ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 19 septembrie 2006,

reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâta Administrația Generală a

Penitenciarelor-Penitenciarul București Jilava solicitând obligarea la plata

daunelor materiale în cuantum de 300.000 euro și 1.000 euro, daune morale.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a

arătat că, urmare sancționării disciplinare, i-au fost restrânse drepturile în

mod abuziv și nelegal, ambele sancțiuni fiindu-i anulate prin Sentințele penale

nr. 2229 din 6 iulie 2006 și nr. 1411 din 25 aprilie 2006, pronunțate de

Judecătoria sectorului 4 București, ultima rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a

penală.

Prin Sentința nr.

1708 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă i-a

fost anulată că netimbrată acțiunea, instanța făcând aplicarea dispozițiilor

art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, astfel cum a fost completată și modificată.

Prin Decizia civilă

nr. 524A din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului, a

desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe, cu motivarea că prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de

asistență judiciară formulată de reclamant, în sensul scutirii de la plata

taxelor judiciare de timbru, instanța invocând din oficiu excepția de

netimbrare, asupra căreia a rămas în pronunțare.

În rejudecare, prin

Sentința nr. 763 din 23 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte

acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la 700 RON daune morale, către

reclamant.

Prin încheierea din

camera de consiliu de la 19 decembrie 2007, instanța a admis cererea de

asistență judiciară și a stabilit scutirea reclamantului de la plata taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

A reținut în esență

că, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, raportul juridic din speță se

configurează pasiv cu pârâtul Penitenciarul București - Jilava, aceasta fiind

cel care i-a aplicat sancțiunea, iar pe fondul cauzei, prin hotărârea de

sancționare din 14 ianuarie 2003 s-a dispus măsura retragerii dreptului la

pachet și vizită cu privire la reclamant, prin Sentința penală nr. 1823 din 17

iulie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală anulându-se ulterior,

sancțiunea aplicată acestuia.

Apreciindu-se că au

fost dovedite condițiile art. 998 și urm. C. civ., privitoare la existența unui

prejudiciu, fapta ilicită, existența unui raport de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu, culpa pârâtului, întinderea prejudiciului moral a fost

stabilită prin obligarea pârâtului la 700 RON, daune morale, ca urmare a

izolării inculpatului aflat în stare de detenție, de familie și prieteni precum

și de posibilitatea de a primi pachet, cu consecința admiterii în parte a

acțiunii.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel reclamantul, (fără a motiva celea de atac) și

pârâtul Penitenciarul București - Jilava, acesta din urmă invocând critici

legate de prescripția dreptului la acțiune, lipsa elementelor răspunderii

civile delictuale, contestarea cuantumului daunelor morale acordare, lipsa

probatoriilor, arătând că, în opinia sa, temeiul juridic al angajării

răspunderii pârâtei ar fi circumscris prevederilor art. 504 - 506 C. proc. pen.

Apelantul-pârât

Penitenciarul București - Jilava a solicitat admiterea apelului, schimbarea

Sentinței nr. 763 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, în sensul respingerii acțiunii reclamantului C.V.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a

respins ca nefondate ambele apeluri, reținând în esență următoarele:

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamant, acesta a fost examinat de instanța de control

judiciar ordinar, în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în baza celor

invocate la instanța de fond, stabilindu-se că nu au fost administrate probe

care să dovedească existența unui prejudiciu material, suma stabilită de

instanța de fond pentru prejudiciul moral fiind echitabilă, în raport de

lipsirea reclamantului pe o perioadă de un an de anumite drepturi (vizite și

pachete).

Apelul declarat de

pârâtul Penitenciarul București - Jilava a fost considerat ca nefondat,

termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în despăgubiri

începând a curge de la data când păgubitul a cunoscut paguba și pe acela care

răspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în speță, acesta

urmând a fi calculat de la data când reclamantul a luat cunoștință de anularea

sancțiunii disciplinare ( 6 iulie 2006).

S-a stabilit că

instanța de apel a apreciat corect, nedovedirea unui prejudiciu material și, a

constatat corect existența prejudiciului moral și cuantumul daunele morale,

fiind dovedită suferința reclamantului, care a simțit acut starea de frustrare

ca efect al aplicării sancțiunii disciplinare de interzicere a dreptului la

pachete și vizite, încetarea aplicării sancțiunii nereprezentând, prin ea

însăși, o satisfacție echitabilă pentru reclamant, fiind necesară despăgubirea

sa pentru perioada de un an (2005 - 2006), caracterizată prin privațiunea unor drepturi

recunoscute prin lege.

S-a reținut că

obiectul acțiunii a fost analizat, cu respectarea principiului disponibilității

procesului civil, reclamantul solicitând obligarea la plata daunelor materiale

și morale pentru sancționarea nelegală cu privarea de pachete și vizite,

pricina nefiind întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 504 - 506 C. proc.

pen., cum, în mod eronat susține apelantul-pârât.

Așa fiind, instanța

de apel a realizat o interpretare a raportului juridic dedus judecății, în

limitele învestirii, respectând totodată prevederile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit cu care, în apel nu pot fi schimbate calitatea părților,

cauza sau obiectul învestirii instanței.

Ca atare, au fost

înlăturate criticile privind incidența răspunderii, în speță, pe temeiul

dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc. pen., cu motivarea că Statul Român în

contradictoriu cu care ar fi putut fi configurat procesual pasiv procesul, nu a

fost chemat în judecată, reclamantul înțelegând să se judece în contradictoriu

cu Penitenciarul București - Jilava, acesta fiind încă un argument al

întemeierii acțiunii reclamantului pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

Decizia pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a făcut obiectul criticilor

formulate de reclamatul C.V. și de pârâtul Penitenciarul București - Jilava,

prin recursurile declarate.

Reclamantul, deși a

promovat recurs în prezenta cauză, acesta nu cuprinde critici, care să poată fi

încadrate în motivele de nelegalitate, strict și limitativ prevăzute de art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea extraordinară de atac declarată în cauză,

nefiind motivată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 alin. (1) lit c) C.

proc. civ.

Recursul declarat de

reclamant este nul.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Recurentul-reclamant a declarat calea de atac, fără

a se conforma obligației de a formula cererea de recurs, cu respectarea

exigențelor procedurale menționate.

Ca atare, a motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea

unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind

modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de

recurs invocat.

Cum aceste exigențe

nu au fost îndeplinite în cauză, deși reclamantul a declarat recurs în termenul

prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă

încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că, în speță

nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2)

din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Recursul declarat de

pârâtul Penitenciarul București - Jilava este întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 Civilă și vizează critici referitoare la nelegala

respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, nemotivarea daunelor

morale de către instanțe, prin recurs, solicitându-se modificarea deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului declarat de acesta împotriva sentinței

tribunalului, schimbării sentinței și respingerii acțiunii.

Recurentul-pârât

arată că hotărârile de sancționare cu retragerea dreptului la pachet și vizită

au fost aplicate în 14 ianuarie 2003 și 5 iunie 2003, iar termenul de

prescripție curge de la aceste date și, ca atare, reclamantul ar fi avut la

îndemână exercitarea unei acțiuni pentru stabilirea daunelor pretinse, fiind

lesne de observat că la data introducerii acțiunii, respectiv 19 septembrie

2006 se împlinise termenul de prescripție prevăzut de art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și, pe cale de

consecință acțiunea trebuia respinsă.

O altă critică

dezvoltată de pârât este aceea a acordării unui cuantum prea mare privind

daunele morale, în motivele de recurs acesta susținând că, potrivit art. 54 din

Decretul nr. 31/1954, persoana care a suferit o atingere a unui drept personal

nepatrimonial, va putea cere instanței judecătorești, încetarea săvârșirii

faptei care aduce atingere drepturilor arătate, recurentul-pârât susținând, pe

de altă parte, că nu au fost dovedite daunele morale, acestea fiind acordate în

mod arbitrar de către instanța de fond, fără a se indica criteriile obiective,

care au stat la baza evaluării prejudiciului moral.

Recursul pârâtului

este nefondat sub aspectul tuturor criticilor mai sus reținute, astfel că

urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Acțiunea în

răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită este reglementată de art. 8

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, actul normativ menționat stabilind că

"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin

fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia

să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Lege stabilește

aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din

decretul menționat, dispozițiile art. 8, mai sus evocat, urmând a stabili data

de la care curge acest termen, în speța dedusă judecății, acesta fiind cel al

pronunțării hotărârile de anulare a măsurilor disciplinare, respectiv

Sentințele penale nr. 1411 din 25 aprilie 2006 și nr. 2229 din 6 iulie 2006,

date de Judecătoria sectorului 4 București, ultima rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 1823 din 17 iulie 2006 a Tribunalului București.

Așa fiind, este de

observat că instanțele au apreciat corect că dreptul material la acțiune al

reclamantului nu a fost prescris, acțiunea fiind introdusă de acesta,

înlăuntrul termenului legal, la câteva luni de la data pronunțării hotărârilor

menționate.

Cât privește celelalte

critici referitoare la nedovedirea prejudiciului moral și la cuantumul exagerat

al acestora, Înalta Curte va respinge aceste susțineri, constatând că

instanțele au analizat corect raportul juridic dedus judecății, reținând că

sancțiunea a fost dispusă pentru o perioadă nedeterminată, aspect care

echivalează cu o încălcare și restrângere a drepturilor reclamantului,

îngrădire ce atrage incidența culpei pârâtei, în condițiile în care s-a

stabilit ulterior, anularea măsurilor disciplinare și nelegalitatea acestora.

Așa fiind, o

încălcare a dreptului unui deținut la vizite și pachete atrage o răspundere, ce

se descrie în speță, sub forma existenței unei fapte ilicite, a culpei

pârâtului, stabilită prin hotărârile penale mai sus menționate, existența prejudiciului

fiind cauzat direct și având repercursiuni asupra stării psihice a

inculpatului, producându-i acestuia, o izolare de familie și prieteni, în

condițiile privațiunii de libertate și o încălcare a drepturilor acestuia.

Cuantumul de 700 RON

daune morale, stabilit de instanța de fond și menținut în apel, a fost apreciat

pentru un an de privare de dreptul acestuia de a primi pachete și vizite.

Referindu-se numai la

încetarea în viitor a faptei ilicite, în raport de care pârâtul susține, în

recursul său, că nu este necesar a se stabili și o reparație bănească pentru un

prejudiciu moral nu influențează și nu poate repara prejudiciul deja cauzat,

astfel că, în raport de circumstanțele concrete ale speței, importanța

prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus

atingere, de măsura în care a fost lezată această valoare, de intensitatea cu

care au fost percepute consecințele îngrădirilor de către reclamant și,

concret, de durata aplicării măsurilor restrictive.

Nu se poate susține

cu temei că, instanța nu a avut în vedere criteriile de evaluare mai sus

menționate, fiind cunoscut că durata menținerii consecințelor îngrădirii sau

privațiunilor constituie un element obiectiv de apreciere a prejudiciului

moral, instanța de apel motivându-și decizia și sub acest aspect, astfel că

nici aceste critici nu pot fi primite, ca fondate.

Ca atare, Înalta

Curte va face aplicare art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va

respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V.

împotriva Deciziei nr. 906 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Respinge ca ne fondat, recursul declarat de pârâtul

Penitenciarul București - Jilava împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2010.