ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 26 noiembrie 2007 sub nr. 41680/3/2007, reclamantul M.R.S. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând să se constate că i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să fie obligate pârâtele la plata sumei de 4 milioane Euro, reprezentând despăgubiri civile și daune morale ca urmare a încălcării acestor drepturi.

Ulterior reclamantul a precizat acțiunea în sensul că daunele morale solicitate sunt în cuantum de 14.000.000 RON. Prin sentința civilă nr. 1767 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în raport de temeiul juridic al acțiunii, respectiv art. 998-999 C. civ., se impune timbrarea cererii la valoarea indicată, punând în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu suma de 143.186 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și că reclamantul nu a îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul aducând critici de nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod eronat s-a apreciat că în cauza supusă analizei taxa judiciară de timbru trebuie achitată la valoare, întrucât dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 146/1997 prevăd că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și art. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 447 din 29 septembrie 2009, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza pentru continuarea judecății.

În considerentele deciziei s-a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost delimitat de reclamant îl reprezintă constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale reglementate de art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu consecința obligării Ministerului Administrației și Internelor și Direcția Generală și Informații și Protecție Internă la plata sumei de 14.000.000 lei despăgubiri civile pentru suferințele morale cauzate ca urmare a încălcării acestor drepturi. Invocarea atingerilor aduse vieții personale și socio-profesionale, protejate de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin pretinsa activitate de filaj și interceptare a apelantului-reclamant, de către agenții statului, poate determina includerea cererii reclamantului în sfera de reglementare a art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 – republicată, care prevede scutirea de plata taxei de timbru a unor astfel de cereri.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Apelul formulat de reclamant a fost depus la instanța competentă cu depășirea termenului imperativ de decădere, impus de art. 284 C. proc. civ. - Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se susține prin motivele de recurs că nu poate fi admisă similitudinea constatată de instanță între prevederile art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și dispozițiile art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997, apreciere ce a condus la exonerarea reclamantului-intimat de la plata taxei de timbru.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul Ministerul Administrației și Internelor, reprezentat prin Direcția Juridică cu sediul în București, sector 1, critică hotărârea recurată sub două aspecte: apelul formulat de reclamant a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., iar al doilea aspect vizează inaplicabilitatea în speța supusă analizei a dispozițiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la primul motiv de recurs – tardivitatea declarării apelului – contrar celor susținute prin motivele de recurs, apelul formulat de reclamant a fost înregistrat la instanța competentă cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc.

civ., întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamantul la data de 10 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei o cerere de angajare apărător, indicând în același timp și noua sa adresă pentru comunicarea actelor de procedură. Prevederile art. 98 C. proc. civ., arată că schimbarea domiciliului uneia din părți, în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului. Dacă partea se conformează obligației menționate ea va fi citată în continuare la noul domiciliu.

Având în vedere cele sus menționate de textul de lege, este cert că reclamantul a respectat întocmai dispozițiile art. 98 C. proc. civ., indicând în scris noul domiciliu (fila 59 dosar fond) iar instanța era obligată să comunice actele de procedură la noua adresă. Drept urmare, cererea de apel a fost depusă de reclamant cu respectarea dispozițiilor art. 284 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs – inaplicabilitatea în speța supusă analizei a dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, este tot nefondat, întrucât, așa cum bine a reținut instanța de apel, reclamantul prin cererea de chemare în judecată pretinde încălcarea cumulativ a dispozițiilor art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că activitățile de filaj și interceptare video, la care a fost supus de autoritățile statului reprezintă un tratament inuman și degradant și o atingere adusă vieții personale și socio-profesionale protejate de art. 8 din C.E.D.O. Este suficient ca prin cererea de chemare în judecată să se pretindă încălcarea dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.

pentru a fi incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, urmând ca pe parcursul judecării cauzei, instanța să aprecieze dacă motivele expuse de reclamant pot constitui un tratament degradant în sensul art. 3 din C.E.D.O. În baza principiului disponibilității, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată ca, prin cererea de chemare în judecată să determine obiectul acțiunii, în cadrul căreia urmează a se soluționa litigiul, instanța neputând să depășească aceste limite. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante.

Astfel că, față de cele sus arătate, în mod corect s-a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, întrucât trebuie respectat principiul disponibilității părților în procesul civil. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, reprezentată de Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 447 A din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.