ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3274/2009

Prin sentința comercială nr. 2497 din 21

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I.E. în contradictoriu cu pârâta SC

O. SRL Brașov, care a fost obligată la plata sumei de 105.819,95 RON

contravaloare avans conform contractului de Grant 07 februarie - 02 ianuarie 2246,

242,78 RON dobândă acumulată în cont la 13 februarie 2007 și 57.866,52 RON

dobândă de întârziere pentru perioada 1 august 2004 - 13 februarie 2007 (data

introducerii acțiunii) și în continuare până la achitarea integrală a

debitului, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 952 RON cheltuieli de

judecată.

În motivarea

sentinței prima instanță a reținut că pârâta în calitate de beneficiar al unei

finanțări nerambursabile acordată de reclamant ca autoritate contractantă nu a

respectat condițiile contractului de Grant, încălcând procedura de licitație

prevăzută la anexa IV, astfel că, în temeiul art. 11 alin. (3) din condițiile

generale ale contractului reclamantul a decis corect rezilierea contractului cu

recuperarea finanțării acordate, și a dobânzilor prevăzute la art. 18 alin. (3)

din contract.

Apelurile părților

împotriva acestei sentințe au fost admise prin Decizia comercială nr. 36 din 26

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

și în consecință sentința a fost schimbată în întregime, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, anulării dispoziției primei instanțe

privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, dispunându-se

asupra cheltuielilor de judecată efectuate în apel în sensul obligării

reclamantului la plata sumei de 17.661,65 RON în favoarea pârâtei.

Cu privire la apelul

declarat de reclamantul M.D.L.P.L., ca succesor în drepturi al fostului M.I.E.,

declarat exclusiv pe aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de

judecată, Curtea a reținut că între minută și dispozitiv există o contradicție,

în sensul că problema cheltuielilor de judecată nu a fost soluționată ca

rezultat al deliberării judecătorului, astfel încât inserarea dispoziției

privind cheltuielile de judecată în dispozitivul sentinței este lovită de

nulitate conform art. 261 pct. 6 raportat la art. 258 C. proc. civ.

În ce privește apelul

declarat de pârâta SC O. SRL Brașov, Curtea a reținut că tribunalul, contrar

principiului general de dovadă din procesul civil, potrivit căruia sarcina

probei incumbă reclamantului, principiul reglementat expres de art. 1169 C.

civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. a considerat că nu era necesară

depunerea la dosar a anexei nr. IV pe care se întemeiază întreaga construcție

judiciară a reclamantei. Simpla trimitere din contract la această anexă, al

cărui conținut nu putea fi verificat de către prima instanță în lipsa

înscrisului doveditor nu este suficientă pentru a considera probate afirmațiile

reclamantului.

Procedând în faza de

judecată a apelului, în temeiul caracterului devolutiv al acestuia și potrivit art.

295 alin. (2) C. proc. civ., la administrarea completă a probei cu înscrisuri

și din examinarea anexei IV la contractul de Grant, Curtea a reținut că această

anexă se reduce la un simplu tabel, în care sunt trecute niște sume de bani,

tabel care nu poartă nici o semnătură a niciuneia dintre părți, astfel că nu

s-a putut reține caracterul său de sine stătător de contract, astfel că pentru

stabilirea efectelor acestei anexe, instanța s-a raportat la dispozițiile

contractului de Grant, acesta constituind convenția părților, și la obligațiile

stabilite prin acesta.

Interpretarea dată de

instanță contractului s-a realizat conform art. 983 C. civ. în favoarea celui

ce se obligă, s-a reținut și art. 970 alin. (1) C. civ. care stabilește cu

titlu de principiu executarea cu bună - credință a convențiilor, precum și

faptul că prezumția nu a fost răsturnată de reclamantă, a cărei rea-credință în

derularea proiectului convenit prin contractul de Grant a fost dovedită.

Cum în cauză nu a

rezultat o neexecutare a contractului și cu atât mai puțin o neexecutare

culpabilă, pârâta fiind de bună - credință în executarea tuturor obligațiilor

contractuale și mai ales în ce privește organizarea licitației simplificate

pentru achiziționarea echipamentelor ce făceau obiectul proiectului, Curtea nu

a primit susținerea reclamantei cu privire la operarea rezilierii de drept și

ca atare, cererea acesteia de obligare a pârâtei la restituirea finanțării

nerambursabile ce a operat în temeiul contractului de Grant a fost respinsă ca

neîntemeiată.

În privința

cheltuielilor de judecată în apel Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 298

raportat la art. 274 C. proc. civ. și a obligat-o pe reclamantă la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă atât în faza de judecată

desfășurată în fața primei instanței, cât și în faza de judecată a apelului.

Împotriva acestei

decizii reclamantul M.D.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ. susținând că în mod greșit a fost interpretat actul

juridic dedus judecății, respectiv contractul de Grant care prevede la art. 11 alin.

(3) din condițiile generale posibilitatea rezilierii acestuia fără preaviz și

fără plata vreunei compensații atunci când beneficiarul nu își îndeplinește,

fără justificare, oricare din obligațiile care îi revin.

Astfel, pârâta SC O.

SRL Brașov avea obligația instituită de anexa IV la contract de a respecta

procedura de achiziție echipamente aferentă valorii acestora prevăzută prin

buget.

Recurenta susține că

în mod cu totul neîntemeiat Curtea a îmbrățișat apărarea pârâtei referitoare la

faptul că echipamentele achiziționate sunt sisteme de sine stătătoare, cu

destinații specifice, care nu pot fi cuplate nici din punct de vedere tehnic

nici din punct de vedere al diagnosticului, bunuri care nu funcționează ca și

un ansamblu unic funcțional.

În fapt, anexa IV la

contract nu conține nicio prevedere referitoare la natura echipamentelor, ci

doar că, pentru achiziția de echipamente procedura de urmat este împărțită în

funcție de valoarea contractului: simplificată, locală deschisă și internațională.

O altă critică

vizează aprecierea potrivit căreia nu există dovezi sau text legal din care să

rezulte „existența obligațiilor pârâtei” și care au atras rezilierea

convențională, fără a reține dispozițiile anexei IV și ale Ghidului Practic

unde la art. 2.4.7 se instituia clar interdicția de a nu împărți contractul

pentru a evita regulile specificate în acest ghid.

Este criticată de

asemenea și interpretarea contractului în favoarea celui care se obligă pe care

a realizat-o Curtea, deși în anexa IV nu există specificații cu privire la ce

trebuie să reprezinte valoarea indicată, respectiv dacă se referă la fiecare

echipament în parte sau la totalul lor, anexa IV completându-se cu ghidul

practic la care instanța de apel nu a făcut nici o referire și potrivit căruia

pârâta era obligată să nu împartă contractul.

Se mai susține că

instanța de apel a apreciat cu mare ușurință faptul că pârâta a dat dovadă de

bună - credință în implementarea contractului, doar fiindcă aceasta beneficia

de prezumția instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ., prezumția nefiind

răsturnată de reclamant.

În această privință,

recurenta susține contrariul, respectiv răsturnarea acestei prezumții,

rezultând din probele administrate că pârâta a procedat de la sine putere la

divizarea artificială a licitației, deși cunoștea prevederile Ghidului Practic

și obligativitatea organizării licitației locale deschise pentru achiziția de

echipamente ce depășeau pragul de 30.000 euro.

Cu privire la motivul

rezilierii, recurenta arată că dreptul de a rezilia convențional prevăzut

contractual nu face diferența dintre neexecutări grave sau mai puțin grave de

către beneficiar a oricărora dintre obligațiile contractuale.

În fine, se aduc

critici și în legătură cu faptul că instanța nu a înlăturat motivat apărările

din întâmpinare cu toate trimiterile la Ghidul Practic.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 23 octombrie 2009 (filele 19-27) intimata SC O. SRL Brașov a

solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei Curții de Apel ca fiind

legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este

fondat.

Criticile pe care

recurenta își întemeiază recursul sunt circumscrise dispozițiilor art. 304 pct.

8 C. proc. civ. conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci

când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Prin motivul prevăzut

la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.

(1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Atunci când este

sesizat cu un diferent în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este

unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul

trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt

înțeles, față de art. 969 alin. (1) C. civ.

Când clauzele actului

sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l

interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.

Motivul de modificare

privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate

de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ”natura” ori

„înțelesul”.

Dacă însă din probele

administrate ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului

actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de

fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

În prezenta cauză

însă, instanța de judecată a fost chemată să interpreteze un act juridic cu un

caracter vădit îndoielnic, respectiv contractul din 07 februarie - 02 ianuarie 2246

și anexa IV la acest contract care, așa cum s-a reținut este constituită

dintr-un simplu tabel care nu poartă semnătura sau ștampila părților.

În contextul atipic

legislativ care să se aplice cu strictețe speței și în prezența doar a unui

contract de Grant semnat de părți, precum și a unei anexe ambigue neînsușită

prin semnătură și ștampilă, instanța de judecată a fost îndreptățită să

aprecieze și să interpreteze contractul, potrivit regulilor stabilite de art. 977

- 985 C. civ., făcând aplicarea a două principii: ”când este îndoială,

convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.)

și a principiului care consacră buna - credință prevăzută de art. 970 alin. (1)

C. civ. conform căruia „convențiile trebuie executate cu bună - credință”, care

se prezumă, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ.

În consecință,

reținând considerentele expuse cu privire la faptul că actul juridic în litigiu

nu are un caracter vădit neîndoielnic, interpretarea acestuia dată de judecător

reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs conform art.

304 pct. 8 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de

judecată, în favoarea intimatei SC O. SRL Brașov în sumă de 2.975 RON

reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței din 20 octombrie 2009

depusă la fila 47.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

M.D.R.L.,

împotriva

Deciziei Curții de Apel București nr. 36 din 26 ianuarie 2009, ca nefondat.

Obligă recurentul să

plătească intimatei

SC

O. SRL Brașov suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

9 decembrie 2009.