ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3274/2009

Prin sentința comercială nr. 2497 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I.E. în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL Brașov, care a fost obligată la plata sumei de 105.819,95 RON contravaloare avans conform contractului de Grant 07 februarie - 02 ianuarie 2246, 242,78 RON dobândă acumulată în cont la 13 februarie 2007 și 57.866,52 RON dobândă de întârziere pentru perioada 1 august 2004 - 13 februarie 2007 (data introducerii acțiunii) și în continuare până la achitarea integrală a debitului, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 952 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței prima instanță a reținut că pârâta în calitate de beneficiar al unei finanțări nerambursabile acordată de reclamant ca autoritate contractantă nu a respectat condițiile contractului de Grant, încălcând procedura de licitație prevăzută la anexa IV, astfel că, în temeiul art. 11 alin. (3) din condițiile generale ale contractului reclamantul a decis corect rezilierea contractului cu recuperarea finanțării acordate, și a dobânzilor prevăzute la art. 18 alin. (3) din contract.

Apelurile părților împotriva acestei sentințe au fost admise prin Decizia comercială nr. 36 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, și în consecință sentința a fost schimbată în întregime, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, anulării dispoziției primei instanțe privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, dispunându-se asupra cheltuielilor de judecată efectuate în apel în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 17.661,65 RON în favoarea pârâtei.

Cu privire la apelul declarat de reclamantul M.D.L.P.L., ca succesor în drepturi al fostului M.I.E., declarat exclusiv pe aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că între minută și dispozitiv există o contradicție, în sensul că problema cheltuielilor de judecată nu a fost soluționată ca rezultat al deliberării judecătorului, astfel încât inserarea dispoziției privind cheltuielile de judecată în dispozitivul sentinței este lovită de nulitate conform art. 261 pct. 6 raportat la art. 258 C. proc. civ. În ce privește apelul declarat de pârâta SC O. SRL Brașov, Curtea a reținut că tribunalul, contrar principiului general de dovadă din procesul civil, potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantului, principiul reglementat expres de art. 1169 C. civ.

și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. a considerat că nu era necesară depunerea la dosar a anexei nr. IV pe care se întemeiază întreaga construcție judiciară a reclamantei. Simpla trimitere din contract la această anexă, al cărui conținut nu putea fi verificat de către prima instanță în lipsa înscrisului doveditor nu este suficientă pentru a considera probate afirmațiile reclamantului. Procedând în faza de judecată a apelului, în temeiul caracterului devolutiv al acestuia și potrivit art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., la administrarea completă a probei cu înscrisuri și din examinarea anexei IV la contractul de Grant, Curtea a reținut că această anexă se reduce la un simplu tabel, în care sunt trecute niște sume de bani, tabel care nu poartă nici o semnătură a niciuneia dintre părți, astfel că nu s-a putut reține caracterul său de sine stătător de contract, astfel că pentru stabilirea efectelor acestei anexe, instanța s-a raportat la dispozițiile contractului de Grant, acesta constituind convenția părților, și la obligațiile stabilite prin acesta. Interpretarea dată de instanță contractului s-a realizat conform art. 983 C. civ. în favoarea celui ce se obligă, s-a reținut și art. 970 alin. (1) C. civ.

care stabilește cu titlu de principiu executarea cu bună - credință a convențiilor, precum și faptul că prezumția nu a fost răsturnată de reclamantă, a cărei rea-credință în derularea proiectului convenit prin contractul de Grant a fost dovedită. Cum în cauză nu a rezultat o neexecutare a contractului și cu atât mai puțin o neexecutare culpabilă, pârâta fiind de bună - credință în executarea tuturor obligațiilor contractuale și mai ales în ce privește organizarea licitației simplificate pentru achiziționarea echipamentelor ce făceau obiectul proiectului, Curtea nu a primit susținerea reclamantei cu privire la operarea rezilierii de drept și ca atare, cererea acesteia de obligare a pârâtei la restituirea finanțării nerambursabile ce a operat în temeiul contractului de Grant a fost respinsă ca neîntemeiată.

În privința cheltuielilor de judecată în apel Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 298 raportat la art. 274 C. proc. civ. și a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă atât în faza de judecată desfășurată în fața primei instanței, cât și în faza de judecată a apelului. Împotriva acestei decizii reclamantul M.D.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținând că în mod greșit a fost interpretat actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de Grant care prevede la art. 11 alin. (3) din condițiile generale posibilitatea rezilierii acestuia fără preaviz și fără plata vreunei compensații atunci când beneficiarul nu își îndeplinește, fără justificare, oricare din obligațiile care îi revin.

Astfel, pârâta SC O. SRL Brașov avea obligația instituită de anexa IV la contract de a respecta procedura de achiziție echipamente aferentă valorii acestora prevăzută prin buget. Recurenta susține că în mod cu totul neîntemeiat Curtea a îmbrățișat apărarea pârâtei referitoare la faptul că echipamentele achiziționate sunt sisteme de sine stătătoare, cu destinații specifice, care nu pot fi cuplate nici din punct de vedere tehnic nici din punct de vedere al diagnosticului, bunuri care nu funcționează ca și un ansamblu unic funcțional. În fapt, anexa IV la contract nu conține nicio prevedere referitoare la natura echipamentelor, ci doar că, pentru achiziția de echipamente procedura de urmat este împărțită în funcție de valoarea contractului: simplificată, locală deschisă și internațională.

O altă critică vizează aprecierea potrivit căreia nu există dovezi sau text legal din care să rezulte „existența obligațiilor pârâtei” și care au atras rezilierea convențională, fără a reține dispozițiile anexei IV și ale Ghidului Practic unde la art. 2.4.7 se instituia clar interdicția de a nu împărți contractul pentru a evita regulile specificate în acest ghid. Este criticată de asemenea și interpretarea contractului în favoarea celui care se obligă pe care a realizat-o Curtea, deși în anexa IV nu există specificații cu privire la ce trebuie să reprezinte valoarea indicată, respectiv dacă se referă la fiecare echipament în parte sau la totalul lor, anexa IV completându-se cu ghidul practic la care instanța de apel nu a făcut nici o referire și potrivit căruia pârâta era obligată să nu împartă contractul.

Se mai susține că instanța de apel a apreciat cu mare ușurință faptul că pârâta a dat dovadă de bună - credință în implementarea contractului, doar fiindcă aceasta beneficia de prezumția instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ., prezumția nefiind răsturnată de reclamant. În această privință, recurenta susține contrariul, respectiv răsturnarea acestei prezumții, rezultând din probele administrate că pârâta a procedat de la sine putere la divizarea artificială a licitației, deși cunoștea prevederile Ghidului Practic și obligativitatea organizării licitației locale deschise pentru achiziția de echipamente ce depășeau pragul de 30.000 euro. Cu privire la motivul rezilierii, recurenta arată că dreptul de a rezilia convențional prevăzut contractual nu face diferența dintre neexecutări grave sau mai puțin grave de către beneficiar a oricărora dintre obligațiile contractuale.

În fine, se aduc critici și în legătură cu faptul că instanța nu a înlăturat motivat apărările din întâmpinare cu toate trimiterile la Ghidul Practic. Prin întâmpinarea înregistrată la 23 octombrie 2009 (filele 19-27) intimata SC O. SRL Brașov a solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei Curții de Apel ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Recursul nu este fondat. Criticile pe care recurenta își întemeiază recursul sunt circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Atunci când este sesizat cu un diferent în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 alin. (1) C. civ. Când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil. Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ”natura” ori „înțelesul”.

Dacă însă din probele administrate ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În prezenta cauză însă, instanța de judecată a fost chemată să interpreteze un act juridic cu un caracter vădit îndoielnic, respectiv contractul din 07 februarie - 02 ianuarie 2246 și anexa IV la acest contract care, așa cum s-a reținut este constituită dintr-un simplu tabel care nu poartă semnătura sau ștampila părților.

În contextul atipic legislativ care să se aplice cu strictețe speței și în prezența doar a unui contract de Grant semnat de părți, precum și a unei anexe ambigue neînsușită prin semnătură și ștampilă, instanța de judecată a fost îndreptățită să aprecieze și să interpreteze contractul, potrivit regulilor stabilite de art. 977 - 985 C. civ., făcând aplicarea a două principii: ”când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.) și a principiului care consacră buna - credință prevăzută de art. 970 alin. (1) C. civ. conform căruia „convențiile trebuie executate cu bună - credință”, care se prezumă, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. În consecință, reținând considerentele expuse cu privire la faptul că actul juridic în litigiu nu are un caracter vădit neîndoielnic, interpretarea acestuia dată de judecător reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., urmând ca recursul să fie respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea intimatei SC O. SRL Brașov în sumă de 2.975 RON reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței din 20 octombrie 2009 depusă la fila 47.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D.R.L., împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 36 din 26 ianuarie 2009, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei SC O. SRL Brașov suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.