ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 26 noiembrie 2007 sub

nr. 41680/3/2007, reclamantul M.R.S. a chemat în judecată pe pârâții Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Internelor

și Reformei Administrative și Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

solicitând să se constate că i-au fost încălcate drepturile și libertățile

fundamentale prevăzute de art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și să fie obligate pârâtele la plata sumei de

4 milioane Euro, reprezentând despăgubiri civile și

daune morale ca urmare a încălcării acestor drepturi. Ulterior reclamantul a

precizat acțiunea în sensul că daunele morale solicitate sunt în cuantum de

14.000.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 1767

din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii formulată de

reclamant.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că în raport de temeiul juridic al acțiunii, respectiv art. 998-999 C.

civ., se impune timbrarea cererii la valoarea indicată, punând în vedere

reclamantului să timbreze acțiunea cu suma de 143.186 lei taxă judiciară de

timbru și 5 lei timbru judiciar și că reclamantul nu a îndeplinit obligația

legală de plată a taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul aducând critici de nelegalitate și netemeinicie,

motivând că în mod eronat s-a apreciat că în cauza supusă analizei taxa

judiciară de timbru trebuie achitată la valoare, întrucât dispozițiile art. 15

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 146/1997 prevăd că sunt scutite de taxe

judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la stabilirea și

acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor

prevăzute la art. 2 și art. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 447 din 29 septembrie 2009, a admis apelul,

a desființat sentința și a trimis cauza pentru continuarea judecății.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost

delimitat de reclamant îl reprezintă constatarea încălcării drepturilor și

libertăților fundamentale reglementate de art. 3 și art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului cu consecința obligării Ministerului

Administrației și Internelor și Direcția Generală și Informații și Protecție

Internă la plata sumei de 14.000.000 lei despăgubiri civile pentru suferințele

morale cauzate ca urmare a încălcării acestor drepturi.

Invocarea atingerilor aduse

vieții personale și socio-profesionale, protejate de art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, prin pretinsa activitate de filaj și

interceptare a apelantului-reclamant, de către agenții statului, poate

determina includerea cererii reclamantului în sfera de reglementare a art. 15

lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 – republicată, care prevede scutirea de plata

taxei de timbru a unor astfel de cereri.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Apelul formulat de

reclamant a fost depus la instanța competentă cu depășirea termenului imperativ

de decădere, impus de art. 284 C. proc. civ.

- Cu privire la incidența în

cauză a dispozițiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, se susține prin motivele de recurs că nu poate fi admisă

similitudinea constatată de instanță între prevederile art.8 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și dispozițiile

art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997, apreciere ce a condus la exonerarea

reclamantului-intimat de la plata taxei de timbru.

Reclamantul a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată

următoarele:

Recurentul Ministerul

Administrației și Internelor, reprezentat prin Direcția Juridică cu sediul în

București, sector 1, critică hotărârea recurată sub două aspecte: apelul

formulat de reclamant a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut

de art. 284 C. proc. civ., iar al doilea aspect vizează inaplicabilitatea în

speța supusă analizei a dispozițiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la primul motiv

de recurs – tardivitatea declarării apelului – contrar celor susținute prin

motivele de recurs, apelul formulat de reclamant a fost înregistrat la instanța

competentă cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc.

civ., întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamantul

la data de 10 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei o cerere de angajare apărător,

indicând în același timp și noua sa adresă pentru comunicarea actelor de

procedură.

Prevederile art. 98 C. proc.

civ., arată că schimbarea domiciliului uneia din părți, în timpul judecății

trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința

instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare

recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția

prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Dacă partea se conformează

obligației menționate ea va fi citată în continuare la noul domiciliu.

Având în vedere cele sus

menționate de textul de lege, este cert că reclamantul a respectat întocmai

dispozițiile art. 98 C. proc. civ., indicând în scris noul domiciliu (fila 59

dosar fond) iar instanța era obligată să comunice actele de procedură la noua

adresă.

Drept urmare, cererea de

apel a fost depusă de reclamant cu respectarea dispozițiilor art. 284 C. proc.

civ.

Cu privire la cel de-al

doilea motiv de recurs – inaplicabilitatea în speța supusă analizei a

dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 modificată,

este tot nefondat, întrucât, așa cum bine a reținut instanța de apel,

reclamantul prin cererea de chemare în judecată pretinde încălcarea cumulativ a

dispozițiilor art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

apreciind că activitățile de filaj și interceptare video, la care a fost supus

de autoritățile statului reprezintă un tratament inuman și degradant și o

atingere adusă vieții personale și socio-profesionale protejate de art. 8 din

C.E.D.O.

Este suficient ca prin

cererea de chemare în judecată să se pretindă încălcarea dispozițiilor art. 3

din C.E.D.O. pentru a fi incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr.

146/1997, urmând ca pe parcursul judecării cauzei, instanța să aprecieze dacă

motivele expuse de reclamant pot constitui un tratament degradant în sensul

art. 3 din C.E.D.O.

În baza principiului

disponibilității, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea

acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în

judecată.

În acest scop, partea este

obligată ca, prin cererea de chemare în judecată să determine obiectul

acțiunii, în cadrul căreia urmează a se soluționa litigiul, instanța neputând

să depășească aceste limite.

Obligația instanței de a se

pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanția

aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante.

Astfel că, față de cele sus

arătate, în mod corect s-a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, întrucât trebuie respectat

principiul disponibilității părților în procesul civil.

În consecință, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind

incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă, reprezentată de Ministerul Administrației și Internelor împotriva

deciziei nr. 447 A din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

aprilie 2010.