ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub

nr. 4066 din 20 mai 2002 reclamanta SC P. SA SIBIU, în contradictoriu cu pârâta

SC N.E. SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige

pârâta la plata unei despăgubiri lunare reprezentând echivalentul valoric al folosinței

imobilului teren înscris în C.F. 36 Cristian III A+3 nr.top. 186/7/1/2 aferent

supraedificatului Cabana 1 Păltiniș începând cu data de 20 mai 1999.

Reclamanta își justifică demersul juridic precizând următoarele

aspecte:

- în condiții discutabile din punct de vedere juridic pârâta

a dobândit dreptul de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniș (Cabana 1);

- întregul teren aferent cabanei și folosit de pârâtă este

în proprietatea reclamantei în temeiul H.G. nr. 834/1991;

- pârâta folosește de la cumpărarea cabanei întregul teren

fără să plătească contravaloarea acestei folosințe;

- reclamanta a încercat o rezolvare pe cale amiabilă a

acestui diferend oferindu-i pârâtei posibilitatea să cumpere terenul aferent,

oportunitate care a fost însă respinsă de pârâtă.

Reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 480,

art. 482, art. 494 C. civ. și art. 274 C. proc. civ.

Judecătoria Sibiu, prin sentința nr. 2425 din 8 aprilie 2004

a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de

380.260.000 lei despăgubiri pentru folosul de tras de pe suprafața de 600 mp

ocupată de Cabana 1 pe perioada 25 mai 1999 - 25 martie 2004, 23.676.980 lei

lunar cu același titlu începând cu 26 martie 2004 și 24.946.400 lei cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1718/A/2004

a admis excepția invocată de pârâta SC N.E. SRL, de necompetență materială, a

admis apelul pârâtei, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Sibiu, secția comercială, ca instanță de fond.

Tribunalul Sibiu, Secția comercială prin sentința nr. 626/C

din 4 mai 2006, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a

anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională.

Prin decizia nr. 196A din 10 noiembrie 1999 Curtea de Apel

Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în parte

sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

acțiunii principale, menținându-se în rest dispozițiile sentinței apelate.

Rejudecând cauza înregistrată sub nr. 56/85/2007 Tribunalul

Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 813/C din 20 martie 2007, a admis acțiunea precizată, a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 3.102 lei pe lună începând cu data de 20 mai 1999

pe toată durata existenței construcției reprezentând echivalentul valoric al

folosinței terenului pe care este amplasată Cabana 1 teren, proprietatea reclamantei

înscris în C.F. nr. 396 Cristian III A+4 nr.top.186/7/1/2, a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 7.573 lei cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut,

în esență, că pârâta nu a contestat folosința terenului aferent cabanei, că

prin concluziile scrise depuse la dosar în primul ciclu procesual pârâta a fost

de acord cu plata echivalentului valoric al folosinței terenului pentru

suprafața de 600 mp ocupată efectiv de construcțiile proprietatea sa. În

stabilirea valorii folosinței terenului instanța de fond s-a raportat la

concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate întocmit în cauză.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta SC N.E. SRL

Sibiu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că

reclamanta s-a obligat, la momentul vânzării Cabanei 1 conform contractului

800/30/1993 încheiat în conformitate cu H.G. nr. 331/1992 să vândă

deținătorului construcției terenul pe care este amplasată cabana fără a-i

percepe chirie. Cum pârâta a dobândit prin cumpărare respectiva cabană,

reclamanta este obligată să-i înstrăineze și terenul aferent de la momentul

dobândirii construcției mai ales că la acel moment reclamanta deținea deja

certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia

nr. 11 A din 13 februarie 2009, a admis apelul pârâtei SC N.E. SRL Sibiu, a

schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a

reținut, în esență, următoarele aspecte:

- urmare a unor vânzări succesive pârâta a dobândit dreptul

de proprietate asupra construcțiilor privatizate în temeiul H.G. nr. 331/1992;

- la rândul ei, reclamanta dobândește în anul 1995

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra întregului teren,

deci și asupra suprafeței de teren aferente Cabanei 1;

- regimul juridic al drepturilor și obligațiilor rezultând

din procesul de privatizare a societății reclamante este unul reglementar,

întinderea și conținutul obligațiilor părților neputând fi examinate doar din

perspectiva dreptului comun, ci prin prisma reglementărilor speciale aplicabile

speței;

- deși pârâta nu a participat direct la procesul de

privatizare, necumpărând direct de la reclamantă, subzistă totuși obligația reclamantei

de a transmite acesteia dreptul de cumpărare a terenului aferent

construcțiilor, acest drept fiind transmis prin vânzările succesive ale

construcției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.

SA SIBIU, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de

modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motivând

nelegalitatea deciziei recurate prin aceea că aceasta a fost pronunțată cu

încălcarea principiului disponibilității, a dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ. și, cele ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu neobservarea faptului că

pârâta nu a contestat vreodată existența dreptului și numai întinderea

acestuia, respectiv cuantumul sumei pe care trebuia să o plătească.

În finalul cererii de recurs recurenta formulează critici și

cu privire la stabilirea de către instanța de control judiciar a valorii de

circulație a terenului, în raport de concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză.

Recurenta-reclamantă conchide în sensul că solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței de fond ca legală

și temeinică.

Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate, intimata-pârâtă

solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând în esență, că motivarea

deciziei atacate este obiectivă, nepărtinitoare în raport cu datele de fapt și

de drept ale cauzei deduse judecății.

Intimata-pârâtă solicită în principal respingerea

recursului, menținerea dispozițiilor deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată

iar, în subsidiar, solicită instanței să aprecieze asupra oportunității unei

noi expertize, împrejurare față de care s-ar impune, trimiterea dosarului la o

instanță inferioară pentru administrarea acestei probe.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor

formulate, constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

În mod corect instanța de apel a reținut, secvențial traseul

transmiterii dreptului de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniș, demers derivat

din procesul de privatizare derulat în temeiul H.G. nr. 834/1991 la care a fost

supusă reclamanta, pârâta în cauză dobândind dreptul de proprietate asupra cabanei

nr. 1 – urmare a unor vânzări succesive.

Cât privește dreptul de proprietate asupra terenului aferent

Cabanei 1 instanța de control judiciar, reține în considerentele deciziei,

făcând trimitere la H.G. nr. 331/1992 și la contractul de vânzare-cumpărare nr.

800 din 29 iulie 2003, că acesta este corelativ dreptului de proprietate asupra

cabanei, reclamanta având obligația legală de a-l transmite pârâtei-cumpărător

al construcției.

Examinând parcursul procesual al cauzei și limitele

învestirii, se constată că reclamantei nu i-a fost contestat dreptul de

proprietate asupra terenului, obiectul disputei părților purtând asupra

daunelor rezultate din lipsa de folosință a terenului aferent Cabanei 1.

Or, întreaga motivare a instanței de control judiciar se

focalizează asupra primului aspect, cel pe care părțile nu îl contestă.

În plus, raționamentul îmbrățișat de instanță pleacă de la

premise greșite.

Astfel, potrivit art. 1 din H.G. nr. 331/1992 terenurile

aferente activelor vândute în temeiul cap. VII din Legea nr. 58/1991 anterior

datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vânzătoare, cum este

cazul în speță, vor fi incluse în certificat și vor fi vândute cumpărătorilor

activelor respective, la cererea acestora.

Așadar, transferul dreptului de proprietate operează la

cerere și nu automat.

Teza acreditată de instanța de apel potrivit căreia certificatul

de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu

constitutiv de drepturi, atestând doar un drept anterior dobândit contrazice

dispozițiile legale cuprinse în H.G. nr. 331/1992 și H.G. nr. 834/1991 invocate

în decizia atacată, acreditând în mod eronat existența

ope legis

a

transferului dreptului de proprietate asupra terenului concomitent cu

transferul dreptului de proprietate asupra cabanei, implicit a restrângerii dreptului

proprietarului terenului de a-și exercita prerogativele ce decurg firesc din

dreptul său.

Cât privește ultimele critici ale recurentei, cele vizând

stabilirea de către instanță a valorii de circulație a terenului ele nu pot

forma obiect de analiză în recurs întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce

exced controlul de legalitate.

De reținut este și faptul că, deși recurenta indică drept

temei al recursului și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte

constată că dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate nu permite încadrarea

acestora motivului de modificare invocat.

Înalta Curte, constatând că hotărârea atacată, este nelegală

sub aspectul primului motiv de recurs, încălcarea dispozițiilor art. 294 C.

proc. civ., din perspectiva motivului de modificare reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în aplicarea art.312 C. proc. civ., va admite recursul, va

modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P.

SA SIBIU împotriva deciziei nr. 11/A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială, modifică decizia atacată în sensul că respinge

apelul declarat de pârâta SC N.E. SRL SIBIU împotriva sentinței nr. 813/C din

20 martie 2007 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie

2009.