ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2008,

reclamanta D.(fost B.)E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca pârâtul să fie obligat la

plata daunelor materiale și morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru

prejudiciul adus ca urmare a măsurii administrative luate împotriva sa în anul

1951.

Prin sentința civilă nr. 1634 din 29

octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta D.(fostă B.)E. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și chematul în garanție Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și s-a respins cererea de chemare în

garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun

și s-a constatat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, fiind

considerată persoană supusă din motive politice unor măsuri administrative

abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989. În consecință, fiind

privită ca o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ.,

Tribunalul a apreciat că este supusă regulii prescriptibilității dreptului

material la acțiune în termenul general de 3 ani.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 411 A din 25 iunie 2009 a respins apelul declarat de reclamantă.

În motivare s-a reținut că potrivit

art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în

repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care

răspunde de ea.

Curtea apreciază că în mod corect

tribunalul a considerat ca lipsit de relevanță actul administrativ, respectiv

decizia nr. 731/2007, sub aspectul nașterii dreptului la acțiunea în

despăgubiri pe dreptul comun, deoarece această deciziei recunoaște reclamantei

o calitate preexistentă, aceea de persoană persecutată a beneficia de

drepturile prevăzute de lege. Reclamanta a cunoscut prejudiciul ce l-a suferit

și că, având ca punct de plecare revoluția din 1989, putea să ceară repararea

acestuia în temeiul art. 998 C. civ., față de data la care a fost introdusă acțiunea

la instanța de fond, respectiv 14 aprilie 2008, în raport cu art. 8 din

Decretul nr. 167/1958, Curtea a considerat ca nefondate criticile reclamantei

sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta D.(fostă B.) E., criticând-o pentru nelegalitate potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

reclamanta arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii de drept substanțial în sensul că textul de lege corespunzător

situației de fapt (art. 1, art. 3, art. 5, art. 8 din Convenția Europeană și

art. 998 C. civ.) i s-a acordat o interpretare greșită față de obiectul

cererii.

Recursul declarat în cauză este

fondat în sensul și în limitele considerentelor ce succed:

Față de obiectul dedus judecății, de

dispozițiunile art. 5 din Legea nr. 221 din 11 iunie 2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 5 alin. (1) din actul

normativ susmenționat „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 19445 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea,

inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului

despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și cele deportate în

străinătate, ori constituite în prizonieri, cu modificările și completările

ulterioare și al O.U.G. nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 568/2001”.

Or, prin prisma dispozițiilor legale

sus evocate, nu sunt incidente dispozițiunile art. 8 din Decretul nr. 167/1958

cum greșit a reținut instanța de apel.

Cum în cauză sunt incidente

dispozițiunile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 11 iunie 2009, și nu ale

art. 8 din Decretul nr. 167/1958 este prezent motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând astfel a se admite recursul reclamantei.

Întrucât cauza a fost soluționată pe

excepție nefiind soluționat fondul cauzei, și cum excepția prescripției

extinctive nu este operantă în cauză, urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art.

312 pct. 5 C. proc. civ., a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul D.E., împotriva deciziei nr. 411 A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

precum și a sentinței civile nr. 1634 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond - Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2010

.