ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1673/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009), a respins, ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Prima excepție, deși s-a făcut referire la art. 21 alin. (3) din Constituție, aceasta viza doar interpretarea dispozițiilor art. 293 C. pen., atribut exclusiv al instanțelor de judecată, motiv pentru care sesizarea de trimitere a cererii la Curtea Constituțională s-a considerat inadmisibilă. De altfel, nu s-a explicat de ce art. 293 C. pen. contravine dreptului la un proces echitabil.

Referitor la cea de a doua cerere și aceasta a fost considerată inadmisibilă, întrucât respingând prima cerere de trimitere la Curtea Constituțională ca inadmisibilă, Curtea de Apel București, nu s-a pronunțat pe fondul niciunei excepții de neconstitutionalitate, ce ar face obiectul exclusiv al competențelor Curții Constituționale. Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs prin apărător ales inculpatul Timisică Lucian.

Prin motivele depuse în scris la dosarul cauzei și susținute și oral, recurentul inculpat prin apărătorul ales a criticat încheierea prin care cele două cererilde sesizare a Curții Constituționale a României, formulate la data de 20 aprilie 2008, în ședința publica, în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009) aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a l-a penala, au fost respinse, prima cerere de sesizare având loc chiar în ședința publica, pe loc adică și nu prin încheiere motivata cum spune textul legal ceea ce l-a determinat să formuleze o a doua cerere în baza acestui abuz. Și a doua cerere a fost respinsa la fel de abuziv, nelegal, cu vădita încălcare de competența materiala, considerând că nici o instanța din România nu a fost investita încă să cerceteze aspectul textelor de lege criticate sub aspectul constituționalității fără să se încalce Constittutia României.

A mai arătat că nu a cunoscut motivarea încheierii și nici în ședința de judecată instanța nu și-a motivat respingerea oral, în ședința de judecata, arătând că a invocat și în cuprinsul celei de-a doua cereri citând din Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în M. Of. nr. 95 din 06 februarie 2008, „Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate cu privire la unele texte de lege" „întrucât instanța și-a depășit competența, în examinarea Constituționalității, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, Curtea urmează să examineze excepția și cu privire la aceste texte". Față de aceste susțineri a solicitat admiterea recursului, și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

Examinând recursul declarat sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat. Astfel, s-a constatat că instanța Curții de Apel București nu s-a pronunțat în sensul respingerii cererii ca nefondată ci ca inadmisibilă, neantamând fondul problemei, ci examinând doar întrunirea cumulativă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Așadar, deși privește un text de lege în vigoare, condiție cerută de disp. art. 29 alin. (1) teza I din Legea nr. 47/1992, republicată, a cărui neconstituționalitate nu a fost constată printr-o decizie anterioară, condiție impusă de art. 29 alin. (3) din lege și a fost ridicată de una din părți (inculpatul) într-un proces în curs, în fața instanței de judecată, (condiții cerute de art. 29 alin. (2) din aceeași lege) cererea de față este inadmisibilă, deoarece lipsește legătura cu soluționarea cauzei, condiție prev. de art. 29 alin. (2) teza II din lege.

Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de sesizarea a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a disp. art. 293 C. pen. și a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în raport cu dispozițiile art. 1, 21 și 24 din Constituția României, invocată de inculpatul T.L. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de ședință din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

recurentul inculpat T.L. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de ședință din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010.