ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10168/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta

A.G.C.

a chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor și Muzeul Național de Artă

al României, solicitând obligarea pârâților să-i restituie „în deplină

proprietate și pașnică folosință" cele 246 obiecte de artă ce au făcut

obiectul actului de donație autentificat sub nr. 13414 din 15 noiembrie 1989 la

Notariatul de Stat sector 1, prin constatarea faptului că actul menționat nu a

îndeplinit și nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi valabil.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 800

și urm. C. civ. și pe cele ale art. 80 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Judecătoria sectorului

1 București, prin sentința civilă nr. 10264 din 8 septembrie

2008 a

admis excepția de necompetență materială. A declinat competența de soluționare

a cauzei, privind pe reclamanta A.G.C. și pe pârâții Ministerul Culturii și

Cultelor și Muzeul Național de Artă al României, Tribunalului București.

S-a reținut că în cauză

a fost efectuat un raport de expertiză prin care s-a stabilit

valoarea

fiecărui tablou în parte, în raport de care instanța a constatat că valoarea

totală a acestora este de 6.689.500 lei.

Prin sentința nr. 1799 din 15 decembrie 2008, Tribunalul

București, secția a III-a

civilă, a admis

excepția de necompetență materială a tribunalului. A declinat competența

materială de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta A.G.C. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și

Cultelor și Muzeul Național de Artă al României în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că valoarea

obiectului litigiului se stabilește de către reclamant, la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, iar în speță acest aspect a fost

lămurit și judecat, instanța pronunțându-se printr-o încheiere interlocutorie

asupra legalei sale învestiri, încă de la începutul anului 2006. Indiferent de

faptul că pe parcursul procesului, reclamantul își restrânge sau mărește

pretențiile sau au loc modificări ale valorii inițiale, instanța învestită și

care se declară legal învestită cu soluționarea acestuia, rămâne competentă să

îl judece, în acest sens fiind și prevederile art. 18

1

C. proc. civ.

Judecând conflictul negativ de competență ivit între

Judecătoria sectorului 1

București și

Tribunalul București, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 13 din 9 martie 2009,

rectificată prin încheierea pronunțată în 19 martie 2009, a stabilit competența

soluționării cauzei privind pe reclamanta A.G.C. în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

S-a reținut că în vederea stabilirii competenței materiale

a instanței de judecată

pentru soluționarea

unei astfel de cereri, reclamantul are obligația de a estima valoarea

bunurilor

solicitate prin acțiune, valoare de care instanța este obligată să țină seama

dacă nu este infirmată de partea adversă prin

probele administrate.

Î

n speța dedusă

judecății, reclamanta și-a estimat valoarea bunurilor revendicate

prin

acțiune, la data de 20 ianuarie 2006, la suma de 1.950.000.000 lei vechi și în

condițiile în care, la acea dată, pârâții nu au administrat probe din care să

rezulte o altă valoare, Judecătoria sectorului 1 București a dispus prin

încheierea de ședință din data

de 27

februarie 2006 respingerea excepției necompetenței materiale, invocată de

pârâți.

Conform dispozițiilor art. 18

1

C. proc. civ.,

curtea de apel a constatat că

Judecătoria

sectorului 1 București rămâne competentă să soluționeze cauza chiar dacă

ulterior s-a efectuat un raport de expertiză ce reținea o altă valoare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâtul

Muzeul Național de Artă al României, pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., indicând ca motiv de recurs și

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

A arătat că nu s-a observat de către curtea de apel că încă

de la început, prin întâmpinare, a negat competența materială a Judecătoriei

sectorului 1, ca o consecință

a acesteia

încuviințându-se expertiza de identificare și de stabilire a valorii bunurilor,

în raport de care tribunalul este competent în primă instanță să soluționeze

cauza.

A precizat că problema competenței materiale este de ordine

publică și nu poate fi lăsată la latitudinea părților, care în acest mod își

pot alege instanța. Din actele și

lucrările

dosarului rezultă că prețuirea reclamantei nu este realistă.

S-a criticat și aspectul că prin regulatorul de competență

s-a stabilit paradoxal

competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în

considerarea argumentelor de mai jos.

La data de 20 ianuarie 2006, potrivit celor dispuse de

Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta A.G.C. a evaluat obiectul

cererii sale la 195.000 RON.

Prin încheierea

pronunțată la 27 februarie 2006 (fila 70 dosar nr. 27201/299/2005,

vol. l),

Judecătoria sectorului 1 București a respins excepția necompetenței materiale a

instanței.

S-a reținut că respectiva excepție se întemeiază în esență

pe dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și pe susținerea pârâților

în sensul că valoarea bunurilor revendicate de reclamantă este mai mare de

500.000 RON. Având în vedere că pârâții nu au arătat în concret care ar fi

valoarea reală a bunurilor și nici nu au susținut cu mijloace de probă

afirmația, precum și principiul disponibilității, s-a constatat

competența soluționării cauzei în primă instanță

de către judecătorie.

Potrivit Codului de procedură civilă, toate încheierile

care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt

încheieri premergătoare (art. 147 și art. 268 C. proc. civ.).

Unele din acestea pot

conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii)

care nu

leagă instanța [art. 268 alin. (2) C. proc. civ.] sau, dimpotrivă, pot conține

soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța de

judecată

(încheieri interlocutorii), în

sensul că aceasta nu mai poate reveni asupra celor hotărâte

[art. 268

alin. (3) C. proc. civ.], cum este cazul în speță.

]Se reține astfel, că atâta vreme cât Judecătoria sectorului 1

București a respins prin încheiere interlocutorie excepția necompetenței

materiale, în mod eronat, prin

sentința

civilă pronunțată s-a dezinvestit în soluționarea aceleiași cereri, constatând

că

este competent tribunalul a o soluționa.

Este relevant totodată și aspectul că prin încheierea din

13 martie 2006 (fila 75 dosar nr. 27201/299/2005, vol. l), Judecătoria

sectorului 1 București a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiza

tehnică, iar această parte a solicitat respectiva probă pentru identificarea

bunurilor și nu pentru evaluarea acestora.

În ceea ce privește susținerea recurentului - pârât

potrivit căreia în mod paradoxal prin hotărârea atacată s-a stabilit competența

soluționării cauzei în favoarea

Judecătoriei

sectorului 5 București, se reține că sentința nr. 13 din 9 martie 2009 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost îndreptată prin încheierea pronunțată la 19 martie 2009, în

sensul stabilirii competenței

de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul

declarat de pârâtă va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Muzeul Național de Artă al

României împotriva sentinței nr. 13 din 9 martie

2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2009.