ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, având pe rol soluționarea apelului

declarat de inculpatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 231 din 28 mai 2009,

pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1286/117/2009, în primă instanță,

la termenul din 14 iulie 2009, din oficiu, a pus în discuția părților măsura

arestării preventive a inculpatului.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului R.M., în temeiul art. 160

b

rap. la art. 300

2

C. proc. pen. și a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere

la luarea acestei măsuri, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Instanța de prim control judiciar a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în prezent pericol

concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea

faptelor deduse judecății, tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă

prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., ce a avut drept

consecință punerea în pericol a vieții părții vătămate B.M.

Împotriva încheierii din 14 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, inculpatul, în

termen legal, a declarat recurs, solicitând, prin intermediul apărătorului

desemnat din oficiu, cât și personal, în ultimul cuvânt, admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și punerea sa de îndată în libertate.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1)

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 231 din 28 mai

2009, pronunțată în dosarul nr. 1286/117/2009 al Tribunalului Cluj, inculpatul R.M.

a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pentru

comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 și art. 175 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că la

31 martie 2008, după ce a luat din locuința sa un cuțit de bucătărie cu

intenția de a o înjunghia pe fosta concubină B.M. și după ce a consumat băuturi

alcoolice într-un bar din Turda, s-a deplasat în jurul orelor 21.15 la locuința

coinculpatei, unde i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuțitul în zona

capului și a gâtului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare

40-45 zile de îngrijiri medicale.

Față de inculpat a fost luată măsura

arestării preventive în lipsă, prin încheierea penală nr. 13 din 12 februarie 2009

pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1150/117/2009 mandatul de arestare

fiind pus în executare la data de 19 iunie 2009, prin încheierea din 19 iunie

2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în același dosar.

Fiind nemulțumit de soluția pronunțată,

inculpatul, R.M. a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori, sub nr. 1286/117/2009, cu termen de judecată

fixat la 11 august 2009.

La termenul din 14 iulie 2009, instanța

de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul R.M.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 5 din CEDO și art. 23 alin.

(1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte, însă, sunt înscrise

totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c)

din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la

dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea

preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se

realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii

arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea

dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol,

„când instanța, constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constata, în mod justificat, că

temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului R.M., respectiv că pentru infracțiunea dedusă judecății limitele

de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani

și 6 luni și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că, în speță,

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au

schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de

libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5

paragraful 3 din CEDO și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de

procedură penală.

Toate aceste aspecte, coroborate și cu

circumstanțele personale ale inculpatului, care a săvârșit fapta cu intenție

directă, s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată, mandatul de

arestare în lipsă nefiind pus în executare deoarece inculpatul s-a ascuns,

justifică pe deplin dispoziția instanței de prim control judiciar, în sensul

menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii

din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în dosarul nr. 1286/117/2009.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2)

rap. la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.M. împotriva încheierii din 14 iulie 2009 Curții de Apel Cluj, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 1286/117/2009 .

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.