ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4803/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pronunțând sentința civilă nr. 300 din 04 martie 2009, în dosarul nr. 47417/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, și în consecință, a respins acțiunea pe acest temei de drept, În ședința publică de la 21 ianuarie 2009, instanța a constatat că cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, deoarece se solicită daune pentru încălcarea unor drepturi fundamentale, a căror respectare este garantată prin C.E.D.O., și respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului.

A fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii, în contextul în care legile speciale invocate de către pârât nu restrâng posibilitatea reclamantei de a se adresa justiției pentru despăgubiri care exced reglementările invocate. S-a constatat însă că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris, în condițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termen care se calculează de la data acordării calității de luptător în rezistența anti comunistă prin decizia 789 din 1 aprilie 2004, emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Corelativ, a fost respinsă apărarea reclamantei, în sensul că termenul de prescripție curge de la data publicării în M. Of.

– 25 aprilie 2007 – a H.G. nr. 388/2007 de modificare a H.G. nr. 1724/2005, având în vedere că pretențiile deduse judecății se circumscriu O.U.G. nr. 214 din 29 decembrie 1999 cu modificările ulterioare. În consecință, s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei, față de data nașterii dreptului la repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită – 1 aprilie 2004 și data înregistrării cererii de chemare în judecată – 11 decembrie 2008. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin decizia civilă nr. 540 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, s-a admis apelul reclamantei, s-a desființat hotărârea instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond pentru următoarele considerente: Acțiunea dedusă judecății la 11 decembrie 2008 privește pe reclamanta C.M.J.

care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 EURO cu titlu de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării sale la 8 ani închisoare, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunilor de uneltire contra orânduirii sociale. La fond acțiunea a fost respinsă ca prescrisă în condițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termen calculat de la data acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă prin decizia nr. 789 din 1 aprilie 2004 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă astfel că la data de 11 decembrie 2008 s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului la acțiune al reclamantului.

În apelul formulat împotriva acestei hotărâri reclamanta a precizat că prin notele scrise depuse la fond la termenul din 18 februarie 2009 a precizat că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 998, 999 C. civ. astfel că prin această omisiune instanța de fond a încălcat prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) C.E.D.O. S-a invocat în finalul apelului motivat că soluția respingerii ca prescrisă a acțiunii este greșită și prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 ce prevede posibilitatea acordării daunelor morale timp de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii. S-a pronunțat decizia civilă nr. 20A din 12 ianuarie 2010 în dosarul nr. 47417/3/2008 al Curții de Apel București, secția a IV a civilă, prin care s-a admis apelul reclamantei și s-a desființat sentința civilă apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Trimiterea cauzei spre rejudecare a fost motivată pe de o parte pe considerentul că instanța de fond a soluționat greșit acțiunea pe excepția prescripției dreptului la acțiune fără a analiza pe fond condițiile răspunderii civile delictuale invocate de reclamantă prin acțiune iar pe de altă parte pentru a se analiza incidența legii nr. 221 din 12 iunie 2009 care recunoaște prin art. 5 alin. (1) posibilitatea acordării persoanelor ce au suferit cu caracter politic de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Întrucât Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 interesează ordinea publică iar dispozițiile sale sunt de imediată aplicare fiind invocate în motivarea apelului reclamantei s-a decis admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării pe fond a cauzei din perspectiva celor enunțate.

Recursul declarat de Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost admis iar decizia civilă nr. 90 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu argumentarea succintă că instanța de apel a constatat incidența Legii nr. 221/2009 ce excede cadrului procesual. Deși potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului se constată că prin decizia civilă pronunțată în recurs s-a reținut greșit că instanța de apel a trimis spre rejudecare cauza întrucât sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, deși în motivarea deciziei civile pronunțate în apel s-a reținut pe de o parte repronunțarea instanței de fond asupra acțiunii potrivit art. 998, 999 C. civ.

iar pe de altă parte admisibilitatea acțiunii din perspectiva Legii nr. 221/2009 intrată în vigoare după pronunțarea hotărârii de fond. Având în vedere precizarea temeiului de drept al acțiunii l-a instanța de fond ca fiind art. 998,999 C. civ., dispozițiile H.G. nr. 388 din 25 aprilie 2007 și ale H.G. nr. 1724 din 21 decembrie 2005 precum și precizarea reclamantei în apelul motivat în legătură cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 corelate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului art. 13, 14 și 18 din Convenție instanța de apel a admis apelul în temeiul art. 297 C. proc. civ. și desființând hotărârea de fond care în mod greșit s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, în vederea stabilirii cadrului procesual și respectiv a petitului acțiunii în raport de prevederile Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța de recurs avea obligația respectării deciziei de casare nr. 695 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât dezlegările date problemelor de drept incidente în cauză erau obligatorii pentru instanța în rejudecare. În această idee se arată că deși instanța de apel face referire la dispozițiile art. 315 C. proc. civ. privind obligația de a respecta statuările din decizia de casare, totuși reține alte aspecte într-o manieră contradictorie ceea ce determină incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Ca atare recurentul solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. în caz de casare hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului în ceea ce privește problemele de drept dezlegate. Prin urmare, modul în care instanța de control judiciar a soluționat problema de drept, este obligatoriu pentru instanța de trimitere. Or, ignorarea și nerespectarea recomandărilor obligatorii din decizia de casare, echivalează cu încălcarea legii din perspectiva dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. Pe de altă parte, instanța în rejudecare este obligată să se conformeze și îndrumărilor instanței de control judiciar atât pentru corecta stabilire a stării de fapt cât și de drept, dispunând administrarea probelor necesare unei legale soluționări a cauzei. Regula stabilită de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate decurge din chiar natura controlului judiciar și al principiului ierarhizării instanțelor.

Astfel, raportând cele expuse la situația de față, este de reținut că instanța de apel nu numai că nu s-a conformat îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare nr. 695 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar face și aprecieri legate chiar recomandările și statuările din decizia de casare, într-o manieră nu numai contradictorie,dar și de natură să înlăture recomandările și statuările din decizia de casare, reținându-se că „prin decizia civilă pronunțată în recurs s-a reținut greșit că instanța de apel a trimis spre rejudecare cauza întrucât sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, deși în motivarea deciziei civile pronunțate în apel s-a reținut pe de o parte repronunțarea instanței de fond asupra acțiunii potrivit art. 998, 999 C. civ.

iar pe de altă parte admisibilitatea acțiunii din perspectiva Legii nr. 221/2009 intrată în vigoare după pronunțarea hotărârii de fond.” Cum recomandările și statuările deciziei de casare sunt obligatorii în temeiul art. 315 C. proc. civ., și cum aceste recomandări au fost ignorate, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, care în soluționarea cauzei va avea în vedere toate statuările și problemele de drept dezlegate prin decizia de casare nr. 695/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 549 A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2012.