ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2947/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța, secția maritimă și fluvială, reclamanta SC

A. SA a chemat în judecată pe pârâtele A. Ltd, SC A.S. Ltd SRL, SC S.A.

SRL și SC A.U. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata în

solidar a sumei de 272.727 lei, despăgubire achitată ca urmare a

producerii evenimentului maritim din data de 24 martie 2006 și a dobânzii

legale aferente de la data introducerii acțiunii și până la

plata integrală, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de

judecată.

Pârâtele SC A.U. SA, SC S.A. SRL

și SC A.S. Ltd SRL au depus întâmpinare invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr.

61/MF din 9 octombrie 2008, Tribunalul Constanța, secția

maritimă și fluvială, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL

și SC A.U. SA – Member of U. Group Austria și a respins acțiunea

în consecință. Tribunalul a respins acțiunea față de

pârâta SC A. Ltd, ca nefondată și a obligat reclamanta la plata sumei

de 4.760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC A.S. Ltd SRL

și SC S.A. SRL.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că la data de 24 martie

2006, orele 1620, nava L., sub pavilion coreean, încărcată cu

cherestea și tractoare, a părăsit portul Constanța, iar la

scurt timp, datorită condițiilor meteo nefavorabile, s-a înclinat la

tribord aproximativ 400, poziție în care a stat 20 de minute. În acest

interval de timp, câteva legături ale mărfii încărcate la bord

s-au desprins și 140 mc cherestea și 15 tractoare s-au pierdut în

mare, situație de fapt ce rezultă din protestul de mare și

jurnalul de bord întocmit de căpitan.

Pentru cele 15 tractoare pierdute în

mare – societatea SC R.I. SRL avea poliță de asigurare la

reclamantă, prejudiciul suferit fiind recuperat prin încasarea de la SC A.

SA, a unei indemnizații de 272.727 lei.

Ca atare, acțiunea de

față este întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995,

fiind o acțiune de regres, formulată de asiguratorul subrogat în

drepturile asiguratului plătit împotriva persoanelor vinovate de

producerea pagubei, temeiul juridic fiind, conform precizării din 12

martie 2008, art. 998- art. 999 C. civ.

Tribunalul a apreciat că

pârâtele SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL și asigurătorul navei SC A.U.

SA nu au avut atribuții în ceea ce privește armarea mărfii

și, deci, nu au săvârșit fapta ilicită imputată de

reclamantă, neavând calitate procesuală pasivă.

Cât privește acțiunea

formulată față de armatorul A. Ltd, tribunalul a reținut

că acesta răspunde pentru mărfurile pierdute în mare, dar în

temeiul contractului de transport dovedit prin conosament, astfel încât nu se

poate angaja răspunderea delictuală a armatorului, care este subsidiară

celei contractuale, motiv pentru care acțiunea întemeiată pe

răspunderea delictuală îndreptată împotriva sa urmează a fi

respinsă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, reclamanta, arătând că, în mod greșit prima

instanță a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL și SC A.U. SA, iar în ceea

ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu SC A. Ltd,

în mod netemeinic și nelegal s-a reținut că acțiunea

trebuie să aibă un fundament contractual, întrucât acțiunea în

regres având la bază subrogarea asiguratorului în drepturile asiguratului,

are la bază un raport juridic delictual, iar nu unul contractual.

Prin decizia civilă nr. 8/MF

din 20 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a admis acțiunea față de

pârâtele A. Ltd și SC A.U. SA, obligându-le în solidar la plata sumei de

272.727 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă și a

dobânzii legale aferente de la data introducerii acțiunii și

până la achitarea integrală a debitului. Totodată instanța

de apel a obligat pârâtele la plata în solidar a sumei de 21.967 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată către reclamantă, și a dispus

menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței de fond.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel a reținut că în mod greșit, prima

instanță a reținut că nu se poate angaja răspunderea

față de armator, decât în baza contractului de transport, întrucât un

atare contract era încheiat doar cu proprietarul bunurilor SC R.I. SRL, astfel

încât, terțele persoane, străine de natura contractului, nu pot

invoca răspunderea contractuală.

Ca atare, dreptul asiguratorului la

acțiunea în regres este valorificabil pe calea dreptului comun, iar în

speță, instanța de apel a reținut că armatorul A. Ltd

era responsabil de luarea măsurilor de fixare a mărfurilor astfel

încât acestea să poată fi transportate în condiții bune,

obligație pe care aceasta nu a respecta-o.

Curtea de apel a reținut

că probele administrate în cauză dovedesc îndeplinirea față

de SC A.S.  Ltd SRL a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale,

astfel încât acțiunea reclamantei față de aceasta este

întemeiată.

Cât privește acțiunea

promovată față de SC A.U. SA, instanța de apel a

reținut că aceasta a încheiat contractul de asigurare din 15 iunie 2005

pentru răspunderi de tip P&I pentru nava L., astfel încât aceasta are

calitate procesuală pasivă conform art. 41 și art. 42 din Legea nr.

136/1995.

În continuare, instanța de apel

a reținut răspunderea solidară a pârâtei SC A.U. SA și a

pârâtei A. Ltd, în baza probelor administrate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC A.U. SA, criticând hotărârea atacată pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici de

nelegalitate, recurenta- pârâtă a arătat că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare a art. 22, art. 41 și art.

42 din Legea nr. 136/1995, reținând, contrar celor reținute de prima

instanță de fond, că SC A.U. SA are calitate procesuală

pasivă în prezenta cauză. Recurenta a arătat că, potrivit art.

22 din Legea nr. 136/1995, acțiunea în regres poate fi formulată

față de cei răspunzători de producerea pagubei și, în

mod excepțional față de asiguratul de răspundere auto, text

de lege în care recurenta nu se încadrează.

Recurenta- pârâtă a arătat

că în mod netemeinic a fost admisă acțiunea și

față de A. Ltd întrucât, răspunderea armatorului se fundamentează

doar pe contractul de transport, astfel cum a reținut prima

instanță de fond.

Cât privește motivul întemeiat

pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta- pârâtă a arătat că

instanța de apel nu a ținut cont de apărările pârâtei în

sensul că aceasta nu răspunde de riscul produs la data de 23 martie

2006, întrucât aceasta nu a avut loc în perioada de asigurare.

Intimata- reclamantă SC A. SA

SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, Înalta

Curte a pus în discuția părților motivul de ordine publică

întemeiat pe încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., față de care

reține următoarele:

Conform art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.: „În cazul în care constată că, în mod greșit, prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în

cercetarea fondului, (..), instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe”.

Din interpretarea acestui text de

lege reiese că ori de câtre ori prima instanță de fond a

soluționat cauza în baza unei excepții procesuale sau de fond,

așadar fără să intre în cercetarea litigiului pe fond,

instanța de apel, găsind întemeiat apelul părții interesate,

este obligată în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. să

desființeze hotărârea atacată cu trimiterea cauzei, pentru judecata

pe fond, primei instanțe.

O atare obligație a

instanței de reformare reiese din principiului dublului grad de

jurisdicție conform căruia partea interesată are dreptul la o

judecată pe fond a cauzei sale în două grade devolutive de

jurisdicție, pentru a permite accesul părții la justiție

conform art. 6 C.E.D.O.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că deși prima

instanță de fond a soluționat cauza față de pârâta SC

A.U. SA, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive, curtea de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., a admis apelul reclamantei pronunțând o hotărâre

pe fondul cauzei în contradictoriu cu această parte.

Ca atare, având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

că instanța de apel a făcut o greșită interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motiv

pentru care față de caracterul imperativ al normei juridice

menționate și de dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

va admite recursul și va casa în parte decizia atacată, în sensul

că va desființa în parte sentința nr. 61/MF/2008 a Tribunalului

Constanța, trimițând cauza pentru soluționarea pe fond a

acțiunii față de pârâtele SC A.U. SA și SC A. Ltd,

menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.

Înalta Curte reține că,

deși prima instanță a dat o soluție pe fondul cauzei

față de SC A. Ltd, soluția de desființare cu trimitere

primei instanțe se impune față de reținerea

răspunderii solidare a celor două pârâte de către instanța

de apel, în vederea soluționării unitare a cauzei. Totodată se

reține că prima instanță de fond a soluționat

acțiunea față de SC A. Ltd fără a analiza

acțiunea de fond, ci prin raportare exclusiv la temeiul de drept invocat

în acțiunea de chemare în judecată.

Având în vedere că soluția

Înaltei Curți se fundamentează doar pe motivul de ordine publică

arătat, în baza art. 315 C. proc. civ., instanțele de fond vor avea

în vedere la rejudecarea cauzei, toate criticile de nelegalitate invocate în

prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta - pârâtă SC A. SA București împotriva deciziei nr. 8/MF din

20 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și

fiscal, casează în parte decizia atacată, în sensul că

desființează în parte sentința nr. 61/MF/2008

pronunțată de Tribunalul Constanța și trimite cauza pentru

soluționarea pe fond a acțiunii față de pârâtele SC A. SA București

și SC A. Ltd. Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.