ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 35 din

18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 81/44/2008 Curtea de Apel

Galați a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr.

1176/2007, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 42 din

27 februarie 2009 pronunțată în același dosar, Curtea de Apel

Galați a respins acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea

aceleiași hotărâri de guvern.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin acțiunea de față reclamanta a chemat în

judecată pe pârât, solicitând anularea H.G. nr. 1176/2007 deoarece prin

aceasta a fost încălcat dreptul de proprietate al său cu privire la

construcțiile pe care le-a dobândit prin cumpărare în Galați de

la SC D.T.C. SRL, dar și asupra dreptului de folosință asupra

terenului aferent construcțiilor pe care îl deține în temeiul

contractului de locațiune nr. 7227 din 12 octombrie 2004.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că a

dobândit imobilul construit pe o suprafață de 2.764 mp. Potrivit

autorizației de construire nr. 3468 din 10 aprilie 1992, dreptul de

proprietate fiind intabulat.

Pe terenul în suprafață de 3668 mp pe care SC D.R. îl

deținea în baza contractului de închiriere nr. 900/1999 a fost

ridicată construcția care în prezent este proprietatea reclamantei.

în contractul de vânzare cumpărare nr. 1/2007 prin care reclamanta a

achiziționat imobilul cu destinație atelier de reparații, a fost

inserată condiția suspensivă potrivit căreia, dispunătoarea

se obliga să obțină acordul proprietarului, adică C.N.A.P.D.M.

Galați de a reînnoi locațiunea asupra terenului, acord realizat p

contractul de locațiune intervenit între acestea potrivit contractului

7227 din 12 octombrie 2007.

Datorită faptului că terenul se

află în proprietatea privată a C.N.A.P.D.M.

reclamanta a apreciat că prin

Hotărârea de Guvern criticată a fost încălcat, pe de parte

dreptul de proprietate al C.N.A.P.D.M. Galați cât și dreptul său

de locațiune.

Prin

întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, mai întâi invocând excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, excepție respinsă,

apoi pe fond. A susținut pârâtul că terenul în litigiu face parte din

domeniul public, astfel încât contractul de închiriere încheiat de

reclamantă era deținut numai în administrare de către

C.N.A.P.D.M. Galați, motiv pentru care prin hotărârea criticată

Guvernul României a dispus asupra unui bun care îi aparținea pe deplin.

În dovedirea susținerilor lor, părțile s-au folosit de

proba cu înscrisuri și expertiza topografică.

Din H.G. nr. 1176 din 26 septembrie 2007 rezultă că s-a dispus

transmiterea unor bunuri din proprietatea C.N.A.P.D.M. în administrarea

C.E.R.O.N.A.V. Printre acestea a fost transmis în administrare și terenul

portuar în suprafață de 4.524,4 mp, în litigiu.

Din extrasul de carte funciară nr. 2150 din 7

octombrie 2005, nedefinitivă, rezultă că asupra

terenului cu

construcții situat in Galați, exercita un drept de proprietate

C.N.A.P.D.M. Galați și reclamanta. În Partea a III-a este înscris

dreptul de folosință asupra terenului în favoarea SC D.T.C. SRL pe o

durată de 10 ani conform contractului de închiriere nr. 900/1999.

Din contractul de vânzare cumpărare nr. 1 din 22

septembrie 2004 rezultă că SC D.R. a vândut reclamantei un atelier de

reparații în suprafață de 2.764 mp compus din

construcții edificate

pe suprafața de teren totală de 3.668 mp aparținând

C.N.C.P.A.D.M. Galați. Cu privire la teren, părțile au convenit

ca vânzătoarea să obțină acordul C.N.C.P.A.D.M. pentru

înnoirea contractului de locațiune. Acest acord a fost obținut,

astfel încât la data de 12 octombrie 2004, între C.N.A.P.D.M. Galați

și reclamantă s-a încheiat o nouă convenție pentru

locațiunea terenului în suprafață de 3.668 mp pe o durată

de un an.

Analizând

întregul material probator administrat în cauză Curtea a apreciat că

acțiunea este nefondată și a respins-o ca atare, potrivit

și celor solicitate prin cererea de intervenție.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau

juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva

cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa

instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret

a dreptului său. În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a

făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât

soluția de respingere a acțiunii sale se impune pentru

următoarele considerente:

Este

de principiu ca dobânditorul unui drept nu poate avea mai mult decât dispunătorul

de la care l-a dobândit. Așa fiind, asupra terenului în litigiu, despre

care face vorbire reclamanta, SC D.T.C. SRL Galați, nu avea un drept de

proprietate ci doar un drept de locațiune întemeiat pe convenția

încheiată cu C.N.A.P.D.M. Galați, pentru o durată de 10 ani.

Din

contractul de vânzare cumpărare intervenit intre aceleași

părți, rezultă că reclamanta a cumpărat doar

construcții, nu și teren, asupra căruia C.N.A.P.D.M. avea doar

un drept de administrare, teren care i-a fost închiriat reclamantei.

Este

așadar limpede, că reclamanta are asupra terenului în

suprafață de 3668 mp doar un drept de folosință dobândit

prin locațiune. Ea nu are nici-un drept real, care sa-i fie opozabil

pârâtului sau intervenientului, astfel încât actele de dispoziție ale

Guvernului României îi sunt perfect opozabile.

Pe

de altă parte, hotărârea criticată nu-i afectează dreptul

de locațiune în măsura în care acesta mai există și este

actual deoarece potrivit art. 1441 C. civ. operează tacita

reconducțiune.

Constatând

așadar că dreptul subiectiv de locațiune al reclamantei nu a

fost în nici-un chip încălcat prin H.G. nr. 1176/2007, curtea a respins ca

nefondată acțiunea de față.

Văzând

și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pe

reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecată.

Împotriva

acestor hotărâri, în termen legal a formulat recurs, separat, reclamanta SC

H.T. SRL Galați.

În

motivarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie

20098, reclamanta a arătat, în esență, că în mod eronat

prima instanță a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 1176/2007,

cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, a arătat reclamanta,

există plângere prealabilă formulată împotriva H.G. nr.

1176/2007, iar în privința cazului bine justificat este de observat

că există pentru același teren două cărți

funciare, nr. 2150 și nr. 53870, în fiecare fiind menționat un alt

proprietar – C.N.A.P.D.M. Galați S.A. și Statul Român, fără

ca în C.F. nr. 53870/2007 să fie individualizat concret terenul despre

care s-a reținut că este în proprietatea statului român și în

administrarea C. În privința condiției pagubei iminente, reclamanta a

arătat că deține construcții edificate în baza

autorizației nr. 3486/10 aprilie 1992, intabulate în cartea funciară,

iar pentru punerea în aplicare a terenului s-a solicitat eliberarea terenului,

ceea ce evident i-ar cauza o pagubă. În fine, a mai precizat reclamanta,

prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile depuse în

probațiune și nici nu a arătat în ce măsură sunt utile

cauzei sau trebuie să fie înlăturate și motivul pentru care

trebuie înlăturat.

În motivarea recursului declarat

împotriva sentinței civile nr. 42 din 27 februarie 2009, reclamanta a

arătat, în esență, că justifică un interes, iar

legitimitatea acestuia rezidă din raporturile contractuale și din

atributele dreptului de proprietate, S.C. H.T. S.R.L. Galați având un

drept de folosință dobândit în baza unui contract de închiriere,

precum și un drept de proprietate ce are ca izvor un contract de vânzare-cumpărare

încheiat cu proprietarul terenului. De asemenea, reclamanta a mai arătat

că hotărârea instanței de fond cuprinde o serie de

inadvertență cu privire la starea de fapt, în sensul că se

reține, pe de o parte, că terenul în discuție este în domeniul public

al statului, iar pe de altă parte, că se află în proprietatea C.N.A.P.D.M.

S.A. Galați când, de fapt, trebuie să rețină că se

află în proprietatea C.N.A.P.D.M. Galați. În fine, a mai arătat

reclamanta, Legea nr. 213/1998 nu conferă posibilitatea trecerii bunurilor

din proprietatea privată în domeniul public al statului sau al unităților

administrativ teritoriale, exproprierea fiind singura cale prin care bunuri

imobile pot fi trecute din proprietatea privată în proprietate

publică.

În motivarea recursului declarat

împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie 2008, reclamanta a

arătat, în esență, că în mod eronat s-a reținut

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, fără să se observe însă că

există un caz bine justificat în sensul că pentru același teren au

fost deschise două cărți funciare, nr. 2150 și nr. 53870,

în prima fiind menționat ca proprietar C.N.A.P.D.M. Galați, iar în

cea de a doua, proprietar apare Statul Român. În privința pagubei

iminente, reclamanta a arătat că C., în aplicarea H.G. nr. 1176/2997,

i-a cerut eliberarea terenului, or evacuarea unor construcții echivalează

cu distrugerea acestora, fiind, așadar, în situația de a suferi un

prejudiciu.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate

de recurentă, precum și din perspectiva art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte costată că nu sunt motive pentru

casarea/modificarea sentințelor recurate.

În consecință, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, ambele

recursuri vor fi respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cum a reținut și prima

instanță, reclamanta nu justifică vătămarea unui drept

al său prevăzut de lege sau vătămarea unui interes legitim

privat (protejat de lege). Așa cum a statuat și cu alte ocazii,

Înalta Curte învederează că drepturile ce decurg dintr-un contract de

drept privat nu pot fi asimilate drepturilor fundamentale prevăzute de

Constituție sau de lege, iar un interes legitim privat nu este prioritar

unui interes legitim public. Or, reclamanta invocă prin acțiune,

astfel de drepturi ce decurg dintr-un contract de drept privat - dreptul de

locațiune asupra terenului în discuție și dreptul de proprietate

asupra unor construcții – susținând că a fost tulburată în

exercițiul acestora prin adoptarea actului administrativ contestat.

În primul rând, este de observat că

prin H.G. nr. 1167/2007, contestată prin prezenta acțiune, nu s-a

dispus nici o măsură care să afecteze drepturile pe care reclamanta

susține că i-au fost încălcate, decizia luată prin respectiva

hotărâre de guvern vizând exclusiv înlocuirea administratorului unor

bunuri proprietate publică a statului român, decizie care are drept bază

legală art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, textul legal precitat fiind, de altfel,

indicat în mod expres în preambulul hotărârii.

În acest sens, în termenii H. G. nr.

1176/2007 s-a stabilit că: „Art. 1. - (1) Se aprobă transmiterea unor

bunuri proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute

în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din

administrarea Ministerului Transporturilor și din concesiunea C.N.A.P.D.M.

SA" Galați în administrarea C.R.P.P.P.T.N. - C., în vederea

asigurării realizării obiectivului de investiții "Centrul

de pregătire personal navigant C. Galați", aprobat în

condițiile legii.

(2) Contractul de concesiune încheiat

între Ministerul Transporturilor și C.N.A.P.D.M. SA Galați se

modifică în mod corespunzător, conform legislației în vigoare.

Art. 2, - Predarea-preluarea terenului

prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între

părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei hotărâri”.

Având ca reper dispozițiile legale

precitate, rezultă cu puterea evidenței că singura

măsură dispusă prin hotărârea contestată - înlocuirea

unui administrator (Ministerul Transporturilor) cu alt administrator C.

Galați) de către proprietar - Statul Român - nu poate, în sine,

să fie vătămătoare pentru alte persoane și în nici un

caz nu se poate reține că prin aceasta s-ar fi adus atingere drepturilor

la care se referă reclamanta în acțiunea sa – un drept de

locațiune pe o perioadă determinată și un drept de

proprietate asupra unei construcții cu caracter provizoriu.

Referirea din recurs la încălcarea

prevederilor Legii nr. 213/1998, în sensul că acest act normativ nu

permite trecerea bunurilor din proprietatea privată în domeniul public al statului,

este complet lipsită de relevanță. În raport de conținutul H.G.

nr. 1176/2007, rezultă fără echivoc că bunurile la care se

referă hotărârea contestată nu au fost trecute din proprietatea

privată în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale,

ci au fost și au rămas și pe mai departe în proprietatea publică

a statului.

În altă ordine de idei, în ipoteza în

care prin H.G. nr. 1167/2007 s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al C.N.A.P.D.M.,

cum susține reclamanta, doar aceasta ar justifica o acțiune în

contencios administrativ, dacă într-adevăr Guvernul ar fi dispus asupra

terenului deținut în proprietate de C.N.A.P.D.M., conform C.F. nr. 2150.

Hotărârea instanței de fond nu

conține inadvertențe cum se susține în recursul reclamantei. În

realitate, judecătorul fondului analizând susținerile din

acțiune s-a referit, de altfel cât se poate de corect, la neafectarea

drepturilor de locațiune al reclamantei, observând că SC H.T. SRL nu

posedă un drept real asupra terenurilor care să-i fie opozabil

Guvernului, ci doar un drept de locațiune întemeiat pe o convenție încheiată

de C.N.A.P.D.M. cu SC D.R.T.C. SRL

În ceea ce privește recursul

împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie 2008 urmează, de

asemenea, să fie respins.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554 /2004, suspendarea actului administrativ contestat operează până

la judecarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cum prin

prezenta decizie se soluționează recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 42 din 27 februarie 2009 a Curți de Apel Galați, respectiv a hotărârii judecătorești prin care

s-a tranșat litigiul ce avea ca obiect anularea hotărârii de guvern a

cărei suspendare a solicitat-o reclamanta, nu se mai justifică suspendarea

hotărârii în discuție, astfel că examinarea motivelor de recurs

este superfluă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.C. H.T.

S.R.L. Galați împotriva sentinței nr. 35 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal,

precum și a sentinței nr. 42 din 27 februarie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.