ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1910/2010

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 aprilie 2010 a Curții

de Apei București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului declarat de

inculpatul P.G., a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 18 iunie

2009 emis de Tribunalul București, secția a I penală.

S-a reținut, în

esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, fiind îndeplinite condițiile alternative prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., dat fiind că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4

ani, iar, față de natura și gravitatea faptei, modalitatea concretă de

săvârșire, respectiv prin lovire repetată cu cuțitul în zone vitale a părții

vătămate, lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Împotriva încheierii

sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea

introductivă a hotărârii.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță.

Potrivit C. proc.

pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra

procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care

trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul

presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau

pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al tentativei la omor deosebit

de grav, pentru săvârșirea căruia a fost condamnat de prima instanță la

pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar

putea crea riscul să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte,

natura și modalitatea de comitere a infracțiunii sus-menționate, relevă nu doar

o periculozitate infracțională dată, dar și una socială care impun o reacție

fermă, deoarece lăsarea în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în

ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile

care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în

primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă

în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Așa fiind, menținerea

măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea

inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva

Încheierii din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr.

30947/3/2009(810/2010), să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.G. împotriva Încheierii

din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 30947/3/2009(810/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2010.