ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5109 din 30 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dată în urma declinării competenței dispuse prin sentința civilă nr. 8189 din 7 noiembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea promovată de M.D.L.P.L. prin care solicitase obligarea pârâtei SC D.G. SRL, în prezent SC F. SRL Voluntari, județul Ilfov, la plata sumei de 34.582,50 euro (124.846,28 lei) reprezentând avansul achitat pentru implementarea proiectului, în conformitate cu prevederile contractului de grant, precum și la plata sumelor de 34,58 euro (124,84 lei) cu titlu de comision bancar și 1.599,75 euro cu titlu de dobânzi de întârziere, calculate până la 29 februarie 2008 și în continuare până la achitarea debitului.

În esență instanța a reținut că prin art. 12 din contractul de grant încheiat între antecesorul reclamantului M.I.E. și SC D.G. SRL nu s-a inserat un pact comisoriu de gradul IV, cum a susținut reclamantul, așa încât faptul că SC D.G. SRL a fuzionat prin absorbție cu SC G.L. SRL la 15 ianuarie 2007, urmare hotărârii asociaților din 20 decembrie 2006 – fapt adus la cunoștința autorității contractante la 16 martie 2007 – nu echivalează cu schimbarea personalității juridice așa încât să fie întrunite cerințele art. 12 pct. 2 lit. e) și art. 9 din contract pentru a putea rezilia unilateral contractul de către autoritatea contractantă. În consecință acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 536 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Instanța de apel a reținut că prin clauzele contractului de grant și ale condițiilor generale la acest contract părțile au stipulat condițiile de modificare a contractului – conform art. 9, prin act adițional scris, cu anunțarea în prealabil, cu o lună înainte, a autorității contractante – dar și excepția de la regula convenită, respectiv, când prin acea modificare nu este afectat scopul principal al proiectului.

Or, în speță, fuziunea beneficiarului fondurilor nerambursabile pentru implementarea proiectului, cu o altă societate, care ulterior și-a schimbat denumirea, cu anunțarea autorității contractante după îndeplinirea formalităților la O.R.C., s-a apreciat că nu afectează scopul principal al proiectului, mai ales că această nouă societate și-a manifestat – cu ocazia concilierii – disponibilitatea de a încheia un act adițional cu autoritatea contractantă și că regula interpretării contractului este în sensul de a produce efecte și nu de a-l desființa.

Nereținând culpa pârâtei în neîncheierea actului adițional înainte de modificările survenite în personalitatea sa juridică și în denumire, instanța de apel a apreciat că nu se impune rezilierea contractului de grant, nefiind întrunite cerințele art. 12.2 lit. e) din Condițiile generale, cele convenite de părți în această clauză neavând forța unui pact comisoriu de gradul IV, cum a susținut reclamantul, soluția de fond fiind menținută și sub acest aspect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, devenit între timp M.D.R.T., solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul critică interpretarea celor stipulate de părți în art. 12.2 lit. e) din Condițiile generale ale contractului de grant, clauză ce are forța unui pact comisoriu de gradul IV deoarece s-a prevăzut că autoritatea contractantă poate rezilia contractul „fără preaviz și fără să plătească compensații de orice fel atunci când beneficiarul își schimbă personalitatea juridică, cu excepția cazurilor în care se încheie un act adițional în acest sens”. De asemenea, soluția din apel se întemeiază pe o aplicare greșită a art. 9 din aceleași Condiții generale, reținând că nu există nici o culpă a beneficiarului, deși nu se arată unde ar fi existat acceptul autorității contractante, inexistent de altfel.

În final, recurentul apreciază că interpretarea dată de instanța de apel contractului de grant este greșită întrucât finanțarea unor beneficiari pentru realizarea unor proiecte din fonduri europene nerambursabile este acordată în condiții stricte, după analizarea îndeplinirii unor criterii de selecție, pentru zone bine determinate, așa încât, transmiterea de la un beneficiar la altul a respectivului proiect trebuie să se facă doar în condițiile încheierii unui act adițional prealabil, condiție nerespectată în cazul de față.

Prin întâmpinarea depusă astăzi la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în esență, că din moment ce părțile nu au stipulat expres în art. 12.2 lit. e) că respectivul contract se desființează de drept, cele convenite nu au forța unui pact comisoriu de gradul IV și în plus, rezilierea își produce efecte doar pentru viitor, așa încât ea nu poate fi obligată să restituie avansul încasat și – nu în ultimul rând – contractul era și încetat prin ajungere la termen la data la care reclamantul și-a exprimat intenția de a rezilia contractul. Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că obiectul litigiului de față îl formează cererea M.D.L.P.L., devenit M.D.R.T., în calitate de autoritate contractantă, de a-i fi restituite sumele încasate de pârâta SC D.G.

SRL, devenită SC F. SRL, în temeiul contractul de grant, cu titlu de avans, comisioane bancare și dobânzi. Acest contract, după cum a susținut chiar recurentul a avut o perioadă de implementare de 12 luni începând din ziua următoare semnării contractului [art. 2 alin. (2) din Condițiile generale ale contractului] respectiv, începând cu 1 decembrie 2005, adică până la 1 decembrie 2006. În martie 2007 autoritatea contractantă a demarat procedura rezilierii acestui contract întrucât în ianuarie 2007 fusese înștiințată de intimata pârâtă că a fuzionat cu SC D.G. SRL motivul rezilierii constituindu-l nerespectarea art. 9.1 din Condițiile generale ale contractului de grant, respectiv neîncheierea unui act adițional la contract, cît și încălcarea art. 12.2 lit. e) din anexa acelorași Condiții.

Deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea și ulterior criticile formulate în căile de atac pe cele stipulate în art. 12.2 lit. e) din Condițiile generale la contract referitoare la rezilierea contractului și a susținut permanent că cele stipulate în art. 12.2 lit. e) constituie un pact comisoriu de gradul IV, instanțele au interpretat corect forța acestui pact stabilind că el nu are un asemenea efect. În condițiile în care părțile ar fi înțeles ca prin cele convenite în art. 12.2 lit. e) din Condiții să prevadă un pact comisoriu de gradul IV, ar fi fost exclusă orice punere în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă desființării de drept a contractului, or, în speță, chiar reclamantul a notificat pârâtei intenția de reziliere a contractului iar din formularea acestei clauze rezultă că rezilierea, în acest caz este doar o facultate pentru Autoritatea contractantă, ceea ce demonstrează că soluția dată de instanța de apel sub acest aspect este legală.

Este adevărat că potrivit art. 12.4 din Condițiile generale Autoritatea contractantă poate solicita rambursarea parțială sau integrală a sumelor deja plătite din finanțarea nerambursabilă în cazul rezilierii contractului din vina beneficiarului aflat în situația prevăzută de art. 12.2 lit. e) – considerent față de care Curtea nu poate primi apărările intimatei în legătură cu inadmisibilitatea restituirii sumelor deja primite în cazul rezilierii unui contract, rezilierea producând efecte numai pentru viitor – dar acest fapt nu poate fi solicitat de reclamant decât în cazul rezilierii contractului, or, o asemenea cerere nu s-a formulat în fața instanțelor. În consecință criticile recurentului sunt nefondate sub acest aspect, ca de altfel și în legătură cu interpretarea celor stipulate în art. 9 alin. (1) referitoare la încheierea unui act adițional modificator, cu anunțarea autorității cu o lună înainte a acestei intenții.

Din moment ce înseși părțile au stipulat în art. 9 alin. (2) „excepția cazurilor bine justificate de beneficiar” a nerespectării termenului și procedurii de modificare a contractului stipulat în alin. (1) din același articol, corect instanța de apel a apreciat că modificarea personalității juridice a beneficiarului, supusă unor reglementări speciale și proceduri de aprobate conform Legii nr. 26/1990, se încadrează în „excepția” stipulată de părți de la regula instituită în art. 9.1. În consecință, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, soluția din apel urmând a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.D.R.T. împotriva deciziei comerciale nr. 536 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.