ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2437/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 235 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 61/122/2009, la termenul din 12 iunie 2009, din oficiu, a pus în discuția părților măsura arestării preventive a inculpatului. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B.I., în temeiul art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse judecății – tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., ce a avut drept consecință punerea în pericol a vieții părții vătămate B.F.V. Împotriva încheierii din 12 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs și, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât și personal, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa de îndată în libertate.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nr. 384/P/2008 din 14 ianuarie 2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 61/122/2009 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.I., fiul lui I. și M., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 26 octombrie 2008, în jurul orelor 14,00, în timp ce se afla pe terasa localului SC S. SRL din localitatea Chiriacu, comuna Izvoarele, județul Giurgiu, inculpatul i-a aplicat cu un cuțit, mai multe lovituri părții vătămate B.F.V., provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol. Tribunalul Giurgiu, prin sentința penală nr. 235 din 23 aprilie 2009, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea faptei descrisă mai sus. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul B.I.

a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 61/122/2009 (1339/2009), cu termen fixat la 26 iunie 2009. La termenul din 12 iunie 2009, instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul B.I. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.

Astfel, în art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.” În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.” În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului B.I., respectiv că natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările în care a fost săvârșită, atitudinea inculpatului de după comiterea faptei, și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederile legale cuprinse în C. proc. pen. Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispoziția instanței de prim control judiciar, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 61/122/2009 (1339/2009).

În temeiul art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 61/122/2009 (1399/2009). Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.