Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2672/2004

HOTĂRÂRE
09.06.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2672/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2003, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Justiției, pentru Statul român, pentru a fi obligat la plata sumei de 1.200.000 Euro, sumă reprezentând cheltuieli făcute timp de 10 ani, în vederea soluționării unui proces de partaj și pentru „tortura psihică” pe care a suferit-o pe parcursul judecării cauzei respective. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 894 din 11 iunie 2003, a anulat ca netimbrată, acțiunea, reținând că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea timbrării cu 376.000 lei taxă judiciară și 6.000 lei timbru judiciar, nu a dat curs obligației legale ce-i incumba.

Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs și a arătat că hotărârea are la bază falsuri în acte publice, că greșit s-a dispus obligarea la plata acestor taxe, el neavând posibilitatea de a le achita și că a așteptat încheierea din camera de consiliu, prin care i se respingea cererea de asistență juridică cerută. Recursul este nefondat. Cererea formulată de reclamant are caracter patrimonial, astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul fiind citat cu mențiunea timbrării cu 376.000 lei taxă judiciară de timbru și 6.000 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării acțiunii, ca netimbrată, ce a operat conform art. 20 alin. (1) din Legea 146/1997, întrucât acesta nu a onorat obligația legală ce-i revenea.

Susținerea că a așteptat pentru a timbra și o încheiere pe care consideră că instanța trebuia să o dea la cererea de asistență juridică formulată, este nerelevantă, recurentul făcând confuzie între obligația de a timbra și cererea de a fi apărat de un avocat din oficiu. Cum nu s-a procedat la o judecată pe fond, acțiunea fiind anulată ca netimbrată, nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului de apărare a recurentului, prin aceea că nu a beneficiat de conseierea unui avocat în problemele de drept ridicate de pricină. Cererile completatoare ulterioare nu vor fi analizate, nefiind depuse în termenul legal. În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 894 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5465/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2091 din 07 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat recursu
ÎCCJ 2011-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu c
ÎCCJ 2003-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2003
31.871.913 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Apelul declarat de pârâta S.C. „S.T.” SRL împotriva hotărârii anterior menționate, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială prin decizia nr.1022 p
ÎCCJ 2003-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2336/2003
că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost achitate, conform înscrisurilor depuse la dosar, la data de 16 martie 2001, dată la care reprezentantul apelantei a reținut că s-a fixat, anterior, termenul de judecată, critică ce poa
ÎCCJ 2004-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7913/2004
sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară”. Din dosarul nr. 1966/2003, în care s-a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă