ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2675/2012

Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 28 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1767/33/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.S, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu Mureș).

S-au respins ca nefondate cererile formulate de acest inculpat, prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-au respins ca nefondate cererile formulate de inculpatul S.C.M, prin apărător, de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau de revocare a uneia dintre obligațiile impuse prin măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv aceea a interdicției de a lua legătura cu martorii l.O. și T.A.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: în ceea ce-l privește pe inculpatul A.S: Inculpatul a fost trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunilor de:- luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale);- complicitate la spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale); - complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale); - trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale); - instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale); - primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ca stare de fapt s-a reținut că:

Instanța a reținut că inculpatul a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8 din 11 noiembrie 2011, pe temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b), c) și f) C. proc. pen.Ulterior, pe parcursul derulării procesului, instanța a apreciat că temeiurile arestării, prevăzute de art. 148 lit. b) și c nu mai subzistă, în cauză apreciindu-se ca subzistând doar temeiul arestării prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a constatat că până la acest moment procesual măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată, prelungită și menținută în mod legal. Din probele administrate până în prezent, pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în principal, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, interceptate în mod legal, procesele-verbale de supraveghere operativă, planșele fotografice aflate în dosarul de urmărire penală vol. IV, V și VI, coroborate cu declarația inculpatei A.D., date în faza de urmărire penală și în fața instanței, unde a înțeles să uzeze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., declarațiile martorilor audiați la urmărire penală și în fața instanței s-au conturat acele probe temeinice, prevăzute de art. 143 C. proc. pen., care duc la bănuiala legitimă că este posibil ca inculpatul să fi comis mai multe fapte de natură penală, în strânsă legătură cu ceea ce s-a reținut în rechizitoriul parchetului.

Prin rechizitoriul parchetului inculpatul a fost trimis în judecată cu încadrările juridice arătate mai sus, fiind foarte posibil ca aceste încadrări, pe parcursul cercetării judecătorești, să suporte modificări. Acest aspect nu este de natură a duce la concluzia că nu ar subzista cerințele art. 143 C. proc. pen. Acest text de lege stabilește obligativitatea existenței de probe din care să rezulte că inculpatul ar fi posibil să fi comis fapte de natură penală, ceea ce, așa cum s-a arătat, este dovedit.în ceea ce privește temeiul de drept al arestării, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a apreciat că acesta subzistă sub ambele condiții.

Astfel, faptele presupus a fi comise de către inculpat sunt sancționate cu pedepse de peste 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului, la acest moment, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea publică, în opinia instanței, este actual și rezultă din împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis faptele, descrise mai sus.

S-a reținut că, este real faptul că de la arestarea inculpatului, 11 noiembrie 2011, au trecut 9 luni și că procesul nu este la debut, în cauză fiind administrate, efectiv de către instanță, o serie de probe, respectiv au fost audiați 10 martori.în opinia instanței nu doar declarațiile martorilor care au fost audiați până la acest moment procesual sunt relevante în cauză, cum s-a susținut de către apărare, dimpotrivă și declarațiile celorlalți 26 de martori ai acuzei, precum și declarațiile martorilor care urmează a fi audiați de către instanță, la propunerea inculpaților, s-a apreciat că sunt relevante și de natură a lămuri toate împrejurările cauzei. Ca urmare, faptul că au fost audiați o parte din martori, de către instanță, s-a reținut că nu justifică punerea în libertate a inculpatului.

În opinia instanței, în aprecierea caracterului rezonabil al arestării preventive a inculpatului A. trebuie ținut cont de circumstanțele cauzei. Or, în raport de acest aspect, s-a constatat că dosarul este unul complex, inculpatul este cercetat pentru mai multe fapte de corupție: luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, las în înscrisuri sub semnătură privată. Aceste fapte sunt deosebit de grave, iar problemele juridice ce trebuie a fi lămurite, atât sub aspectul stării de fapt, cât și sub aspectul încadrării juridice a faptelor, necesită mai mult timp și prelungesc durata procesului, fără ca această prelungire să-i fie imputabilă instanței.

Ca urmare, sub acest aspect, s-a reținut că nu a fost depășit termenul rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât o persoană poate să fie ținută în stare de arest.

În opinia instanței, chiar dacă de la arestarea inculpatului, au trecut 9 luni, pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat, prin trecerea timpului.

S-a mai reținut că, faptul că ar fi posibil ca inculpatul să fi comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în perioada în care era primar al municipiului Cluj-Napoca, este clar că a generat în rândul cetățenilor o reacție de îngrijorare și temere, în condițiile în care datorită funcției publice, pe care inculpatul o avea, acesta trebuia să vegheze asupra bunului mers a întregii colectivități.

Ca urmare, a susține că după 9 luni rezonanța negativă a presupuselor fapte comise de inculpat s-a diminuat, s-a apreciat că nu este în concordanță cu realitatea.în opinia instanței, în cauză temeiul arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu s-a modificat ci subzistă și impune pe mai departe menținerea stării de arest a inculpatului.

în raport de considerentele de mai sus, cererile inculpatului, formulate prin apărător, vizând revocarea măsurii preventive s-au înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara au fost apreciate ca nefondate și respinse ca atare.

În ceea ce privește cererile inculpatului S.C.M., de revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara și de revocare a uneia dintre obligațiile impuse prin măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv aceea a interdicției de a lua legătura cu martorii l.O. și T.A., s-au constatat următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunilor prev. de:- dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale); - spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit b din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);-fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și în forma participației improprii, prev. de art. 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 31 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte de Casația și Justiție prin Decizia penală nr. 1172 din 13 aprilie 2012, a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara și potrivit art. 145 ind.1 raportat la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații.să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,să se prezinte la organul de poliție din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura,să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme,să nu comunice direct sau indirect cu inculpații din prezenta cauză și cu martorii.

Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., revocarea unei măsuri preventive se poate realiza când această măsură a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive.

Cu privire la legalitatea măsurii obligării de a nu părăsi țara, s-a constatat că această măsură a fost instituită legal față de inculpatul S.M.C., prin Decizia nr. 1172 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.în ceea ce privește temeiurile care să justifice menținerea acestei măsuri, s-a apreciat că acestea subzistă și în prezent și nu s-au modificat, așa cum a susținut inculpatul prin apărător.

Acest dosar, așa cum s-a arătat, este unul complex, datorită faptului că în cauză sunt 4 inculpați, ca acuzele ce planează asupra acestora sunt deosebit de grave, că probatoriul ce urmează a fi administrat este vast. De fapt, această măsură a obligării de a nu părăsi țara a fost dispusă față de inculpatul S.C. în scopul bunei desfășurări a procesului.

S-a reținut că, este real faptul că inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată în fața instanței și că a făcut declarații, însă acest aspect nu duce la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Inculpatul a susținut că se impune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe motive de sănătate, susținând că suferă de spondiloză cervico-lombară și că are nevoie de tratament balneo-fizico-kinetoterapeutic. Acest motiv, s-a apreciat că nu este de natură a duce la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara deoarece inculpatul poate beneficia de servicii medicale competente și în țara noastră.

De asemenea, inculpatul prin apărător, a susținut că se impune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara deoarece este om de afaceri și că trebuie să efectueze călătorii în afara țării, în special în Viena, iar în condițiile actuale nu poate să plece din țară. Nici acest motiv s-a apreciat că nu este unul de natură a duce la concluzia că se impune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara deoarece, așa cum s-a arătat, acest dosar este unul complex, acuzele care planează asupra inculpatului sunt deosebit de grave, fiind foarte posibil ca odată ce inculpatul va părăsi țara, acesta să poată lua legătura cu martorii din prezentul dosar în străinătate. Totodată este foarte posibil ca acest inculpat, odată plecat din țară, să nu se mai prezinte la termenele de judecată, încercând astfel să tergiverseze soluționarea cauzei.

Ca urmare, s-a reținut că nu se justifică revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în ceea ce-l privește pe acest inculpat, astfel că, cererea va fi respinsă.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului, vizând revocarea obligației impuse prin măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv aceea a interdicției de a lua legătura cu martorii l.O. și T.A., s-a apreciat că și aceasta este nefondată, deoarece este foarte posibil ca pe parcursul cercetării judecătorești să fie necesară reaudierea acestor martori sau confruntarea lor cu inculpații.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații A.S și S.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursul declarat de inculpatul A.S sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, iar recursul declarat de inculpatul S.C.M. este inadmisibil, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., care reglementează,, Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive" și potrivit cărora: "încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Cum dispoziția privindu-l pe acest inculpat din încheierea recurată, nu are prevăzută nicio cale de atac, conform textelor de lege evocate anterior, recursul declarat de inculpatul S.C.M. este inadmisibil.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul A.S, din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că acesta a fost trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunilor de: - luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale);-complicitate la spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale); - complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale); - trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale); - instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale); - primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina acestuia s-a reținut că a pretins de la inculpata D.A. remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă față de aceasta că are influență pe lângă directorul R.A.T.U.C. Cluj, N.L.G. și-l va determina pe acesta la încheierea unor poliție de asigurare al parcului auto al regiei cu societatea învinuitei, primind în perioada mai 2009-septembrie 2011, în 21 de tranșe, suma totală de 274.330, 54 lei, disimulată prin încheierea a două contracte de asistență juridică încheite între societatea învinuitei, SC G.F. SRL și Cabinetul de avocatură al învinuitei A.M.U. (21 acte materiale).; Ie-a instigat pe inculpatele A.M. și D.A. la încheierea a două contracte de asistență juridică și a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soției sale suma de 274.330,54 lei și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de trafic de influență de către inculpat (23 acte materiale); Ie-a instigat pe inculpatele A.M.U. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistență juridică din 01 iulie 2008 și din 01 iulie 2009 cât și a unui număr de 21 facturi fiscale emise în perioada mai 2009-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de influență (23 acte materiale); în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare al orașului Cluj Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C.M., administrator al SC B.V. SRL, primirea unor foloase necuvenite, dismulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 02 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al învinuitei A.M. și SC T.T.C. SRL, primind în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, în 18 tranșe sumat totală de 262.560 lei lei, în scopul ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. SRL, precum și să asigure, derularea ulterioară fără incidente a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare bunei desfășurări a activității societății (18 acte materiale); i-a sprijinit moral pe inculpata A.M.U. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică nr. 14/02 aprilie 2010 cât și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soției sale suma de 262.560 lei și, totodată pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat (19 acte materiale); i-a sprijinit moral pe inculpata A.M.U. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistență juridică din 02 aprilie 2010 cât și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de luare de mită (19 acte materiale) și în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, după încheierea, la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a municipiului Cluj Napoca cu SC R. SRL București, contract încheiat de acesta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanții acestei societăți 2 carduri de alimentare cu carburanți din care unul a fost utilizate ulterior, în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011 de către învinuita A.M.U. care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanți în valoare totală de 8.826,93 lei.

Înalta Curte, a reținut că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, și față de care s-a și dispus măsura arestării preventive. La acest moment, înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și nici în primă instanță, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului întrucât s-ar fi antepronunțat.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îl privește pe inculpatul A.S., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Târgu Mureș s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanța de apel. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul A.S a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiuni, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul A.S a fost inițial reținut în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune(lit. c)).

Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Târgu Mureș prin care s-a verificat legalitatea măsurii preventive și s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheieri pronunțate în Dosarul nr. 1767/33/2011.

Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. a) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, aprecieză că, în acest moment, cerea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive este neântemeiată, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este în faza apelului - Înalta Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie a inculpatului este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului -iar arestarea preventivă nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 teza II lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.C.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii de ședință din data de 28 august 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1767/33/2011.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.C.M. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 septembrie 2012.