ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5109 din 30 martie 2009

a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dată în urma declinării

competenței dispuse prin sentința civilă nr. 8189 din 7 noiembrie 2008 a

Judecătoriei sectorului 5 București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

promovată de M.D.L.P.L. prin care solicitase obligarea pârâtei SC D.G. SRL, în

prezent SC F. SRL Voluntari, județul Ilfov, la plata sumei de 34.582,50 euro

(124.846,28 lei) reprezentând avansul achitat pentru implementarea proiectului,

în conformitate cu prevederile contractului de grant, precum și la plata

sumelor de 34,58 euro (124,84 lei) cu titlu de comision bancar și 1.599,75 euro

cu titlu de dobânzi de întârziere, calculate până la 29 februarie 2008 și în

continuare până la achitarea debitului.

În esență instanța a reținut

că prin art. 12 din contractul de grant încheiat între antecesorul

reclamantului M.I.E. și SC D.G. SRL nu s-a inserat un pact comisoriu de gradul

IV, cum a susținut reclamantul, așa încât faptul că SC D.G. SRL a fuzionat prin

absorbție cu SC G.L. SRL la 15 ianuarie 2007, urmare hotărârii asociaților din

20 decembrie 2006 – fapt adus la cunoștința autorității contractante la 16

martie 2007 – nu echivalează cu schimbarea personalității juridice așa încât să

fie întrunite cerințele art. 12 pct. 2 lit. e) și art. 9 din contract pentru a

putea rezilia unilateral contractul de către autoritatea contractantă.

În consecință acțiunea

reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr.

536 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Instanța de apel a reținut

că prin clauzele contractului de grant și ale condițiilor generale la acest

contract părțile au stipulat condițiile de modificare a contractului – conform art.

9, prin act adițional scris, cu anunțarea în prealabil, cu o lună înainte, a

autorității contractante – dar și excepția de la regula convenită, respectiv,

când prin acea modificare nu este afectat scopul principal al proiectului.

Or, în speță, fuziunea

beneficiarului fondurilor nerambursabile pentru implementarea proiectului, cu o

altă societate, care ulterior și-a schimbat denumirea, cu anunțarea autorității

contractante după îndeplinirea formalităților la O.R.C., s-a apreciat că nu

afectează scopul principal al proiectului, mai ales că această nouă societate

și-a manifestat – cu ocazia concilierii – disponibilitatea de a încheia un act

adițional cu autoritatea contractantă și că regula interpretării contractului

este în sensul de a produce efecte și nu de a-l desființa.

Nereținând culpa pârâtei în

neîncheierea actului adițional înainte de modificările survenite în

personalitatea sa juridică și în denumire, instanța de apel a apreciat că nu se

impune rezilierea contractului de grant, nefiind întrunite cerințele art. 12.2 lit.

e) din Condițiile generale, cele convenite de părți în această clauză neavând

forța unui pact comisoriu de gradul IV, cum a susținut reclamantul, soluția de

fond fiind menținută și sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul, devenit între timp M.D.R.T., solicitând

modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul

critică interpretarea celor stipulate de părți în art. 12.2 lit. e) din

Condițiile generale ale contractului de grant, clauză ce are forța unui pact

comisoriu de gradul IV deoarece s-a prevăzut că autoritatea contractantă poate

rezilia contractul „fără preaviz și fără să plătească compensații de orice fel

atunci când beneficiarul își schimbă personalitatea juridică, cu excepția

cazurilor în care se încheie un act adițional în acest sens”.

De asemenea, soluția din

apel se întemeiază pe o aplicare greșită a art. 9 din aceleași Condiții

generale, reținând că nu există nici o culpă a beneficiarului, deși nu se arată

unde ar fi existat acceptul autorității contractante, inexistent de altfel.

În final, recurentul

apreciază că interpretarea dată de instanța de apel contractului de grant este

greșită întrucât finanțarea unor beneficiari pentru realizarea unor proiecte

din fonduri europene nerambursabile este acordată în condiții stricte, după

analizarea îndeplinirii unor criterii de selecție, pentru zone bine

determinate, așa încât, transmiterea de la un beneficiar la altul a

respectivului proiect trebuie să se facă doar în condițiile încheierii unui act

adițional prealabil, condiție nerespectată în cazul de față.

Prin întâmpinarea depusă

astăzi la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat

susținând, în esență, că din moment ce părțile nu au stipulat expres în art. 12.2

lit. e) că respectivul contract se desființează de drept, cele convenite nu au

forța unui pact comisoriu de gradul IV și în plus, rezilierea își produce

efecte doar pentru viitor, așa încât ea nu poate fi obligată să restituie

avansul încasat și – nu în ultimul rând – contractul era și încetat prin

ajungere la termen la data la care reclamantul și-a exprimat intenția de a

rezilia contractul.

Recursul este nefondat

urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă

că obiectul litigiului de față îl formează cererea M.D.L.P.L., devenit M.D.R.T.,

în calitate de autoritate contractantă, de a-i fi restituite sumele încasate de

pârâta SC D.G. SRL, devenită SC F. SRL, în temeiul contractul de grant, cu

titlu de avans, comisioane bancare și dobânzi.

Acest contract, după cum a

susținut chiar recurentul a avut o perioadă de implementare de 12 luni începând

din ziua următoare semnării contractului [art. 2 alin. (2) din Condițiile

generale ale contractului] respectiv, începând cu 1 decembrie 2005, adică până

la 1 decembrie 2006.

În martie 2007 autoritatea

contractantă a demarat procedura rezilierii acestui contract întrucât în

ianuarie 2007 fusese înștiințată de intimata pârâtă că a fuzionat cu SC D.G.

SRL motivul rezilierii constituindu-l nerespectarea art. 9.1 din Condițiile

generale ale contractului de grant, respectiv neîncheierea unui act adițional

la contract, cît și încălcarea art. 12.2 lit. e) din anexa acelorași Condiții.

Deși reclamantul și-a

întemeiat acțiunea și ulterior criticile formulate în căile de atac pe cele

stipulate în art. 12.2 lit. e) din Condițiile generale la contract referitoare

la rezilierea contractului și a susținut permanent că cele stipulate în art. 12.2

lit. e) constituie un pact comisoriu de gradul IV, instanțele au interpretat

corect forța acestui pact stabilind că el nu are un asemenea efect.

În condițiile în care

părțile ar fi înțeles ca prin cele convenite în art. 12.2 lit. e) din Condiții

să prevadă un pact comisoriu de gradul IV, ar fi fost exclusă orice punere în

întârziere sau orice altă formalitate prealabilă desființării de drept a

contractului, or, în speță, chiar reclamantul a notificat pârâtei intenția de

reziliere a contractului iar din formularea acestei clauze rezultă că

rezilierea, în acest caz este doar o facultate pentru Autoritatea contractantă,

ceea ce demonstrează că soluția dată de instanța de apel sub acest aspect este

legală.

Este adevărat că potrivit art.

12.4 din Condițiile generale Autoritatea contractantă poate solicita

rambursarea parțială sau integrală a sumelor deja plătite din finanțarea nerambursabilă

în cazul rezilierii contractului din vina beneficiarului aflat în situația

prevăzută de art. 12.2 lit. e) – considerent față de care Curtea nu poate primi

apărările intimatei în legătură cu inadmisibilitatea restituirii sumelor deja

primite în cazul rezilierii unui contract, rezilierea producând efecte numai

pentru viitor – dar acest fapt nu poate fi solicitat de reclamant decât în

cazul rezilierii contractului, or, o asemenea cerere nu s-a formulat în fața

instanțelor.

În consecință criticile recurentului

sunt nefondate sub acest aspect, ca de altfel și în legătură cu interpretarea

celor stipulate în art. 9 alin. (1) referitoare la încheierea unui act

adițional modificator, cu anunțarea autorității cu o lună înainte a acestei

intenții.

Din moment ce înseși părțile

au stipulat în art. 9 alin. (2) „excepția cazurilor bine justificate de

beneficiar” a nerespectării termenului și procedurii de modificare a

contractului stipulat în alin. (1) din același articol, corect instanța de apel

a apreciat că modificarea personalității juridice a beneficiarului, supusă unor

reglementări speciale și proceduri de aprobate conform Legii nr. 26/1990, se

încadrează în „excepția” stipulată de părți de la regula instituită în art. 9.1.

În consecință, recursul

reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, soluția din apel urmând a fi

menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.D.R.T. împotriva deciziei comerciale nr. 536 din 15 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.