ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj cu privire la cererile de liberare provizorie

sub control judiciar, formulate de inculpații A.S. și S.C.M., în temeiul art.

160

8a

alin. (6) C. proc. pen. s-au respins ca neîntemeiate cererile

de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații A.S. și

S.C.M. aflați în Penitenciarul Gherla.

În baza 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost

obligați inculpații să plătească câte 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Cluj au fost

trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații A.S., pentru

săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată

prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), trafic de influență în

formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale), instigare la

spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art.

23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale),

instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

în formă continuată prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte

materiale), primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., totul cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și S.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor

de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art.

6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte

materiale), spălare de bani în formă continuată prev. art. 23 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participației improprii potrivit

art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură

privată prev. art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 în formă continuată prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în

forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte

materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului A.S. că

în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins de la inculpata D.A.

remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă față de

aceasta că are influență pe lângă directorul R. Cluj N.L. și că-l va determina

pe acesta să încheie polițe de asigurare pentru parcul auto al regiei cu

societatea administrată de inculpată, primind în perioada mai 2009 - septembrie

2011 în 21 de tranșe suma totală de 274.330,54 RON, disimulată prin încheierea

a două contracte de asistență juridică încheiate între societatea inculpatei SC

G.F. și Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. În baza aceleiași rezoluții a

instigat pe inculpatele A.M. și D.A. la încheierea a două contracte de

asistență juridică și a unui nr. de 21 de facturi fiscale în perioada iulie

2008 - septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de

consultanță juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei

naturi a provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul

Cabinetului de avocatură al soției suma de 274.330,54 RON.

În baza aceleiași rezoluții a instigat pe

inculpatele A.M. și D.A. să procedeze la încheierea fictivă a Contractelor de

asistență juridică cu nr. 101 din 01 iulie 2008 și nr. 6 din 01 iulie 2009 cât

și a 21 de facturi emise în perioada mai 2009 - septembrie 2011, acte ce

consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii infracțiunii de trafic de

influență.

Tot în sarcina inculpatului s-a reținut în

calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca în baza unei rezoluții

infracționale unice, în cursul anului 2010 până la momentul încheierii

contractului de salubrizare al municipiului Cluj-Napoca, a acceptat primirea de

la inculpatul S.C.M. administrator al SC B.V. a unor foloase necuvenite, disimulate

printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010 între

Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T., primind în perioada

aprilie 2010 septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 RON în scopul

ca acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să procedeze la

semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V., precum și să asigure derularea

ulterioară fără incidente a acestui contract. În baza aceleiași rezoluții a

sprijinit moral pe inculpata A.M. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la

încheierea fictivă a Contractului de asistență juridică nr. 14 din 2 aprilie

2011 și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 -

septembrie 2011, înscrisuri care evidențiau prestarea unor activități de consultanță

juridică nereale și care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a

provenienței banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de

avocatură al soției sale suma de 262.560 RON și totodată pentru ascunderea

comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpat.

Tot în baza aceleiași rezoluții inculpatul a

sprijinit moral pe inculpata A.M. și pe inculpatul S.C.M. să procedeze la

încheierea fictivă a Contractului de asistență juridică nr. 14 din 2 aprilie

2010 cât și a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 -

septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale și în scopul ascunderii

comiterii infracțiunii de luare de mită.

În sarcina inculpatului s-a mai reținut că în

calitatea sa de primar al municipiului Cluj-Napoca, după încheierea la data de

28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a

municipiului Cluj-Napoca cu SC R. SRL București, contract încheiat de acesta în

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanții

acestei societăți două cârduri de alimentare cu carburanți, din care unul a

fost utilizat în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011 de către inculpata

A.M., care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanți în

valoarea totală de 8.826,93 RON.

Cu privire la inculpatul S.C.M. s-a reținut

că în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de

salubrizare a municipiului Cluj-Napoca, a promis inculpatului A.S. primar al

municipiului Cluj-Napoca remiterea unor foloase necuvenite, ce urmau a fi

disimulate printr-un contract de consultanță încheiat la data de 2 aprilie 2010

între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. și SC T.T. SRL administrată de

inculpat, virând ulterior în contul cabinetului de avocatură în perioada

aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranșe suma totală de 262.560 RON, în

scopul ca inculpatul A.S. în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu să

procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. și să asigure

derularea ulterioară a acestuia fără incidente.

Tot în sarcina inculpatului s-a reținut că în

baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpatul A.S. și

inculpata A.M. cu intenție, a determinat pe martora F.O. director al SC T.T.

SRL să semneze fără vinovăție Contractul de asistență juridică nr. 17 din 2

aprilie 2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de cabinetul de avocatură

al inculpatei A.M. în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care

evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au

drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și totodată

pentru ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul

A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură al

inculpatei A.M. suma de 262.560 RON.

În sarcina inculpatului s-a mai reținut că în

baza unei rezoluții infracționale unice și la înțelegere cu inculpatul A.S. și

inculpata A.M. cu intenție a determinat pe I.O. director al SC T.T. SRL să

semneze fără vinovăție Contractul de asistență juridică nr. 14 din 02 aprilie

2010 și să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de avocatură al

inculpatei A.M. în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care

evidențiau prestarea unor activități de consultanță juridică nereale și care au

avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor și pentru

ascunderea comiterii infracțiunii de luare de mită de către inculpatul A.S.,

virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură A.M. suma de

262.560 RON.

S-a arătat că din analiza prevederilor art.

160

2

C. proc. pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se

poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și

în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că

inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească

aflarea adevărului.

S-a reținut că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen., întrucât pedepsele

prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși

în judecată, nu depășesc 18 ani închisoare, motiv pentru care, cererile au fost

admise în principiu.

Ulterior, cererile formulate de inculpați au

fost analizate sub aspectul temeiniciei acestora.

S-a arătat că liberarea provizorie sub

control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită

pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă,

suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Aplicarea dispozițiilor legale care

reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni

mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o pot oferi

inculpații că, lăsați în libertate nu vor săvârși și alte infracțiuni.

Acordarea liberării sub control judiciar, s-a

considerat că nu este un drept absolut și nici formal al inculpaților, fapt ce

rezultă din dispozițiile art. 160

1

alin. (1) C. proc. pen., care

precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică

dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele

administrate în cauză; în același sens, dispozițiile art. 160 alin. (2) C.

proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege

referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte,

temeinicia acesteia.

Instanța de fond a arătat că analiza în cazul

cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor

formale prevăzute de disp. art. 160

2

și 160

6

C. proc.

pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte,

rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea

îndeplinirii condiției prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului s-a constatat că instanța europeană a dezvoltat patru motive

acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune:

riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul

eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită

alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului

Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler

contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968;

cauza Matznetter contra Austriei - 10 nov. 1969 și Letellier contra Franței -

26 iunie 1991).

Interpretând sistematic dispozițiile

procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele

Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și

ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța de fond a considerat că

astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a

procesului penal, respectiv existenta unor date, altele decât cele avute în

vedere de art. 160 raportat la art. 160

1

C. proc. pen. din care să

rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă,

fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care

inculpații sunt cercetați, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori

prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite,

traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât

liberarea inculpaților, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze

o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de

justiție.

S-a arătat că o mare pondere în aprecierea

temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă

datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpaților. În acest sens, s-a

pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la

menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se

raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special

cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul,

profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.

În cauză, inculpații A.S. și S.C.M. au fost

arestați pe o durată de 29 de zile în baza art. 149

1

alin. (9) -

(11) C. proc. pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art. 148 lit. b),

c), f) C. proc. pen prin Încheierea penală nr. 131 din 11 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Cluj.

Această măsură a fost prelungită la data de 5

decembrie 2011 cu încă 30 de zile, iar recursul promovat de inculpați a fost

respins prin Decizia penală nr. 4211 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea de

apel a reținut că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că

cererile inculpaților sunt nefondate. Astfel, la acest moment procesual,

instanța de fond a constatat că punerea în libertate sub control judiciar a

inculpaților nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi

compromisă prin faptul că nu a fost declanșată cercetarea judecătorească, cauza

fiind amânată pentru data de 9 februarie 2012 în vederea citirii acrului de

sesizare a instanței.

S-a reținut că în îndeplinirea datoriilor de

serviciu, funcționarii publici sau orice alt funcționar, nu trebuie să fie

influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu i se cuvin.

Aceștia sunt ținuți să-și îndeplinească atribuțiile în mod corect, să nu facă

din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care

intră în competența acestora nu trebuie să fie determinată de asemenea

mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și

a respectării legalității.

Inculpații sunt cercetați în prezenta cauză

pentru comiterea unor infracțiuni de luare de mită, trafic de influență,

spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, primire de foloase

necuvenite, fapte de o gravitate sporită, atât prin prisma relațiilor sociale

afectate, cât și prin circumstanțele concrete ale comiterii faptelor, lipsa de

responsabilitate de care au dat dovadă inculpații, care profitând de poziția sa

de primar al municipiului Cluj-Napoca (A.S.) sau administrator a unei persoane

juridice private (S.C.M.), au urmărit obținerea unor sume însemnate de bani, în

detrimentul unei activități corecte și transparente care ar fi trebuit să

caracterizeze activitatea lor de management în cadrul unei instituții a

administrației publice locale sau a unei firme private.

Având în vedere pericolul social concret al

faptelor presupus a fi comise de către inculpații A.S. și S.C.M., de impactul

negativ produs asupra ordinii sociale, instanța de fond a apreciat că în

această fază a procesului penal, în pofida împrejurării că formal, cererea

acestora îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea lor, în

continuare, în stare de arest.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. instanța sesizată cu

cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate

a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt

excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege

respectiv art. 160 raportat la art. 160

1

C. proc. pen.nu sunt de

natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate

a celor arestați.

În schimb, după o anumită durată a arestării,

dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și

garanțiile oferite de cei arestați sunt suficiente, liberarea poate fi acordată

potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din

art. 5 paragr. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, în acest

moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl

reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, este prezent și actual,

întrucât, odată cu punerea acestora în libertate s-ar crea falsa impresie că

persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de luare

de mită, trafic de influență, spălare de bani, ar periclita înfăptuirea actului

de justiție, deoarece inculpații din speță ar putea săvârși noi fapte de natură

penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea

martorilor, punând la îndoială capacitatea de ripostă a organelor de urmărire

penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor

asemenea activități ilicite.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) C.

proc. pen. liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării

preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză,

s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal luându-se în discuție

aspectul că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea

publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că

inculpații, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis

infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani pentru care

sunt acuzați, au avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste

aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea

beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care

s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului

penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică.

Dată fiind natura infracțiunilor presupus a

fi comise de către inculpați, împrejurările în care acestea au fost săvârșite,

instanța de fond a considerat că până la acest moment în care se examinează

cererea lor, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora

să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură

adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpaților măsura arestării

preventive. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 11 noiembrie

2011, nu este oportună pentru buna desfășurare a procesului penal lăsarea în

libertate a inculpaților, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului,

prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați de către instanța

de fond.

Atunci când o persoană este liberată

provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică.

Or, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse

fapte penale, instanța a apreciat că nu se poate susține că nu s-a produs un

impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra

stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor

cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul

penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea

adevărului.

În ce privește circumstanțele personale ce

caracterizează persoana inculpaților, s-a apreciat că acestea nu pot fi

analizate cu ocazia soluționării cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar. Toate aceste date referitoare la persoana inculpaților, respectiv

lipsa antecedentelor penale, pregătirea profesională, activitatea didactică

urmează să fie luate în considerare la o eventuală circumstanțiere a

pedepselor, dacă inculpații vor fi găsiți vinovați de presupusele fapte

reținute în sarcina acestora.

Nici motivele medicale invocate de inculpatul

S.C.M., în opinia instanței de fond, nu sunt în măsură să conducă la admiterea

cererii de liberare sub control judiciar, deoarece nu s-a stabilit până în

prezent printr-o expertiză medico-legală că inculpatul nu suportă regimul de

detenție.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat

recurs inculpații A.S. și S.C.M., criticând-o în primul rând pentru nelegalite

întrucât au fost încălcate prevederile art. 160

7

alin. (2) și art.

160

8a

alin. (1) C. proc. pen., inculpații nefiind întrebați dacă își

însușesc cererile formulate de apărători și nu au fost ascultați cu privire la

motivele invocate în cererile de liberare provizorie sub control judiciar. A fost

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen.

În ce privește netemeinicia hotărârii, s-a

arătat că cele două cereri au fost analizate în mod colectiv și superficial,

fără a se face distincție între ele, constatându-se în mod nejustificat că

subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, nu au fost indicate în cauză

elemente din care să rezulte că punerea în libertate a inculpaților ar

zădărnici aflarea adevărului și ar afecta buna desfășurare a procesului penal,

nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpaților.

S-a solicitat în principal casarea cu

trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar,

admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând recursurile declarate prin prisma

motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente:

Din conținutul încheierii atacate precum și

din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Cluj a

soluționat cele două cereri de liberare provizorie sub control judiciar cu

încălcarea dispozițiilor procedurale.

O primă dispoziție legală nerespectată de

instanța de fond este cea cuprinsă în art. 160

7

alin. (2) C. proc.

pen. "când cererea este făcută de o altă persoană decât învinuitul sau

inculpatul, din cele arătat în art. 160

6

alin. (1), instanța îl

întreabă pe inculpat dacă își însușește cererea, iar declarația acestuia se

consemnează pe cerere."

Or, din actele dosarului rezultă că cererile

de liberare provizorie sub control judiciar nu au fost formulate de către

inculpați, ci de către apărătorii acestora, av. G.M. și S.B., care le-au și

semnat, instanța omițând să-i întrebe pe inculpații A.S. și S.C.M. dacă își

însușesc cererea, iar în caz afirmativ să consemneze acest aspect pe cerere,

conform art. 160

7

alin. (2) C. proc. pen.

Cea de a doua dispoziție legală imperativă

nerespectată de către instanța de fond și care atrage sancțiunea nulității este

aceea prev. de art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora

soluționarea cererii se face după ascultarea inculpatului ("soluționarea

cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului, a concluziilor

apărătorului precum și ale procurorului").

Fiind vorba de o ascultare, indiferent că

privește numai cererea sau și fapta ori alte împrejurări este necesar ca

învinuitului sau inculpatului să i se aducă la cunoștință dreptul de a nu face

nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și

împotriva sa (art. 70 alin. (2) C. proc. pen.).

Ascultarea inculpatului sau învinuitului în

cadrul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate

rezuma la simpla întrebare dacă își însușește cererea făcută de un substituent

procesual și nici la ultimul cuvânt, întrucât trebuie respectat dreptul

esențial al inculpatului de a da declarație, cunoscut fiind că nicio fază a

procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a

dreptului de apărare, acest principiu nefiind de parțială aplicabilitate.

Dată fiind importanța ascultării inculpatului

în vederea respectării exigențelor unui proces echitabil în sensul art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nerespectarea acestei

obligații de către instanță antrenează sancțiunea nulității.

În ceea ce privește caracterul nulității,

ținând seama că această încălcare nu face parte dintre nelegalitățile

sancționate cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

aceasta este relativă. Însă având în vedere importanța declarației învinuitului

sau inculpatului pentru aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie,

neascultarea acestuia îl prejudiciază evident, fiind în prezența unei

convertiri a nulității relative într-o nulitate absolută.

Astfel, celor doi inculpați li s-a produs o

vătămare prin încălcarea dreptului procesual de a fi ascultați. Acordând

drepturi procesuale și instituind garanții procesual penale, pentru exercitarea

lor, legea recunoaște că soluționarea justă a cauzei penale nu se poate realiza

decât prin exercitarea acestor drepturi și prin împlinirea garanțiilor

procesuale. Împiedicarea părții de a-și realiza un drept procesual sau de a

beneficia de o garanție procesuală, produce prin ea însăși o vătămare procesuală,

care constă într-o privare a posibilităților de a acționa în fața organelor

judiciare în vederea apărării intereselor legitime proprii.

Vătămarea există încă din momentul în care

inculpatului nu i s-a dat posibilitatea să-și exercite dreptul acordat de lege

sau nu s-a împlinit garanția procesual penală.

Mai mult, așa cum prevede textul de lege,

art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., examinarea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar se face în condiții de contradictorialitate, principiu nerespectat

în prezenta cauză.

Or, prin neascultarea inculpaților, instanța

a încălcat acest principiu, aducând o gravă vătămare intereselor legitime ale

inculpaților, fapt ce impune rejudecarea cererilor de liberare provizorie sub

control judiciar în condiții de contradictorialitate, respectiv prin

respectarea dispozițiilor art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, soluția ce se impune conform art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. este cea de admitere a

recursurilor inculpaților A.S. și S.C.M., a casării încheierii atacate, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu privire la

soluționarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate

de către inculpații A.S. și S.C.M., cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează măsurile premergătoare examinării cererii (art. 160

7

alin. (2) din C. proc. pen.), cât și soluționarea acestora (art. 160

8a

alin. (1) C. proc. pen.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații

A.S. și S.C.M. împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1767/33/2011, prin care

au soluționate cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate

de inculpații A.S. și S.C.M.

Dispune rejudecarea cererilor de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de către inculpații A.S. și S.C.M. de

către Curtea de Apel Cluj.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși în sumă de câte 25 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 3o ianuarie

2012.

Procesat de GGC - LM