ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3533/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 130 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel

Ploiești a admis cererea formulată de către

autoritățile judiciare germane, respectiv procurorul șef al

Procuraturii Passau - Germania, în dosarul nr. 310Js 4745/2010, având la

bază mandatul de arestare nr. GS 1392/10 emis de Judecătoria Passau

la data de 18 august 2010.

Ia

act că, persoana solicitată S.R.C., nu este de acord cu predarea sa

către Germania conform mandatului european de arestare menționat,

emis pe baza mandatului de arestare, din care rezultă că persoana

solicitată ar putea fi autorul infracțiunilor de

înșelăciune, infracțiuni care se încadrează în art. 263 alin.

(1), alin. (2), alin. (3) fraza 2 nr.1, 22, 23 alin. (1), 53 C. pen. german

și sunt sancționate cu pedeapsa închisorii pe durata maximă de

10 ani.

Conform art. 90 alin. (6) și art. 13 din Legea

nr. 302/2004 modificată și completată, dispune arestarea

persoanei solicitate S.R.C. pentru o durată de 25 de zile începând cu data

de 06 octombrie 2010 și până la data de 30 octombrie 2010 inclusiv.

Autorizează predarea persoanei solicitate S.R.C.

către autoritățile judiciare germane, conform art. 90 alin. (5)

și (6) și art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și

completată, privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală adoptată de Statul Român pentru transpunerea Deciziei

Cadru 2002/584/JAl din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu

respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

Constată că, față de persoana

solicitată S.R.C. s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore

conform Ordonanței nr. 6472/11/5/2010 din data de 01 octombrie 2010,

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

aceasta a fost arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr.

35/MEA din 01 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Ploiești, începând cu

data de 01 octombrie 2010 și până la data de 05 octombrie 2010

inclusiv.

Dispune emiterea de îndată a mandatului de

arestare în vederea predării.

Organele de poliție vor reține și

preda persoana solicitată S.R.C. la Arestul Inspectoratului Județean

de Poliție Prahova în vederea predării către autoritățile

germane.

Administrația locului de deținere va primi

și reține pe persoana solicitații S.R.C., în perioada 06

octombrie 2010 și până la 30 octombrie 2010, inclusiv, dar numai

până la predarea acestuia către autoritățile judiciare ale

Germaniei, înaintând instanței dovada de executare a măsurii

arestării, urmând ca, în termenul prev. de art. 96 din Legea nr. 302/2004

modificată și completată să procedeze la predarea acesteia

către autoritățile judiciare solicitante.

Prezenta hotărâre se notifică persoanei

solicitate, autorității judiciare emitente, Ministerului Internelor

și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională - Biroul Național Interpol, Arestul I.J.P. Prahova,

Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și

Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în

Materie Penală.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că la data de 1

octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a

solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare germane cu privire la persoana solicitată

S.R.C.

Din descrierea faptei rezultă

că persoana solicitată a comis 9 infracțiuni reținându-se

că în perioada 21 septembrie 2005 - 19 aprilie 2010 s-a prezentat la

bănci și supermarketuri de pe teritoriul Germaniei pentru a schimba

bancnote de 100, 200 și 500 Euro în bancnote mici.

După ce primea banii schimbați

învinuitul solicita ca și acești bani să-i fie schimbați în

bancnote mai mici însă el nu prezenta întreaga sumă primită

anterior ci, inducând în eroare, sustrăgea o parte din acești bani,

iar la noul schimb i se remitea valoarea inițială.

Se reține că prin

infracțiunile comise în mod repetat, învinuitul își asigura o

sursă de venit de o anumită amploare și durată.

În urma analizării actelor existente

la dosar a apreciat instanța de fond că faptele reținute în

sarcina persoanei solicitate cu corespondent în legislația română,

mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară

dintr-un stat membru al U.E., fapt pentru care a admis punerea în executare a

mandatului european de arestare.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs persoana solicitată criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit s-a

dispus arestarea sa întrucât în cauză nu sunt întrunite dispozițiile

art. 148 C. proc. pen. solicitând în acest sens aplicarea art. 145 C. proc.

pen.

Arată de asemenea persoana

solicitată că emiterea mandatului european de arestare a avut loc în

absența sa fiind în acest caz lovit de nulitate absolută.

De asemenea susține persoana

solicitată că pentru infracțiunea prev. de art. 263 alin. (1) C.

pen. german se prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii,

astfel încât măsura arestării preventive nu putea fi luată.

Recursul nu este fondat.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și

din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că

recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare

pentru considerentele ce urmează.

Punerea în executare a unui mandat

european de arestare este condiționată de îndeplinirea

cerințelor prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată care se

referă la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Cât timp mandatul european de arestare

emis de autoritățile judiciare germane întrunește toate

cerințele prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată și

nici nu au fost identificate motive de refuz al executării din cele

reglementate de disp. art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în mod

corect instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare privind persoana solicitată S.R.C.

Critica adusă de apărare în

sensul că mandatul european de arestare este lovit de nulitate

absolută cât timp acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate, nu

este întemeiată.

Emiterea unui mandat european de arestare

este determinată tocmai de absența făptuitorului pe teritoriul

statului solicitant iar scopul emiterii este acela al efectuării

urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori

a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Toate aceste motive care determină

emiterea mandatului european de arestare fac practic imposibilă citarea

persoanei solicitate în procedura de emitere a mandatului, scopul emiterii

fiind tocmai identificarea și localizarea persoanei solicitate pe

teritoriul unui stat membru.

Nu în ultimul rând Înalta Curte

reține, că potrivit disp. art. 81 alin. (8) din Legea nr. 302/2004

modificată, procedura de emitere a unui mandat european de arestare de

către autoritățile române are caracter confidențial

până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.

Ca atare, este de esența mandatului

european de arestare caracterul confidențial, aducerea la

cunoștință a învinuirii având loc cu ocazia reținerii

persoanei solicitate de către procuror când potrivit disp. art. 88 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004 modificată este audiată și i se aduc la

cunoștință motivele reținerii și conținutul

mandatului european de arestare.

Nici celălalt motiv de recurs

invocat de apărare, referitor la măsura arestării persoanei

solicitate și solicitarea de a se face aplicarea disp. art. 145 C. proc.

pen., nu este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin.

(8) din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazurile în care

judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea

unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în

cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune

prin încheiere motivată.

Din examinarea acestor dispoziții

legale rezultă că judecătorul nu are posibilitatea de a alege

una din măsurile preventive reglementate de disp. art. 136 C. proc. pen.,

legiuitorul stabilind în mod imperativ că în vederea predării

persoanei solicitate judecătorul dispune arestarea prin încheiere

motivată.

Este adevărat că legea

stabilește la art. 90 alin. (11) posibilitatea luării față

de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu

părăsi localitatea însă această măsură poate fi

luată numai ulterior privării inițiale de libertate iar în

situația în care instanța dispune executarea mandatului european de

arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei

solicitate.

Ca atare, această interpretare

rezultă chiar din succesiunea textelor legale în condițiile în care

luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este

prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea

persoanei solicitate, iar pe de altă parte luarea acestei măsuri

preventive neprivative de libertate este condiționată de „punerea în

libertate” a acesteia.

Având în vedere aceste dispoziții

legale imperative, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că măsura arestării persoanei solicitate în

vederea predării, a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor

legale, luarea acestei măsuri fiind aptă să asigure buna

desfășurare a procedurii privind punerea în executare a mandatului

european de arestare emis de autoritățile germane.

Cât timp în cauză nu se

identifică motive de refuz al executării mandatului european de

arestare din cele reglementate de disp. art. 88 C. pen., între care nu se

regăsește și modalitatea de sancționare a

infracțiunilor reținute în sarcina persoanei solicitate, așa cum

solicită apărarea, Înalta Curte urmează să respingă ca

nefondat recursul persoanei solicitate.

Văzând și disp. art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată S.R.C. împotriva sentinței penale nr. 130 din 5 octombrie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 octombrie 2010.