ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3533/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 130 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploiești a admis cererea formulată de către autoritățile judiciare germane, respectiv procurorul șef al Procuraturii Passau - Germania, în dosarul nr. 310Js 4745/2010, având la bază mandatul de arestare nr. GS 1392/10 emis de Judecătoria Passau la data de 18 august 2010. Ia act că, persoana solicitată S.R.C., nu este de acord cu predarea sa către Germania conform mandatului european de arestare menționat, emis pe baza mandatului de arestare, din care rezultă că persoana solicitată ar putea fi autorul infracțiunilor de înșelăciune, infracțiuni care se încadrează în art. 263 alin. (1), alin. (2), alin. (3) fraza 2 nr.1, 22, 23 alin. (1), 53 C. pen.

german și sunt sancționate cu pedeapsa închisorii pe durata maximă de 10 ani. Conform art. 90 alin. (6) și art. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, dispune arestarea persoanei solicitate S.R.C. pentru o durată de 25 de zile începând cu data de 06 octombrie 2010 și până la data de 30 octombrie 2010 inclusiv. Autorizează predarea persoanei solicitate S.R.C. către autoritățile judiciare germane, conform art. 90 alin. (5) și (6) și art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală adoptată de Statul Român pentru transpunerea Deciziei Cadru 2002/584/JAl din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

Constată că, față de persoana solicitată S.R.C. s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore conform Ordonanței nr. 6472/11/5/2010 din data de 01 octombrie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și aceasta a fost arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 35/MEA din 01 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Ploiești, începând cu data de 01 octombrie 2010 și până la data de 05 octombrie 2010 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării. Organele de poliție vor reține și preda persoana solicitată S.R.C. la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova în vederea predării către autoritățile germane.

Administrația locului de deținere va primi și reține pe persoana solicitații S.R.C., în perioada 06 octombrie 2010 și până la 30 octombrie 2010, inclusiv, dar numai până la predarea acestuia către autoritățile judiciare ale Germaniei, înaintând instanței dovada de executare a măsurii arestării, urmând ca, în termenul prev. de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată să procedeze la predarea acesteia către autoritățile judiciare solicitante. Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorității judiciare emitente, Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, Arestul I.J.P. Prahova, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 1 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane cu privire la persoana solicitată S.R.C. Din descrierea faptei rezultă că persoana solicitată a comis 9 infracțiuni reținându-se că în perioada 21 septembrie 2005 - 19 aprilie 2010 s-a prezentat la bănci și supermarketuri de pe teritoriul Germaniei pentru a schimba bancnote de 100, 200 și 500 Euro în bancnote mici. După ce primea banii schimbați învinuitul solicita ca și acești bani să-i fie schimbați în bancnote mai mici însă el nu prezenta întreaga sumă primită anterior ci, inducând în eroare, sustrăgea o parte din acești bani, iar la noul schimb i se remitea valoarea inițială.

Se reține că prin infracțiunile comise în mod repetat, învinuitul își asigura o sursă de venit de o anumită amploare și durată. În urma analizării actelor existente la dosar a apreciat instanța de fond că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate cu corespondent în legislația română, mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru al U.E., fapt pentru care a admis punerea în executare a mandatului european de arestare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit s-a dispus arestarea sa întrucât în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 148 C. proc.

pen. solicitând în acest sens aplicarea art. 145 C. proc. pen. Arată de asemenea persoana solicitată că emiterea mandatului european de arestare a avut loc în absența sa fiind în acest caz lovit de nulitate absolută. De asemenea susține persoana solicitată că pentru infracțiunea prev. de art. 263 alin. (1) C. pen. german se prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, astfel încât măsura arestării preventive nu putea fi luată. Recursul nu este fondat. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Punerea în executare a unui mandat european de arestare este condiționată de îndeplinirea cerințelor prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată care se referă la conținutul și forma mandatului european de arestare. Cât timp mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane întrunește toate cerințele prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată și nici nu au fost identificate motive de refuz al executării din cele reglementate de disp. art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în mod corect instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată S.R.C. Critica adusă de apărare în sensul că mandatul european de arestare este lovit de nulitate absolută cât timp acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate, nu este întemeiată.

Emiterea unui mandat european de arestare este determinată tocmai de absența făptuitorului pe teritoriul statului solicitant iar scopul emiterii este acela al efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Toate aceste motive care determină emiterea mandatului european de arestare fac practic imposibilă citarea persoanei solicitate în procedura de emitere a mandatului, scopul emiterii fiind tocmai identificarea și localizarea persoanei solicitate pe teritoriul unui stat membru. Nu în ultimul rând Înalta Curte reține, că potrivit disp. art. 81 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată, procedura de emitere a unui mandat european de arestare de către autoritățile române are caracter confidențial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.

Ca atare, este de esența mandatului european de arestare caracterul confidențial, aducerea la cunoștință a învinuirii având loc cu ocazia reținerii persoanei solicitate de către procuror când potrivit disp. art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată este audiată și i se aduc la cunoștință motivele reținerii și conținutul mandatului european de arestare. Nici celălalt motiv de recurs invocat de apărare, referitor la măsura arestării persoanei solicitate și solicitarea de a se face aplicarea disp. art. 145 C. proc. pen., nu este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazurile în care judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că judecătorul nu are posibilitatea de a alege una din măsurile preventive reglementate de disp. art. 136 C. proc. pen., legiuitorul stabilind în mod imperativ că în vederea predării persoanei solicitate judecătorul dispune arestarea prin încheiere motivată. Este adevărat că legea stabilește la art. 90 alin. (11) posibilitatea luării față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea însă această măsură poate fi luată numai ulterior privării inițiale de libertate iar în situația în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate.

Ca atare, această interpretare rezultă chiar din succesiunea textelor legale în condițiile în care luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte luarea acestei măsuri preventive neprivative de libertate este condiționată de „punerea în libertate” a acesteia. Având în vedere aceste dispoziții legale imperative, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării, a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, luarea acestei măsuri fiind aptă să asigure buna desfășurare a procedurii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile germane.

Cât timp în cauză nu se identifică motive de refuz al executării mandatului european de arestare din cele reglementate de disp. art. 88 C. pen., între care nu se regăsește și modalitatea de sancționare a infracțiunilor reținute în sarcina persoanei solicitate, așa cum solicită apărarea, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul persoanei solicitate. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.R.C. împotriva sentinței penale nr. 130 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2010.