ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4300/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 2074/114/2009, inculpatul - minor la data faptelor - P.A.D., fiul lui I. și F., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. S-a dedus reținerea de 24 ore din data de 23 august 2008 și s-a constatat că a încetat măsura preventivă luată față de acesta, de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun.

Buzău. Prin aceeași sentință, soluționând și latura civilă a cauzei instanța de fond a obligat inculpatul minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente P.I. și P.F., să achite părții civile C.N., suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și respectiv 30.000 lei daune morale. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să achite părții civile C.N. suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare - onorariu de apărător, precum și 300 lei cu același titlu, către stat, din care 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 22 august 2008, inculpatul (minor la data respectivă) P.A.D., în vârstă de 17 ani și 10 luni, s-a aflat într-o vizită la bunici, în comuna Săgeata, sat Banița, județul Buzău, unde - împreună cu vărul său P.l.

și martorul I.N. - a ajutat la montarea unei podele într-o anexă a casei (magazie), iar după terminarea lucrului cei trei au servit masa și au consumat împreună cea. 2 litri de bere. Seara, în jurul orei 19,00, cei trei au mers la un bar din localitate, proprietatea martorului M.N., unde intenționau să-și petreacă seara și să consume băuturi, ocupând o masă. În timp ce se aflau la bar, și consumau băuturile comandate - suc și bere, la masa lor a venit numitul P.C., unchiul inculpatului, care a plecat după cca. 15 minute, precum și martorii P.A. și A.C. La scurt timp, în curtea barului a intrat și victima C.V.M., în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind inculpatul și cei patru însoțitori la masa de lângă intrarea în bar.

Intenționând să intre în bar, victima C.V.M. a încercat să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spațiul dintre zid și scaunul martorului P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D. să reacționeze, reproșându-i victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are loc să treacă și pe partea cealaltă a mesei. Urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la masă, reproșându-i în continuare victimei atitudinea avută, așa încât - între cei doi - a avut loc o altercație în cadrul căreia inculpatul a împins și lovit cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (și datorită stării de ebrietate), căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat spărgând câteva pahare și sticle.

Despre incidentul dintre cei doi a aflat martorul M.N., patronul barului, care le-a reproșat că nu dorește scandal, cerându-le să părăsească localul. în continuare, patronul barului l-a luat de umeri pe inculpat și l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a făcut același lucru și cu victima. A mai reținut instanța de fond, că - după ce a fost scos în stradă - inculpatul P.A. nu a plecat către casa bunicilor, așteptând până la ieșirea victimei, timp în care au început să se jignească și să „se cheme reciproc la bătaie". Inculpatul P.A.D. a lovit-o pe victima C.V.M. cu picioarele în zona stomacului și a organelor genitale, determinând dezechilibrarea acesteia și căderea pe partea carosabilă care era asfaltată.

În timp ce era căzută, inculpatul a luat victima de păr și a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei ori, aceasta rămânând în stare de inconștiență. Au intervenit martorii prezenți, care au încercat să acorde ajutor victimei, solicitând totodată intervenția organelor sanitare, care cu ocazia prezenței la fața locului au constatat că aceasta decedase. Au fost sesizate organele de cercetare penală care s-au deplasat la fața locului, unde au găsit victima decedată pe marginea părții carosabile. Inculpatul dispăruse între timp de la locul respectiv, prezentându-se la organele de poliție a doua zi, ocazie cu care a fost reținut și încunoștințat cu privire la fapta săvârșită. Din raportul medico legal de necropsie a rezultat că „moartea victimei C.V.M.

a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute, consecința unei hemoragii meningo-ventriculare, prin ruptura posibilă a unei malformații vasculare cerebrale, în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, pe fondul unei intoxicații etanolice acute". Același raport medico legal a concluzionat că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și au legătură de cauzalitate directă, condiționată cu decesul. S-a stabilit că, în momentul decesului, victima avea în sânge o concentrație alcoolică de 3,45 gr. la mie, iar în urină de 3,80 gr. la mie. Prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., pe baza procesului verbal de cercetare la față locului, însoțit de planșa fotografică, raportul medico legal de necropsie și planșa fotografică, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului P.A.D. de a lovi cu intenție o persoană aflată în stare avansată de ebrietate, lovirea având ca urmare căderea pe o suprafață tare (asfalt), după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus, în final, la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., respingând cererea părții civile de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat prev.de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă C.N. - tatăl victimei C.V.M., inculpatul P.A.D. și părinții săi, ca reprezentanți legali, P.I.

și P.F., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie a acesteia. Partea civilă C.N., prin apărător ales, a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în primul rând în ceea ce privește latura penală a cauzei, arătând că încadrarea juridică a faptei nu corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală, dar și în faza de cercetare judecătorească, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 C. pen.

S-a argumentat că în mod greșit instanța de fond a reținut că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu podul palmei în față, după ce fusese lovit de acesta însă, la filele 6 - 23 din dosarul de urmărire penală, există planșe foto de investigare a locului faptei și pe care se observă pe fața și profilul stâng al victimei, depunere de substanță brun - roșcată, cu aspect de sânge și depuneri de pietriș în zona ochiului stâng și pe frunte. De aceea, se susține că încadrarea juridică corectă este aceea de omor calificat, deoarece, așa cum se reține și în rechizitoriu, între victimă și inculpat s-a declanșat un conflict spontan, iar după ieșirea din local inculpatul a așteptat-o pe victimă pe care a lovit-o cu pumnul și picioarele, situație în care, și datorită stării de ebrietate, aceasta a căzut cu capul de asfalt, fiind lovită în continuare de către inculpat.

Din concluziile raportului medico - legal rezultă clar intenția inculpatului, de a ucide victima, fiind realizate astfel ambele laturi ale infracțiunii de omor calificat, atât cea subiectivă cât și obiectivă. De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, arătând că familia victimei a primit pe parcursul judecății numai suma de 2.000 lei, deși tatăl victimei, în calitate de parte civilă, a solicitat suma de 15.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și 50.000 euro despăgubiri pentru daune morale, însă instanța de fond nu a făcut nicio motivare de ce a redus aceste sume și, ca atare, se impune majorarea acestora.

Referitor la apelul declarat de inculpatul - minor P.A.D., apărătorul ales al acestuia a arătat că nu a fost stabilit corect cadrul procesului penal și, ca atare, soluția pronunțată de instanța de fond este incompletă și confuză deoarece s-a trecut destul de ușor peste o situație de fapt de natură a impune reținerea și a scuzei provocării, arătând că acesta a ieșit din bar și a plecat spre casă, iar victima s-a luat după el și, având o stare de temere deoarece victima era cunoscută ca o persoană consumatoare de băuturi alcoolice, a comis fapta. în opinia apărării, probele din dosar confirmă faptul că victima l-a urmărit pe inculpat la ieșirea din bar, iar inculpatul a acționat, determinat de aceasta, lovind-o.

Privitor la încadrarea juridică a faptei apărarea a arătat că aceasta este corectă și nu sunt elemente din care să rezulte că inculpatul a fost excesiv de violent și, deci, nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat. S-a criticat și modul de soluționare a laturii civile, arătând că se impune reducerea la jumătate a cuantumurilor acordate părții civile. în final, s-a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră excesivă, precum și schimbarea modalității de executare, în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia. Reprezentanții legali ai inculpatului - minor, respectiv părinții acestuia, în apelurile declarate au arătat că regretă fapta comisă de copilul lor.

Prin Decizia penală nr. 13 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca nefondate toate apelurile. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Prima instanță, după o analizare atentă a întregului material probatoriu administrat în cauză, a reținut o situație de fapt corectă, așa cum a fost expusă, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul medico legal de necropsie, declarațiile martorilor și coroborate cu declarațiile inculpatului și, în mod legal și temeinic a dispus condamnare inculpatului P.A.D., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

În speță, constată instanța de apel că pe fondul unui conflict spontan declanșat de inculpat în incinta barului, după ce a fost scos în stradă, unde a așteptat victima, a lovit-o cu pumnii și picioarele, situație în care - și datorită stării de ebrietate - aceasta a căzut cu capul pe asfalt, fiind lovită în continuare de inculpat, determinând hemoragia cerebrală care a condus la decesul victimei C.M.V. Împrejurările concrete atestă faptul că inculpatul a lovit cu intenție victima C.M.V., care se afla în stare avansată de ebrietate, lovirea a avut ca urmare căderea pe o suprafață tare (asfalt), după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus în final la decesul acestuia. Lovirea a fost intenționată, iar rezultatul mai grav, decesul, s-a produs din culpă, deoarece inculpatul putea și trebuia să îl prevadă, acționând astfel cu praeterintenție, element subiectiv specific infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Instanța de apel a apreciat că critica invocată de inculpat (că ar fi comis fapta ca urmare a provocării victimei), în sensul disp. art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită deoarece apărările acestuia nu sunt de natură să înlăture încadrarea juridică dată faptei, și nici să conducă la concluzia că a săvârșit-o în stare de provocare deoarece: - cunoștea că victima are anumite afecțiuni și comportamentul acesteia când se afla sub influența băuturilor alcoolice; - trebuia și putea să prevadă că lovind victima aflată în stare de ebrietate, exista posibilitatea să cadă pe suprafața tare pe care a avut loc incidentul. Pe de altă parte, reține instanța de apel că din declarațiile martorului D.I., care a fost audiat imediat după incident și confruntat cu inculpatul, declarații ce se coroborează cu concluziile raportului medico legal de necropsie, rezultă că inculpatul este cel care a acostat inițial victima și a lovit-o, inclusiv cu capul de asfalt.

De aceea, conchide instanța de apel, nu se poate reține că inculpatul a săvârșit fapta în stare de provocare, deoarece în bar el este cel care „s-a luat de victimă", iar după ce a fost scos în stradă a așteptat-o și a avut atitudinea descrisă anterior, având posibilitatea să plece la domiciliul bunicilor și să încheie altercația începută în curtea barului. S-a apreciat că și critica referitoare la individualizarea pedepsei este neîntemeiată. Prima instanță, la stabilirea pedepsei, precum și a modalității de executare, a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptei, modul și condițiile concrete în care aceasta a fost comisă, precum și elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.

Pedeapsa de 4 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat, și va fi executată în regim de detenție, este o pedeapsă proporțională faptei și corespunde rolului preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen. și, ca atare, nu se impune reducerea sau schimbarea modalității de executare a acesteia. Referitor la latura civilă a cauzei, s-a apreciat că critica invocată atât de partea civilă C.N., cât și de inculpatul P.A.D., este neîntemeiată deoarece cuantumurile de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și 30.000 lei despăgubiri pentru daune morale, sunt sume care acoperă cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei și cu pomenile creștinești ulterioare, precum și într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit de părinții acestuia.

Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, atât inculpatul P.A., cât și partea civilă C.N., motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: - în primă instanță, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 31, fii.66), beneficiind de asistența juridică a unui avocat ales (fii. 19). Instanța a administrat probele propuse prin rechizitoriu, precum și a celor propuse de apărarea inculpatului, și a dispus întocmirea referatului de evaluare pentru inculpat (fii. 51-55). Înainte ca instanța să declare terminată cercetarea judecătorească, apărarea și acuzare au menționat că nu propun probe noi, la cererea apărării fiind pusă în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei (pag.

1-2 a încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării sentinței); - în apel, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 18), beneficiind de asistența juridică a unui avocat ales (fii. 13). Nu au fost propuse noi, și nici au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor (pag. 1-2 a deciziei atacate); - în recurs, inculpatul nu a fost de acord să facă alte declarații, precizând însă că le menține pe cele anterioare (fii. 69). Nu au fost propuse probe noi de către inculpat și avocatul său ales, și nici nu au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor. Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele: a) asupra recursului declarat de inculpatul P.A.D. Fără a se contesta, în esență, situația de fapt reținută de cele două instanțe, apărarea a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și, respectiv, pct. 17 1 C. proc.

pen., solicitând - prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. - reducerea pedepsei și aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate, precum și reducerea despăgubirilor civile. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului pentru motivele ce se vor arăta: 1) potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă". Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.

(„prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă"). Existența tulburării sau emoției, în sensul ari. 73 lit. b) din C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât dispozițiile art. 73 lit. b) din C. pen.

presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare". Pentru reținerea „stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator, etc. În prezenta cauză nu se poate reține „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective deoarece: - inculpatul, în vârstă de 17 ani și 10 luni, după terminarea lucrului, împreună cu alte persoane, a servit masa și a consumat cea.

2 litri de bere; - seara, în jurul orei 19,00, inculpatul, însoțit de alte persoane, a mers la un bar din localitate, proprietatea martorului M.N., unde intenționa să-și petreacă seara și să consume băuturi, ocupând o masă; - în timp ce se afla la bar, și consuma băuturile comandate, în curtea barului a intrat și victima C.V.M., în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind inculpatul și cei patru însoțitori la masa de lângă intrarea în bar; - intenționând să intre în bar, victima C.V.M. a încercat să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spațiul dintre zid și scaunul martorului P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D.

să reacționeze, reproșându-i victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are loc să treacă și pe partea cealaltă a mesei; - urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la masă, reproșându-i în continuare victimei atitudinea avută, așa încât - între cei doi - a avut loc o altercație în cadrul căreia inculpatul a împins și lovit cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (și datorită stării de ebrietate), căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat, spărgând câteva pahare și sticle; - martorul M.N., patronul barului, le-a reproșat că nu dorește scandal, cerându-le să părăsească localul.

În continuare, patronul barului l-a luat de umeri pe inculpat și l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a făcut același lucru și cu victima; - după ce a fost scos în stradă, inculpatul nu a plecat către casa bunicilor, așteptând până la ieșirea victimei, timp în care au început să se jignească și să „se cheme reciproc la bătaie"; - inculpatul a lovit victima C.V.M. cu picioarele în zona stomacului și a organelor genitale, determinând dezechilibrarea acesteia și căderea pe partea carosabilă care era asfaltată. în timp ce era căzută, inculpatul a luat victima de păr și a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei ori, aceasta rămânând în stare de inconștiență.

Această cronologie a faptelor, astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate, nu relevă „o stare de provocare" a inculpatului ci, dimpotrivă, relevă o agresivitate deosebită a acestuia, consecința unui stimul extern total lipsit de semnificație emoțională (pretinsa „deranjare" a prietenului său prin încercarea victimei de trece pe lângă masa lor), așteptarea victimei să iasă (sau să fie scoasă) din bar, o „etapizare" în 2 faze a violențelor fizice exercitate de inculpat (în incinta barului-curții acestuia și, respectiv, în afara acestuia), o persistență agresivă deosebită care sugerează nu o încercare de „aplicare a unei simple corecții" victimei, ci chiar asumarea unui rezultat posibil letal al acțiunilor sale.

2) recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; - „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu este regăsită pe deplin în prezenta cauză, împrejurarea că la termenul din 22 octombrie 2009 părinții inculpatului, în fața instanței de fond, au înmânat părții civile suma de 20 de milioane lei vechi nefiind suficientă pentru a atrage aplicarea acestei circumstanțe atenuante, ea fiind deja avută în vedere la individualizarea pedepsei sub aspectul aplicării criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.; - „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc - dincolo de orice îndoială rezonabilă - săvârșirea infracțiunii.

Recunoașterea faptei de către inculpat, indiscutabil un element ce trebuie reținut întrucât sugerează asumarea răspunderii pentru consecințele juridice ale acesteia, precum și celelalte date personale ale inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor penale, au fost avute în vedere, așa cum s-a menționat anterior, ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., fiind reținută și starea de minoritate care a impus reducerea limitelor de pedeapsă. 3) nu este întemeiată nici critica referitoare ca cuantumul despăgubirilor acordate (caz de casare invocat - art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.). Prin sentință, instanța de fond a obligat inculpatul minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente P.I.

și P.F., să achite părții civile C.N., suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și, respectiv 30.000 lei, despăgubiri pentru daune morale. Pe de o parte, potrivit art. 14 C. proc. pen. acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, atât pentru daunele materiale, cât și pentru daunele morale (art. 14 alin. ultim C. proc. pen.).

Pe de altă parte, conform Recomandărilor Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale (adoptate la Londra, în anul 1969): - dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare; - principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, iar pe de altă parte, în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane; - despăgubirea are scopul de a da o compensare sau satisfacere victimei, iar în anumite cazuri percepute, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna. În acord cu cele două instanțe, Înalta Curte apreciază că fapta gravă săvârșită de inculpat justifică acordarea sumei de 30.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, suma nefiind excesivă astfel cum a susținut apărarea.

Suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale este consecința administrării probelor, nefiind justificată reducerea acesteia. b) asupra recursului declarat de partea civilă C.N. Întrucât, ulterior pronunțării hotărârii atacate, partea civilă a decedat (fii. 44), Înalta Curte a luat măsurile procesuale de introducere în cauză a moștenitorilor acestuia care, însă, nu s-au prezentat la instanța de recurs. În condițiile în care în cererea de recurs a părții civile nu sunt menționate motivele concrete de recurs (fii. 4), procedând la o examinare din oficiu a hotărârilor atacate, Înalta Curte nu a constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie care să impună casarea acestora.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile inculpatului și părții civile. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.A.D. și de partea civilă C.N. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Cheltuielile judiciare pentru recurenta parte civilă C.N. rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.