ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2008, reclamanta D.(fost B.)E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca pârâtul să fie obligat la plata daunelor materiale și morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru prejudiciul adus ca urmare a măsurii administrative luate împotriva sa în anul 1951. Prin sentința civilă nr. 1634 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.(fostă B.)E.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și chematul în garanție Ministerul Internelor și Reformei Administrative și s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și s-a constatat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, fiind considerată persoană supusă din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989. În consecință, fiind privită ca o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ., Tribunalul a apreciat că este supusă regulii prescriptibilității dreptului material la acțiune în termenul general de 3 ani.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 411 A din 25 iunie 2009 a respins apelul declarat de reclamantă. În motivare s-a reținut că potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a considerat ca lipsit de relevanță actul administrativ, respectiv decizia nr. 731/2007, sub aspectul nașterii dreptului la acțiunea în despăgubiri pe dreptul comun, deoarece această deciziei recunoaște reclamantei o calitate preexistentă, aceea de persoană persecutată a beneficia de drepturile prevăzute de lege.

Reclamanta a cunoscut prejudiciul ce l-a suferit și că, având ca punct de plecare revoluția din 1989, putea să ceară repararea acestuia în temeiul art. 998 C. civ., față de data la care a fost introdusă acțiunea la instanța de fond, respectiv 14 aprilie 2008, în raport cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, Curtea a considerat ca nefondate criticile reclamantei sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.(fostă B.) E., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii de drept substanțial în sensul că textul de lege corespunzător situației de fapt (art. 1, art. 3, art. 5, art. 8 din Convenția Europeană și art. 998 C. civ.) i s-a acordat o interpretare greșită față de obiectul cererii.

Recursul declarat în cauză este fondat în sensul și în limitele considerentelor ce succed: Față de obiectul dedus judecății, de dispozițiunile art. 5 din Legea nr. 221 din 11 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 5 alin. (1) din actul normativ susmenționat „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 19445 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea, inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și cele deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001”. Or, prin prisma dispozițiilor legale sus evocate, nu sunt incidente dispozițiunile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 cum greșit a reținut instanța de apel. Cum în cauză sunt incidente dispozițiunile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 11 iunie 2009, și nu ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958 este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând astfel a se admite recursul reclamantei. Întrucât cauza a fost soluționată pe excepție nefiind soluționat fondul cauzei, și cum excepția prescripției extinctive nu este operantă în cauză, urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.E., împotriva deciziei nr. 411 A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și a sentinței civile nr. 1634 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2010 .