ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2012

Asupra recursurilor de față, Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale), primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și S.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale), spălare de bani în formă continuată prevăzută art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen.

(19 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului A.S. că în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins de la inculpata D.A. remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă fată de aceasta că are influență pe lângă directorul R.C.N.L. și că-l va determina pe acesta să încheie polițe de asigurare pentru parcul auto al regiei cu societatea administrată de inculpată, primind în perioada mai 2009 - septembrie 2011 în 21 de tranșe suma totală de 274.330,54 lei, disimulată prin încheierea a două contracte de asistență juridică încheiate între societatea inculpatei SC G.F. și Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. în baza aceleiași rezoluții a instigat pe inculpatele A.M.

și D.A. la încheierea a două contracte de asistență juridică și a unui nr. de 21 de facturi fiscale în perioada iulie 2008 - septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soției suma de 274.330,54 lei. În baza aceleiași rezoluții a instigat pe inculpatele A.M. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistență juridică cu nr. 101 din 01 iulie 2008 și nr. 6 din 01 iulie 2009 cât și a 21 de facturi emise în perioada mai 2009 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influentă.

Tot în sarcina inculpatului s-a reținut în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010 până la momentul încheierii contractului de salubrizare al municipiului Cluj-Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C. administrator al SC B.V. a unor foloase necuvenite, disimulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T., primind în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 lei în scopul ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V., precum și să asigure derularea ulterioară fără incidente a acestui contract.

În baza aceleiași rezoluții a sprijinit moral pe inculpata A.M. și pe inculpatul S.C. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică nr. 14 din 2 aprilie 2011 și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soției sale suma de 262.560 lei și totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat. Tot în baza aceleiași rezoluții inculpatul a sprijinit moral pe inculpata A.M.

și pe inculpatul S.C. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică nr. 14 din 2 aprilie 2010 cât și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită. În sarcina inculpatului s-a mai reținut că în calitatea sa de primar al municipiului Cluj-Napoca după încheierea la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca cu SC R. SRL București contract încheiat de acesta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanții acestei societăți două cârduri de alimentare cu carburanți, din care unul a fost utilizat în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011 de către inculpata A.M., care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanți în valoarea totală de 8.826,93 lei.

Cu privire la inculpatul S.C. s-a reținut că în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca, a promis inculpatului A.S. primar al municipiului Cluj-Napoca remiterea unor foloase necuvenite, ce urmau a fi disimulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T. SRL administrată de inculpat, virând ulterior în contul cabinetului de avocatură în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 lei, în scopul ca inculpatul A.S. în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V.

și să asigure derularea ulterioară a acestuia fără incidente. Tot în sarcina inculpatului s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpatul A.S. și inculpata A.M. cu intenție, a determinat pe martora l.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăție contractul de asistență juridică nr. 17 din 2 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de cabinetul de avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M.

suma de 262.560 lei. În sarcina inculpatului s-a mai reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpatul A.S. și inculpata A.M. cu intenție a determinat pe l.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăție contractul de asistență juridică nr. 14 din 02 aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură A.M.

suma de 262.560 lei. Măsura arestării preventive a fost dispusă față de cei doi inculpați prin încheierea penală nr. 131 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj pe o perioadă de 29 de zile în baza art. 143 și art. 148 lit. b), c) ș i f) C. proc. pen. Această măsură a fost prelungită la data de 5 decembrie 2011 cu încă 30 de zile, iar recursul promovat de inculpați a fost respins prin decizia penală nr. 4211 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea din 5 ianuarie 2102 a Curții de Apel Cluj s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați, fiind menținute ca și temeiuri ale arestării dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și înlăturate temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen. Prin încheierea din 17 februarie 2102 a Curții de Apel Cluj s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați, fiind menținută starea respectivă. Apărătorii aleși ai inculpatului A.S. au invocat, cu aceeași ocazie, excepția încetării de drept a măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați, cu motivarea că încheierea din data de 5 ianuarie 2012 a fost dată în procedura care precede judecata. Procedura verificării măsurii arestării preventive care operează în cursul judecății este prevăzută de art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., care se referă la timpul scurs de la momentul sesizării instanței și până la primul termen de judecată când operează dispozițiile instanței formulate de art. 300 1 C. proc.

pen. Primul termen de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment la care instanța a considerat că în baza art. 300 2 C. proc. pen., fiind în procedura de judecată și nu în procedura specială, care a avut loc în camera de consiliu, trebuia să se pronunțe asupra menținerii acesteia. Față de toate acestea inculpatul A.S. prin apărătorii acestuia a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive. Această excepție a fost însușită și de către inculpatul S.C. prin apărătorul ales al acestuia, cu motivarea că textul art. 300 1 C. proc. pen., a fost introdus ulterior pentru a scurta procedura privind pronunțarea asupra stării de arest a inculpaților, iar dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen., au existat și înainte, ceea ce înseamnă că legiuitorul a instituit o procedură diferită, care nu era aplicabilă în cauză. Excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive ridicată de apărătorii aleși ai inculpaților s-a consemnat că nu este întemeiată și pe care de consecință a fost respinsă. Corespunde adevărului că prin încheierea din 5 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați, în camera de consiliu, în procedura prevăzută de art. 300 1 C. proc. pen. Sesizarea instanței a avut loc la data de 29 decembrie 2011 prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj întocmit la data de 22 decembrie 2011 în dosar nr. 60/P/2011.

Așa cum s-a arătat mai sus instanța de fond s-a pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive la data de 5 ianuarie 2012, iar potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, fără să prevadă durata pentru care se menține starea de arest, de unde rezultă că se aplică dispozițiile art. 160 b C. proc.

pen., referitoare la durata de 60 de zile. Susținerile apărătorilor aleși ai inculpaților referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi încetat de drept, întrucât instanța de fond trebuia să se pronunțe la termenul de judecată de 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt neîntemeiate întrucât din data de 5 ianuarie 2012 și până la data de 17 februarie 2012 nu a trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar la data de 4 martie 2012. Având în vedere că ne aflăm în faza de judecată și că sunt aplicabile în cauză doar dispozițiile art. 160 b C. proc. pen., atât la pronunțarea asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de consiliu potrivit art. 300 1 C. proc.

pen., cât și la menținerea stării de arest în baza art. 300 2 C. proc. pen., și că cele două instituții nu sunt diferențiate cu privire la termenul în care instanța de fond trebuie să se pronunțe cu privire la starea de arest, excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive a fost respinsă ca nefiind întemeiată. Cu privire la starea de arest a inculpaților, s-a reținut că temeiurile care au dus la luarea și respectiv menținerea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva acestei hotărâri din 17 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, în termen legal s-au exercitat recursuri de către inculpați.

S-a reiterat că măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpați a încetat de drept în temeiul art. 140 alin. (1) C. proc. pen. Procedura verificării măsurii arestării preventive care operează în cursul judecății, are legătură cu o altă procedură și cu referire la art. 160 b C. proc. pen., care înseamnă că în intervalul de timp scurs de la momentul sesizării instanței și până la primul termen de judecată operează cu putere de lucru judecat dispozițiile instanței formulate de art. 300 1 C. proc. pen. Se învederează instanței că primul termen de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment la care instanța a considerat că în baza art. 300 2 C. proc. pen., fiind în procedura de judecată și nu în urma unei proceduri speciale derogatorii care a avut loc în camera de consiliu, trebuia să se pronunțe asupra menținerii acesteia.

Numai după momentul procesual stabilit de art. 319 C. proc. pen., care este incident în materia chestiunilor prealabile, se poate vorbi despre o declanșare a judecății și momentul următor de obligarea verificării acestor măsuri. Inculpatul A.S. solicită ca instanța de recurs să constate că la acest moment procesual, acel temei unic al arestării rămas aplicabil în cauză după ce s-a renunțat la celelalte două, respectiv art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen., nu mai este incident în cauză [(art. 148 lit. f) C. proc. pen.)] respectiv că la momentul procesual în care cercetarea judecătorească este declanșată, s-a procedat la audierea inculpaților, pericolul social sau pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă.

Chiar dacă la momentul respectiv în accepțiunea instanțelor anterioare acest pericol era prin gravitatea presupuselor fapte, consideră că nicio probă certă nu poate fi invocată că, lăsat în libertate și judecat în libertate ar împiedica corecta desfășurare a procesului penal. Se face o permanentă și nepermisă confuzie între măsura procesual preventivă a arestării și soluția care urmează să fie dată pe fond. Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede aceste măsuri procesuale preventive care fac parte dintre măsurile procesuale pe care legiuitorul Ie-a instituit tocmai pentru o corectă și bună desfășurare a procesului penal. În art. 136 alin (8) C. proc. pen., instanța trebuie să justifice de ce se oprește asupra uneia sau asupra altei măsuri procesuale pe care le instituie articolul invocat.

De aceea, în subsidiar se solicită aplicarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea în conformitate cu prevederile art. 145 C. proc. pen., la fel de eficientă pentru derularea procesului penal. Din simpla lectură a încheierii din 17 februarie prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive nu se constată decât aceleași stereotipe, motive la care recurge prima instanță. În aceste condiții, analizând temeiul unic al art. 148 lit. f) C. proc. pen., arată că nu se poate invoca nicio probă din care să reiasă că inculpatul ar prezenta acel risc major de tulburare a ordinii publice, de punere în pericol a climatului stabilizat care presupune ordinea publică.

Nici riscul de fugă nu există în cauză, inculpatul fiind o persoană care respectă actul de justiție, obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de către instanță prin prisma dispozițiilor art. 145 C. proc. pen. Nu consideră că poate prezenta pericol public pentru ordinea publică și mai mult decât atât, la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act din care să rezulte faptul că odată lăsat în libertate acesta ar perturba liniștea publică în societatea în care domiciliază. Solicită a se da curs solicitării principale, în rejudecare, de revocare a măsurii arestului preventiv cu punerea în libertate a inculpatului A.S., iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în temeiul art. 145 C. proc.

pen., cu toate măsurile pe care instanța le consideră de cuviință și pe care acesta le va respecta, inculpatul cunoscând obligațiile în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive. Inculpatul S.C.M. arată că atunci când se discută de temeiurile de arestare se referă și la temeiurile de fapt, pentru că art. 148 lit. f) C. proc. pen., face trimitere la art. 143 C. proc. pen. Când se face o analiză vis-a-vis de pericolul concret nu se poate omite gravitatea faptelor, or este acuzat punctual că ar fi încheiat un contract simulat cu d-na M.A., care ar fi fost și-o dare de mită, și-o spălare de bani și un fals și că aceasta s-ar fi făcut pentru buna derulare a unei licitații sau a unui contract urmare a unei licitații.

Parchetul este cel care trebuie să aducă argumente, respectiv că acel contract era disimulat, în cauză existând declarațiile celor care au încheiat contractul, din nici una nerezultând vreo mică conexiune privind legătura dintre contract, disimulat sau nu și activitatea primarului, aceasta fiind esența unei fapte de corupții. Faptul că cineva încheie justificat un contract sau nu, cu soția unui funcționar nu este prin el însuși să o acuzație de corupție. Contractul despre care se face vorbire este un contract care a fost încheiat și semnat, nu este un fals, rațiunea contractului este o discuție de civil, însă nu are nicio legătură cu infracțiunea de fals reținută în sarcina sa. Contractul nu a fost nici alterat, nici contrafăcut punându-se în discuție semnificația lui.

Cu referire la acuzația de spălare de bani, se arată că dacă era spălare de bani trebuia să fie din prima zi, pentru că raportat la caracterul disimulat al contractului nu s-a schimbat nimic de la momentul reținerii, arestării, acuzația fiind aceeași. Spălarea de bani e o infracțiune practic subsecventă și ar trebui, cum există în toate sistemele, o limitare a sancțiunii, respectiv nu poate să fie pedeapsa pentru spălare de bani mai mare decât pedeapsa pentru infracțiunile din care provin banii spălați. Cu privire la temeiurile arestării, arată că legiuitorul a modificat de mai multe ori textul de lege, încercând să-i confere un caracter de excepție și în ciuda caracterului de excepție, tot ceea ce se întâmplă în practică devine regulă.

Totdeauna a fost legat de acuzația primarului, respectiv a fostului primar, întotdeauna făcându-se o apreciere globală, că persoanele care au avut funcții ar trebui tratate altfel decât persoanele obișnuite. Nu este funcționar public, nu a fost niciodată, fiind bănuit pe o suspiciune că ar fi încheiat un contract de consultanță disimulat, acesta nefiind o persoană publică. Un alt element care este important, legat de afirmarea că s-a spus că se periclitează înfăptuirea justiției, martorii care urmează să fie audiați sunt martori favorabili apărării, este absurd ca în momentul de față să se spună că ar putea influența martorii în vederea bunei desfășurări a procesului. încrederea în justiție se câștigă prin soluții corecte și drepte.

În ceea ce privește persoana sa, arătă că de la început s-a știut de starea de boală, care s-a agravat după momentul arestării, menționând că s-a solicitat pentru a se avea în vedere aceste aspecte o expertiză medicală în acest sens. Toate actele medicale sunt depuse la dosarul cauzei. Acesta are nevoie permanentă de tratament, invocând în acest sens și tratamentul discriminatoriu, făcând referire directă la inculpata A.D., fără niciun dubiu, persoană care a fost acuzată de mai multe fapte, singura diferență fiind recunoașterea sau nu a acestora. Nu în ultimul rând când se discută la durata rezonabilă se face trimitere la C.E.D.O. care a condamnat România pe fapte de corupție, aceasta pentru că dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pot fi interpretate de o manieră excesivă. Se solicită revocarea măsurii arestării preventive luate, cu dispunerea cercetării în stare de libertate. în subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Instanța de recurs retine următoarele: Ca și aspect procesual prealabil este de consemnat că excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive ridicată s-a consemnat cu corectitudine că nu este întemeiată și pe care de consecință a fost respinsă.

Susținerile apărătorilor aleși ai inculpaților referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi încetat de drept, întrucât instanța de fond trebuia să se pronunțe la termenul de judecată din 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt neîntemeiate întrucât din data de 5 ianuarie 2012 și până la data de 17 februarie 2012 nu a trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar la data de 4 martie 2012. Având în vedere că ne aflăm în faza de judecată și că sunt aplicabile în cauză doar dispozițiile art. 160 b C. proc. pen., atât la pronunțarea asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de consiliu potrivit art. 300 1 C. proc. pen., cât și la menținerea stării de arest în baza art. 300 2 C. proc.

pen., și că cele două instituții nu sunt diferențiate cu privire la termenul în care instanța de fond trebuie să se pronunțe cu privire la starea de arest, excepția privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive se impunea a fi respinsă ca nefiind întemeiată. Probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați. Instanța Europeană a afirmat cu constanță în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art. 5, respectiv protejarea individul împotriva arbitrariului autorităților statale.

Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă. Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod cert presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează o cercetare penală a săvârșit o faptă ce atrage o sancțiune penală. C.E.D.O. prevede la art. 5 posibilitatea arestării sau reținerea persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. în spiritul convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă.

Art. 23 din Constituția României prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Raportând aceste dispoziții legale la C.E.D.O., constatăm că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa, dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedeca să săvârșească o infracțiune, să se sustragă judecății sau a unei eventuale executări a pedepsei.

Referitor la existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, menționăm: contractele de asistență juridică încheiate între Cabinetul de avocatură A.M. și G.F.A.A. SRL, facturi în original emise de Cabinet de avocatură A.M., contractele de asistență juridică încheiate de A.M. cu inculpații S.C. și D.A., contractele de prestări servicii încheiate între P.M. Cluj-Napoca și Compania de salubritate B.V., procesele verbale de urmărire cu privire la inculpații A.S.

și S.C., declarațiile martorilor N.G., P.l., T.A., M.N., P.N., S.M., M.R., L. A., C.V., C.E., C.D., S.G., Ș. M., B.l., M.M., C.M., T.C., A.C., L.L., Ț.G., H.S., V.A., N.S., L.A., M.A., L.S., L.F., Ț.A., F.Șt., P.M., F.M., C.A., M.A., planșe fotografice privind pe cei doi inculpați din activitatea de urmărire, procesele verbale privind redarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpați, procesele verbale de percheziție domiciliară și informatică efectuate cu privire la cei doi inculpați. Pentru infracțiuni deosebit de grave, cum sunt cele de dare de mită, luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, trafic de influență, probe referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, care justifică luarea măsurii arestării preventive. În lipsa unor dispoziții legale care să indice exigențele în funcție de care se stabilește pericolul pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii dacă punerea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi decât gravitatea concretă a faptelor comise care nu trebuie confundată cu pericolul social al infracțiunilor săvârșite care este relevat în pedepsele prevăzute de lege și circumstanțele personale ale inculpaților.

Pericolul pentru ordinea publică îl reprezintă temerea că puși în libertate inculpații ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice, determinate de faptele presupus a fi comise de aceștia și starea lor de libertate. Având în vedere că de la data din 5 ianuarie 2012 când s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și până la momentul pronunțării încheierii atacate, deși inculpații au fost audiați, starea de fapt nu s-a schimbat și că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă, în baza art. 160 b C. proc. pen., și art. 300 2 C. proc. pen., cu deplin temei s-a menținut starea de arest a inculpaților A.S.

și S.C. Inclusiv instanța de recurs reține că în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, iar această măsură nu a fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale, care să impună revocarea acesteia. Nici susținerea inculpaților referitoare la depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu este întemeiată. C.E.D.O. în cauza A. contra Franței din 10 februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii, respectiv complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Raportând criteriile menționate mai sus la contextul concret al prezentei cauze, se constată că procesul vizează 4 inculpați și un număr de 36 martori, precum și ample operațiuni de supraveghere a inculpaților, percheziții domiciliare și informatice situație ce justifică întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 3 luni cu păstrarea inculpaților în stare de arest preventiv, nefiind depășită încă faza administrării probelor, iar cercetarea judecătorească este doar la început. În prezenta cauză este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești nu a încălcat prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și nici durata arestării preventive de cea.

3 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 așa cum s-a învederat în cauza S. contra Austriei. Nici susținerile inculpaților referitoare la faptul că aceștia nu au antecedente penale și că la dosar s-au depus multiple caracterizări potrivit cărora inculpatul A.S. a avut un comportament ireproșabil în societate, nu sunt în măsură să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă. Nici motivele medicale invocate de inculpați, așa cum rezultă din scrisorile medicale eliberate de Spitalul Penitenciar Dej nu sunt în măsură să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât nu s-a stabilit printr-o expertiză medico-legală că inculpații nu pot fi tratați în rețeaua sanitară a A.N.P.

și chiar dacă ar exista o asemenea imposibilitatea, inculpaților li se poate asigura asistența medicală în cadrul unui spital civil, sub pază. Față de cele de mai sus, corect au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, solicitare reiterată și în recurs. Așa fiind, constatându-se o deplină legalitate și temeinicie în pronunțarea încheierii din 17 februarie 2012, atacată, instanța de recurs evidențiază că susținerile din recurs nu au suportul necesar în a fi reținute iar calea de atac exercitată urmează astfel a fi respinsă ca nefondată pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A. S. și S.C.M. împotriva încheierii din 17 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1767/33/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de cate 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2012.