ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2972/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta F.C. Sibiu, în

contradictoriu cu C.Ș. Sibiu și U.N.C.C. București, a solicitat evacuarea

pârâtei din imobilul situat în Sibiu înscris în C.F. nr. 185287 nr. top1371 și

obligarea pârâtei la folosul de tras, pentru folosința imobilului construcție și

teren, începând cu 1 august 2007 până la predarea efectivă.

Prin sentința civilă nr. 5858 din 20

noiembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis excepția necompetenței materiale

a instanței sesizate și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului

Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin precizare de acțiune,

reclamanta F.C. Sibiu a renunțat la capătul de cerere privind folosul de tras

lunar.

Prin sentința civilă nr. 1137/C din

7 iulie 2008 a Tribunalului Sibiu, secția comercială de contencios administrativ,

a fost respinsă acțiunea comercială precizată formulată de reclamanta F.C.

Sibiu, împotriva pârâtelor C.Ș. Sibiu și C.C. București, ca rămasă fără obiect.

A fost respinsă cererea

reconvențională formulată de pârâta reconvențională C.C. București.

În considerentele sentinței

pronunțate, instanța de fond a reținut că, la data formulării acțiunii de către

reclamantă, având ca obiect evacuarea pârâtei 1 din imobil, administrarea

Școlii de Cooperație aparținea reclamantei iar în această calitate de

administrator al Școlii de Cooperație Sibiu, reclamanta proprietară a

imobilului nu este îndreptățită să solicite evacuarea pârâtei 1 din imobil

întrucât a preluat activul și pasivul acesteia din 1993 pe bază de protocol.

Prin cererea reconvențională pârâta

reclamantă reconvențională U.N.C.C. C.C. a solicitat constatarea dreptului de

proprietate asupra părții din imobil etaj 1 Corp B înscris în C.F. 15287 Sibiu

nr. top 1371 întrucât în anul 1964-1965 a efectuat aceste lucrări în valoare de 136.000 lei achitate cu dispoziția de plată nr. 123 din 28 iulie 1964 a C.C. București constructorului prin B.I. Sibiu.

Pârâta-reclamantă reconvențională a

depus Autorizația pentru executare de lucrări nr. 7 din 27 martie 1970 a Consiliului Popular al Județului Sibiu pentru amenajarea unei încăperi (dormitor) la S.P.C.,

dar cererea reconvențională a pârâtei reclamantă reconvențională a fost

respinsă, constatându-se că aceste lucrări au fost efectuate înainte de 1992,

când C.Ș. a trecut în administrarea reclamantei.

Prin decizia comercială nr. 12/A din

18 februarie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei F.C., C.S.

Sibiu, împotriva sentinței comerciale nr. 1137 din 7 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul

Sibiu.

A modificat sentința apelată în

parte, în sensul că, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei C.C. București,

pentru C.Ș. Sibiu și în consecință:

A dispus evacuarea pârâtei,

respectiv a bunurilor și persoanelor aparținând C.Ș. Sibiu din imobilul

proprietatea reclamantei, situat în Sibiu din clădire – demisol, parter, etaj

și teren de 698,4 mp – înscris în C.F. 15287 Sibiu cu nr. top 1371.

A obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei despăgubiri lunare, reprezentând folosul de tras asupra imobilului

proprietate ocupat de pârâtă, începând cu 1 august 2007 și până la evacuarea

efectivă a pârâtei, din imobilul proprietatea reclamantei.

A obligat-o pe aceeași pârâtă la

7162 lei, către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut în motivare că în ce privește constatarea potrivit

căreia acțiunea de evacuare este rămasă fără obiect pe motiv că potrivit

deciziei nr. 116 din 22 septembrie 1999 a U.C.C.O.M., Grupul Școlar a trecut din administrarea C.C. în administrarea F.C. și că administratorii nu au voie

să dea afară pe cel administrat, se constată că aceasta este nelegală și

netemeinică.

A reținut că nu există nici o

dispoziție legală să impună administratorului să tolereze în proprietatea sa

persoana administrată. Pe de altă parte, Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996

arată că C.C. -ul are ca atribuții „organizarea, finanțarea și coordonarea

învățământului cooperatist prin școli proprii”.

În Regulamentul de funcționare al

unităților școlare din sectorul cooperatist, la art. 8 se arată că acestea au

personalitate juridică și sunt subordonate ale C.C. și în directa subordonare a

acestuia.

Astfel, după decizia internă a C.C. nr.

116 din 22 septembrie 1992, a apărut legea cooperației de consum care a

înlăturat de drept acea decizie dând școala în subordinea directă a C.C. -ului

fără să mai aibă vreo legătură cu F.C.

S-a constatat că C.Ș. a folosit

imobilul în baza contractelor de locațiune timp de 7 ani, ultimul contract

expirând la 31 iulie 2007, ceea ce demonstrează că relația dintre reclamantă și

pârâtă este aceea dintre proprietar și chiriaș, fiind achitată și chiria lunar,

neexistând nici un fel de acte sau fapte care să demonstreze existența între

părți a unor altfel de raporturi.

De altfel, pârâta nu a contestat

niciodată dreptul de proprietate al reclamantei.

Curtea de apel a constatat că

decizia nr. 116 din 22 septembrie 1992, de care se face vorbire la instanța de

fond, nu a fost pusă niciodată în aplicare, protocolul emis în baza ei nefiind

niciodată executat, în contabilitatea reclamantei neexistând nici un act de

preluare a Școlii de Cooperație, nefăcându-se în cauză nici o dovadă a

executării vreunui act de administrare din partea reclamantei către pârâtă.

A reținut că în calitatea sa de

proprietar, se constată că reclamanta este îndreptățită la plata folosului de

tras reprezentând chiria neachitată, începând cu data pronunțării instanței de

fond.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta U.N.C.C. C.C. București, întemeindu-se pe dispozițiile

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei pronunțate de curtea de apel, respingerea apelului și

menținerea sentinței instanței de fond.

În susținerea primului motiv de

recurs, formulat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

arată în esență următoarele:

Prin acțiunea introductivă

reclamanta F.C. Sibiu a solicitat evacuarea sa din imobilul situat

administrativ în Sibiu, înscris în C.F. 185287 nr. top 1371 și obligarea sa la

folosul de tras pentru folosința imobilului și teren, începând cu 1 august 2007

până la predarea efectivă, dar, pe parcursul judecării cauzei,

intimata-reclamantă, după ce în ședința publică din 28 ianuarie 2008 i s-a pus

în vedere să-și precizeze petitul nr. 2 din acțiune, respectiv valoarea

folosului de tras pentru folosința imobilului în discuție, începând cu data de

1 august 2007 și până la predarea efectivă a imobilului, a renunțat la acest

capăt de cerere și, pe cale de consecință, nu și-a precizat valoarea

pretențiilor și nici nu a achitat vreo taxă de timbru pentru acestea.

Astfel fiind, recurenta-pârâtă

apreciază că ne aflăm în situația prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

respectiv în situația în care s-a acordat ceea ce nu s-a cerut.

În ce privește motivul de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

susține, în esență, că U.N.C.C. C.C. a făcut dovada că este proprietara

imobilului în litigiu, or, atâta timp cât F.C. nu are decât un drept de

administrare cu privire la acesta, și cât proprietarul nu a solicitat evacuarea

Școlii de Cooperație și nici nu dorește acest lucru, administratorul nu poate

să o facă.

Recursul pârâtei este fondat și va

fi admis numai în ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 6 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, din examinarea actelor

dosarului, așa cum recurenta-pârâtă susține în recurs și cum și intimata-reclamantă

recunoaște, prin întâmpinarea depusă la dosar, rezultă că prin precizarea de

acțiune, formulată în fața instanței de fond, reclamanta a renunțat la capătul

de cerere privind folosul de tras lunar, or, în această împrejurare instanța de

apel nu a fost investită cu soluționarea vreunei cereri privitoare la folosul

de tras, nici apelul reclamantei nu a făcut referire la vreo astfel de cerere,

așa încât Înalta Curte reține că sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., în sensul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și,

drept urmare, va admite recursul pârâtei sub acest aspect.

În ceea ce privește cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

referitor la evacuarea pârâtei, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel a reținut că actele

depuse la dosar demonstrează că relația dintre reclamantă și pârâtă este aceea

dintre proprietar și chiriaș, fiind achitată și chiria lunar, iar decizia

internă nr. 116 din 22 septembrie 1999 a U.C.C.O.M., nepusă în aplicare și protocolul emis în baza acesteia, niciodată executat, neexistând în

contabilitatea reclamantei nici un act de preluare a Școlii de Cooperație, au

fost încălcate de drept prin apariția legii cooperației de consum, când școala

a trecut sub subordinea directă a C.C., fără să mai aibă vreo legătură cu F.C.

Înalta Curte va menține dispoziția

de evacuare a pârâtei, ca urmare a admiterii recursului pârâtei numai sub

aspectul criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Față de cele mai sus arătate, se va

admite recursul declarat de pârâta U.N.C.C. C.C. București împotriva deciziei

pronunțate de curtea de apel, care va fi modificată în parte, în sensul

înlăturării obligării pârâtei să plătească reclamantei despăgubiri civile

reprezentând folosul de tras, asupra imobilului din litigiu, începând cu 1

august 2007 și până la evacuarea efectivă a pârâtei din imobilul proprietatea

reclamantei.

Va fi menținută în rest decizia

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta U.N.C.C.

C.C. împotriva deciziei nr. 12/A din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, pe care o modifică în parte în sensul că

înlătură obligarea pârâtei să plătească reclamantei despăgubiri civile

reprezentând folosul tras asupra imobilului din litigiu începând cu 1 august

2007 și până la evacuarea efectivă a pârâtei din imobilul proprietatea

reclamantei.

Menține în rest decizia atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18

noiembrie 2009.