ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2010

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 19 septembrie 2006, reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâta Administrația Generală a Penitenciarelor-Penitenciarul București Jilava solicitând obligarea la plata daunelor materiale în cuantum de 300.000 euro și 1.000 euro, daune morale. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, urmare sancționării disciplinare, i-au fost restrânse drepturile în mod abuziv și nelegal, ambele sancțiuni fiindu-i anulate prin Sentințele penale nr. 2229 din 6 iulie 2006 și nr. 1411 din 25 aprilie 2006, pronunțate de Judecătoria sectorului 4 București, ultima rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Prin Sentința nr. 1708 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă i-a fost anulată că netimbrată acțiunea, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost completată și modificată. Prin Decizia civilă nr. 524A din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului, a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu motivarea că prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de asistență judiciară formulată de reclamant, în sensul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, instanța invocând din oficiu excepția de netimbrare, asupra căreia a rămas în pronunțare.

În rejudecare, prin Sentința nr. 763 din 23 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la 700 RON daune morale, către reclamant. Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 decembrie 2007, instanța a admis cererea de asistență judiciară și a stabilit scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. A reținut în esență că, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, raportul juridic din speță se configurează pasiv cu pârâtul Penitenciarul București - Jilava, aceasta fiind cel care i-a aplicat sancțiunea, iar pe fondul cauzei, prin hotărârea de sancționare din 14 ianuarie 2003 s-a dispus măsura retragerii dreptului la pachet și vizită cu privire la reclamant, prin Sentința penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală anulându-se ulterior, sancțiunea aplicată acestuia.

Apreciindu-se că au fost dovedite condițiile art. 998 și urm. C. civ., privitoare la existența unui prejudiciu, fapta ilicită, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa pârâtului, întinderea prejudiciului moral a fost stabilită prin obligarea pârâtului la 700 RON, daune morale, ca urmare a izolării inculpatului aflat în stare de detenție, de familie și prieteni precum și de posibilitatea de a primi pachet, cu consecința admiterii în parte a acțiunii. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantul, (fără a motiva celea de atac) și pârâtul Penitenciarul București - Jilava, acesta din urmă invocând critici legate de prescripția dreptului la acțiune, lipsa elementelor răspunderii civile delictuale, contestarea cuantumului daunelor morale acordare, lipsa probatoriilor, arătând că, în opinia sa, temeiul juridic al angajării răspunderii pârâtei ar fi circumscris prevederilor art. 504 - 506 C. proc.

pen. Apelantul-pârât Penitenciarul București - Jilava a solicitat admiterea apelului, schimbarea Sentinței nr. 763 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul respingerii acțiunii reclamantului C.V. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a respins ca nefondate ambele apeluri, reținând în esență următoarele: În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, acesta a fost examinat de instanța de control judiciar ordinar, în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în baza celor invocate la instanța de fond, stabilindu-se că nu au fost administrate probe care să dovedească existența unui prejudiciu material, suma stabilită de instanța de fond pentru prejudiciul moral fiind echitabilă, în raport de lipsirea reclamantului pe o perioadă de un an de anumite drepturi (vizite și pachete).

Apelul declarat de pârâtul Penitenciarul București - Jilava a fost considerat ca nefondat, termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în despăgubiri începând a curge de la data când păgubitul a cunoscut paguba și pe acela care răspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în speță, acesta urmând a fi calculat de la data când reclamantul a luat cunoștință de anularea sancțiunii disciplinare ( 6 iulie 2006). S-a stabilit că instanța de apel a apreciat corect, nedovedirea unui prejudiciu material și, a constatat corect existența prejudiciului moral și cuantumul daunele morale, fiind dovedită suferința reclamantului, care a simțit acut starea de frustrare ca efect al aplicării sancțiunii disciplinare de interzicere a dreptului la pachete și vizite, încetarea aplicării sancțiunii nereprezentând, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă pentru reclamant, fiind necesară despăgubirea sa pentru perioada de un an (2005 - 2006), caracterizată prin privațiunea unor drepturi recunoscute prin lege.

S-a reținut că obiectul acțiunii a fost analizat, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil, reclamantul solicitând obligarea la plata daunelor materiale și morale pentru sancționarea nelegală cu privarea de pachete și vizite, pricina nefiind întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 504 - 506 C. proc. pen., cum, în mod eronat susține apelantul-pârât. Așa fiind, instanța de apel a realizat o interpretare a raportului juridic dedus judecății, în limitele învestirii, respectând totodată prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu pot fi schimbate calitatea părților, cauza sau obiectul învestirii instanței. Ca atare, au fost înlăturate criticile privind incidența răspunderii, în speță, pe temeiul dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc.

pen., cu motivarea că Statul Român în contradictoriu cu care ar fi putut fi configurat procesual pasiv procesul, nu a fost chemat în judecată, reclamantul înțelegând să se judece în contradictoriu cu Penitenciarul București - Jilava, acesta fiind încă un argument al întemeierii acțiunii reclamantului pe tărâmul răspunderii civile delictuale. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a făcut obiectul criticilor formulate de reclamatul C.V. și de pârâtul Penitenciarul București - Jilava, prin recursurile declarate. Reclamantul, deși a promovat recurs în prezenta cauză, acesta nu cuprinde critici, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate, strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., calea extraordinară de atac declarată în cauză, nefiind motivată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 alin. (1) lit c) C. proc. civ. Recursul declarat de reclamant este nul. Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Recurentul-reclamant a declarat calea de atac, fără a se conforma obligației de a formula cererea de recurs, cu respectarea exigențelor procedurale menționate. Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză, deși reclamantul a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că, în speță nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului. Recursul declarat de pârâtul Penitenciarul București - Jilava este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Civilă și vizează critici referitoare la nelegala respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, nemotivarea daunelor morale de către instanțe, prin recurs, solicitându-se modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de acesta împotriva sentinței tribunalului, schimbării sentinței și respingerii acțiunii.

Recurentul-pârât arată că hotărârile de sancționare cu retragerea dreptului la pachet și vizită au fost aplicate în 14 ianuarie 2003 și 5 iunie 2003, iar termenul de prescripție curge de la aceste date și, ca atare, reclamantul ar fi avut la îndemână exercitarea unei acțiuni pentru stabilirea daunelor pretinse, fiind lesne de observat că la data introducerii acțiunii, respectiv 19 septembrie 2006 se împlinise termenul de prescripție prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și, pe cale de consecință acțiunea trebuia respinsă.

O altă critică dezvoltată de pârât este aceea a acordării unui cuantum prea mare privind daunele morale, în motivele de recurs acesta susținând că, potrivit art. 54 din Decretul nr. 31/1954, persoana care a suferit o atingere a unui drept personal nepatrimonial, va putea cere instanței judecătorești, încetarea săvârșirii faptei care aduce atingere drepturilor arătate, recurentul-pârât susținând, pe de altă parte, că nu au fost dovedite daunele morale, acestea fiind acordate în mod arbitrar de către instanța de fond, fără a se indica criteriile obiective, care au stat la baza evaluării prejudiciului moral. Recursul pârâtului este nefondat sub aspectul tuturor criticilor mai sus reținute, astfel că urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Acțiunea în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită este reglementată de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, actul normativ menționat stabilind că "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". Lege stabilește aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din decretul menționat, dispozițiile art. 8, mai sus evocat, urmând a stabili data de la care curge acest termen, în speța dedusă judecății, acesta fiind cel al pronunțării hotărârile de anulare a măsurilor disciplinare, respectiv Sentințele penale nr. 1411 din 25 aprilie 2006 și nr. 2229 din 6 iulie 2006, date de Judecătoria sectorului 4 București, ultima rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului București.

Așa fiind, este de observat că instanțele au apreciat corect că dreptul material la acțiune al reclamantului nu a fost prescris, acțiunea fiind introdusă de acesta, înlăuntrul termenului legal, la câteva luni de la data pronunțării hotărârilor menționate. Cât privește celelalte critici referitoare la nedovedirea prejudiciului moral și la cuantumul exagerat al acestora, Înalta Curte va respinge aceste susțineri, constatând că instanțele au analizat corect raportul juridic dedus judecății, reținând că sancțiunea a fost dispusă pentru o perioadă nedeterminată, aspect care echivalează cu o încălcare și restrângere a drepturilor reclamantului, îngrădire ce atrage incidența culpei pârâtei, în condițiile în care s-a stabilit ulterior, anularea măsurilor disciplinare și nelegalitatea acestora.

Așa fiind, o încălcare a dreptului unui deținut la vizite și pachete atrage o răspundere, ce se descrie în speță, sub forma existenței unei fapte ilicite, a culpei pârâtului, stabilită prin hotărârile penale mai sus menționate, existența prejudiciului fiind cauzat direct și având repercursiuni asupra stării psihice a inculpatului, producându-i acestuia, o izolare de familie și prieteni, în condițiile privațiunii de libertate și o încălcare a drepturilor acestuia. Cuantumul de 700 RON daune morale, stabilit de instanța de fond și menținut în apel, a fost apreciat pentru un an de privare de dreptul acestuia de a primi pachete și vizite.

Referindu-se numai la încetarea în viitor a faptei ilicite, în raport de care pârâtul susține, în recursul său, că nu este necesar a se stabili și o reparație bănească pentru un prejudiciu moral nu influențează și nu poate repara prejudiciul deja cauzat, astfel că, în raport de circumstanțele concrete ale speței, importanța prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezată această valoare, de intensitatea cu care au fost percepute consecințele îngrădirilor de către reclamant și, concret, de durata aplicării măsurilor restrictive. Nu se poate susține cu temei că, instanța nu a avut în vedere criteriile de evaluare mai sus menționate, fiind cunoscut că durata menținerii consecințelor îngrădirii sau privațiunilor constituie un element obiectiv de apreciere a prejudiciului moral, instanța de apel motivându-și decizia și sub acest aspect, astfel că nici aceste critici nu pot fi primite, ca fondate.

Ca atare, Înalta Curte va face aplicare art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Respinge ca ne fondat, recursul declarat de pârâtul Penitenciarul București - Jilava împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.