ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2010

Asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 29 din 28 aprilie 2009,

Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC N.M. SRL în contradictor cu pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala

Constanța, pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 28.251,98

Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri.

În motivarea sentinței, instanța de fond

a reținut că litigiul a fost generat de refuzul pârâtei de a achita integral

daunele suferite de reclamantă în urma coliziunii din 21 decembrie 2007 când

nava E.G., proprietatea reclamantei a intrat în coliziune pe canalul Dunăre –

Main, cu nava sub pavilion olandez Madjoe.

Apreciind ca neîntemeiat refuzul pârâtei

în calitate de asigurător de a plăti sumele pretinse de reclamantă, în temeiul art.

969 C. civ. a obligat-o la sumele susprecizate în condițiile art. 1169 C. civ.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 18 din 25 noiembrie 2009 a

respins apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanța, ca

nefondat.

Criticile pârâtei cu privire la

stabilirea situației de fapt și aplicarea art. 1169 C. civ. au fost înlăturate

de instanța de apel aceasta reținând din înscrisurile de la dosar că pârâta în

calitate de asigurator trebuia să acopere contravaloarea daunelor rezultate din

coliziunea navelor, pârâta fiind aceea care trebuia să dovedească împrejurările

pe care le-a invocat cu privire la faptul că trebuia să acopere doar o parte

din suma solicitată.

De asemenea s-a reținut că nu sunt incidente

în cauză dispozițiile legale referitoare la repartizarea cheltuielilor ce

reprezintă avarie comună ci sunt incidente normele referitoare la răspunderea

pentru coliziuni.

Cu privire la suma reprezentând diferența

neachitată pentru avariile navei Madjoe, în mod corect prima instanță a

constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 11.3 din condițiile generale

pentru asigurarea navei respectiv că răspunderea asiguratorului se limitează la

¾ din suma asigurată.

S-a mai reținut că prin sentință s-a făcut

o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11.9 din condițiile generale ale

contractului de asigurare raportat la dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1169

C. civ., sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei reprezentând diferențe

de curs valutar.

În contra deciziei menționate a declarat

recurs pârâta SC O.V.I.G. SA

Recurenta, fără a-și încadra în drept

criticile dezvoltate, arată:

- greșit instanța de apel a limitat

întinderea contractului de asigurare, schimbând chiar natura juridică a

acestuia dintr-un contract de asigurare complex, într-un contract de răspundere

civilă;

- prin decizia atacată nu s-a

motivat obligarea la plata cheltuielilor de transport al mărfii pe cale

terestră pe relația Nurnberg – Passau, ele nefiind cuprinse în polița de asigurare;

- greșit instanța de apel nu a

procedat la lămurirea adreselor nr. 101 și 105 din 22 decembrie 2007, cu

consecința aplicării regulilor speciale în materie;

- greșit instanța de apel a făcut

trimitere la art. 1.18.1 din condiția specială A fără a observa că această

clauză contractuală vizează cazul în care producerea prejudiciilor terților

este rezultatul culpelor concurente a navelor în coliziune cât timp în cauză nu

s-a putut stabili culpa concurentă a terțului;

- de asemenea, greșit s-a considerat

aplicabilă dispoziția art. 11.13 din condițiile generale, cât timp părțile au

derogat de la aceasta prin condiția de asigurare A (condiții speciale).

Intimata a depus întâmpinare la dosar

prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa motivării în drept

conform art. 302

1

C. proc. civ., arătând că nu pot fi încadrate în

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile dezvoltate, în caz

contrar, recursul să fie respins ca nefondat.

Cu privire la excepția nulității

recursului declarat, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 302

1

lit. c)

cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

acestea vor fi depuse separat.

Este adevărat că recurenta nu operează o

încadrare a criticilor dezvoltate în motivele de nelegalitate prevăzute în mod

limitativ de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea acestora, cu multe

referiri la situația de fapt dar și la greșita interpretare a contractului de

asigurare permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc.

civ., considerent pentru care, Înalta Curte va respinge excepția nulității

cererii de recurs.

Cu privire la recursul declarat,

Înalta Curte constată:

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. modificarea hotărârii atacate se poate cere când instanța interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauza de față, actul juridic

dedus judecății este contractul de asigurare încheiat de părți la 5 decembrie

2007 în condițiile de asigurare A, în temeiul căruia reclamanta a solicitat

diferența de despăgubiri conform facturilor menționate neonorate la plată.

Ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu este îndeplinită câtă vreme situațiile evocate în motivarea recursului

mai sus redate nu relevă ca rezultat al greșitei interpretări a actului

juridic, schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Astfel, instanța de apel nu a

limitat întinderea contractului prin schimbarea speciei acestuia dintr-un

contract complex în contract de răspundere civilă câtă vreme sub condiția A

convenită de părți s-a avut în vedere pierderea totală, avarie comună, avarie

particulară și răspundere pentru coliziuni - inclusiv salvare, cheltuieli de

salvare și judecată; așa se și explică includerea în valoarea despăgubirilor a

cheltuielilor de transport la care referă recurenta.

Cât privește critica cu privire la

lămurirea celor două adrese, aceasta nu poate fi primită deoarece stabilirea

situației de fapt este numai atributul instanței devolutive iar nu al instanței

de recurs.

Critica privind incidența art. 1.18.1

din condițiile speciale prin raportare la stabilirea culpei concurente a

terțului impune aceiași observație în sensul că stabilirea situației de fapt cu

privire la culpa părților contractante se face pe bază de probe a căror

apreciere este la latitudinea instanței care le administrează.

În fine, recurenta critică aplicarea

art. 11.3 din condițiile generale pe motiv că părțile au derogat de la acesta

prin Condiția specială fără a indica norma derogatoare care să facă posibilă

verificarea unei asemenea critici, situație care oricum nu se încadrează în

ipoteza art. 304.8 C. proc. civ. mai sus citat.

Așa fiind față de cele ce preced,

Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală

decizia atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de

recurs invocată de intimata-pârâtă SC N.M. SRL Constanța.

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanța, împotriva deciziei nr.

18/MF din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

iunie 2010.