ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3763/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC D.C. SRL București a chemat în judecată SC V.D. SRL și a

solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea, din

culpa pârâtei, a contractului intitulat „acord comercial de furnizare produse

și execuție montaj din 18 iulie 2008” și a actului adițional la acest contract

din 4 august 2008.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, care prin sentința nr. 10863 din 2

decembrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea. Instanța de fond a analizat prevederile

convenției părților și a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se

cere rezilierea judiciară a contractului întrucât deficiențele în executarea

ansamblului de uși automate nu echivalează cu o neexecutare suficient de

importantă prin raportare la restul lucrărilor executate.  S-a reținut și

faptul că lucrările au fost executate și recepționate și că reclamanta nu a cerut

rezilierea contractului între momentul scadenței și momentul recepționării

lucrărilor.

Pentru nerespectarea termenelor de execuție din

culpa subantreprenorului, potrivit instanței, s-a prevăzut în contract clauza

penală astfel că a apreciat că nu sunt motive pentru a se dispune rezilierea.

Sentința fondului a fost confirmată de Curtea

de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 62 din 1 februarie

2008 a respins apelul reclamantei SC D.C. SRL București, după examinarea

criticilor aduse sentinței prin care s-a susținut că nu s-a dat eficiență

susținerilor potrivit cărora pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale,

motiv care potrivit autoarei o îndreptățea să obțină rezilierea convenției.

Examinând aceste critici, Curtea de Apel a

reținut că, în speță, s-a făcut dovada cu procesul - verbal de recepție a

lucrărilor, că produsele au fost montate în amplasamentul indicat de

antreprenorul general. De asemenea s-a stabilit că semnarea procesului - verbal

de recepție, de ambele părți, confirmă executarea obligațiilor și câtă vreme nu

a existat nicio obiecție din partea apelantei în calitate de antreprenor

general, rezultă că intimata și-a executat obligațiile contractuale. În fine,

s-a reținut că pârâta nu are raporturi juridice cu beneficiara, că nu se mai

poate pune în discuție, după recepționarea lucrărilor, culpa în executarea prestațiilor

și nici să se solicite rezilierea contractului.

Împotriva deciziei nr. 62 din 1 februarie

2008 pronunțată de Curtea de Apel, secția comercială, a declarat recurs,

reclamanta SC D.C. SRL București prin care a invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv, recurenta a susținut

că Tribunalul București, secția comercială, i-a respins acțiunea prin care a

solicitat rezilierea contractului cu motivarea că deficiențele în executarea ansamblului

de uși nu echivalează cu o neexecutare suficient de importantă și că pentru

nerespectarea termenelor de execuție din culpa antreprenorului s-a prevăzut în

contract o altă sancțiune, respectiv clauza penală. În continuare recurenta a

arătat că a criticat în apel faptul că în condițiile în care pârâta a executat

doar 55,4% din valoarea contractului nu se poate reține că neexecutarea nu este

suficient de importantă pentru a se dispune rezilierea convenției. O altă

critică, potrivit recurentei, vizează nerespectarea termenului de predare a

lucrărilor, ceea ce în opinia sa reprezentă o încălcare semnificativă a contractului

de natură să atragă rezilierea acestuia. Deși a invocat punctual aceste motive recurenta

a susținut că instanța de apel nu le-a examinat și că astfel au fost încălcate prevederile

art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care obligă instanța să verifice, în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță.

În opinia autoarei recursului instanța de

apel nu a analizat motivele de apel și, mai mult, pentru că a reținut că pârâta

nu are nicio vină în derularea contractului i-a creat o situație mai grea în

propria cale de atac. Recurenta a conchis că dacă instanța ar fi examinat probele

administrate în fața instanței de fond ar fi constatat că pârâta și-a ridicat ușile

ansamblului W. de la magazin și că societatea sa nu a recepționat aceste

lucrări ci doar restul lucrărilor efectuate de către pârâtă. În ce privește

recepția a susținut că la 1 februarie 2006 nu putea să recepționeze bunuri care

fuseseră ridicate în noiembrie 2005.

Pentru aceste motive a solicitat ca recursul său

să fie admis și în fond să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.

Intimata prin întâmpinare a reluat situația

de fapt pe fiecare aspect invocat pe fondul litigiului și a susținut că s-au

adus critici neîntemeiate deciziei pronunțată de Curtea de Apel. Intimata a

considerat că este îndreptățită să primească prețul ușilor întrucât sistemele

de automatizare au fost returnate ca urmare a deciziei beneficiarului final de

a modifica dimensiunile deschiderii libere a ușilor, iar această decizie de

modificare a proiectului nu poate să privească decât raporturile recurentei cu

beneficiara.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prin prisma

acestui motiv, recurenta a pus în discuție dispozițiile art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., care vizează judecata în apel. Observând conținutul acestor

dispoziții se constată că acestea stabilesc limitele efectului devolutiv al

apelului. În concret, în apel, nu se poate discuta fondul litigiului decât în

limitele criticilor formulate de apelant.

În conformitate cu aceste dispoziții, se

poate observa, că instanța de apel a verificat sentința sub aspectul

temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a apreciat probele

administrate în cauză. De asemenea a examinat și dacă în raport de probele

administrate s-au reținut corect raporturile juridice dintre părți. Examinarea

a fost făcută și sub aspectul legalității care privește  aplicarea și

interpretarea corectă a legii.

Față de aceste considerații observând

criticile recurentei în legătură cu faptul că nu s-au examinat în fond motivele

de apel se constată că instanța de apel a examinat raporturile juridice în

ansamblu și a stabilit situația de fapt ținând seama de convenția părților. Cu

alte cuvinte, a examinat temeinicia hotărârii care s-a fundamentat pe probele

dosarului.

Considerentele reținute de instanța de apel

în cadrul controlului exercitat pe aspectul temeiniciei includ și criticile

care au vizat unele aspecte ale situației de fapt. În lipsa unor dipoziții

legale care să oblige la o examinare punctuală a criticilor aduse sentinței

fondului, în mod corect instanța de apel a reanalizat situația de fapt în

raport de prevederile convenției dintre părți. Faptul că din această analiză a

rezultat că pârâta nu se află în culpă și că reclamanta nu este îndreptățită să

ceară rezilierea convenției, nu echivalează cu o nerespectare a poziției de

apelant a reclamantei recurente întrucât motivele invocate nu pot fi privite

decât în contextul apărărilor care i-au fost opuse.

În sensul aceluiași raționament trebuie să se

rețină că afirmația recurentei potrivit căreia i s-a făcut o situație mai grea

în propria cale de atac nu are niciun suport în soluția de respingere a

apelului câtă vreme soluția de la fond a fost menținută.

În plus, considerentele deciziei nu au făcut

decât să reanalizeze situația de fapt ținând seama de caracterul devolutiv al

apelului, așa încât nici raționamentul instanței expus în decizia recurată nu

poate fi adus ca argument în sprijinul susținerii că în calea sa de atac,

recurentei i-a fost creată o situație mai grea.

Celelalte chestiuni puse în discuție în

recurs care țin de probele administrate, de data întocmirii procesului - verbal

de recepție și de eventuale consecințe ale acestuia nu vor fi reținute întrucât

vizează chestiuni de fond, iar recursul, potrivit actualelor reglementări nu

are caracter devolutiv.

În acest sens sunt de observat dispozițiile art.

304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora modificarea sau casarea unor

hotărâri nu se poate cere decât pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

pct. 1 - 9 ale articolului menționat.

În consecință față de cele ce preced, având

în vedere că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei prin prisma art. 304 pct.

9 C. proc. civ., conform art. 312 din același cod, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC D.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 62 din 1

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

decembrie 2008.