ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2140/2009

Asupra recursului penal de față: Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea din 26 mai 2009, a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 , cu referire la art. 160 b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul S.Z. Pentru a se da această soluție, s-a avut în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen. Măsura arestării inculpatului este legală și se justifică, întrucât cerința inclusă în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., poate fi considerată existentă, cât timp se demonstrează pe bază de indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Textul de lege menționat se referă la două condiții ce justifică arestarea, ambele trebuind să fie întrunite cumulativ, săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unui pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate, ori, în speță, aceste condiții sunt reanalizate. În speță, există motive verosimile pentru a susține că asupra inculpatului planează acuzația săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dedus din rezonanța socială profund negativă a faptelor sale.

Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată în condițiile art. 143 și 146 alin. (1 0 ) și art. 149 1 C. proc. pen., existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din C.E.D.O., în cauză, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat. Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social. Prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea în societate că organele judiciare nu au reacție promtă creând astfel, o stare de insecuritate socială.

În raport cu cele arătate, apreciindu-se că măsura arestării preventive a inculpatului se justifică și este necesară s-a dispus menținerea acesteia în continuare. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.Z. susținând că este netemeinică și nelegală deoarece, în prezent, menținerea arestării preventive nu s-ar mai impune. Recursul este nefondat. Simpla afirmație a inculpatului în sensul că „menținerea arestării preventive nu s-ar mai impune”, fără un probatoriu, o demonstrație, în acest sens nu poate duce la admiterea recursului și casarea hotărârii, mai ales că aceasta este în concordanță cu actele și probele dosarului, care relevă necesitatea menținerii acestei măsuri, în continuare.

Față de cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul S.Z. împotriva încheierii din 26 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, precum și a plății onorariilor de avocat, pentru apărările din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.Z. împotriva încheierii din 26 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2073/111/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.