ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9695/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9695/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de
29 mai 2008,
N.S. a solicitat, în
contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, ca
prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata sumei de
615.350 Euro reprezentând daune materiale și morale care i-au fost produse
reclamantului prin persecuțiile la care a fost
supus de regimul comunist.
Î
n drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999
C. civ. și pe cele ale art. 52 din Constituția României.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1787 din
4 decembrie 2008 a respins excepția de netimbrare ca neîntemeiată. A admis
excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins acțiunea
formulată de reclamantul N.S. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice, constatând prescris dreptul material la acțiune.
A respins cererea de chemare în
garanție
formulată de către pârât în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei
Administrative ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea este
scutită de plata
taxei de timbru în temeiul
dispozițiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, având în vedere că
reclamantul pretinde anumite drepturi rezultate din persecutarea sa de către
regimul
comunist.
Î
n ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune,
s-a reținut
de către tribunal că existența
daunelor materiale și morale, pe care reclamantul pretinde
că i-au fost
produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist, au avut loc
în perioada arestării sale din 7 martie 1951 - 7 martie 1952 și 17 octombrie
1961 -
16 octombrie 1964. Pornind de la
dispozițiile cuprinse la art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958,
instanța a reținut că dreptul reclamantului de a solicita daune materiale și
morale
s-a născut la data producerii prejudiciului, însă nu mai târziu de 22 decembrie
1989, care reprezintă data înlăturării regimului comunist și de la care, până
la data promovării acțiunii, au trecut 18 ani. S-a constatat totodată că
reclamantul nici nu a invocat și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de
suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
Având în vedere că pârâtul nu a căzut în pretenții, pe cale de
consecință, s-a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Î
ntrucât s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune,
tribunalul a considerat că apare ca inutilă analizarea excepției lipsei
calității procesuale pasive, invocată de pârât.
Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 268 A
din 29 aprilie 2009,
prin care s-a respins
ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.S.
S-a reținut că împrejurarea potrivit căreia anterior anului 1989 nu
puteau fi introduse acțiuni prin care să se invoce răspunderea civilă
delictuală a statului pentru
prejudiciile
aduse urmare abuzurilor săvârșite de regimul comunist nu este de natură să
determine
inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, ci doar să
stabilească momentul de început al termenului de prescripție, care a început să
curgă, cum corect a constatat tribunalul, la 1 ianuarie 1990.
În speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie
referitoare la prescripție, nefiind necesară o prevedere expresă cu privire la
acțiunile îndreptate împotriva statului întrucât s-a precizat ca temei juridic
al acțiunii art. 998 - 999 C. civ.
S-a arătat că și în cazul reglementat de art. 504 C. proc. pen. este
prevăzut un termen special de prescripție.
Î
mpotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul N.S.,
pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
menționând că nici un text de lege nu precizează că termenul de prescripție
începe să
curgă de la 1 ianuarie 1990, cum
a stabilit arbitrar instanța de apel.
A arătat că dispozițiile de
drept comun în materie de prescripție extinctivă nu sunt
aplicabile
în cauză deoarece dacă s-ar aplica strict prevederile Decretului nr. 167/1958
ar fi trebuit să formuleze acțiunea înainte de decembrie 1989 ce este de
neconceput. Nu există nici un text de lege care să reglementeze data până la
care puteau fi
introduse astfel de acțiuni,
iar prin introducerea lit. t) la art. 15 din Legea nr. 146/1997, a reieșit
intenția legiuitorului de a oferi accesul liber și neîngrădit la justiție cu
asemenea
cereri.
A precizat că
Parlamentul României a adoptat proiectul de lege prin care cererile
adresate
instanțelor de judecată competente sunt considerate introduse în termen și sunt
scutite de plata taxei judiciare de timbru, urmărindu-se repararea în
integralitate a prejudiciilor cauzate de stat în trecut foștilor deținuți politici
și persoanelor persecutate de fostul regim.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor
ce se vor prezenta în continuare.
Prin acțiunea formulată, reclamantul N.S. a solicitat obligarea
Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând
daune materiale și morale care i-au fost produse prin persecuțiile la care a
fost supus de regimul comunist, atât în perioada de detenție, respectiv 7
martie 1951 - 7 martie 1952 și 17 octombrie 1961 - 16 octombrie 1964 și de
domiciliu obligatoriu 7 martie 1952 - 1 iulie 1954, cât și pentru perioadele în
care nu și-a exercitat funcția, respectiv 15 iulie 1964 - 1 martie 1981 și 30
martie 1981-1 noiembrie 1988.
La data de 14 iunie 2009, după declararea recursului de către
reclamant, a intrat în vigoare Legea nr.221/2009 privind condamnările cu
caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin acest act normativ s-a reglementat noțiunea de condamnare cu
caracter politic precum și rolul instanțelor de judecată de constatare a
caracterului politic al condamnărilor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
La art. 4 al acestui act normativ se prevede că persoanele condamnate
penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de
judecată să
constate caracterul politic al
condamnării lor. Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice
persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe
lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru
obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată
hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al
Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.
Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar
competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în
circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în
contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Având în vedere prevederile legale menționate, caracterul acestora de
normă materială de imediată aplicare, se va admite recursul declarat de
reclamant, se va modifica în tot decizia atacată, se va admite apelul și se va
desființa sentința nr. 1787 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția
a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei
spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva
deciziei nr. 268 A din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică în tot decizia atacată, admite apelul și desființează sentința
nr. 1787 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la același
tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26
noiembrie 2009.