ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2669/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 29 iunie 2010, Curtea

de Apel Craiova, secția penală, a menținut starea de arest a inculpaților M.I.

(avocat), A.L.T. (judecător la Tribunalul Dolj), C.O.T. (avocat) și D.M.B.

(judecător la Tribunalul Dolj).

Prin aceeași încheiere au fost respinse

cererile de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă

neprivativă de libertate.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 39/P/2010 din 28

iunie 2010, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, înregistrat pe rolul Curții de Apel

Craiova la data de 29 iunie 2010, sub nr. 1957/54/2010, au fost trimiși în

judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M.I. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6

din Legea nr. 78/2000, C.O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C.

pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la

infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 C.

pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 și D.M.B. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb. cu art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut prin actul de trimitere în

judecată, în esență, că prin denunțurile formulate la 9 martie 2010, S.S. și

D.C. aflați în detenție preventivă în Penitenciarul Craiova, au arătat că

inculpatul M.I. le-a pretins bani pentru cercetarea lor în stare de libertate,

prevalându-se de relațiile pe care le are cu judecătorii de la Tribunalul Dolj

și Curtea de Apel Craiova.

Denunțătorul S.S. a precizat că, în cursul

lunii septembrie 2009, în timp ce se afla în Arestul I.P.J. Dolj, în stare de

arest preventiv, a fost vizitat de inculpatul M.I. - avocat în cadrul Baroului

Olt - care i-a propus să-l angajeze ca apărător ales și i-a promis, în schimbul

sumei de 20.000 euro, că va obține cercetarea în stare de libertate, atât a sa

cât și a celorlalți coinculpați din dosar, respectiv C.M. și D.C., întrucât are

influență atât la judecătorii de la Tribunalul Dolj, cât și la judecătorii de

la Curtea de Apel Craiova.

Denunțătorul D.C. a arătat că

inculpatul M.I. i-a vizitat la Penitenciarul Craiova cerând denunțătorilor,

precum și coinculpatului C.M., câte 1000 euro fiecare, cu titlu de onorariu și

câte 6000 euro fiecare, pentru a-i da judecătorilor de la Tribunalul Dolj și

Curtea de Apel Craiova în vederea judecării lor în stare de libertate.

Denunțătorii i-au spus că nu dețin

întreaga sumă și că îl vor ce telefonic ulterior.

S-a mai arătat că S.S., C.M. și D.C. fost trimiși

în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 418/P/2008 din

3 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. și art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

iar la data de 5 noiembrie 2009 cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dolj

sub numărul 13367/63/2009, repartizat spre soluționare completului

C.I.,

constituit din judecătorul D.M.B.,

grefier Ț.E.S.

Conform înțelegerii stabilite cu

inculpatul M.I., denunțătorul S.S. l-a contactat telefonic pe inculpat la 23

februarie 2010. La data de 24 februarie 2010, inculpatul a vizitat la

Penitenciarul Craiova, ocazie cu care i-a precizat denunțătorului că el și ceilalți

doi coinculpați îi vor da 1000 euro fiecare (în total 3000 euro) cu titlu de

onorariu, precum și câte 6000 euro (în total 18.000 euro) pentru a-i da

judecătorilor de la Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, și astfel să

obțină judecarea lor în stare de libertate.

Denunțătorul S.S., prin intermediul

fiului său, i-a achitat inculpatului suma de 4.100 lei reprezentând onorariu

pretins conform chitanțelor din 12 martie 2010 iar inculpatul M.I. a întocmit

contractul de asistență juridică din 12 martie 2010, pentru numiții S.S., D.C.

și C.M. (vol. I - fila 128, 129).

La termenul de judecată din 17 martie

2010, inculpatul M.I. a depus delegația în Dosarul nr. 13367/63/2009 pentru

C.M. conform înțelegerii cu S.S. din 16 martie 2010 (vol. IV - fila 14), iar la

data de 18 martie 2010 l-a vizitat la penitenciar pe denunțătorul S.S. căruia

i-a pretins suma de 45.000 euro (15.000 euro pentru fiecare inculpat din

dosar), afirmând că judecătorul de caz, inculpatul B.D., după cea a analizat

probele dosarului, i-a comunicat că suma pretinsă inițial este prea mică în

raport cu gravitatea faptei și cu valoarea prejudiciului cauzat, motivând că de

judecătorul respectiv depinde judecarea lor în stare de libertate și

individualizarea pedepselor, iar banii îi va primi personal judecătorul, după

ce vor fi puși în libertate.

A fost indicat în acest sens,

conținutul convorbirii ambientale din data de 18 martie 2010 de la

Penitenciarul Craiova între inculpatul M.I. și martorii D.C. și S.S. (vol. III-

filele 89-91). S-a constatat că inculpatul C.O.T., avocat în cadrul Baroului

Dolj este colegul despre care inculpatul M.I. a susținut că poate interveni pe

lângă judecătorul D.B. În cursul lunii mai inculpatul M.I. i-a solicitat

inculpatului C.O.T. sprijinul pentru a interveni pe lângă judecătorul D.M.B. să

obțină o pedeapsă mai mică și punerea în libertate a persoanelor cercetate în

stare de arest preventiv în Dosarul nr. 13367/63/2009 (declarațiile

inculpaților C.O.T. și M.I. (vol. II filele 165 - 180, 187 - 192, 208-212,

223-230).

De la finele lunii martie 2010, între

cei doi avocați au existat dese contacte directe ori prin telefon, ce s-au

derulat din două în două săptămâni, cu 2 -3 zile înainte de termenele de

judecată stabilite în dosarele în care erau judecați, în stare de arest

preventiv, denunțătorii.

Potrivit declarației inculpatului M.I.

acesta a aflat de la inculpatul C.O.T. că intervenția la judecătorul D.M.B. se

face prin intermediul judecătorului A.L.T. și că inculpatul D.M. a cerut suma

de 45.000 euro pentru punerea în libertate și aplicarea unor pedepse favorabile

numiților S.S., D.C. și C.M., din care câte 2500 euro ar fi revenit pentru

fiecare din inculpații M.I. și C.O.T. iar suma de 40.000 euro judecătorilor

(vol. II - filele 170 - 180).

În cursul întâlnirii din data de 23

februarie 2010, inculpatul M.I. a comunicat denunțătorilor că judecătorul

D.M.B. „nu lucrează" singur, ci împreună cu A.L. judecător la secția

penală a Tribunalului Dolj, aspect ce a fost reiterat cu prilejul discuției pe

care inculpatul a avut-o la 28 aprilie 2010 cu martorul D.G.A. - fratele

denunțătorului D.C.

Cu prilejul unor discuții ce au avut la

16 martie 2010 și 18 martie 2010, inculpatul M.I. a atras atenția

denunțătorului că este important să fie prudenți, iar persoana care va aduce banii

pentru judecător, să fie o persoană de încredere, aspect subliniat și cu

prilejul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu denunțătorul S.S. la 1

aprilie 2010, ocazie cu care s-au înțeles ca banii să fie aduși de fratele lui

C. ori de cumnatul său, de cineva din familie (vol. III - filele 232,233).

Implicarea inculpatului A.L.T. în

activitatea infracțională derulată de inculpații M.I. și C.O.T., a rezultat din

conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în prezenta

cauză, precum și din procesele verbale de supraveghere operativă întocmită de

ofițerii D.N.A.

La data de 29 martie 2010, inculpatul M.I. a

discutat cu inculpatul C.O.T. la telefon, cerându-i acestuia să vorbească

despre dosarul în care denunțătorii aveau calitatea de inculpați (vol. II -

fila 200), iar inculpatul C.O.T. a discutat cu inculpatul A.L.T. despre acest

dosar (conform listingurilor telefonice (vol. IV - filele 54-242) iar acesta

din urmă, a intervenit pe lângă judecătorul D.B. contactându-l telefonic la 29

martie 2010, cu două zile înainte de termenul de judecată din 31 martie 2010,

în Dosarul nr. 13367/63/2009 (vol. III- fila 265), aspect ce confirmă

înțelegerea preexistentă dintre inculpații A.L.T. și D.M.B.

La 30 martie 2010, inculpatul M.I. a

fost contactat telefonic de către denunțătorul S.S. căruia i-a comunicat faptul

că în dosar se va mai acorda un  termen de două săptămâni, întrucât este prea

devreme să se dispună punerea în libertate (vol. II - filele 187, 188).

La termenul de judecată din 31 martie

2010, inculpatul D.B. a dispus amânarea judecării cauzei în Dosarul nr. 13367/63/2009,

la termenul de judecată din 14 aprilie 2010, inculpatul a fost înlocuit de

judecătorul F.E., fapt despre care inculpatul i-a încunoștințat pe denunțători

cu prilejul discuției din 13 aprilie 2010 la Penitenciarul Craiova (vol.

III

- file 98 - 100)

Inculpatul M.I. i-a asigurat pe

denunțătorii S.S. și D.C. că o să obțină judecarea lor în stare de libertate la

termenul judecată din 28 aprilie 2010, afirmațiile inculpatului M.I. bazându-se

pe promisiunile inculpatului C.O.T. căruia inculpatul A.L.T. îi transmitea cele

convenite cu inculpatul D.B.

La data de 26 martie 2010, inculpatul M.I.

i-a cerut martorului D.G.A. să pregătească suma de 45.000 euro, pentru data de

28 aprilie 2010 întrucât, la acel termen, judecătorul D.M.B. nu va mai prelungi

măsura arestării preventive a inculpaților S.S., D.C. și C.M.

La 28 aprilie 2010, martorul D.G.A. s-a

întâlnit cu inculpatul M.I. având asupra sa suma de 45.000 euro, arătându-i

suma de bani și comunicându-i că-i va da după ce judecătorul se va pronunța

însă, înainte începe ședința de judecată, inculpatul M.I. i-a spus martorului

că inculpații nu vor fi puși în libertate la acest termen, pentru că

judecătorii Secției penale fuseseră atenționați de conducerea Tribunalului Dolj

pentru lipsă de fermitate în luarea măsurii arestării preventive într-o cauză,

(vol. II - filele 102, 107).

Inculpatul D.M.B. a hotărât să ia în

pronunțare Dosarul nr. 13367/63/2009 la data de 28 aprilie 2010, fapt care a

luat prin surprindere atât pe apărătorii aleși ai celorlalți inculpați, cât și

pe inculpatul M.I., nefiind pregătiți să pună concluzii pe fond, cu atât mai

mult cu cât nu fusese epuizat probatoriul din actul de sesizare și nu reușiseră

să formuleze probe în apărare.

Inculpatul M.I. i-a transmis în acest

sens, mai multe mesaje telefonice inculpatului C.O.T. (vol. III - filele 300, 301,

303) acesta, aflat în localitatea Leamna a revenit în Craiova și l-a contactat

pe inculpatul A.L.T., după care s-au întâlnit în Curtea Tribunalului Dolj în

zona Biroului Notarial Public Găgeatu, ocazie cu care inculpatul A.L.T. a

afirmat că este și el uimit de decizia inculpatului D.B., dar va vorbi cu

acesta și lucrurile se vor rezolva, aspecte ce sunt confirmate de înregistrările

telefonice, declarațiile inculpatului C.O.T., procesul verbal de supraveghere

operativă și înregistrările video (vol.

III

- f. 154-215).

S-a mai arătat că, imediat după ce

inculpații C. și A. se întâlneau în diverse locuri, inculpatul M.I. transmitea

către denunțător ce anume urma să se petreacă la termenele de judecată dispuse

în cauză de judecătorul D.M.B., la data de 2 mai 2010, inculpatul M.I. fiind

contactat de inculpatul C.O.T. care i-a cerut să urgenteze „tranzacția"

(vol. III – f. 328-329).

La data de 3 mai 2010, inculpatul M.I. s-a

întâlnit din nou cu martorul D.G.A. la sediul Judecătoriei Craiova spunându-i

că inculpatul D.M. va adopta o soluție favorabilă persoanelor arestate doar

dacă va primi suma de 45.000 euro, în caz contrar le va aplica pedepse

drastice, de peste 10 ani închisoare, cu precizarea că judecătorul este o

persoană răzbunătoare (vol. III - filele 119-121).

În aceeași zi, inculpatul A.L.T. l-a

contactat de mai multe ori pe inculpatul C.O.T. folosind mai multe numere de

telefon, unele necunoscute acestuia și cerându-i sa se întâlnească, iar

întâlnirea a avut loc în stradă, în apropierea sediului profesional al

inculpatului C.O.T. (vol. III - filele 190-196, 208-211, 330).

Inculpatul M.I. a fost contactat de

inculpatul C.O.T., căruia i-a comunicat că cei interesați nu sunt de acord cu

suma, care li se pare prea mare, indicând suma de 30.000 euro, iar inculpatul C.O.T.

a acceptat (vol. III - filele 324-325).

Inculpatul M.I. a declarat că i-a spus

inculpatului C.O.T. că denunțătorii sunt dispuși să dea doar 30.000 euro,

pentru că intenționa să oprească pentru sine suma de 15.000 euro, apreciind că

era îndreptățit la o sumă mai mare decât cei 2500 euro, pe care ar fi trebuit

să-i primească (vol. II - filele 191 -92).

Martorului D.G.A. i s-a comunicat telefonic, de

către inculpatul M.I. la data de 4 mai 2010, că banii trebuie dați chiar în

aceeași zi și, pentru că martorul a refuzat, inculpatul M.I. a comunicat acest

lucru inculpatului C.O.T., care a avut o discuție telefonică, în cursul

aceleiași zile, cu inculpatul A.L.T. fiind sunat de către acesta din urmă de la

un telefon aparținând numitei G.E.L. (vol. III - filele 319,320,321).

La data de 5 mai 2010, în jurul orei 9

inculpatul M.I. s-a întâlnit cu martorul D.G.A. în apropierea sediului

Tribunalului Dolj acesta punând în portbagajul autoturismului inculpatului suma

de 45.000 euro.

Lângă autoturismul inculpatului M.I. a

oprit autoturismul condus de inculpatul C.O.T. și, la vederea acestuia,

inculpatul M.I. a scos din portbagajul autoturismului său o pungă de material

plastic, în care se afla suma de 45.000 euro și a urcat în autoturismul condus

de inculpatul C.O.T.

Anterior, inculpatul C.O.T. îl

contactase pe inculpatul A.L.T. de la un telefon public (vol. III - f. 354).

Cei doi inculpați, s-au deplasat până în zona

Complexului B.N., unde inculpatul C.O.T. s-a întâlnit cu inculpatul A.L.,

discutând cu acesta, după care inculpatul C.O. și-a continuat deplasarea până

la cabinetul său de avocatură amplasat pe strada F.G., la parterul blocului,

unde a purtat o discuție cu inculpatul M.I. cu privire la modul în care urmau

să împartă suma de bani (vol.

III -

filele 152-153).

Consecvent intenției sale de a opri mai

mulți bani din suma prin inculpatul M.I., profitând de lipsa momentană a inculpatului

C.O.T. din birou, a sustras o parte din bani, respectiv 10.000 euro, primind,

ulterior, de la inculpatul C.O., suma de 3000 euro.

Ulterior, inculpatul s-a deplasat pe străzile H.

și C. unde a oprit autoturismul în mijlocul străzii, a coborât și a dat pe

geamul autoturismului inculpatului A.L. un plic în care se găseau 20.000 euro,

deplasându-se ulterior până la Tribunalul Dolj.

Inculpatul a mers la un apartament

situat pe strada N.I., unde a lăsat suma de 5000 euro, iar suma de 15.000 euro

a luat-o pentru a o înmâna inculpatului D.M.B.

S-a mai reținut că în jurul orelor 12

10

,

inculpatul D.M.B. a revenit la Tribunalul Dolj, unde inculpatul A.L.T. i-a dat

suma de 15.000 euro în biroul acestora din incinta Tribunalului Dolj, în

prezența martorei C.(M.) A.C., în baza unei înțelegeri anterioare avute cu

inculpatul A.L.T. și după ce anterior procedase la modificarea cuantumului

pedepselor aplicate celor 3 inculpați, în sensul reducerii de la 5 ani la 4 ani

închisoare.

Inculpatul A.L.T. a păstrat suma de 5000

euro, urmând ca, în aceeași zi, să mai primească de la inculpatul C.O.T. suma

de 10.000 euro.

Cu ocazia percheziției domiciliare

efectuate la adresa din Craiova, str. N.I., apartamentul aparținând numitului I.M.

și folosit de inculpatul A.L. a fost găsită suma de 11.000 euro formată din 50

bancnote de câte 100 euro (într-un plic cu antetul SC C.E.V. SA) și 12 bancnote

a 500 euro, într-un plic purtând inscripția olograf G., ascuns în spatele unei

comode.

S-a constatat că 10 din seriile celor

12 bancnote, reprezentând 5000 euro în cupiura de 500 euro, se regăsesc în

procesul verbal de consemnare a seriilor și marcare criminalistică din data de

5 mai 2010 (vol. I - filele 349-383).

Din suma de 13.000 euro pe care a

oprit-o inculpatul M.I. s-au găsit cu prilejul percheziției domiciliare 7.000

euro, formați de 14 bancnote în cupiură de 500 euro, cu serii ce se regăsesc în

procesul verbal de consemnare și marcare criminalistică (vol. I - filele

271-277).

În urma cercetărilor efectuate în

cauză, a rezultat că la 5 mai 2010, inculpatul M.I. a achitat contravaloarea

unor materiale de construcții cu suma de 4500 euro, formate din 9 bancnote în

cupiură de 500 euro, martorei F.M.C., iar o bancnotă de 500 euro i-a dat-o

martorului T.C. în contul unei datorii mai vechi (vol. II -filele 86-87, 113).

Cu prilejul efectuării percheziției

corporale la 5 mai 2001, asupra inculpatului C.O.T. s-a găsit suma de 12.000

euro formată din 24 bancnote în cupiură de 500 euro, purtând serii ce se

regăsesc în procesul verbal de marcare criminalistică din 5 mai 2010 (vol. I -

filele 196-220).

S-a mai constatat că, din condica de

ședință a secției penale din cadrul Tribunalului Dolj a fost ruptă o filă,

respectiv cea anterioară filei pe care este consemnată minuta sentinței penale nr.

203 din 5 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009, iar în cuprinsul

minutei sentinței penale menționate, au fost operate modificări în sensul că a

fost aplicat fluid corector peste care s-a rescris, aspect confirmat de

raportul de constatare tehnico-științifică

din

28

mai 2010 (vol. IV - filele 316-330).

În cuprinsul minutei modificate,

inculpatul D.M.B. a omis să facă aplicarea dispoz. art. 71 C. pen. în privința

inculpatului D.C., aspect observat de grefiera Ț.E.S. la momentul completării

condicii de ședințe, aceasta sunându-l imediat pe inculpatul D.M. , convorbirea

purtată aflându-se transcrisă integral în vol.

III

- fila 348).

Cu prilejul audierii, martora C. (M.) A.C.

a declarat că a văzut în mod direct când inculpatul A.L.T. la data de 5 mai

2010 a remis o sumă de bani inculpatului D.M. în biroul judecătorilor din

cadrul secției penale a Tribunalului Dolj, martora auzindu-l pe inculpatul D.M.B.

când a solicitat grefierei E.Ț. să-i aducă dosarul privindu-l pe S.S. pe care

s-a uitat împreună cu inculpatul A. (vol. II - filele 59,66).

Martora Ț.E. a arătat că inculpatul D.B.

a modificat minuta sentinței penale nr. 203/2010, în sensul că, inițial

aplicase inculpaților o pedeapsă de 5 ani iar ulterior a redus-o la 4 ani, fapt

confirmat și de inculpatul D.B. care a arătat că i-a dictat grefierei minuta

după ciornă, pedepsele stabilindu-le la momentul dictării, ulterior, revenind

asupra deciziei inițiale și modificând pedeapsa de la 5 la 4 ani pentru unul

dintre inculpați.

De asemenea, martora a mai arătat că inculpatul

D.M. i-a solicitat în prezența martorei C.A.C. (fostă M.) și a inculpatului A.L.T.,

Dosarul nr. 13367/63/2009, privind pe S.S. după care, cei doi inculpați au studiat

împreună cea de-a doua minuta pe care o întocmiseră în acel dosar. Inculpatul C.O.T.

a declarat că știa de la inculpatul A.L. despre faptul că inculpatul D.B. aplicase

unuia dintre inculpați o pedeapsă de 5 ani, iar ulterior a revenit,

aplicându-le tuturor pe pedeapsă de 4 ani. Deși inculpatul D.M.B. a negat să ar

fi fost în biroul judecătorilor secției penale în intervalul 12

40

– 13

10

în data de 5 mai 2010, prezența sa în acel birou, în intervalul orar

respectiv, este confirmată de martorii N.E. și B.I. Din conținutul convorbirii

telefonice din 5 iunie 2010, dintre inculpatul D.M.B. și apărătorul său Ș.C. rezultă

că incuplatul face amenințări la adresa martorei (vol. III - filele 373 - 376).

Cu prilejul confruntării, martora C.A.C. a susținut că în iunie 2010,

inculpatul D.B. a avertizat-o că este posibil ca cererea ei de transfer să fie

amânată la C.S.M. și a formulat plângere penală. Potrivit raportului de

percheziție informatică din 3 iunie 2010, întocmit de Institutul pentru

Tehnologie Avansate în baza autorizației nr. emisă de Curtea de Apel Craiova,

au fost identificate pe hard disk-ul marca W.D., două elemente similare cu cel

furnizat ca referință, documentele fiind salvate pe CD -ului inscripționat (vol.

IV - filele 268-274).

În final, după prezentarea conținutului

actului de sesizare, judecătorul instanței de fond, procedând la verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, a apreciat că sunt

incidente dispozițiile art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., în sensul

că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, impun, în

continuare, privarea de libertate a inculpaților, fiind îndeplinite condițiile

prev. de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru

următoarele motive:

Fără a se aduce atingere prezumției de

nevinovăție, instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză până

la acest moment procesual conferă motive verosimile de a bănui că inculpații au

săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv

declarațiile inculpaților M.I. și C.O.T., declarațiile martorilor S.S., D.C., C.M.,

D.G.A., Ț.E.S., C.A.C., B.I., procesele verbale de redare a convorbirilor

telefonice și din mediul ambiental, precum și procesele verbale de supraveghere

operativă, procesele verbale privind efectuarea unor percheziții domiciliare și

corporale.

Astfel, în opinia primei instanțe,

declarațiile martorilor S.S., D.C., C.M., D.G.A., declarațiile inculpaților M.I.

și C.O.T., conferă indicii cu privire la faptele inculpaților, privind

pretinderea și primirea sumei de 45.000 euro de către inculpatul M.I. de la

denunțători, pentru a obține punerea în libertate a denunțătorilor precum și

pronunțarea unei hotărâri favorabile acestora. De asemenea, din conținutul

convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, rezultă date atât cu

privire la activitatea infracțională presupus a fi derulată de inculpații M.I. și

C.O.T. atât și cu privire la implicarea pe care ar fi avut-o inculpatul A.L.T.,

în sensul primirii sumei de 20.000 euro de la inculpatul C.O.T. și a predării

sumei de 15.000 euro, inculpatului D.M.B. Împrejurările consemnate în procesele

verbale de supraveghere operativă, conferă date cu privire la momentul în care

inculpatul C.O.T. a predat suma de bani inculpatului A.L.T., precum și cu

privire la deplasarea celui din urmă la un apartament situat în Craiova,

aparținând numitului I.M. și folosit de inculpatul A.L.T. Ca urmare a

efectuării unei percheziții domiciliare la adresa mai sus menționată, a fost

găsită suma de 11.000 euro, constatându-se că unele bancnote în cupiură de 500

euro, poartă serii ce se regăsesc în procesul verbal de consemnare a seriilor

și marcare criminalistică din 5 mai 2010. Cu prilejul percheziției efectuate la

domiciliul inculpatului M.I. a fost găsită suma de 7.000 euro, formată din 14

bancnote în cupiură de 500, purtând serii ce se regăsesc în procesul verbal de

consemnare a seriile marcare criminalistică din 5 mai 2010. S-a mai stabilit că

inculpatul a dat suma de 4.500 euro martorei, achitând contravaloarea unor

materiale de construcții, martorului T.C. 500 euro, achitând o datorie mai

veche.

Asupra inculpatului C.O.T. s-au găsit,

cu ocazia efectuării la 5 mai 2010 a percheziției corporale, suma de 12.000

euro, asemenea prezentând serii ce se regăsesc în procesul verbal de marcare

criminalistică.

S-a mai constatat că declarațiile martorelor

C.A.C. și Ț.E.S., conferă indicii privind predarea unei sume de bani de către

inculpatul A.L.T., inculpatului D.M.B., modificarea soluției în dosarul în care

denunțătorii aveau calitatea de inculpați, în sensul reducerii pedepsei.

Instanța de fond a apreciat că sunt

respectate și dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., potrivit cărora, măsura

lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există

motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune, fiind necesară astfel necesară

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești și

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

De asemenea, s-a apreciat că nu se

poate susține că a fost depășit termenul rezonabil în privința duratei

procesului și a arestării, având în vedere momentul la care a fost începută

urmărirea penală și la care a fost luată măsura preventivă față de inculpați.

Curtea de apel, concluzionând, a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret

pentru ordinea publică, având în vedere reacția opiniei publice față de

rezonanța faptelor comise, calitatea avută de inculpați la momentul săvârșii

faptelor, sentimentul de insecuritate, de neîncredere în buna desfășurare

justiției, având în vedere natura infracțiunilor cercetate în prezenta cauză,

respectiv infracțiuni de corupție.

S-a constatat că este îndeplinită și

condiția privind limitele de pedeapsă pentru infracțiunile ce constituie

obiectul prezentei cauze, fiind prevăzute pedepse cu închisoare mai mare de 4

ani.

Față de cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive formulate inculpați, s-a constatat, per a contrario, că nu

sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, așa cum

s-a arătat, nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive.

Curtea de apel a mai apreciat că, în cauză,

alegerea unei alte măsuri preventive, nerestrictivă de libertate, nu ar fi

suficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, având în

vedere și criteriile ce trebuie verificate, potrivit art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., la alegerea măsurii preventive. Astfel, pe lângă datele ce

caracterizează persoana inculpaților, trebuie avut în vedere și gradul de

pericol social al infracțiunilor ce constituie obiectul prezentei cauze - infracțiuni

de corupție presupuse a fi săvârșite de inculpați, având calitatea de

magistrați și avocați ce și-au desfășurat activitatea în raza aceleiași

instanțe, respectiv Tribunalul Dolj.

Împotriva încheierii, în termen legal, inculpații

au declarat prezentele recursuri, motivele invocate fiind menționate în partea

introductivă a deciziei.

Recursurile inculpaților urmează a fi

respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

Menținerea măsurii arestării preventive

pe parcursul procesului penal nu este incompatibilă cu respectarea prezumției

de nevinovăție, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului

procesului

(adică asupra vinovăției inculpatului), ci

numai asupra existenței unor probe sau indicii temeinice din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și a

incidenței unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. (Deciziile Curții

Constituționale nr. 73/2000, publicată în M. Of. nr. 335 din 19 iulie 2000, nr.

38/2007 publicată în M. Of. nr. 157 din 5 februarie 2007, nr. 245/2006

publicată în M. Of. nr. 290 din 30 martie 2006 fiind în acest sens).

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. în

interpretarea și aplicarea art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenția europeană a

drepturilor omului, pentru justificarea arestării sau deținerii preventive nu

se poate pretinde să fie deja stabilite realitatea și natura infracțiunii de

care cel interesat este bănuit că a săvârșit-o, pentru că acestea reprezintă

scopul fazei de instrucție, adică de urmărire penală, iar detenția permite

desfășurarea ei normală (cauza C. vs. Turcia, 19 ianuarie 1995, cauza C. vs.

Italia, 14 ianuarie 1997).

Conform aceleiași jurisprudențe C.E.D.O.,

faptele ce dau naștere la bănuielile concrete care justifică arestarea unei

persoane, nu trebuie să fie de același nivel cu acelea necesare pentru

justificarea unei condamnări. Nu trebuie ignorat și faptul că, pentru ca

bănuielile să fie apreciate drept plauzibile ori legitime, trebuie să existe

fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în

cauză a comis o infracțiune (cazul M. vs. Regatul Unit, 28 octombrie 1994).

În cauză, printre temeiurile juridice

care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților le-au

constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, că

infracțiunile pentru care au fost cercetați, sunt pedepsite cu închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază - în acord cu

judecătorul primei instanțe - că, și în prezent, cerințele art. 148

lit. f)

C. proc. pen. se mențin, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există

probe, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 și art. 63 - art. 64 C.

proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis

faptele pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.

Noțiunea de pericol concret pentru

ordinea publică trebuie înțeleasă prin prisma naturii infracțiunilor săvârșite,

gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere,

calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârșit pretinsa faptă și,

nu în ultimul rând, consecințele asupra ordinii de drept.

În consecință, la stabilirea pericolului

pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de

persoana inculpatului, ci și datele referitoare la fapte, nu de puține ori

acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de

insecuritate, credința că justiția (cei care concură la înfăptuirea ei) nu

acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Așa fiind, deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură

esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului

pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub

acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din

însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de

reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea

comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei

reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca prezumtivi autori ai unor astfel

de fapte.

Pe de altă parte, potrivit art. 5 pct. 1

lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, pentru ca o

persoană să fie reținută sau arestată în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente, este suficient să existe motive verosimile de a bănui că

a săvârșit o infracțiune.

Pe cale de consecință, se constată că C.E.D.O.

este mai puțin restrictivă privitor la luarea măsurilor preventive privative de

libertate, în comparație cu legea procesual penală română, care pretinde să

existe probe sau indicii temeinice că s-a comis o faptă prevăzută de legea

penală.

Într-o relativ recentă Hotărâre a C.E.D.O.

(Hotărârea nr. 1 din 1 iulie 2008), pronunțată în cauza „C. împotriva

României" și publicată în M. Of. nr. 283 din 30 aprilie 2009, se arată:

„Curtea observă că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să

fie, în mod constant, coerentă în materie, instanțele interne au definit de-a

lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza

existenței pericolului pentru ordinea publică, printre care reacția publică

declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fî

generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul

moral al acestuia".

Raportând reglementările europene

menționate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte reține că este identificat

cel puțin unul dintre pericolele care justifică menținerea arestării preventive

a inculpatului, din punctul de vedere al dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O. (pericolul

perturbării judecății), iar faptele penale de care este acuzat acesta au un

caracter deosebit de grav, având în vedere circumstanțele concrete în care au

fost comise.

Pe de altă parte, pericolul concret

pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar crea, nu

poate fî disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor fapte a

generat-o, faptele de corupție fiind de natură să producă indignare în

societatea civilă, în ansamblu, fiind dezaprobate și la nivelul spațiului

juridic comun european.

Faptul că, potrivit rechizitoriului,

judecători și avocați și-ar fi folosit influența ori funcția pentru a rezolva

în mod nelegal problemele judiciare ale unor persoane cercetate și judecate

penal, recurgând inclusiv la coruperea judecătorului, constituie, în mod cert,

împrejurări de natură să contribuie la tulburarea profundă și gravă a ordinii

publice, determinând reacții justificate în rândul societății civile de

insecuritate, neîncredere față de sistemul judiciar, și chiar față de actul de

justiție.

Natura și gravitatea faptelor presupus

a fi fost săvârșite de inculpați care, folosindu-se atât de calitățile lor

profesionale, cât și de influența de care dispunea în exercitarea acestor

funcții, și angrenând în activitățile lor magistrați, pentru a-i determina ca,

în schimbul unor sume de bani ori altor foloase, să obțină soluții favorabile

într-o cauză penală aflată pe rol, precum și consecințele produse asupra

ordinii de drept - prin afectarea gravă a încrederii cetățenilor onești în

actul de justiție, insuflându-se opiniei publice falsa impresie că oricând, dar

în anumite condiții pecuniare, se pot face demersuri juridice în sensul dorit,

inducându-se astfel ideea că justiția funcționează și în afara prevederilor

constituționale și a dispozițiilor din legile naționale - justifică pe deplin

concluzia necesității menținerii acestora, cel puțin pe o anumită durată, în

stare de arest.

Pericolul social concret pentru ordinea

publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, nu trebuie

analizat în mod generic și abstract ci, această noțiune trebuie corelată, atât

prin prisma persoanei acestora, cât și din perspectiva funcțiilor judiciare

îndeplinite.

Carierele profesionale ale inculpaților

nu sunt de natură să diminueze răspunderea penală, după cum nici nu-i poate

scuti de răspundere pentru acțiunile lor, presupus a se circumscrie ilicitului

penal, cu toate consecințele juridice, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive.

Prin urmare, funcțiile pe care

inculpații le-au deținut, și exigențele impuse acestora, pe de o parte,

potențează rezonanța negativă creată în rândul comunității, căreia i se poate

induce ideea și convingerea că există posibilitatea eludării unei sancțiuni

penale, în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în

înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte, justifică pe deplin menținerea

măsurii arestării preventive a acestora.

Măsura preventivă este necesară la

acest moment al judecății, aflată la început, pentru buna desfășurare a

procesului penal, acesta fiind unul dintre scopurile măsurilor preventive

enumerate în art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că au

fost respectate și dispozițiile art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., conform cărora

orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragr. 1

lit. c),

are dreptul de a fi judecată

într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

În același timp, așa cum s-a statuat

constant și în jurisprudența C.E.D.O., chiar daca măsura arestării preventive

are un caracter excepțional, prezervarea ordinii publice este apreciată ca un

element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane,

dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane

ar tulbura în mod real ordinea publică (cazul L. contra Franței).

În prezenta cauză, se constată că -

deși nu pot fi ignorate elementele de circumstanțiere personală a inculpaților

- se impune însă a se acorda o pondere semnificativă naturii activității

infracționale a acestora, condițiilor concrete în care inculpații au acționat,

astfel cum au fost expuse în actul de sesizare a instanței.

Se mai constată că, prin conotațiile

particulare ale cauzei, determinate de persoana inculpaților și funcțiile

deținute de aceștia în societate și în spațiul juridic, presupus a fi folosite

la comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, s-a produs o

stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția provizorie, inclusiv

prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei

publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la

săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Observând jurisprudența C.E.D.O. în

această materie, Înalta Curte constată că, prin hotărârea S. vs. Regatul Unit,

Marea Cameră a introdus o teorie coerentă cu privire la lipsa arbitrariului în

cazul unei privări de libertate, clarificând într-o mare măsură problema „necesității

detenției". Toate cazurile de privare prevăzute la lit. a), b), d), e) și

f) ale art. 5 paragr. 1 sunt analizate în acea hotărâre, astfel încât este

destul de clar rolul pe care îl joacă condiția necesității. Totuși, art. 5

paragr. 1 lit. c) nu este analizat, problema fiind lăsată deschisă. Prin

hotărâri ulterioare, Curtea a început însă să clarifice această problemă și,

atunci când a făcut referire la arestarea preventivă (art. 5 paragr. 1 lit. c)),

a reținut că „nu este suficient ca privarea de libertate sa fie executată

conform legii naționale, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele

specifice cauzei" (cazul V. vs. Serbia, 23 septembrie 2008). Așa cum

relevă jurisprudența C.E.D.O., condiția necesității presupune ca ipoteză și existența

unui interes public în sensul privării de libertate, interes care în cauză îl

reprezintă inclusiv protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a

inculpaților.

Așa fiind, Înalta Curte - în acord cu

judecătorul primei instanțe - constată că alte măsuri preventive nu sunt nici

suficiente și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public,

impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Relativ la mediatizarea unui caz penal,

Curtea Europeană a apreciat, constant că, deși principiul prezumției de nevinovăție,

consacrat de paragr. 2 al art. 6, figurează printre elementele procesului penal

echitabil, el nu se limitează la a fi numai o garanție procedurală în materie

penală, însemnătatea sa fiind mult mai cuprinzătoare. Astfel a considerat că dispozițiile

art. 6 paragr. 2 nu pot împiedica autoritățile să informeze publicul asupra

anchetelor penale în curs, în conformitate cu art. 10 din Convenția europeană,

dar cere ca acestea să o facă cu toată rezerva pe care o impune respectarea

prezumției de nevinovăție (hotărârea C.E.D.O. din 10 februarie 1995 în cauza

Allenet de Ribemont contra Franței).

De altfel, în cauza M. contra României

(hotărârea C.E.D.O. din 29 martie 2007) Curtea Europeană a constatat că nu a fost

încălcată prezumția de nevinovăție întrucât nimic nu permite să se creadă că,

la evaluarea argumentelor prezentate de acuzat, judecătorii care s-au pronunțat

asupra fondului ar fi fost influențați de afirmațiile conținute în presă,

datorită faptului că instanțele chemate să soluționeze cauza erau în întregime

formate din judecători profesioniști, ce dispun de o experiență și de o

pregătire care le permite să respingă orice sugestie din afara procesului.

Criticile apărării, și personal ale

inculpaților, cu privire la lipsa condițiilor legale pentru luarea și

menținerea arestării, precum și pentru judecarea cauzei în primă instanță, sunt

fie pur subiective, fie situate în afara competenței jurisdicționale ale

instanței investite cu prezentele recursuri. Astfel:

- criticile apărării referitoare la efectuarea

urmării penale de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova și, respectiv, la

judecarea cauzei de către Curtea de apel Craiova - întemeiată, în esență, pe

împrejurarea că inculpații-judecători sunt colegi de serviciu, sau au fost

colegi de facultate cu cei care au efectuat urmărirea penală și desfășoară

activitatea de judecată - sunt de natură pur subiectivă și, deci, nu intră în

competența jurisdicțională a Înaltei Curți;

- sunt irelevante, în acest moment

procesual, și criticile apărării referitoare la pretinsele modificări ale

încadrării juridice a faptelor presupus a fi fost săvârșite de către inculpați.

Încadrarea juridică a faptelor în

cursul urmăririi penale nu se stabilește definitiv, potrivit legii, într-un

anumit moment al desfășurării urmăririi penale, nu are „caracter imuabil".

în funcție de evoluția procesual-penală și de nivelul strângerii probelor, este

firesc ca încadrarea juridică să fie pusă, la fiecare moment procesual, în

acord cu această evoluție probatorie, fiind esențial - printre altele - ca

acuzatului, la momentele procesuale prevăzute de lege, să-i fie făcute

cunoscute „cauza și natura acuzației" (faptele și încadrarea juridică a

acesteia).

- nici critica referitoare la lipsa de

justificare a menținerii arestării pentru cei doi inculpați-avocați, bazată pe

reținerea în favoarea lor a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 nu

este întemeiată.

Este de necontestat că prin

rechizitoriu procurorul a solicitat instanței ca pentru cei doi

inculpați-avocați să se rețină cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19

din O.U.G. nr. 43/2002 (pag. 31 din rechizitoriu).

Prima observație: simpla împrejurare că

în dispozitivul rechizitoriului (pag.33) nu se menționează aplicarea art. 19

din O.U.G. nr. 43/2002 (care nu face parte din „încadrarea juridică a

faptei") nu afectează cu nimic validitatea propunerii făcută în favoarea

inculpaților de procurorul care a efectuat urmărirea penală, ulterior - în

cursul procedurii - la solicitarea procurorului de ședință, a apărării celor

doi inculpați-avocați ori din oficiu, această propunere urmând să fie examinată

și, în măsura în care constată îndeplinite condițiile legale, să producă

consecințele juridice prevăzute de lege.

A doua observație: art. 19 din O.U.G. nr.

43/2002 instituie un caz de reducere obligatorie a pedepsei („..beneficiază de

reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"), iar nu un

caz de inaplicabilitate a dispozițiilor legale în materia măsurilor preventive.

În final, sub acest aspect, Înalta Curte

consideră că instanța investită cu judecarea în fond a cauzei, într-un anumit

moment al desfășurării procedurii judiciare, va examina și atingerea punctului

de echilibru între interesele justiției („buna desfășurare a procesului

penal" - art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) și interesele procesuale ale

celor doi inculpați care, potrivit mențiunii procurorului ce a efectuat

urmărirea penală, „prin conduita adoptată în cursul urmăririi penale

..

au facilitat identificarea și tragerea la

răspundere penală a tuturor persoanelor care au săvârșit faptele pentru care

sunt cercetați" (rechizitoriu - pag. 31).

- nici critica referitoare la apariția

unor modificări în evoluția procesuală a cauzei, modificări de natură a

justifica dispariția temeiurilor pentru menținerea arestării, nu este

întemeiată.

Sub aspect probatoriu,

evoluția procesuală a urmării penale nu a infirmat aspectele probatorii

inițiale, ci a condus - în opinia procurorului -la consolidarea acuzațiilor

aduse celor 4 persoane cercetate și la imperativul legal al întocmirii actului

de sesizare a instanței.

Rechizitoriul întocmit are la bază

„probe" (pag. 23-25 rechizitoriu), iar nu „indicii temeinice", care

în opinia primei instanțe, însușită de Înalta Curte, justifică presupunerea

rezonabilă pentru un observator obiectiv și independent că în sarcina celor 4

acuzați pot fi puse, cel puțin până în prezent, suspiciunea săvârșirii faptelor

pentru care au fost trimiși în judecată.

Sub aspect procesual,

cauza penală se află într-un moment incipient la procedurii judiciare

(fiind înregistrată pe rolul instanței de judecată la 29 iunie 2010).

- nici critica apărării privind depășirea

duratei rezonabile a arestării nu este întemeiată.

Privarea de libertate a inculpaților

s-a produs cu începere de la 7 iunie 2010, respectiv de la 5 iunie 2010,

această durată nefiind de natură să justifice critica privind depășirea unei

durate rezonabile a măsurii preventive.

În consecință, în raport cu această

durată, precum și cu datele rezultate din actele și lucrările dosarului, este

legală concluzia necesitării menținerii stării de arest și al excluderii

aplicării unei măsuri alternative acesteia.

- criticile referitoare la datele

personale ale inculpaților, date care - în opinia apărării - ar justifica

revocarea arestării sunt neîntemeiate.

Este adevărat că, potrivit art. 136 alin.

(8) C. proc. pen. la alegerea măsurii preventive se ține seama și de datele

personale ale acuzatului.

Însă, constată Înalta Curte, dispozițiile

art. 136 alin. (8) C. proc. pen. instituie o anumită ordine a criteriilor legale,

cele privind persoana acuzatului fiind menționate abia în final, având

prioritate scopul măsurii preventive și gradul de pericol social al

infracțiunii. Neîntemeiată este și critica apărării referitoare la

„antepronunțarea" judecătorului care a menținut starea de arest, precum și

cea privind „nemotivarea" încheierii de menținere a arestării. De altfel,

cel puțin aparent, această ultimă critică este în contradicție formală cu prima

critică.

Jurisprudența este unanimă - iar

inculpații din prezenta cauză o cunosc - că în materia arestării, potrivit

legii, trebuie examinate 2 condiții cumulative: dacă există probe sau indicii

temeinice că acuzatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art. 143 C.

proc. pen.) și, respectiv, dacă există unul din cazurile de arestare prevăzute

de art. 148 C. proc. pen.

În consecință, judecătorul este obligat să

procedeze la examinarea celor 2 condiții legale și, evident, să arate în partea

expozitivă a hotărârii că actele și lucrările dosarului relevă îndeplinirea

acestora.

Or, în cursul aplicării obligatorii a

acestor norme de procedură, judecătorul nu „se antepronunță" cu privire la

vinovăția inculpaților, întrucât, în caz contrar, hotărârea sa ar fi

criticabilă sub aspectul motivării.

De asemenea - referitor la critica

privind „nemotivarea" hotărârii - judecătorul este ținut să respecte

anumite „limite" în examinarea îndeplinirii cumulative a celor 2 condiții

în materia arestării: una impusă de respectarea prezumției de nevinovăție, iar

alta impusă de cadrul procesual actual al cauzei penale.

În consecință, Înalta Curte constată - din

examinarea încheierii atacate - că judecătorul primei instanțe a respectat cele

două limite impuse de lege oricărei hotărâri de menținere a arestării

preventive: prezervarea prezumției de nevinovăție și, respectiv, motivarea

convingătoare a soluției adoptate.

- celelalte critici ale apărării și ale

inculpaților, referitoare la folosirea în defavoarea acuzaților a „dreptului la

tăcere", la durata viitoare a judecății (previzionată de apărare ca fiind

de lungă durată), la existența unei diferențe de bani care nu a fost încă

clarificată (21.000 de euro), la lipsa de credibilitate a unor martori, în

favoarea acordării credibilității altora, la nerecunoașterea faptelor de către

inculpații-judecători, la posibila implicare și a altor persoane, sunt fie

simple ipoteze ale acuzaților, fie aspecte pe care le pot sesiza organelor

judiciare de anchetă ori le pot pune în discuție la instanța de fond cu ocazia

cercetării judecătorești.

Referirea în încheierea atacată la

invocarea „dreptului la tăcere" de către unii inculpați a vizat doar

relevarea unor aspecte legate de evoluția procesuală a cauzei, iar un motiv al

menținerii arestării.

Durata procedurii

depinde,

astfel cum relevă practica judiciară și jurisprudența C.E.D.O., deopotrivă atât

de activitatea judecătorului care va judeca cauza în fond, cât și de

comportamentul procesual al părților, fiind imposibil de previzionat în acest

moment al procedurii judiciare.

Nerecunoașterea faptelor

de către acuzat nu constituie un impediment legal pentru evaluarea

necesității luării și menținerii măsurii preventive a arestării, cu atât mai

puțin aprecierile personale ale acestuia cu privire la valoarea probatorie a

mărturiilor unor persoane.

Credibilitatea mărturiilor persoanelor

ascultate în cursul urmăririi penale

va putea fi pusă la

îndoială, potrivit legii și jurisprudenței C.E.D.O., în cursul audienței

publice (în cursul cercetării judecătorești).

Tot în cursul cercetării judecătorești,

inculpații vor avea posibilitatea punerii în discuție și a celorlalte aspecte (lipsa

sumei de 21.000 de euro, eventuala implicare a altor persoane, etc.) și, mai

ales, dacă vor dori, vor avea posibilitatea de a da declarații în audiență

publică în care își pot prezenta propria versiune cu privire la faptele pentru

care au fost trimiși în judecată.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate

recursurile inculpaților.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții vor fi obligați la plata către stat a cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.I., A.L.T., C.O.T. și D.M.B. împotriva încheierii din

29 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 1957/54/2010.

Obligă recurenții inculpați M.I. și A.L.T.

la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați C.O.T. și D.M.B. la

plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

iulie 2010.