ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2210/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins cererea formulată de inculpatul C.O.T. privind modificarea controlului judiciar stabilit prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj . În esență s-a reținut că inculpatul M.I., avocat în Baroul Dolj a pretins și primit, la data de 5 mai 2010 suma de 45.000 Euro din care a păstrat pentru sine suma de 13.000 Euro , în scopul de a interveni prin intermediul inculpaților C.O.T., avocat, și A.L., judecător, pe lângă judecătorul D.M.B., pentru ca acesta să dispună judecarea în libertate a numiților S.S., D.C.

și C.M. și să le aplice o pedeapsă favorabilă, în condițiile în care aceștia erau judecați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și se aflau în arest preventiv la Penitenciarul Craiova. S-a reținut că inculpatul C.O.T. a primit de la denunțătorul D.G.A., prin intermediul inculpatului M.I. suma de 32.000 Euro, din care a oprit pentru sine suma de 12.000 Euro, iar 20.000 Euro i-a dat inculpatului A.L.T. pentru a interveni pe lângă judecătorul D.M.B. în favoarea celor trei denunțători, cercetați în stare de arest. Inculpatul A.L.T. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile mai sus menționate, stabilindu-se că la data de 5 mai 2010, a primit de la denunțători, prin intermediul inculpatului C.O.T., suma de 20.000 Euro din care a păstrat pentru sine suma de 5.000 Euro, iar suma de 15.000 Euro a predat-o inculpatului D.M.B.

în scopul judecării în stare de libertate și aplicării unor pedepse favorabile clienților avocatului C.M. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ DNA Serviciul Teritorial Craiova nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații M.I. și C.O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea 78/2000; A.L.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul D.M.B. pentru săvârșirea infracțiunii trafic de influență prev. de art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din Legea 78/2000. Inculpații M.I., C.O.T. și A.L.T. au fost arestați preventiv la data de 6 mai 2010, prin încheierea penală nr. 4 din 6 mai 2010, pronunțată în dosar nr. 1401/54/2010 al Curții de Apel Craiova, reținându-se ca temeiuri ale arestării preventive dispozițiile art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) din același cod, stabilindu-se că în cauză există indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și că raportat la gravitatea faptelor, calitatea pe care inculpații au avut-o la momentul săvârșirii lor și necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal, lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul C.O.T., a casat încheierile din 14 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1957/54/2010 cu privire la greșita respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cu privire la greșita menținere a stării de arest a inculpatului C.O.T. și, în rejudecare, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.O.T., dacă nu este arestat în altă cauză și a constatat că dispozițiile cu privire la menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.O.T.

din încheierea din 14 ianuarie 2011 din același dosar, au rămas fără obiect. În baza art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii a obligat inculpatul să respecte următoarele: a) - să nu depășească limita teritorială a județelor necesară deplasării de la domiciliu la instanța de judecată; b) - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) - să se prezinte la Poliția Municipiului Craiova, organul desemnat de instanță cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta; d) - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 160 2 alin. (3) 1 C. proc.

pen. instanța impune inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații: - să nu se apropie de persoana denunțătorilor, a membrilor familiilor acestora, de persoana coinculpaților, a martorilor, experților și să nu comunice cu acestea direct sau indirect; - să nu exercite profesia de avocat. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen. A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.L.T. împotriva încheierilor de ședință din 14 ianuarie 2011 și D.M.B. împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 1957/54/2010. La data de 1 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis cererea inculpatului C.O.T.

de modificare a controlului judiciar impus inițial prin decizia sus menționată și i-a permis acestuia să-și desfășoare profesia de avocat. La data de 18 mai 2011 inculpatul a formulat o nouă cerere de modificare a controlului judiciar în sensul de a se dispune ridicarea obligației de a nu depăși limita teritorială și să fie circumscrisă doar la nivelul țării și nu județelor care fac legătura între localitatea de domiciliu și instanța de judecată și a obligației de a nu se apropia de persoana coinculpaților și a martorilor și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect și în subsidiar să se înlocuiască obligația de a nu depăși limita teritorială a județelor necesară de la domiciliu la instanța de judecată cu obligația de a nu depăși țara.

Prin încheierea din 20 mai 2011 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul C.O.T. privind modificarea controlului judiciar stabilit prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj. Inculpatul C.O.T. a declarat recurs împotriva încheierii menționate mai sus și a solicitat admiterea recursului arătând ca nu își poate desfășura profesia de avocat, ca are o familie si nu are niciun interes sa influențeze martorii. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.O.T. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 160 1 C. proc. pen. ,,în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune,,. De asemenea, dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului în faza de urmărire penală și instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a măsurii arestării preventive. Tot astfel, în cazul liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, instanței îi revine sarcina de a verifica, din oficiu, sau la cerere, dacă limitele controlului judiciar instituit, marcate prin obligațiile impuse în sarcina inculpatului prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., sunt apte să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la art. 136 alin. (2) C. proc.

pen. Astfel, potrivit art. 160 3 C. proc. pen. „ Controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de acesta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.„ În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanței asupra modificării sau ridicării controlului judiciar instituit în cadrul liberării provizorii sub control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În ceea ce privește natura și pericolul social al faptei, infracțiunea de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există și a fost săvârșită cu vinovăție, este gravă, afectând imaginea și credibilitatea avocaților, dar și a sistemului judiciar prin inducerea ideii obținerii unor soluții favorabile ca urmare a traficării de influență, dar natura și gravitatea faptei reținute nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al modificării controlului judiciar instituit asupra sa. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că admiterea cererii de modificare a controlului judiciar ar contraveni scopului acestei măsuri alternative, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În acest sens, în mod constant, jurisprudența CEDO a statuat că la individualizarea măsurilor preventive, (liberarea provizorie fiind considerată o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive), se va respecta principiul proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației aduse unei persoane, respectiv cu cel al necesității unei astfel de masuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa. În concret, recurentului inculpat i s-a permis să exercite profesia de avocat după liberarea provizorie sub control judiciar, în limitele impuse dar această activitate se poate realiza în localitatea de domiciliu și a celorlalte localități din județ, astfel că Înalta Curte apreciază că nu se justifică modificarea controlului judiciar astfel cum a fost instituit prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și modificat prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj.

Prin înscrisurile aflate la dosar și prin susținerile sale, recurentul inculpat nu a dovedit că în prezent se află în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate prin contractele de asistență juridică. Cu privire la solicitarea acestuia de a nu se apropia de persoana coinculpaților și a martorilor și de a nu comunica cu aceștia, Înalta Curte constată, de asemenea, că raportat la circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, la persoana inculpatului, pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare și față de scopul urmărit, astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cererea inculpatului nu este întemeiată în acest moment procesual și nu se impune modificarea controlului judiciar astfel cum a fost solicitat de inculpat.

Din această perspectivă, Înalta Curte, în consonanță cu jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că la luarea unei măsuri preventive, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister contra Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968), consideră că în aprecierea temeiniciei unei cereri de modificare a controlului judiciar prevalente sunt datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, cererea de modificare a controlului judiciar instituit în cadrul liberării provizorii sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 245 din 25 ianuarie 20011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și ulterior modificat prin încheierea din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin acordarea posibilității inculpatului de a depăși limita teritorială fixată și prin acordarea posibilității acestuia de a se apropia de coinculpați și de martori, de a comunica cu aceștia. În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpatul C.O.T., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.O.T. împotriva încheierii din 20 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1957/54/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.