ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția II-a penală, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300/2 cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. și având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului B.F. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., și că probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 cu referire la art. 68/1 C. proc.

pen. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și a solicitat judecarea sa în stare de libertate. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 5657/P/2006 din 28 august 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art.385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul B.F., este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: S-a reținut că la data de 23 iulie 2006 inculpatul B.F. împreună cu inculpații B.D. și B.A. în timp ce se aflau într-un loc public, i-au aplicat părții vătămate V.S. numeroase lovituri cu picioarele în zonele cranio-facială, toracică și abdominală cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața și, prin exercitarea acestor violențe, i-au sustras un telefon marca Motorola CI39, fapte ce constituie infracțiunile de tentativă de omor calificat și omor deosebit de grav și tâlhărie. Prin sentința penală nr. 708 din 14 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a II a penală, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.F. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și în baza art. 211 alin. (2) lit. c) si alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a mai condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele, inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, a dedus prevenția inculpatului, a menținut starea de arest a acestuia și l-a obligat la plata despăgubirilor civile, plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul B.F. în conformitate cu dispozițiile legale, prima instanța, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului. Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.F. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului art. 175 -175 lit. i) C. pen. și art. 211 C. pen. sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.F., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (6);

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II a penală, pronunțată în dosarul nr. 35007/3/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.