ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 4066 din 20 mai 2002 reclamanta SC P. SA SIBIU, în contradictoriu cu pârâta SC N.E. SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri lunare reprezentând echivalentul valoric al folosinței imobilului teren înscris în C.F. 36 Cristian III A+3 nr.top. 186/7/1/2 aferent supraedificatului Cabana 1 Păltiniș începând cu data de 20 mai 1999. Reclamanta își justifică demersul juridic precizând următoarele aspecte: - în condiții discutabile din punct de vedere juridic pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniș (Cabana 1); - întregul teren aferent cabanei și folosit de pârâtă este în proprietatea reclamantei în temeiul H.G.

nr. 834/1991; - pârâta folosește de la cumpărarea cabanei întregul teren fără să plătească contravaloarea acestei folosințe; - reclamanta a încercat o rezolvare pe cale amiabilă a acestui diferend oferindu-i pârâtei posibilitatea să cumpere terenul aferent, oportunitate care a fost însă respinsă de pârâtă. Reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 480, art. 482, art. 494 C. civ. și art. 274 C. proc. civ. Judecătoria Sibiu, prin sentința nr. 2425 din 8 aprilie 2004 a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 380.260.000 lei despăgubiri pentru folosul de tras de pe suprafața de 600 mp ocupată de Cabana 1 pe perioada 25 mai 1999 - 25 martie 2004, 23.676.980 lei lunar cu același titlu începând cu 26 martie 2004 și 24.946.400 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1718/A/2004 a admis excepția invocată de pârâta SC N.E. SRL, de necompetență materială, a admis apelul pârâtei, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu, secția comercială, ca instanță de fond. Tribunalul Sibiu, Secția comercială prin sentința nr. 626/C din 4 mai 2006, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională. Prin decizia nr. 196A din 10 noiembrie 1999 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii principale, menținându-se în rest dispozițiile sentinței apelate.

Rejudecând cauza înregistrată sub nr. 56/85/2007 Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 813/C din 20 martie 2007, a admis acțiunea precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.102 lei pe lună începând cu data de 20 mai 1999 pe toată durata existenței construcției reprezentând echivalentul valoric al folosinței terenului pe care este amplasată Cabana 1 teren, proprietatea reclamantei înscris în C.F. nr. 396 Cristian III A+4 nr.top.186/7/1/2, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.573 lei cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta nu a contestat folosința terenului aferent cabanei, că prin concluziile scrise depuse la dosar în primul ciclu procesual pârâta a fost de acord cu plata echivalentului valoric al folosinței terenului pentru suprafața de 600 mp ocupată efectiv de construcțiile proprietatea sa.

În stabilirea valorii folosinței terenului instanța de fond s-a raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate întocmit în cauză. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta SC N.E. SRL Sibiu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că reclamanta s-a obligat, la momentul vânzării Cabanei 1 conform contractului 800/30/1993 încheiat în conformitate cu H.G. nr. 331/1992 să vândă deținătorului construcției terenul pe care este amplasată cabana fără a-i percepe chirie. Cum pârâta a dobândit prin cumpărare respectiva cabană, reclamanta este obligată să-i înstrăineze și terenul aferent de la momentul dobândirii construcției mai ales că la acel moment reclamanta deținea deja certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 11 A din 13 februarie 2009, a admis apelul pârâtei SC N.E. SRL Sibiu, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: - urmare a unor vânzări succesive pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor privatizate în temeiul H.G.

nr. 331/1992; - la rândul ei, reclamanta dobândește în anul 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra întregului teren, deci și asupra suprafeței de teren aferente Cabanei 1; - regimul juridic al drepturilor și obligațiilor rezultând din procesul de privatizare a societății reclamante este unul reglementar, întinderea și conținutul obligațiilor părților neputând fi examinate doar din perspectiva dreptului comun, ci prin prisma reglementărilor speciale aplicabile speței; - deși pârâta nu a participat direct la procesul de privatizare, necumpărând direct de la reclamantă, subzistă totuși obligația reclamantei de a transmite acesteia dreptul de cumpărare a terenului aferent construcțiilor, acest drept fiind transmis prin vânzările succesive ale construcției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SA SIBIU, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motivând nelegalitatea deciziei recurate prin aceea că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. și, cele ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu neobservarea faptului că pârâta nu a contestat vreodată existența dreptului și numai întinderea acestuia, respectiv cuantumul sumei pe care trebuia să o plătească. În finalul cererii de recurs recurenta formulează critici și cu privire la stabilirea de către instanța de control judiciar a valorii de circulație a terenului, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Recurenta-reclamantă conchide în sensul că solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând în esență, că motivarea deciziei atacate este obiectivă, nepărtinitoare în raport cu datele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății. Intimata-pârâtă solicită în principal respingerea recursului, menținerea dispozițiilor deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată iar, în subsidiar, solicită instanței să aprecieze asupra oportunității unei noi expertize, împrejurare față de care s-ar impune, trimiterea dosarului la o instanță inferioară pentru administrarea acestei probe.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta. În mod corect instanța de apel a reținut, secvențial traseul transmiterii dreptului de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniș, demers derivat din procesul de privatizare derulat în temeiul H.G. nr. 834/1991 la care a fost supusă reclamanta, pârâta în cauză dobândind dreptul de proprietate asupra cabanei nr. 1 – urmare a unor vânzări succesive. Cât privește dreptul de proprietate asupra terenului aferent Cabanei 1 instanța de control judiciar, reține în considerentele deciziei, făcând trimitere la H.G. nr. 331/1992 și la contractul de vânzare-cumpărare nr. 800 din 29 iulie 2003, că acesta este corelativ dreptului de proprietate asupra cabanei, reclamanta având obligația legală de a-l transmite pârâtei-cumpărător al construcției.

Examinând parcursul procesual al cauzei și limitele învestirii, se constată că reclamantei nu i-a fost contestat dreptul de proprietate asupra terenului, obiectul disputei părților purtând asupra daunelor rezultate din lipsa de folosință a terenului aferent Cabanei 1. Or, întreaga motivare a instanței de control judiciar se focalizează asupra primului aspect, cel pe care părțile nu îl contestă. În plus, raționamentul îmbrățișat de instanță pleacă de la premise greșite. Astfel, potrivit art. 1 din H.G. nr. 331/1992 terenurile aferente activelor vândute în temeiul cap. VII din Legea nr. 58/1991 anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vânzătoare, cum este cazul în speță, vor fi incluse în certificat și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la cererea acestora.

Așadar, transferul dreptului de proprietate operează la cerere și nu automat. Teza acreditată de instanța de apel potrivit căreia certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, atestând doar un drept anterior dobândit contrazice dispozițiile legale cuprinse în H.G. nr. 331/1992 și H.G. nr. 834/1991 invocate în decizia atacată, acreditând în mod eronat existența ope legis a transferului dreptului de proprietate asupra terenului concomitent cu transferul dreptului de proprietate asupra cabanei, implicit a restrângerii dreptului proprietarului terenului de a-și exercita prerogativele ce decurg firesc din dreptul său. Cât privește ultimele critici ale recurentei, cele vizând stabilirea de către instanță a valorii de circulație a terenului ele nu pot forma obiect de analiză în recurs întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce exced controlul de legalitate.

De reținut este și faptul că, deși recurenta indică drept temei al recursului și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate nu permite încadrarea acestora motivului de modificare invocat. Înalta Curte, constatând că hotărârea atacată, este nelegală sub aspectul primului motiv de recurs, încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., din perspectiva motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în aplicarea art.312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P. SA SIBIU împotriva deciziei nr. 11/A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC N.E. SRL SIBIU împotriva sentinței nr. 813/C din 20 martie 2007 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.