ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4384/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4384/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 8079/3/2010,

reclamanta A.G.C.G.E. a chemat în judecată pârâta SC S.I. SRL, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea acesteia la

plata debitului în cuantum de 216.784,78 euro și la penalități de întârziere,

calculate conform art. 7 din Clauzele Generale ale Vânzării, până la plata

efectivă, estimate provizoriu până la 1 februarie 2010, la 74.361,94 euro,

precum și la cheltuieli de judecată.

Pârâta a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Prin

sentința comercială nr. 9277 din 01 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, acțiunea fiind respinsă ca fiind formulată de

o persoană fără calitate procesuală.

În motivarea

hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, că, la data de 22 iulie 2007

s-a încheiat contractul între SC G.R. SRL, în calitate de vânzător,

reprezentată de D.M. și SC S.I. SRL, în calitate de cumpărătoare, reprezentată

de S.I.

Prima

instanță a constatat că, ulterior, vânzătoarea SC G.R. SRL și-a schimbat

denumirea în SC A.G.C.F.G. SRL România. Reclamanta SC A.G.C.G.E. SRL a rezultat

în urma fuziunii prin absorbție de către SC A.G.C.F.G.E. SRL, a SC A.G.C.F.G.C.

SRL.

Prin

urmare, tribunalul a apreciat că nu există identitate între cocontractantul

pârâtei, vânzătoarea SC A.G.C.F.G. SA România și reclamanta SC A.G.C.G.E. SA și

societățile care au fuzionat.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC A.G.C.G.E. SRL a declarat apel, care, prin decizia

civilă nr. 402 din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a fost admis, a fost anulată hotărârea atacată și a fost trimisă

cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel, a reținut, în esență, că pârâta SC S.I. SRL

prin adresa emisă în data de 18 ianuarie 2010, către reclamanta SC A.G.C.G.E.

SRL - Bruxelles, Belgia (anexa 9, filele 157, 158, vol. I, dosar fond) a

recunoscut debitul pretins de reclamantă, „ca urmare a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între părți este de 268.352,08 euro” din care pârâta

„a achitat în data de 28 decembrie 2009 suma de 51.567,13 euro

”

.

De asemenea,

pârâta a arătat că i s-au livrat în mod repetat cantități de sticlă de către SC

A.G.C.G.E. SRL - reclamanta, prin intermediarul SC G. SRL România (actualmente SC

A.G.C.F.G. SRL România), unele dintre livrări fiind însă neconforme.

În raport de

recunoașterea pârâtei în mod direct, fără nici un dubiu, a existenței

raporturilor comerciale derulate cu reclamanta, instanța de apel a apreciat că

aceasta din urmă are calitate procesuală activă în cauză.

În

consecință, constatând că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul

fără a intra în cercetarea fondului și, văzând solicitarea expresă a apelantei

de a trimite cauza pentru soluționarea fondului, instanța de control judiciar,

dând eficiență dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., a admis apelul, a anulat

hotărârea atacată și a trimis cauza tribunalului.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC S.I. SRL București a declarat

recurs, criticând decizia atacată sub următoarele aspecte:

-

Raportul juridic contractual invocat

de intimată s-a stabilit exclusiv între G. România și S., conform voinței reale

a părților, așa cum rezultă din probele de la dosar;

- SC A.G.C.

SRL România nu a acționat în calitate de reprezentant (mandatar) al SC A.G.C.E.

SRL la încheierea și/ sau executarea Contractului din 22 iulie 2007, nu există

nicio mențiune în cuprinsul contractului din 22 iulie 2007 că ar fi acționat în

această calitate;

- Există un

raport comercial distinct între SC A.G.C.E. SRL și SC A.G.C. SRL România, în

raport de care S. este, prin excelență, terț beneficiar; acțiunea (și apelul

formulat) nu se întemeiază pe acest raport comercial distinct;

- Instanța de

fond a soluționat în mod corect cauza în raport de temeiul juridic (cauza)

acțiunii - contractul din 22 iulie 2007, încheiat între G. România și S.;

- În

soluționarea apelului, verificarea legalității sentinței se face exclusiv prin

raportare la cauza cererii de chemare in judecată, respectiv contractul din 22

iulie 2007.

- Instanța de

apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea legii procesual civile,

respectiv principiul disponibilității părților;

- Decizia

pronunțată de instanța de apel este nemotivată; pe de o parte, în cuprinsul

deciziei atacate nu se regăsesc elemente de raționament juridic, care să

argumenteze existența unui contract încheiat între recurentă și intimată iar pe

de altă parte, din cuprinsul deciziei atacate lipsesc în totalitate temeiurile

de drept material avute în vedere de către instanța de apel în soluționarea

acestei cauze;

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta - pârâtă prezintă considerente cu privire la

raporturile juridice incidente în cauză (considerente cu privire la raportul

juridic stabilit între SC A.G.C. SRL România și SC A.G.C.E. SRL, considerente

cu privire la raportul obligațional născut între SC A.G.C.E. SRL și S., ca

urmare a relațiilor existente între SC A.G.C.E. SRL și SC A.G.C. SRL România).

Recurenta

susține, în esență, că acțiunea introductivă formulată de intimată are ca temei

contractul din 22 iulie 2007 încheiat între G. România și S., instanța fiind

astfel învestită cu o acțiune decurgând din acesta.

Constatând

existența unui raport juridic distinct între părțile care stau în proces,

pronunțarea unei soluții în raport de art. 294 C. proc. civ. echivalează, pe de

o parte, cu modificarea în apel a cauzei cererii de chemare în judecată, iar pe

de altă parte, cu încălcarea principiului disponibilității (tantum devolutum

quantum apellatum), respectiv obligația instanței de apel de a soluționa cauza

în raport de modul în care a fost investită prima instanță.

Procedând

astfel, susține recurenta, instanța de apel a încălcat principiul

disponibilității și limitele apelului.

Contractul

încheiat între G. România și S. produce efecte, susține recurenta, conform art.

973 C. civ., numai față de părțile contractante, iar nu și față de SC A.G.C.E.

SRL, si, pe cale de consecință, consideră că SC A.G.C.E. SRL nu poate pretinde

drepturi care decurg din acest contract, aspect reținut în mod corect de prima

instanță, aceasta fiind terț, în raport de temeiul invocat.

Totodată,

recurenta aduce în discuție necesitatea analizei întregului material probator

în raport de natura comercială a cauzei și de susținerile părților (contractul

încheiat între G. România (actuala SC A.G.C. SRL România) și S. din 22 iulie 2007;

contractul comercial încheiat între societăți din grupul G. și G. România SRL;

Clauzele Generale ale Vânzării ale SC A.G.C.F.G.E. SRL, semnate de S.; facturi

emise de SC A.G.C.E. SRL fără ștampila și semnătura S.; comenzile efectuate de

S. direct către SC A.G.C. SRL România, semnate și ștampilate de reprezentantul

S.; comenzile

efectuate subsecvent de către SC A.G.C.

SRL România către SC A.G.C.E. SRL; procesele verbale de constatare a

defectelor; Corespondența depusă de S.; plăți efectuate direct de către S. către

SC A.G.C.E. SRL; note de credit emise de SC A.G.C.F.G.C. SRL, asumate prin

semnătură și ștampilă de către SC A.G.C.SRL - F.G.C.).

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata - reclamantă

SC A.G.C.G.E. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

decizia recurată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care succed:

Cu titlu

preliminar, este de reținut că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Din

interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) la care se face trimitere prin

motivul de nelegalitate mai sus enunțat se constată că pentru a opera nulitatea

se cere ca:

procedură să fie îndeplinite cu neobservarea formelor legale și

pricinuit părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea

lor. Aceleași dispoziții prevăd că vătămarea se presupune până la dovada

contrarie în cazul nulităților prevăzute expres de lege.

Este de

observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost

invocat numai formal, din examinarea criticilor invocate constatându-se că

recurenta nu a demonstrat faptul că se află în ipotezele art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. întrucât, pe de o parte nu s-a arătat care au fost dispozițiile

legale încălcate sau îndeplinite cu neobservarea formelor legale iar, pe de

altă parte nu s-a demonstrat vătămarea care nu ar putea fi înlăturată decât

prin anularea actelor respective.

Criticile

formulate de către recurentă se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

dar se constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care succed.

Este de

necontestat că instanțele au datoria de a se pronunța numai asupra a ceea ce

s-a cerut, potrivit art. 129 C. proc. civ., principiul disponibilității fiind

respectat în cauză, în raport de voința reală a apelantei - reclamante și

scopul urmărit prin promovarea apelului, față de limitele în care aceasta a

înțeles să învestească instanța de control judiciar, și prin urmare, criticile

formulate sub acest aspect se rețin a fi nefondate.

Este

adevărat că dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. consacră o limită a

devoluțiunii apelului exprimată prin regula tantum devolutum quantum judicatum,

statuând că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi, dar este de

necontestat că, instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a

verificat în limitele cererii de apel, cu respectarea principiului

disponibilității părților, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către instanța de fond.

Contrar

susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar, în mod legal și

temeinic a constatat, cu respectarea cerințelor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., cu garantarea principiului instituit de textul de lege evocat „tantum

devolutum, tantum judicatum”, că reclamanta are calitate procesuală activă,

urmare a raporturilor juridice comerciale derulate între părțile din litigiu.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea

este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Textul de lege

evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar

decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței.

Este de

reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată,

neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de

către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul

textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui

argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care

să reflecte răspunsul la toate apărările invocate.

De

asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții și nici a unor

considerente străine de natura pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se

constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza

cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind

perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De altfel,

criticile invocate reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție

judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, or,

greșita interpretare a probelor sau insuficienta examinare a acestora, nu se

încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Susținerile recurentei vizând

probatoriul administrat în cauză, exced controlului de legalitate al instanței

de recurs, aceasta întrucât nemulțumirea părții cu privire la administrarea și

interpretarea probelor, „necesitatea analizei întregului material probator în

raport de natura comercială a cauzei și de susținerile părților” nu se încadrează

în motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304, recursul

fiind o cale de atac nedevolutivă care nu-și propune o reapreciere a probelor,

odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000

și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Recursul

fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii

atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând

această cale de atac, verifică dacă hotărârea

atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de

corecta soluționare a apelului pe excepția calității procesuale active și

legala aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., instanța de recurs nu

poate aprecia asupra celorlalte critici aduse de către recurentă deciziei

atacate prin care se antamează fondul pricinii.

Înalta Curte,

constată că, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o

corectă eficiență textelor de lege incidente în speța de față, decizia recurată

fiind la adăpost de orice critică.

Pentru

toate considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC S.I. SRL București împotriva deciziei civile nr. 402 din 2 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând

decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL București împotriva deciziei civile nr.

402 din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.