ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2010

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 29 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N.M. SRL în contradictor cu pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanța, pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 28.251,98 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că litigiul a fost generat de refuzul pârâtei de a achita integral daunele suferite de reclamantă în urma coliziunii din 21 decembrie 2007 când nava E.G., proprietatea reclamantei a intrat în coliziune pe canalul Dunăre – Main, cu nava sub pavilion olandez Madjoe.

Apreciind ca neîntemeiat refuzul pârâtei în calitate de asigurător de a plăti sumele pretinse de reclamantă, în temeiul art. 969 C. civ. a obligat-o la sumele susprecizate în condițiile art. 1169 C. civ. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 18 din 25 noiembrie 2009 a respins apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanța, ca nefondat. Criticile pârâtei cu privire la stabilirea situației de fapt și aplicarea art. 1169 C. civ. au fost înlăturate de instanța de apel aceasta reținând din înscrisurile de la dosar că pârâta în calitate de asigurator trebuia să acopere contravaloarea daunelor rezultate din coliziunea navelor, pârâta fiind aceea care trebuia să dovedească împrejurările pe care le-a invocat cu privire la faptul că trebuia să acopere doar o parte din suma solicitată.

De asemenea s-a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile legale referitoare la repartizarea cheltuielilor ce reprezintă avarie comună ci sunt incidente normele referitoare la răspunderea pentru coliziuni. Cu privire la suma reprezentând diferența neachitată pentru avariile navei Madjoe, în mod corect prima instanță a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 11.3 din condițiile generale pentru asigurarea navei respectiv că răspunderea asiguratorului se limitează la ¾ din suma asigurată. S-a mai reținut că prin sentință s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11.9 din condițiile generale ale contractului de asigurare raportat la dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1169 C. civ., sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei reprezentând diferențe de curs valutar.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G.

SA Recurenta, fără a-și încadra în drept criticile dezvoltate, arată: - greșit instanța de apel a limitat întinderea contractului de asigurare, schimbând chiar natura juridică a acestuia dintr-un contract de asigurare complex, într-un contract de răspundere civilă; - prin decizia atacată nu s-a motivat obligarea la plata cheltuielilor de transport al mărfii pe cale terestră pe relația Nurnberg – Passau, ele nefiind cuprinse în polița de asigurare; - greșit instanța de apel nu a procedat la lămurirea adreselor nr. 101 și 105 din 22 decembrie 2007, cu consecința aplicării regulilor speciale în materie; - greșit instanța de apel a făcut trimitere la art. 1.18.1 din condiția specială A fără a observa că această clauză contractuală vizează cazul în care producerea prejudiciilor terților este rezultatul culpelor concurente a navelor în coliziune cât timp în cauză nu s-a putut stabili culpa concurentă a terțului; - de asemenea, greșit s-a considerat aplicabilă dispoziția art. 11.13 din condițiile generale, cât timp părțile au derogat de la aceasta prin condiția de asigurare A (condiții speciale).

Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa motivării în drept conform art. 302 1 C. proc. civ., arătând că nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile dezvoltate, în caz contrar, recursul să fie respins ca nefondat. Cu privire la excepția nulității recursului declarat, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia. Potrivit art. 302 1 lit. c) cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse separat. Este adevărat că recurenta nu operează o încadrare a criticilor dezvoltate în motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc.

civ., dar dezvoltarea acestora, cu multe referiri la situația de fapt dar și la greșita interpretare a contractului de asigurare permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ., considerent pentru care, Înalta Curte va respinge excepția nulității cererii de recurs. Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte constată: Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se poate cere când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În cauza de față, actul juridic dedus judecății este contractul de asigurare încheiat de părți la 5 decembrie 2007 în condițiile de asigurare A, în temeiul căruia reclamanta a solicitat diferența de despăgubiri conform facturilor menționate neonorate la plată.

Ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este îndeplinită câtă vreme situațiile evocate în motivarea recursului mai sus redate nu relevă ca rezultat al greșitei interpretări a actului juridic, schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, instanța de apel nu a limitat întinderea contractului prin schimbarea speciei acestuia dintr-un contract complex în contract de răspundere civilă câtă vreme sub condiția A convenită de părți s-a avut în vedere pierderea totală, avarie comună, avarie particulară și răspundere pentru coliziuni - inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată; așa se și explică includerea în valoarea despăgubirilor a cheltuielilor de transport la care referă recurenta.

Cât privește critica cu privire la lămurirea celor două adrese, aceasta nu poate fi primită deoarece stabilirea situației de fapt este numai atributul instanței devolutive iar nu al instanței de recurs. Critica privind incidența art. 1.18.1 din condițiile speciale prin raportare la stabilirea culpei concurente a terțului impune aceiași observație în sensul că stabilirea situației de fapt cu privire la culpa părților contractante se face pe bază de probe a căror apreciere este la latitudinea instanței care le administrează. În fine, recurenta critică aplicarea art. 11.3 din condițiile generale pe motiv că părțile au derogat de la acesta prin Condiția specială fără a indica norma derogatoare care să facă posibilă verificarea unei asemenea critici, situație care oricum nu se încadrează în ipoteza art. 304.8 C. proc.

civ. mai sus citat. Așa fiind față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererii de recurs invocată de intimata-pârâtă SC N.M. SRL Constanța. Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 18/MF din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.