ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9695/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 29 mai 2008, N.S. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 615.350 Euro reprezentând daune materiale și morale care i-au fost produse reclamantului prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist. Î n drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. și pe cele ale art. 52 din Constituția României. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1787 din 4 decembrie 2008 a respins excepția de netimbrare ca neîntemeiată.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins acțiunea formulată de reclamantul N.S. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, constatând prescris dreptul material la acțiune. A respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârât în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, având în vedere că reclamantul pretinde anumite drepturi rezultate din persecutarea sa de către regimul comunist.

Î n ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut de către tribunal că existența daunelor materiale și morale, pe care reclamantul pretinde că i-au fost produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist, au avut loc în perioada arestării sale din 7 martie 1951 - 7 martie 1952 și 17 octombrie 1961 - 16 octombrie 1964. Pornind de la dispozițiile cuprinse la art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, instanța a reținut că dreptul reclamantului de a solicita daune materiale și morale s-a născut la data producerii prejudiciului, însă nu mai târziu de 22 decembrie 1989, care reprezintă data înlăturării regimului comunist și de la care, până la data promovării acțiunii, au trecut 18 ani.

S-a constatat totodată că reclamantul nici nu a invocat și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției. Având în vedere că pârâtul nu a căzut în pretenții, pe cale de consecință, s-a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. Î ntrucât s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a considerat că apare ca inutilă analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât. Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 268 A din 29 aprilie 2009, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.S.

S-a reținut că împrejurarea potrivit căreia anterior anului 1989 nu puteau fi introduse acțiuni prin care să se invoce răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile aduse urmare abuzurilor săvârșite de regimul comunist nu este de natură să determine inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, ci doar să stabilească momentul de început al termenului de prescripție, care a început să curgă, cum corect a constatat tribunalul, la 1 ianuarie 1990. În speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie referitoare la prescripție, nefiind necesară o prevedere expresă cu privire la acțiunile îndreptate împotriva statului întrucât s-a precizat ca temei juridic al acțiunii art. 998 - 999 C. civ.

S-a arătat că și în cazul reglementat de art. 504 C. proc. pen. este prevăzut un termen special de prescripție. Î mpotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul N.S., pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., menționând că nici un text de lege nu precizează că termenul de prescripție începe să curgă de la 1 ianuarie 1990, cum a stabilit arbitrar instanța de apel. A arătat că dispozițiile de drept comun în materie de prescripție extinctivă nu sunt aplicabile în cauză deoarece dacă s-ar aplica strict prevederile Decretului nr. 167/1958 ar fi trebuit să formuleze acțiunea înainte de decembrie 1989 ce este de neconceput. Nu există nici un text de lege care să reglementeze data până la care puteau fi introduse astfel de acțiuni, iar prin introducerea lit. t) la art. 15 din Legea nr. 146/1997, a reieșit intenția legiuitorului de a oferi accesul liber și neîngrădit la justiție cu asemenea cereri.

A precizat că Parlamentul României a adoptat proiectul de lege prin care cererile adresate instanțelor de judecată competente sunt considerate introduse în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, urmărindu-se repararea în integralitate a prejudiciilor cauzate de stat în trecut foștilor deținuți politici și persoanelor persecutate de fostul regim. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce se vor prezenta în continuare. Prin acțiunea formulată, reclamantul N.S.

a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând daune materiale și morale care i-au fost produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist, atât în perioada de detenție, respectiv 7 martie 1951 - 7 martie 1952 și 17 octombrie 1961 - 16 octombrie 1964 și de domiciliu obligatoriu 7 martie 1952 - 1 iulie 1954, cât și pentru perioadele în care nu și-a exercitat funcția, respectiv 15 iulie 1964 - 1 martie 1981 și 30 martie 1981-1 noiembrie 1988. La data de 14 iunie 2009, după declararea recursului de către reclamant, a intrat în vigoare Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin acest act normativ s-a reglementat noțiunea de condamnare cu caracter politic precum și rolul instanțelor de judecată de constatare a caracterului politic al condamnărilor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. La art. 4 al acestui act normativ se prevede că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor.

Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului. Având în vedere prevederile legale menționate, caracterul acestora de normă materială de imediată aplicare, se va admite recursul declarat de reclamant, se va modifica în tot decizia atacată, se va admite apelul și se va desființa sentința nr. 1787 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva deciziei nr. 268 A din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia atacată, admite apelul și desființează sentința nr. 1787 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2009.