ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2010

Prin sentința nr. 1334 din 13 noiembrie 2008 pronunțată

de Tribunalul Buzău s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

B.M.D. împotriva pârâților C.R., SC C.T. SNC, C.M.G., C.A.P., M.R., H.M.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că, potrivit

contractului de societate, reclamanta și pârâtul C.R. au avut ambii

calitatea de administratori ai SC C.T. SNC, astfel încât tranzacțiile

încheiate de oricare dintre părți îi erau opozabile și celeilalte,

răspunderea lor fiind solidară.

De asemenea, s-a reținut că societatea în

nume colectiv este o societate de persoane și nu de capitaluri fiind

constituită în considerarea persoanelor care o alcătuiesc, ceea ce

presupune o calitate specială a părților, aceea de rude,

dispunând de un mandat tacit reciproc în ceea ce privește actele de administrare

a firmei.

Totodată, din probele administrate a rezultat

că nu se obișnuia ca, la încheierea unei tranzacții să se emită

o hotărâre a celor doi asociați, iar, pe de altă parte, nu au

fost invocate și dovedite motive de nulitate absolută a facturilor

fiscale, care privesc bunuri mobile, în privința cărora devin

incidente dispozițiile art. 1909 C. civ., conform cărora posesia de

bună-credință valorează titlu de proprietate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia nr. 62 din 30 aprilie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, sentința a fost schimbată, iar pe

fond s-a admis acțiunea,  constatându-se nulitatea absolută a actelor

de vânzare a bunurilor societății, respectiv a facturilor fiscale din

cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, Curtea a reținut

că actele de vânzare ale bunurilor din patrimoniul societății,

efectuate doar de către unul din administratorii statutari, sunt lovite de

nulitate absolută deoarece au caracterul unor acte de dispoziție, iar

nu de administrare, consimțământul celuilalt asociat și

administrator fiind necesar, iar mandatul tacit operează doar pentru operațiunile

de administrare.

S-a reținut că, în mod greșit prima

instanță nu a luat în considerare cele de mai sus, precum și

dispozițiile art. 78 și art. 80 din Legea nr. 31/1990, pârâtul fiind,

de asemenea, de rea-credință prin faptul că a înstrăinat

bunurile unor persoane din familia sa și fără a aduce în

societate valoarea lor de înlocuire.

Împotriva acestei decizii pârâtul C.R. a declarat

recurs, în motivarea căruia susține că instanțele de fond

nu au ținut seama de împrejurarea de reclamanta a fost de față

și de acord cu vânzările, fapt ce putea fi dovedit prin audierea

celorlalți pârâți, care au avut calitatea de cumpărători.

Cu privire la una dintre facturile anulate,

recurentul susține că persoana care a dobândit bunul prin

cumpărare nu a fost citat și audiat în apel.

Recurentul mai susține că decizia s-a dat

în lipsa reclamantei și a apărătorului acesteia, cu încălcarea

dreptului la apărare al reclamantei.

Prin întâmpinare, reclamanta - intimată a

solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

de judecată.

În apărare, arată că în procesul civil

părțile nu pot fi audiate, doar sub forma interogatoriului, care

însă nu a fost solicitat de către pârâți, faptul că toate

părțile procesului au fost citate, iar dreptul la apărare nu a fost

încălcat, iar la ultimul termen de judecată instanța a amânat

pronunțarea.

Pe fond, susține că probele administrate au

fost concludente în a demonstra conivența recurentului cu ceilalți

pârâți la înstrăinarea bunurilor societății comerciale,

fără a deține un mandat expres din partea societății,

ori o hotărâre a A.G.A., scopul evident fiind fraudarea intereselor

reclamantei.

Prin întâmpinările formulate, intimații - pârâți

au solicitat admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta B.M.D. și pârâtul C.R., au

înființat în perioada căsătoriei o societate comerciale în nume

colectiv, în care ambii aveau calitatea de administratori.

După deteriorarea relațiilor dintre

soți și care au culminat cu desfacerea căsătoriei prin

divorț, pârâtul a înstrăinat din bunurile societății, iar

reclamanta a cerut anularea vânzărilor pe motiv că acordul său nu

a existat.

Prima instanță a respins acțiunea pe

motiv că în societatea în nume colectiv ar exista un mandat tacit reciproc

în ceea ce privește actele de administrare.

În apel s-a reținut că actele în

discuție sunt acte de dispoziție, ce necesită

consimțământul expres al celuilalt asociat și administrator. În

consecință, actele s-au declarat nule.

Criticile recurentului vizând neadministrarea tuturor

probelor de către instanțele de fond, respectiv audierea

pârâților - cumpărători, pentru dovedirea existenței consimțământului

reclamantei la înstrăinare, exced cadrului procesual al prezentului

recurs, în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.

proc. civ., reținându-se totodată că dispozițiile

procedurale reglementează cu exactitate modalitatea

desfășurării procesului civil, etapele, termenele în care se

administrează probele precum și sancțiunile

corespunzătoare.

Apoi, cadrul procesual, precum și limitele învestirii

instanței de judecată o realizează părțile, potrivit

principiului disponibilității. Hotărârea care nu este

pronunțată în contradictoriu cu o persoană interesată

într-un raport juridic, de principiu, nu îi este opozabilă acesteia.

În fine, dreptul la apărare ocrotește un

interes personal, astfel că încălcarea lui trebuie invocată de

partea care se pretinde vătămată.

Raportat la speță, nu este întemeiat

motivul de recurs prin care pârâtul – recurent invocă încălcarea

dreptului la apărare al reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, nefiind fondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge.

Conform art. 1169 C. civ., cererea intimatei B.M.D. privind

acordarea cheltuielilor de judecată se va respinge, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.R.

împotriva deciziei nr. 62 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata - reclamantă

B.M.D. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2010.