ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2008, Curtea de Apel Suceava a

respins ca inadmisibilă cererea formulată de

inculpatul I.V.,

prin apărător ales, prin care s-a solicitat sesizarea

Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstitutionalitate a art.

201 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., art. 207 C. proc. pen., precum și a

Legii nr. 41/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005,

art.

IX

din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 și a O.U.G. nr. 50

din 28 iunie 2006.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr.

183 din 24 mai 2006 a Tribunalului Suceava, s

ecția penală, inculpatul I.V.

a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă

de 10 ani închisoare, iar inculpatul B.L. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și

6 luni închisoare.

Î

mpotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr.

3778/39/2006 la

data de 04 august 2006.

La termenul de judecată din 14 mai 2008, inculpatul I.V.,

prin apărătorul ales, a invocat excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 41/2008

de aprobare a O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005, a art. lX din Legea nr. 288 din

7 iulie 2006 și a O.U.G. nr. 50 din 28 iunie 2006, arătând că toate aceste acte

normative sunt în vădită contradicție cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 16

alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. h),

art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (1), (4) și (6), din Constituția

României, contravenind în același timp prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la data de

17 mai 1994 și

art. 16 (1)și (2) din

Tratatul privind Uniunea Europeană.

De asemenea, inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat și

excepția de neconstitutionalitate a art. 201

alin. (1), (2), (3) și art. 207 C. proc. pen.,

arătând că aceste prevederi sunt în vădită contradicție cu art. 1 alin. (4),

art.

20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 131 din Constituția României,

contravenind în același timp prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la 17 mai 1994 și art. 6

alin. (1) și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Î

n motivarea excepției de

neconstituționalitate inculpatul I.V., prin apărătorul ales, a arătat

următoarele:

Legea nr. 41 din 19

martie 2008, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 58

din 23 iunie 2005, este vădit

neconstituțională, aceasta constituind un

abuz de drept constituțional, încălcând astfel

dispozițiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) din Constituția României, cât

și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

O.U.G. nr. 58/2005, aprobată prin Legea nr. 41/2008,

a încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituția României deoarece a

modificat legi organice, respectiv Legea organică nr. 301/2004, Codul penal și

Legea organică nr. 294/2004 privind executarea pedepselor.

S-a arătat că Guvernul

are nevoie de o lege de abilitare pentru a

emite ordonanțe de urgență, iar această lege specială

nu poate privi domeniul legilor organice și evident nici a legilor

constituționale.

Guvernul dobândește astfel competența de a

emite ordonanțe numai după adoptarea de către Parlament a legii de abilitare a

Guvernului de a emite ordonanțe.

Î

n ceea ce privește O.U.G. nr. 58 din 23 iunie

2005, această ordonanță de urgență a fost emisă de Guvern anterior adoptării de

către Parlament a legii de abilitare a

Guvernului de a emite ordonanțe,

respectiv Legea nr. 209 din 30 iunie

2005.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 209 din 30

iunie 2005 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a

modifica Legea nr. 301/2004 și nici Legea nr. 294/2004.

Î

ncălcând prevederile art. 115 alin. (1) din

Constituția României, Guvernul României, prin emiterea O.U.G. nr. 58/2005, a

încălcat și prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția României,

statuându-se mai presus de lege.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 58/2005

contravine în esență și art. 115 alin. (4) din Constituție în sensul că nu

precizează în mod concret situațiile extraordinare ale căror reglementări nu

pot fi amânate și totodată nu a fost îndeplinită obligația constituțională de a

motiva în concret urgența în cuprinsul acesteia.

Motivația cuprinsă în

expunerea de motive a O.U.G. nr. 58/2008 nu

vizează nici o situație extraordinară concretă și

este una generală.

O.U.G. nr. 58/2005 este vădit

neconstitutională întrucât modifică acte normative înainte ca acestea să fie în

vigoare.

Atâta vreme cât actele juridice nu erau finalizate la data

de 23 iunie 2005, respectiv Legea nr. 301/2004 și Legea nr. 294/2004, acestea

nefiind valide din punct de vedere juridic nu exista posibilitatea de a fi

modificate la 23 iunie 2005.

O.U.G. nr. 58/2005 este de natură de a pune

în discuție capacitatea instituției Parlamentare și a instituției Președințiale

de a putea aprecia condițiile generale de aplicabilitate a legilor în România

și, în consecință, lezează și știrbește autoritatea acestor instituții.

O.U.G. nr. 58/2005 contravine, în esență,

prevederilor art. 115 alin. (6)

din

Constituția României afectând regimul instituțiilor fundamentale ale

statului,

Parlamentul României, Președinția României, Autoritatea Judecătorească, cât mai

ales drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor înscrise în

Constituția României.

Î

n ceea ce privește art. lX din Legea nr. 288

din 7 iulie 2006 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, acest articol

este vădit neconstituțional, raportat la prevederile art. 115 alin. (2) din

Constituția României care statuează în mod imperativ și fără posibilitate de

interpretare faptul că "Legea de abilitare va stabili în mod obligatoriu

domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe ...".

Î

n consecință, art.

IX

este vădit neconstitutional

întrucât încalcă în

esență

prevederile art. 1 alin. (4) din Constituția României ce stipulează principiul

separației și echilibrului puterilor în stat - legislativă, executivă și

judecătorească, respectarea Constituției sub incidența

acestei norme legislative devenind neobligatorie și facultativă.

Î

n ceea ce privește O.U.G. nr. 50 din 28 iunie

2006, această ordonanță de urgență a fost emisă de Guvern anterior adoptării de

către Parlamentul României a legii de

abilitare a Guvernului de a emite

ordonanțe, respectiv Legea nr. 288 din

7 iulie 2006.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 288 din 7

iulie 2006 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a

modifica Legea nr. 301/2004, Codul penal și nici Legea nr. 294/2004 privind

executarea pedepselor.

O.U.G. nr. 50/2006 este de natură a submina

ordinea de drept și ordinea constituțională a Statului Român contravenind art. 115

alin. (4) din Constituție în sensul că nu precizează în concret situațiile

extraordinare a căror reglementări nu pot fi

amendate și totodată nu a

fost

îndeplinită obligația constituțională de a motiva în concret urgența.

Acest

aspect de vădită neconstituționalitate a fost sesizat și de către Consiliul

Legislativ în cuprinsul memoriului nr. 923 din 29 iunie 2006 referitor la O.U.G.

nr. 50/2006.

O.U.G. nr. 50/2006 este neconstituțională și

pentru faptul că prin această ordonanță s-au modificat nu mai puțin de șase

legi organice, respectiv Legea nr. 78/2000, Legea nr. 294/2004, Legea nr. 301/2004,

Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 247/2005, în disprețul

celor mai elementare principii ale Statului de drept și ale art. 115 alin. (1),

(4) și (6) din Constituția României.

Legea nr. 301/2004 și Legea nr. 294/2004 în

mod constituțional sunt în vigoare și sunt aplicate în cadrul proceselor

penale, Codul penal din 1968 cu modificările și completările ulterioare fiind

abrogat.

O.U.G. nr. 50/2006 nu poate să producă efecte

juridice în condițiile în care O.U.G. nr. 58/2005 nu a fost adoptată de

Parlament până la data de 1 septembrie 2006 dată la care prin această O.U.G.

nr. 58/2005 termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 301/2004 și nr. 294/2004

fusese prorogat.

Este de neacceptat, și împotriva

Constituției, că în condițiile

existenței O.U.G.

nr. 58/2005 în vigoare la data de 1 septembrie 2006, la

data de 28 iunie

2006 Guvernul României să suprapună o nouă ordonanță de urgență de prorogare a

unui termen de intrare în vigoare a Codului Penal, anterior îndeplinirii

termenului prorogat.

Situația creată de O.U.G. nr. 50/2006

reprezintă o situație de precedent legislativ periculos care trebuie sancționat

prin neconstituționalitatea acestui act normativ, întrucât Guvernul prin

încercarea de a paraliza aplicarea celor două legi organice a reușit să

instituie un haos legislativ și să știrbească

autoritatea, independența și

încrederea în toate puterile statului,

îndeosebi ale sistemului judiciar românesc în condițiile în care în prezent

sunt în vigoare două Coduri penale.

Î

n ceea ce privește excepția de

neconstituționalitate a art. 201 alin.

(1),

(2), (3) și art. 207 C. proc. pen., s-a arătat că aceste dispoziții

legale

încalcă separația puterilor în stat întrucât permit ca și în

prezent, după integrarea în Uniunea Europeană,

urmărirea penală - ca

activitate aparținând puterii judecătorești - să

se efectueze de către polițiști (funcționari publici aparținând puterii

executive).

Se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (4)

din Constituția României, garanțiile asigurării unui proces echitabil prevăzut

de art. 21 alin. (3) din

Constituția

României și art. 6 din CEDO, aceste articole ale Codului de procedură penală

fiind ne conforme și cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din

Tratatul

privind Uniunea Europeană, lezând astfel drepturile și libertățile fundamentale

ale cetățeanului.

S-a arătat că în Constituția României, în

titlul III denumit Autoritățile Publice, este prezentă în capitolul

VI

"Autoritatea

judecătorească" fiind arătate în ordine instanțele judecătorești,

Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii.

Poliția judiciară, sub incidența Legii

speciale nr. 364 din 15 septembrie 2004, este organizată și funcționează în

cadrul structurilor specializate ale Ministerului Internelor și Reformei

Administrative și în consecință aparține puterii executive a statului.

Polițistul, conform Legii nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, a Legii nr. 364/2004

privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și a Legii nr. 360/2002

privind statutul polițistului, este funcționar public civil cu statut special

învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu

îndeplinirea atributelor și îndatoririlor de serviciu.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate

invocate de inculpat, prin apărător ales, prin prisma condițiilor cerute de

art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea de apel a constatat că nu

este îndeplinită condiția cerută expres de teza finală a art. 29 alin. (1) din

lege, respectiv aceea ca excepțiile invocate să aibă legătură cu soluționarea

cauzei. Din perspectiva acestei condiții, în ceea ce privește excepțiile de

neconstituționalitate anterior prezentate, curtea

de apel a constatat că inculpatul, prin apărător ales, a criticat din

punct

de vedere constituțional, aspecte de tehnică legislativă

privitoare la

prerogativele Guvernului

României de a emite ordonanțe de urgență și

a Parlamentului României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte

care

exced cadrului procesual și nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Î

n ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a art.

201 alin. (1), (2), (3) și art. 207 C. proc. pen. invocată de inculpat,

curtea de apel a apreciat că și aceasta excepție nu are legătură cu

soluționarea cauzei, mai mult de atât, semnatarul excepției a criticat sub

aspect constituțional articolele de lege printr-o prezentare sumară

și generală fără a face nici o referire la

situația concretă și aplicabilă în

cauză.

Î

mpotriva încheierii inculpatul I.V., prin

apărător ales, a declarat prezentul recurs.

Î

n motivele scrise de recurs, în care se

reiterează cele susținute cu ocazia formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale,

apărătorul a menționat, în esență, că toate textele legale la care a

făcut referire au legătură cu soluționarea cauzei

(fil.3-7).

Recursul nu este fondat.

Apelurile declarate de inculpați împotriva

sentinței nr. 183 din 24 mai 2006 au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel

Suceava la data de 04 august 2006.

Apărătorii inculpatului I.V., la data de 16

iulie 2008, au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale,

cu privire la art. 327 alin. (3) C. proc. pen.,

cerere admisă de Curtea de Apel

Suceava (încheierea din 16 iulie 2007), dosarul

fiind restituit și reînregistrat pe rolul curții de apel la data de 07

februarie 2008 (fil. 239) în

urma

respingerii excepției de către Curtea Constituțională (fil. 240-241).

Ulterior, apărătorul ales al inculpatului I.V.,

la data de 14 mai 2008, a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții

Constituționale, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea ce

formează obiectul prezentului recurs.

Una din condițiile prevăzute de art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, este cea potrivit căreia dispozițiile legale propuse

a fi supuse controlului de constituționalitate trebuie să aibă legătură cu

soluționarea cauzei.

Curtea de apel, pe de o parte, a constatat

corect că inculpatul, prin apărător ales, a criticat, din punct de vedere

constituțional, aspecte de tehnică legislativă privitoare la prerogativele

Guvernului României de a emite ordonanțe de urgență și ale Parlamentului

României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte care exced

cadrului procesual și nu au legătură cu

soluționarea cauzei. Pe de altă

parte, pretinsa necompetență a organelor

de poliție judiciară, sub motivații constituționale ori procesual-penale, nu a

fost invocată, pe cale de excepție, cu ocazia judecării în primă instanță a

cauzei de către inculpați (pag. 1-3 a sentinței).

Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

inculpatului.

Î

n conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 14 mai

2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3778/39/2006.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2008.