ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul

Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv

inculpații A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzute de

art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale), complicitate la

spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la

art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale),

complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26

C. pen., raportat la art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată prevăzută de

art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă

continuată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale), instigare la fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art.

290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă

continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte

materiale), primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., totul

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și

S.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de

mită în formă

continuată prevăzută de art. 255 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale), spălare de

bani în formă continuată prevăzută art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2)

C. pen. (19 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută

art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă

continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma

participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale),

totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului A.S.

că în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins de la inculpata D.A.

remiterea unor foloase materiale necuvenite,

lăsând să se creadă fată de

aceasta că are influență pe lângă directorul

R.C.N.L. și că-l va determina pe acesta să încheie polițe de asigurare pentru

parcul auto al regiei cu societatea administrată de inculpată, primind în

perioada mai 2009 - septembrie 2011 în 21 de tranșe suma totală de 274.330,54

lei, disimulată prin încheierea a două contracte de asistență juridică

încheiate între societatea inculpatei SC G.F. și Cabinetul de avocatură al

inculpatei A.M. în baza aceleiași rezoluții a instigat pe inculpatele A.M. și D.A.

la încheierea a două contracte de asistență juridică și a unui nr. de

21 de facturi fiscale în perioada iulie 2008 - septembrie 2011, înscrisuri care

evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au

avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând

prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soției suma de

274.330,54 lei.

În baza aceleiași rezoluții a instigat

pe inculpatele A.M. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor

de asistență juridică cu nr. 101 din 01 iulie 2008 și nr. 6 din 01 iulie 2009

cât și a 21 de facturi emise în perioada mai 2009 - septembrie 2011, acte ce

consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de

influentă.

Tot în sarcina inculpatului s-a

reținut în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca în baza unei

rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010 până la momentul

încheierii contractului de salubrizare al municipiului Cluj-Napoca, a acceptat

primirea de la inculpatul S.C. administrator al SC B.V. a unor foloase necuvenite,

disimulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010

între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T., primind în perioada

aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 lei în

scopul ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la

semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V., precum și să asigure derularea

ulterioară fără incidente a acestui contract. În baza aceleiași rezoluții a

sprijinit moral pe inculpata A.M. și pe inculpatul S.C. să procedeze la

încheierea fictivă a contractului de asistență juridică nr. 14 din 2 aprilie 2011

și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 -

septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de

consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei

naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul

Cabinetului de avocatură al soției sale suma de 262.560 lei și totodată pentru

ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat.

Tot în baza aceleiași rezoluții

inculpatul a sprijinit moral pe inculpata A.M. și pe inculpatul S.C. să

procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică nr. 14 din

2 aprilie 2010 cât și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada

aprilie 2010 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în

scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită.

În sarcina inculpatului s-a mai

reținut că în calitatea sa de primar al municipiului Cluj-Napoca după

încheierea la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor

publice de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca cu SC R. SRL București

contract încheiat de acesta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit

de la reprezentanții acestei societăți două cârduri de alimentare cu

carburanți, din care unul a fost utilizat în perioada noiembrie 2010 -

noiembrie 2011 de către inculpata A.M., care a alimentat autovehiculele

proprietate personală cu carburanți în valoarea totală de 8.826,93 lei.

Cu privire la inculpatul S.C. s-a

reținut că în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de

salubrizare a municipiului Cluj-Napoca, a promis inculpatului A.S. primar al

municipiului Cluj-Napoca remiterea unor foloase necuvenite, ce urmau a fi

disimulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010

între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T. SRL administrată de

inculpat, virând ulterior în contul cabinetului de avocatură în perioada

aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 lei, în

scopul ca inculpatul A.S. în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să

procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. și să asigure

derularea ulterioară a acestuia fără incidente.

Tot în sarcina inculpatului s-a

reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu

inculpatul A.S. și inculpata A.M. cu intenție, a determinat pe martora l.O. director

al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăție contractul de asistență juridică nr.

17 din 2 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de cabinetul de

avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011,

înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică

nereale și care au drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței

banilor și totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită

de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului

de avocatură al inculpatei A.M. suma de 262.560 lei.

În sarcina inculpatului s-a mai

reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu

inculpatul A.S. și inculpata A.M. cu intenție a determinat pe l.O. director al

SC T.T. SRL să semneze fără vinovăție contractul de asistență juridică nr. 14

din 02 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de

avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011,

înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică

nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței

banilor și pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către

inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de

avocatură A.M. suma de 262.560 lei.

Măsura arestării preventive a fost

dispusă față de cei doi inculpați

prin

încheierea penală nr. 131 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj

pe

o perioadă de 29 de zile în baza art. 143 și art. 148 lit. b), c)

ș

i f) C. proc. pen.

Această măsură a fost prelungită la

data de 5 decembrie 2011 cu încă 30 de zile, iar recursul promovat de inculpați

a fost respins prin

decizia penală nr. 4211

din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2102 a

Curții de Apel Cluj s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive dispusă față de cei doi inculpați, fiind menținute ca și temeiuri

ale arestării dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și

înlăturate temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen.

Prin încheierea din 17 februarie 2102

a Curții de Apel Cluj s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive dispusă față de cei doi inculpați, fiind menținută starea respectivă.

Apărătorii aleși ai inculpatului A.S. au

invocat, cu aceeași ocazie, excepția încetării de drept a măsurii arestării

preventive dispusă față de cei doi inculpați, cu motivarea că încheierea din

data de 5

ianuarie 2012 a fost dată în

procedura care precede judecata. Procedura

verificării măsurii arestării

preventive care operează în cursul judecății

este

prevăzută de art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., care se referă la

timpul scurs de

la momentul sesizării instanței și până la primul termen

de judecată când operează dispozițiile instanței formulate de art. 300

1

C. proc. pen. Primul termen de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment

la care instanța a considerat că în baza art. 300

2

C. proc. pen.,

fiind în procedura de judecată și nu în procedura specială, care a avut loc în

camera de

consiliu, trebuia să se pronunțe

asupra menținerii acesteia.

Față de toate acestea inculpatul A.S. prin

apărătorii acestuia a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurii

arestării preventive.

Această excepție a fost însușită și de

către inculpatul S.C. prin apărătorul ales al acestuia, cu motivarea că textul

art. 300

1

C. proc. pen., a fost introdus ulterior pentru a scurta

procedura privind pronunțarea asupra stării de arest a inculpaților, iar

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., au existat și înainte, ceea ce

înseamnă că legiuitorul a instituit o procedură diferită, care nu era

aplicabilă în cauză.

Excepția privind încetarea de drept a

măsurii arestării preventive ridicată de apărătorii aleși ai inculpaților s-a

consemnat că nu este întemeiată și pe care de consecință a fost respinsă.

Corespunde adevărului că prin

încheierea din 5 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj s-a constatat legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați,

în camera de consiliu, în procedura prevăzută de art. 300

1

C. proc. pen.

Sesizarea instanței a avut loc la data

de 29 decembrie 2011 prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj

întocmit la data de 22 decembrie 2011 în dosar nr. 60/P/2011. Așa cum s-a

arătat mai sus instanța de fond s-a pronunțat cu privire la legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive la data de 5 ianuarie 2012, iar

potrivit art. 160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art. 300

1

alin.

(1) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care

inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să

verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, fără să prevadă

durata pentru care se menține starea de arest, de unde rezultă că se aplică

dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen., referitoare la durata de 60 de

zile.

Susținerile apărătorilor aleși ai

inculpaților referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi

încetat de drept, întrucât instanța de fond trebuia să se pronunțe la termenul

de judecată de 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt

neîntemeiate întrucât din data de 5 ianuarie 2012 și până la data de 17

februarie 2012 nu a trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar

la data de 4 martie 2012.

Având în vedere că ne aflăm în faza de

judecată și că sunt aplicabile în cauză doar dispozițiile art. 160

b

C.

proc. pen., atât la pronunțarea asupra legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive în camera de consiliu potrivit art. 300

1

C.

proc. pen., cât și la menținerea stării de arest în baza art. 300

2

C.

proc. pen., și că cele două instituții nu sunt diferențiate cu privire la

termenul în care instanța de fond trebuie să se pronunțe cu privire la starea

de arest, excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive a

fost respinsă ca nefiind întemeiată.

Cu privire la

starea de arest a inculpaților, s-a reținut că temeiurile care au dus la luarea

și respectiv menținerea măsurii arestării preventive

prevăzute de art. 143 și art. 148 lit.

f) C. proc. pen., subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de

libertate a acestora.

Împotriva acestei hotărâri din 17

februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, în termen legal s-au exercitat recursuri

de către inculpați.

S-a reiterat că măsura arestării

preventive luată în cauză față de inculpați a încetat de drept în temeiul art.

140 alin. (1) C. proc. pen. Procedura verificării măsurii arestării preventive

care operează în cursul judecății, are legătură cu o altă procedură și cu

referire la art. 160

b

C. proc. pen., care înseamnă că în intervalul

de timp scurs de la momentul sesizării instanței și până la primul termen de

judecată operează cu putere de lucru judecat dispozițiile instanței formulate

de art. 300

1

C. proc. pen. Se învederează instanței că primul termen

de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment la care instanța a considerat

că în baza art. 300

2

C. proc. pen., fiind în procedura de judecată

și nu în urma unei proceduri speciale derogatorii care a avut loc în camera de

consiliu, trebuia să se pronunțe asupra menținerii acesteia. Numai după

momentul procesual stabilit de art. 319 C. proc. pen., care este incident în

materia chestiunilor prealabile, se poate vorbi despre o declanșare a judecății

și momentul următor de obligarea verificării acestor măsuri.

Inculpatul A.S. solicită ca instanța

de recurs să constate

că la acest moment

procesual, acel temei unic al arestării rămas aplicabil

în cauză după ce

s-a renunțat la celelalte două, respectiv art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen.,

nu mai este incident în cauză [(art. 148 lit. f) C. proc. pen.)] respectiv că

la momentul procesual în care cercetarea judecătorească este declanșată, s-a

procedat la audierea inculpaților, pericolul social sau pericolul concret

pentru ordinea publică nu mai subzistă. Chiar dacă la momentul respectiv în

accepțiunea instanțelor anterioare acest pericol era prin gravitatea

presupuselor fapte, consideră că nicio probă certă nu poate fi invocată că,

lăsat în libertate și judecat în libertate ar împiedica corecta desfășurare a

procesului penal.

Se face o permanentă și nepermisă

confuzie între măsura procesual preventivă a arestării și soluția care urmează

să fie dată pe fond. Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede aceste măsuri

procesuale preventive care fac parte dintre măsurile procesuale pe care

legiuitorul Ie-a instituit tocmai pentru o corectă și bună desfășurare a

procesului penal. În art. 136 alin (8) C. proc. pen., instanța trebuie să

justifice de ce se oprește asupra uneia sau asupra altei măsuri

procesuale pe care le instituie articolul

invocat. De aceea, în subsidiar se

solicită aplicarea unei alte măsuri

preventive mai puțin restrictivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi

localitatea în conformitate cu prevederile art. 145 C. proc. pen., la fel de eficientă

pentru derularea procesului penal.

Din simpla lectură a încheierii din 17

februarie prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive nu se

constată decât aceleași stereotipe, motive la care recurge prima instanță.

În aceste condiții, analizând temeiul

unic al art. 148 lit. f) C. proc. pen., arată că nu se poate invoca nicio probă

din care să reiasă că inculpatul ar prezenta acel risc major de tulburare a

ordinii publice, de punere în pericol a climatului stabilizat care presupune

ordinea publică.

Nici riscul de fugă nu există în

cauză, inculpatul fiind o persoană care respectă actul de justiție,

obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de către instanță prin prisma

dispozițiilor art. 145 C. proc. pen.

Nu consideră că poate prezenta pericol

public pentru ordinea publică și mai mult decât atât, la dosarul cauzei nu s-a

depus nici un act din care să rezulte faptul că odată lăsat în libertate acesta

ar perturba liniștea publică în societatea în care domiciliază.

Solicită a se da curs solicitării

principale, în rejudecare, de revocare a măsurii arestului preventiv cu punerea

în libertate a inculpatului A.S., iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în temeiul

art. 145 C. proc. pen., cu toate măsurile pe care instanța le consideră de

cuviință și pe care acesta le va respecta, inculpatul cunoscând obligațiile în

cazul înlocuirii măsurii arestării preventive.

Inculpatul S.C.M. arată că atunci când

se discută de temeiurile de arestare se referă și la temeiurile de fapt, pentru

că art. 148 lit. f) C. proc. pen., face trimitere la art. 143 C. proc. pen.

Când se face o analiză vis-a-vis de

pericolul concret nu se poate omite gravitatea faptelor, or este acuzat punctual

că ar fi încheiat un contract simulat cu d-na M.A., care ar fi fost și-o dare

de mită, și-o spălare de bani și un fals și că aceasta s-ar fi făcut pentru

buna derulare a unei licitații sau a unui contract urmare a unei licitații.

Parchetul este cel care trebuie să aducă argumente, respectiv că acel contract

era disimulat, în cauză existând declarațiile celor care au încheiat

contractul, din nici una nerezultând vreo mică conexiune privind legătura

dintre contract, disimulat sau nu și activitatea primarului, aceasta fiind

esența unei fapte de corupții. Faptul că cineva încheie justificat un contract

sau nu, cu soția unui funcționar nu este prin el însuși să o acuzație de

corupție.

Contractul despre care se face vorbire

este un contract care a fost încheiat și semnat, nu este un fals, rațiunea

contractului este o discuție de civil, însă nu are nicio legătură cu

infracțiunea de fals reținută în sarcina sa. Contractul nu a fost nici alterat,

nici contrafăcut punându-se în discuție semnificația lui.

Cu referire la acuzația de spălare de

bani, se arată că dacă era spălare de bani trebuia să fie din prima zi, pentru

că raportat la

caracterul disimulat al

contractului nu s-a schimbat nimic de la momentul

reținerii, arestării,

acuzația fiind aceeași. Spălarea de bani e o infracțiune practic subsecventă și

ar trebui, cum există în toate sistemele, o limitare a sancțiunii, respectiv nu

poate să fie pedeapsa pentru spălare de bani mai mare decât pedeapsa pentru

infracțiunile din care provin banii spălați.

Cu privire la temeiurile arestării,

arată că legiuitorul a modificat de mai multe ori textul de lege, încercând

să-i confere un caracter de excepție și în ciuda caracterului de excepție, tot

ceea ce se întâmplă în practică devine regulă. Totdeauna a fost legat de

acuzația primarului, respectiv a fostului primar, întotdeauna făcându-se o

apreciere globală, că persoanele care au avut funcții ar trebui tratate altfel

decât persoanele obișnuite. Nu este funcționar public, nu a fost niciodată, fiind

bănuit pe o suspiciune că ar fi încheiat un contract de consultanță disimulat,

acesta nefiind o persoană publică. Un alt element care este important, legat de

afirmarea că s-a spus că se periclitează înfăptuirea justiției, martorii care

urmează să fie audiați sunt martori favorabili apărării, este absurd ca în

momentul de față să se spună că ar putea influența martorii în vederea bunei

desfășurări a procesului. încrederea în justiție se câștigă prin soluții

corecte și drepte.

În ceea ce

privește persoana sa, arătă că de la început s-a știut de

starea de boală, care s-a agravat după

momentul arestării, menționând că s-a solicitat pentru a se avea în vedere

aceste aspecte o expertiză medicală în acest sens. Toate actele medicale sunt

depuse la dosarul cauzei. Acesta are nevoie permanentă de tratament, invocând

în acest sens și tratamentul discriminatoriu, făcând referire directă la

inculpata A.D., fără niciun dubiu, persoană care a fost acuzată de mai multe

fapte, singura diferență fiind recunoașterea sau nu a acestora.

Nu în ultimul rând când se discută la

durata rezonabilă se face trimitere la C.E.D.O. care a condamnat România pe

fapte de corupție, aceasta pentru că dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pot fi interpretate de o manieră excesivă.

Se solicită revocarea măsurii

arestării preventive luate, cu dispunerea cercetării în stare de libertate. în

subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, respectiv

măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Instanța de

recurs retine următoarele:

Ca și aspect procesual prealabil este

de consemnat că excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării

preventive ridicată s-a consemnat cu corectitudine că nu este întemeiată și pe

care de consecință a fost respinsă.

Susținerile apărătorilor aleși ai

inculpaților referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi

încetat de drept, întrucât instanța de fond trebuia să se pronunțe la termenul

de judecată din 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt neîntemeiate

întrucât din data de 5 ianuarie 2012 și până la data de 17 februarie 2012 nu a

trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar la data de 4 martie

cauză doar dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen., atât la pronunțarea

asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de

consiliu potrivit art. 300

1

C. proc. pen., cât și la menținerea

stării de arest în baza art. 300

2

C. proc. pen., și că cele două

instituții nu sunt diferențiate cu privire la termenul în care instanța de fond

trebuie să se pronunțe cu privire la starea de arest, excepția privind

încetarea de drept a măsurii arestării preventive se impunea a fi respinsă ca

nefiind întemeiată.

Probele administrate până în acest

moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de

către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Instanța Europeană a afirmat cu

constanță în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie

făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de

legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial

al art. 5, respectiv protejarea individul împotriva arbitrariului autorităților

statale. Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva

arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală

specifică și pe o suspiciune rezonabilă.

Indicii temeinice există atunci când

din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod cert

presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează o cercetare

penală a săvârșit o faptă ce atrage o sancțiune penală.

C.E.D.O. prevede la art. 5

posibilitatea arestării sau reținerea persoanei în vederea aducerii ei în fața

autorității competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune. în spiritul convenției, prezumția de nevinovăție nu

exclude arestarea preventivă. Art. 23 din Constituția României prevede că libertatea

individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau

arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura

prevăzute de lege.

Raportând aceste dispoziții legale la

C.E.D.O., constatăm că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile

art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi

lipsită de libertatea sa, dacă a fost arestată sau reținută, în vederea

aducerii sale în fata autorității judiciare competente, sau când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedeca să săvârșească o

infracțiune, să se sustragă judecății sau a unei eventuale executări a

pedepsei.

Referitor la existența în cauză a

probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că

inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în

judecată, menționăm: contractele de asistență juridică încheiate între

Cabinetul de avocatură A.M. și G.F.A.A. SRL, facturi în original emise de

Cabinet de avocatură A.M., contractele de asistență juridică încheiate de A.M.

cu inculpații S.C. și D.A., contractele de prestări servicii încheiate între P.M.

Cluj-Napoca și Compania de salubritate B.V., procesele verbale de urmărire cu

privire la inculpații A.S. și S.C., declarațiile martorilor N.G., P.l., T.A., M.N.,

P.N., S.M., M.R., L.

A., C.V., C.E., C.D., S.G.,

Ș.

M., B.l., M.M., C.M., T.C., A.C., L.L., Ț.G., H.S., V.A., N.S., L.A.,

M.A., L.S., L.F., Ț.A., F.Șt., P.M., F.M., C.A., M.A., planșe fotografice

privind pe cei doi inculpați din activitatea de urmărire, procesele verbale

privind redarea convorbirilor telefonice efectuate de

către inculpați, procesele verbale de percheziție domiciliară și

informatică

efectuate cu privire la cei doi inculpați.

Pentru infracțiuni deosebit de grave,

cum sunt cele de dare de mită, luare de mită, spălare de bani, fals în

înscrisuri sub semnătură privată, trafic de influență, probe referitoare la

existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot

atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât

prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței

colective.

Prin urmare,

există anumite tipuri de infracțiuni care prin natura lor,

conduc la ideea unui pericol concret

pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional

pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii

colectivități, care justifică luarea măsurii arestării preventive.

În lipsa unor

dispoziții legale care să indice exigențele în funcție de

care se stabilește pericolul pentru

ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii dacă punerea

în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate

fi decât gravitatea concretă a faptelor comise care nu trebuie confundată cu

pericolul social al infracțiunilor săvârșite care este relevat în pedepsele

prevăzute de lege și circumstanțele personale ale inculpaților.

Pericolul pentru ordinea publică îl

reprezintă temerea că puși în libertate inculpații ar declanșa puternice

reacții în rândul opiniei publice, determinate de faptele presupus a fi comise

de aceștia și starea lor de libertate.

Având în vedere că de la data din 5

ianuarie 2012 când s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive și până la momentul pronunțării încheierii atacate, deși inculpații

au fost audiați, starea de fapt nu s-a schimbat și că temeiurile care au dus la

luarea

măsurii arestării preventive,

respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

subzistă, în baza

art. 160

b

C. proc. pen., și art. 300

2

C. proc. pen., cu

deplin temei s-a menținut starea de arest a inculpaților A.S. și S.C.

Inclusiv instanța de recurs reține că

în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării

preventive, iar această măsură nu a fost dispusă cu încălcarea prevederilor

legale, care să impună revocarea acesteia.

Nici susținerea inculpaților

referitoare la depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării

preventive nu este întemeiată. C.E.D.O. în cauza A. contra Franței din 10

februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se

apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după

următoarele criterii, respectiv complexitatea cauzei în fapt și în drept,

comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel

interesat a obiectului procedurii.

Raportând criteriile menționate mai

sus la contextul concret al prezentei cauze, se constată că procesul vizează 4

inculpați și un număr de 36 martori, precum și ample operațiuni de supraveghere

a inculpaților, percheziții domiciliare și informatice situație ce justifică

întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 3 luni cu păstrarea

inculpaților în stare de arest preventiv, nefiind depășită încă faza

administrării probelor, iar cercetarea judecătorească este doar la început.

În prezenta cauză este dovedit în

afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești

nu a încălcat prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și nici durata

arestării preventive de cea. 3 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de

art. 5 paragraful 3 așa cum s-a învederat în cauza S. contra Austriei.

Nici susținerile inculpaților

referitoare la faptul că aceștia nu au antecedente penale și că la dosar s-au

depus multiple caracterizări potrivit cărora inculpatul A.S. a avut un

comportament ireproșabil în societate, nu sunt în măsură să conducă la

înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă.

Nici motivele medicale invocate de

inculpați, așa cum rezultă din scrisorile medicale eliberate de Spitalul

Penitenciar Dej nu sunt în măsură să conducă la înlocuirea măsurii arestării

preventive, întrucât nu s-a stabilit printr-o expertiză medico-legală că

inculpații nu pot fi tratați în rețeaua sanitară a A.N.P. și chiar dacă ar

exista o asemenea imposibilitatea, inculpaților li se poate asigura asistența

medicală în cadrul unui spital civil, sub pază.

Față de cele de mai sus, corect au

fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, solicitare reiterată și în

recurs.

Așa fiind, constatându-se o deplină

legalitate și temeinicie în pronunțarea încheierii din 17 februarie 2012,

atacată, instanța de recurs evidențiază că susținerile din recurs nu au

suportul necesar în a fi reținute iar calea de atac exercitată urmează astfel a

fi respinsă ca nefondată pe considerentele art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații A.

S. și S.C.M.

împotriva

încheierii din 17 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosarul nr. 1767/33/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de cate 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 februarie 2012.