ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2011, Curtea de Apel

București, secția

II-a

penală, constatând îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300/2

cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. și având în vedere și dispozițiile

art. 136 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului B.F.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se

mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art.

160/b alin. (3) C. proc. pen., și că probele administrate până la acest moment

procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

fapte de natură penală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 cu

referire la art. 68/1 C. proc. pen.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și

a solicitat judecarea sa în stare de libertate.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 5657/P/2006 din 28 august 2009 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate

precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art.385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat inculpatul B.F., este nefondat, pentru considerentele se vor

arăta în continuare:

S-a reținut că la data de 23 iulie 2006 inculpatul B.F.

împreună cu inculpații B.D. și B.A. în timp ce se aflau într-un loc public,

i-au aplicat părții vătămate V.S. numeroase lovituri cu picioarele în zonele

cranio-facială, toracică și abdominală cauzându-i leziuni care i-au pus în

primejdie viața și, prin exercitarea acestor violențe, i-au sustras un telefon

marca Motorola CI39, fapte ce constituie infracțiunile de tentativă de omor

calificat și omor deosebit de grav și tâlhărie.

Prin sentința penală nr. 708 din 14 octombrie 2010

Tribunalul București, secția a

II

a penală, în temeiul art. 20 raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a

condamnat pe inculpatul B.F. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și în baza art. 211

alin. (2) lit. c) si alin. (2)

1

lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. a mai condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În

baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele, inculpatul

urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. A făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a

II

a și lit. b) C. pen., în baza

art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a

II

a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după

executarea pedepsei, a dedus prevenția inculpatului, a menținut starea de arest

a acestuia și l-a obligat la plata despăgubirilor civile, plus dobânda legală

către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestări preventive luată față de inculpatul B.F. în conformitate cu

dispozițiile legale, prima instanța, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile

care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., nu s-au modificat, astfel a dispus menținerea măsurii arestări preventive

a inculpatului.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.F. se reține că

potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit

o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă

administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în

prezent, în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a

săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele

dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la

săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în

sarcina inculpatului art. 175 -175 lit. i) C. pen. și art. 211 C. pen. sunt

sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă

existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din

care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci

acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.F., cu

obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (6);

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.F. împotriva încheierii din 16 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a

II

a penală, pronunțată în dosarul nr. 35007/3/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.