ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3004/2009

Asupra recursului de față

Î

n baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția

I

penală, învestită cu judecarea apelului declarat

de inculpatul B.I., s-a dispus, în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.

S-au reținut, în esență,

următoarele:

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că

temeiurile care

au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin, în raport cu probele

administrate până la acest moment procesual și impun, în continuare, privarea

de libertate a inculpatului.

S-a reținut că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) C.

proc. pen., infracțiunea pentru care acesta a fost

cercetat și condamnat de instanța de fond fiind prevăzută de lege cu

pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

pericol ce rezultă din

natura și gravitatea deosebită a tentativei la

infracțiunea de omor calificat, împrejurările în care a fost săvârșită - în loc

public, prin lovirea repetată a victimei cu un cuțit, atitudinea sa după

comiterea faptei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului,

care, deși nu are antecedente penale, nu are ocupație și există

temerea ca, în libertate, să comită și alte fapte

de violență.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs

inculpatul.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că

instanța de apel a apreciat, în mod corect, că temeiurile care au

impus luarea măsurii arestării preventive se

mențin.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar

reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri

preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie

sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent

cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de

art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza

luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f)

C. proc. pen. subzistă și în prezent.

Astfel, instanța a constatat că sunt îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a

stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că

asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole

care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul

presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau

pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă,

într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol

social al faptei săvârșite, rezultat din modul în care a

conceput și realizat tentativa la omor calificat,

lăsarea inculpatului în

libertate ar putea crea riscul ca acesta să

repete asemenea fapte, periclitându-se buna desfășurare a procesului penal. Pe

de altă parte, menținerea măsurii arestării preventive se impune și în raport

de stadiul procesual al cauzei, în care instanța de apel administrează probe.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat

de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția

I

penală, să fie respins,

ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

inculpat B.I. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, pronunțată în dosar nr.

61/122/2009 (1339/2009).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie

2009.