ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1673/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2010 Curtea de

Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009

(3052/2009), a respins, ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții

Constituționale.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut următoarele:

Prima excepție, deși s-a făcut referire

la art. 21 alin. (3) din Constituție, aceasta viza doar interpretarea

dispozițiilor art. 293 C. pen., atribut exclusiv al instanțelor de judecată,

motiv pentru care sesizarea de trimitere a cererii la Curtea Constituțională

s-a considerat inadmisibilă. De altfel, nu s-a explicat de ce art. 293 C. pen.

contravine dreptului la un proces echitabil.

Referitor la cea de a doua cerere și

aceasta a fost considerată inadmisibilă, întrucât respingând prima cerere de

trimitere la Curtea Constituțională ca inadmisibilă, Curtea de Apel București,

nu s-a pronunțat pe fondul niciunei excepții de neconstitutionalitate, ce ar

face obiectul exclusiv al competențelor Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri în termen

legal a declarat recurs prin apărător ales inculpatul Timisică Lucian. Prin

motivele depuse în scris la dosarul cauzei și susținute și oral, recurentul

inculpat prin apărătorul ales a criticat încheierea prin care cele două

cererilde sesizare a Curții Constituționale a României, formulate la data de 20

aprilie 2008, în ședința publica, în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009) aflat

pe rolul Curții de Apel București, secția a l-a penala, au fost respinse, prima

cerere de sesizare având loc chiar în ședința publica, pe loc adică și nu prin

încheiere motivata cum spune textul legal ceea ce l-a determinat să formuleze o

a doua cerere în baza acestui abuz.

Și a doua cerere a fost respinsa la fel

de abuziv, nelegal, cu vădita încălcare de competența materiala, considerând că

nici o instanța din România nu a fost investita încă să cerceteze aspectul

textelor de lege criticate sub aspectul constituționalității fără să se încalce

Constittutia României.

A mai arătat că nu a cunoscut motivarea

încheierii și nici în ședința de judecată instanța nu și-a motivat respingerea

oral, în ședința de judecata, arătând că a invocat și în cuprinsul celei de-a

doua cereri citând din Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie

2008, publicată în M. Of. nr. 95 din 06 februarie 2008, „Curtea de Apel

București a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate cu

privire la unele texte de lege" „întrucât instanța și-a depășit

competența, în examinarea Constituționalității, potrivit art. 146 lit. d) din

Constituția României, Curtea urmează să examineze excepția și cu privire la

aceste texte".

Față de aceste susțineri a solicitat

admiterea recursului, și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională în

vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

Examinând recursul declarat sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte,

apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, s-a constatat că instanța

Curții de Apel București nu s-a pronunțat în sensul respingerii cererii ca

nefondată ci ca inadmisibilă, neantamând fondul problemei, ci examinând doar

întrunirea cumulativă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Așadar, deși privește un text de lege

în vigoare, condiție cerută de disp. art. 29 alin. (1) teza I din Legea nr. 47/1992,

republicată, a cărui neconstituționalitate nu a fost constată printr-o decizie

anterioară, condiție impusă de art. 29 alin. (3) din lege și a fost ridicată de

una din părți (inculpatul) într-un proces în curs, în fața instanței de

judecată, (condiții cerute de art. 29 alin. (2) din aceeași lege) cererea de

față este inadmisibilă, deoarece lipsește legătura cu soluționarea cauzei,

condiție prev. de art. 29 alin. (2) teza II din lege.

Astfel, Înalta Curte, constată că în

mod corect Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de

sesizarea a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de

neconstitutionalitate a disp. art. 293 C. pen. și a art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992, în raport cu dispozițiile art. 1, 21 și 24 din Constituția

României, invocată de inculpatul T.L.

Față de aceste considerente, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de ședință din 20 aprilie 2010

a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009

(3052/2009).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul inculpat T.L. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de ședință din 20 aprilie 2010

a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009

(3052/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

aprilie 2010.