experților și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de avocat.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.
160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de
inculpații A.L.T. împotriva încheierilor de ședință din 14 ianuarie 2011 și D.M.B.
împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de
Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 1957/54/2010.
La data de 1 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis
cererea inculpatului C.O.T. de modificare a controlului judiciar impus inițial
prin decizia sus menționată și i-a permis acestuia să-și desfășoare profesia de
avocat.
La data de 18 mai 2011 inculpatul a formulat o nouă
cerere de modificare a controlului judiciar
în sensul de a se dispune ridicarea obligației de a nu depăși limita
teritorială și să fie circumscrisă doar la nivelul țării și nu județelor care
fac legătura între localitatea de domiciliu și instanța de judecată și a
obligației de a nu se apropia de persoana coinculpaților și a martorilor și de a
nu comunica cu aceștia direct sau indirect și în subsidiar să se înlocuiască
obligația de a nu depăși limita teritorială a județelor necesară de la
domiciliu la instanța de judecată cu obligația de a nu depăși țara.
Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj
a respins ca nefondată cererea formulată de
inculpatul C.O.T. privind modificarea controlului judiciar stabilit prin
decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție și prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj.
Inculpatul C.O.T. a declarat recurs împotriva
încheierii menționate mai sus și a solicitat admiterea recursului arătând ca nu
își poate desfășura profesia de avocat, ca are o familie si nu are niciun
interes sa influențeze martorii.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate
precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform
prevederilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385
6
alin. (3) și art. 385
14
din același cod, Înalta Curte constată că
recursul declarat de inculpatul C.O.T. este nefondat, pentru considerentele se
vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 160
1
C. proc.
pen. ,,în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat
preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar
sau pe cauțiune,,.
De asemenea, dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc.
pen. stabilesc că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin
liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca
fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul
urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același
și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată,
întotdeauna, la latitudinea judecătorului în faza de urmărire penală și
instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este
suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a
măsurii arestării preventive.
Tot astfel, în cazul liberării provizorii sub control
judiciar a inculpatului, instanței îi revine sarcina de a verifica, din oficiu,
sau la cerere, dacă limitele controlului judiciar instituit, marcate prin
obligațiile impuse în sarcina inculpatului prevăzute de art. 160
2
alin.
(3) C. proc. pen., sunt apte să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de
dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la art. 136 alin.
(2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art.
160
3
C. proc. pen. „
Controlul judiciar instituit de instanță poate fi
oricând modificat sau ridicat de acesta, în total sau în parte, pentru motive
temeinice.„
În absența unor criterii legale
care ar trebui să stea la baza
aprecierii
instanței asupra modificării sau ridicării controlului judiciar instituit în
cadrul liberării provizorii sub control judiciar, Înalta Curte consideră că
aceasta
trebuie să se raporteze atât la
elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la
datele care circumstanțiază
persoana inculpatului.
În ceea ce privește natura și pericolul social al
faptei,
infracțiunea de care este acuzat
inculpatul, în măsura în
care se va dovedi că există și a fost săvârșită
cu vinovăție,
este gravă, afectând imaginea
și credibilitatea avocaților, dar și a sistemului judiciar prin inducerea ideii
obținerii unor soluții favorabile ca urmare a traficării de influență, dar
natura și
gravitatea faptei reținute
nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe
inculpat de la beneficiul legal și constituțional
al modificării controlului judiciar instituit asupra sa.
În ceea ce privește
circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta
Curte constată că admiterea cererii de modificare a controlului judiciar ar
contraveni scopului acestei măsuri alternative, a cererii de liberare
provizorie sub control judiciar.
În acest sens, în mod constant, jurisprudența CEDO a
statuat că la individualizarea măsurilor preventive, (liberarea provizorie
fiind considerată o modalitate de individualizare a măsurii arestării
preventive),
se va respecta principiul
proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației aduse unei
persoane, respectiv cu cel al
necesității unei astfel de masuri pentru
realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.
În concret, recurentului inculpat i s-a permis să
exercite profesia de avocat după liberarea provizorie sub control judiciar, în
limitele impuse dar această activitate se poate realiza în localitatea de
domiciliu și a celorlalte localități din județ, astfel că Înalta Curte
apreciază că nu se justifică modificarea controlului judiciar astfel cum a fost
instituit prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție și modificat prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de
Apel Cluj.
Prin înscrisurile aflate la dosar și prin susținerile
sale, recurentul inculpat nu a dovedit că în prezent se află în imposibilitate
de a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate prin contractele de
asistență juridică.
Cu privire la solicitarea acestuia de a nu se apropia
de persoana coinculpaților și a martorilor și de a nu comunica cu aceștia,
Înalta Curte constată, de asemenea, că raportat la circumstanțele cauzei în
acest stadiu procesual, la persoana inculpatului, pentru asigurarea
desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare și față de scopul urmărit,
astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cererea
inculpatului nu este întemeiată în acest moment procesual și nu se impune
modificarea controlului judiciar astfel cum a fost solicitat de inculpat.
Din această perspectivă, Înalta Curte, în consonanță
cu jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că la luarea unei măsuri preventive,
instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze
numai la
gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu
privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său,
profesia, resursele materiale, legăturile cu
familia (cauza Neumeister
contra Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968),
consideră că în aprecierea temeiniciei unei cereri de modificare a controlului
judiciar prevalente sunt datele care țin de circumstanțierea persoanei
inculpatului.
În concluzie, Înalta Curte
apreciază că, raportat la datele concrete ale
cauzei și la persoana inculpatului, cererea de
modificare
a controlului judiciar instituit în cadrul liberării provizorii sub control
judiciar dispusă prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 20011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția penală, și ulterior modificat prin
încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj,
scopul
măsurilor preventive nu
poate fi realizat prin acordarea posibilității inculpatului de a
depăși
limita teritorială fixată și prin acordarea posibilității acestuia de a se
apropia de coinculpați și de martori, de a comunica cu aceștia.
În consecință, Înalta Curte
în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va
respinge recursul declarat
de inculpatul C.O.T., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor
judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat
din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul
C.O.T. împotriva încheierii din 20 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală
și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1957/54/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.