ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1366/2003

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr. 4411 din 2000, SC S. SA Târgu Mureș a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC A. SA Sâncrai, să oblige pârâta la plata sumei de 33.879.590 lei, reprezentând contravaloare chirie, precum și la 33.879.590 lei penalități, cu cheltuieli de judecată. SC A. SA Sâncrai, prin cerere reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei la ridicarea sigiliului aplicat pe ușa de la intrarea în depozitul închiriat și să sisteze orice act de împiedicare a accesului angajaților în depozit, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1443 din 2 noiembrie 2000, a admis acțiunea și cererea reconvențională, pârâta a fost obligată la plata sumei de 33.879.590 lei, reprezentând chirie, la 33.879.590 lei penalități.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată să demonteze sigiliul aplicat pe ușa de acces în depozitul ce formează obiectul contractelor dintre părți, situat în Târgu Mureș, și să sisteze orice act de împiedicare a accesului angajaților pârâtei-reclamante în depozitul de vinuri închiriat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, între părți, la data de 27 ianuarie 1997, s-a încheiat un prim contract de închiriere pentru spațiul în litigiu, chiria fiind stabilită la 1.028.925 lei pentru clădire și 4.035 lei lunar pentru folosința curții. La data de 4 ianuarie 1999, s-a încheiat pentru același spațiu un alt contract, chiria fiind stabilită la 255 dolari S.U.A. lunar. În ambele contracte s-au prevăzut penalități de câte 0,15 % pe zi de întârziere.

S-a stabilit că pârâta nu a achitat chiria pe perioada octombrie 1998 – iunie 1999 și, având în vedere paritatea leu/dolar la data emiterii facturilor, datorează suma pretinsă prin acțiune, inclusiv penalitățile. Cererea reconvențională a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1420 alin. (3) C. civ., locatorul fiind obligat să asigure locatarului folosința lucrului închiriat, să se abțină de la orice faptă prin care i-ar tulbura folosința. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 278/A din 5 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. SC S. SA a declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esență, că instanțele au interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv, art. 1420 C. civ.

În perioada derulării celor două contracte, pârâta nu a fost împiedicată să folosească spațiul închiriat. Împiedicarea s-a produs după rezilierea contractului ultim, ca efect al neplății chiriei, cu respectarea clauzei de la art. IV alin. ultim. Prin soluțiile pronunțate au fost, astfel, încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., au fost ignorate, de asemenea, dispozițiile art. 1619 C. civ., deoarece, pe lângă închirierea spațiului, contractele încheiate au conținut și elemente ale contractului de depozit, în baza căruia aveau dreptul să oprească bunul depozitat până la plata integrală a cheltuielilor ocazionate cu depozitarea. Prin soluțiile pronunțate li s-a încălcat dreptul de proprietate, nu puteau fi obligați să permită accesul angajaților pârâtei în depozit, cât timp nu mai există un contract valabil, care să-i confere pârâtei dreptul respectiv.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: Prin contractul de închiriere nr. 16 din 4 ianuarie 1999, la care face referire reclamanta prin motivele de recurs, în art. IV alin. (8) s-a prevăzut că „Neplata chiriei timp de trei luni consecutiv, atrage rezilierea „de drept a contractului”. În contract s-a inserat astfel un pact comisoriu. Pentru a se realiza rezilierea în baza acestuia, instanța este chemată să „constate rezilierea”, fiind necesară punerea în întârziere, și nu se pot acorda termene pentru executare (pact comisoriu de gr. II). Reclamanta nu putea deci, cu de la sine putere, să constate reziliat contractul și să împiedice accesul pârâtei în imobilul închiriat.

Tocmai având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. și dând o justă interpretare celor din art. 1420 C. civ., prin decizia pronunțată, s–a respins, ca nefondat, apelul. Deoarece contractul nu a fost reziliat, nu se putea pune problema unui drept de retenție și nici să se rețină încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin recunoașterea accesului pârâtei la bunul închiriat. Pentru motivele arătate, reținându-se legalitatea deciziei recurate, a fost respins, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 278/A din 5 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie 2003.