ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4300/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4300/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 186 din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 2074/114/2009, inculpatul - minor la data

faptelor - P.A.D., fiul lui I. și F., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

S-a dedus reținerea de 24 ore din data de 23 august 2008

și s-a constatat că a încetat măsura preventivă luată față de acesta, de a nu

părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun. Buzău.

Prin aceeași sentință, soluționând și latura civilă a

cauzei instanța de fond a obligat inculpatul minor, în solidar cu părțile

responsabile civilmente P.I. și P.F., să achite părții civile C.N., suma de

10.000 lei cu titlu de daune materiale și respectiv 30.000 lei daune morale.

Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să

achite părții civile C.N. suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare - onorariu de

apărător, precum și 300 lei cu același titlu, către stat, din care 200 lei

onorariu pentru apărătorul din oficiu.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a

reținut următoarele:

La data de 22 august 2008, inculpatul (minor la data

respectivă) P.A.D., în vârstă de 17 ani și 10 luni, s-a aflat într-o vizită la

bunici, în comuna Săgeata, sat Banița, județul Buzău, unde - împreună cu vărul

său P.l. și martorul I.N. - a ajutat la montarea unei podele într-o anexă a

casei (magazie), iar după terminarea lucrului cei trei au servit masa și au

consumat împreună cea. 2 litri de bere.

Seara, în jurul orei 19,00, cei trei au mers la un

bar din localitate, proprietatea martorului M.N., unde intenționau să-și

petreacă seara și să consume băuturi, ocupând o masă.

În timp ce se aflau la bar, și consumau băuturile

comandate - suc și bere, la masa lor a venit numitul P.C., unchiul inculpatului,

care a plecat după cca. 15 minute, precum și martorii P.A. și A.C.

La scurt timp, în curtea barului a intrat și victima

C.V.M., în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind

inculpatul și cei patru însoțitori la masa de lângă intrarea în bar.

Intenționând să intre în bar, victima C.V.M. a

încercat să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spațiul dintre zid și

scaunul martorului P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D. să

reacționeze, reproșându-i victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are

loc să treacă și pe partea cealaltă a mesei.

Urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la

masă, reproșându-i în continuare victimei atitudinea avută, așa încât - între

cei doi - a avut loc o altercație în cadrul căreia inculpatul a împins și lovit

cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (și datorită stării de ebrietate),

căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat

spărgând câteva pahare și sticle.

Despre incidentul dintre cei doi a aflat martorul M.N.,

patronul barului, care le-a reproșat că nu dorește scandal, cerându-le să

părăsească localul. în continuare, patronul barului l-a luat de umeri pe

inculpat și l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a făcut același lucru

și cu victima.

A mai reținut instanța de fond, că - după ce a fost

scos în stradă - inculpatul P.A. nu a plecat către casa bunicilor, așteptând

până la ieșirea victimei, timp în care au început să se jignească și să „se

cheme reciproc la bătaie".

Inculpatul P.A.D. a lovit-o pe victima C.V.M. cu

picioarele în zona stomacului și a organelor genitale, determinând

dezechilibrarea acesteia și căderea pe partea carosabilă care era asfaltată.

În timp ce era căzută, inculpatul a luat victima de

păr și a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei ori, aceasta rămânând în

stare de inconștiență.

Au intervenit martorii prezenți, care au încercat să

acorde ajutor victimei, solicitând totodată intervenția organelor sanitare,

care cu ocazia prezenței la fața locului au constatat că aceasta decedase.

Au fost sesizate organele de cercetare penală care

s-au deplasat la fața locului, unde au găsit victima decedată pe marginea

părții carosabile. Inculpatul dispăruse între timp de la locul respectiv,

prezentându-se la organele de poliție a doua zi, ocazie cu care a fost reținut

și încunoștințat cu privire la fapta săvârșită.

Din raportul medico legal de necropsie a rezultat că

„moartea victimei C.V.M. a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței cardio

respiratorii acute, consecința unei hemoragii meningo-ventriculare, prin

ruptura posibilă a unei malformații vasculare cerebrale, în cadrul unui

traumatism cranio-cerebral, pe fondul unei intoxicații etanolice acute".

Același raport medico legal a concluzionat că leziunile traumatice constatate

la necropsie s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și au

legătură de cauzalitate directă, condiționată cu decesul. S-a stabilit că, în

momentul decesului, victima avea în sânge o concentrație alcoolică de 3,45 gr.

la mie, iar în urină de 3,80 gr. la mie.

Prima instanță a reținut vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., pe baza procesului verbal de

cercetare la față locului, însoțit de planșa fotografică, raportul medico legal

de necropsie și planșa fotografică, declarațiile părții civile, declarațiile

martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond a reținut că

fapta inculpatului P.A.D. de a lovi cu intenție o persoană aflată în stare

avansată de ebrietate, lovirea având ca urmare căderea pe o suprafață tare

(asfalt), după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus, în

final, la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., respingând cererea

părții civile de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor

calificat prev.de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă C.N.

- tatăl victimei C.V.M., inculpatul P.A.D. și părinții săi, ca reprezentanți

legali, P.I. și P.F., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie a

acesteia.

Partea civilă C.N., prin apărător ales, a susținut că

hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în primul rând în ceea

ce privește latura penală a cauzei, arătând că încadrarea juridică a faptei nu

corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală, dar și în faza de

cercetare judecătorească, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului,

desființarea în parte a sentinței și schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183

C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 C. pen. S-a

argumentat că în mod greșit instanța de fond a reținut că inculpatul a aplicat

victimei o singură lovitură cu podul palmei în față, după ce fusese lovit de

acesta însă, la filele 6 - 23 din dosarul de urmărire penală, există planșe

foto de investigare a locului faptei și pe care se observă pe fața și profilul

stâng al victimei, depunere de substanță brun - roșcată, cu aspect de sânge și

depuneri de pietriș în zona ochiului stâng și pe frunte. De aceea, se susține

că încadrarea juridică corectă este aceea de omor calificat, deoarece, așa cum

se reține și în rechizitoriu, între victimă și inculpat s-a declanșat un

conflict spontan, iar după ieșirea din local inculpatul a așteptat-o pe victimă

pe care a lovit-o cu pumnul și picioarele, situație în care, și datorită stării

de ebrietate, aceasta a căzut cu capul de asfalt, fiind lovită în continuare de

către inculpat. Din concluziile raportului medico - legal rezultă clar intenția

inculpatului, de a ucide victima, fiind realizate astfel ambele laturi ale

infracțiunii de omor calificat, atât cea subiectivă cât și obiectivă. De

asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește latura

civilă a cauzei, arătând că familia victimei a primit pe parcursul judecății

numai suma de 2.000 lei, deși tatăl victimei, în calitate de parte civilă, a

solicitat suma de 15.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și

50.000 euro despăgubiri pentru daune morale, însă instanța de fond nu a făcut

nicio motivare de ce a redus aceste sume și, ca atare, se impune majorarea

acestora.

Referitor la apelul declarat de inculpatul - minor P.A.D.,

apărătorul ales al acestuia a arătat că nu a fost stabilit corect cadrul

procesului penal și, ca atare, soluția pronunțată de instanța de fond este

incompletă și confuză deoarece s-a trecut destul de ușor peste o situație de fapt

de natură a impune reținerea și a scuzei provocării, arătând că acesta a ieșit

din bar și a plecat spre casă, iar victima s-a luat după el și, având o stare

de temere deoarece victima era cunoscută ca o persoană consumatoare de băuturi

alcoolice, a comis fapta. în opinia apărării, probele din dosar confirmă faptul

că victima l-a urmărit pe inculpat la ieșirea din bar, iar inculpatul a

acționat, determinat de aceasta, lovind-o. Privitor la încadrarea juridică a

faptei apărarea a arătat că aceasta este corectă și nu sunt elemente din care

să rezulte că inculpatul a fost excesiv de violent și, deci, nu se impune

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat. S-a criticat

și modul de soluționare a laturii civile, arătând că se impune reducerea la

jumătate a cuantumurilor acordate părții civile. în final, s-a solicitat

reducerea pedepsei, pe care o consideră excesivă, precum și schimbarea

modalității de executare, în sensul de a se dispune suspendarea sub

supraveghere a acesteia.

Reprezentanții legali ai inculpatului - minor,

respectiv părinții acestuia, în apelurile declarate au arătat că regretă fapta

comisă de copilul lor.

Prin Decizia penală nr. 13 din 26 februarie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca nefondate toate apelurile.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim

control judiciar a reținut următoarele:

Prima instanță, după o analizare atentă a întregului

material probatoriu administrat în cauză, a reținut o situație de fapt corectă,

așa cum a fost expusă, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită cu

procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul medico legal de necropsie,

declarațiile martorilor și coroborate cu declarațiile inculpatului și, în mod

legal și temeinic a dispus condamnare inculpatului P.A.D., la pedeapsa de 4 ani

închisoare, pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art.

183 C. pen.

În speță, constată instanța de apel că pe fondul unui

conflict spontan declanșat de inculpat în incinta barului, după ce a fost scos

în stradă, unde a așteptat victima, a lovit-o cu pumnii și picioarele, situație

în care - și datorită stării de ebrietate - aceasta a căzut cu capul pe asfalt,

fiind lovită în continuare de inculpat, determinând hemoragia cerebrală care a

condus la decesul victimei C.M.V. Împrejurările concrete atestă faptul că

inculpatul a lovit cu intenție victima C.M.V., care se afla în stare avansată

de ebrietate, lovirea a avut ca urmare căderea pe o suprafață tare (asfalt),

după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus în final la

decesul acestuia. Lovirea a fost intenționată, iar rezultatul mai grav,

decesul, s-a produs din culpă, deoarece inculpatul putea și trebuia să îl

prevadă, acționând astfel cu praeterintenție, element subiectiv specific

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Instanța de apel a apreciat că critica invocată de

inculpat (că ar fi comis fapta ca urmare a provocării victimei), în sensul

disp. art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită deoarece apărările acestuia

nu sunt de natură să înlăture încadrarea juridică dată faptei, și nici să

conducă la concluzia că a săvârșit-o în stare de provocare deoarece:

- cunoștea că victima are anumite afecțiuni și

comportamentul acesteia când se afla sub influența băuturilor alcoolice;

- trebuia și putea să prevadă că lovind victima

aflată în stare de ebrietate, exista posibilitatea să cadă pe suprafața tare pe

care a avut loc incidentul.

Pe de altă parte, reține instanța de apel că din

declarațiile martorului D.I., care a fost audiat imediat după incident și

confruntat cu inculpatul, declarații ce se coroborează cu concluziile

raportului medico legal de necropsie, rezultă că inculpatul este cel care a

acostat inițial victima și a lovit-o, inclusiv cu capul de asfalt.

De aceea, conchide instanța de apel, nu se poate

reține că inculpatul a săvârșit fapta în stare de provocare, deoarece în bar el

este cel care „s-a luat de victimă", iar după ce a fost scos în stradă a

așteptat-o și a avut atitudinea descrisă anterior, având posibilitatea să plece

la domiciliul bunicilor și să încheie altercația începută în curtea barului.

S-a apreciat că și critica referitoare la

individualizarea pedepsei este neîntemeiată. Prima instanță, la stabilirea

pedepsei, precum și a modalității de executare, a avut în vedere toate

criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptei,

modul și condițiile concrete în care aceasta a fost comisă, precum și

elementele ce caracterizează persoana făptuitorului. Pedeapsa de 4 ani

închisoare, la care inculpatul a fost condamnat, și va fi executată în regim de

detenție, este o pedeapsă proporțională faptei și corespunde rolului preventiv

educativ prev. de art. 52 C. pen. și, ca atare, nu se impune reducerea sau

schimbarea modalității de executare a acesteia.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a apreciat că

critica invocată atât de partea civilă C.N., cât și de inculpatul P.A.D., este

neîntemeiată deoarece cuantumurile de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri

materiale și 30.000 lei despăgubiri pentru daune morale, sunt sume care acoperă

cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei și cu pomenile creștinești

ulterioare, precum și într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit de

părinții acestuia.

Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen

legal, atât inculpatul P.A., cât și partea civilă C.N., motivele fiind

menționate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta

Curte constată următoarele:

- în primă instanță, cu acordul său, inculpatul a

fost ascultat (fii. 31, fii.66), beneficiind de asistența juridică a unui

avocat ales (fii. 19). Instanța a administrat probele propuse prin

rechizitoriu, precum și a celor propuse de apărarea inculpatului, și a dispus

întocmirea referatului de evaluare pentru inculpat (fii. 51-55). Înainte ca

instanța să declare terminată cercetarea judecătorească, apărarea și acuzare au

menționat că nu propun probe noi, la cererea apărării fiind pusă în discuție

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei (pag. 1-2 a încheierii de

dezbateri și amânare a pronunțării sentinței);

- în apel, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat

(fii. 18), beneficiind de asistența juridică a unui avocat ales (fii. 13). Nu

au fost propuse noi, și nici au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor

(pag. 1-2 a deciziei atacate);

- în recurs, inculpatul nu a fost de acord să facă

alte declarații, precizând însă că le menține pe cele anterioare (fii. 69). Nu

au fost propuse probe noi de către inculpat și avocatul său ales, și nici nu au

fost formulate cereri prealabile dezbaterilor.

Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte

reține următoarele:

a) asupra recursului declarat de inculpatul P.A.D.

Fără a se contesta, în esență, situația de fapt

reținută de cele două instanțe, apărarea a invocat cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 14 și, respectiv, pct. 17

1

C. proc. pen.,

solicitând - prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit.

b) și art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. - reducerea pedepsei și

aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate, precum și

reducerea despăgubirilor civile.

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

inculpatului pentru motivele ce se vor arăta:

1) potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie

circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin

altă acțiune ilicită gravă". Probatoriul administrat nu confirmă apărarea

inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalitățile

prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. („prin violență, printr-o atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă").

Existența tulburării sau emoției, în sensul ari. 73

lit. b) din C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul

judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe

bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără

absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor

criterii obiective. Astfel, întrucât dispozițiile art. 73 lit. b) din C. pen.

presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea

psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra

comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare

absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la

procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare

și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate

renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței

„stării de provocare".

Pentru reținerea „stării de provocare", în

sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracție de unele

criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția

„omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite

proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin

observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator, etc.

În prezenta cauză nu se poate reține „starea de

provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea

criteriilor subiective, și nici a celor obiective deoarece:

- inculpatul, în vârstă de 17 ani și 10 luni, după

terminarea lucrului, împreună cu alte persoane, a servit masa și a consumat

cea. 2 litri de bere;

- seara, în jurul orei 19,00, inculpatul, însoțit de

alte persoane, a mers la un bar din localitate, proprietatea martorului M.N.,

unde intenționa să-și petreacă seara și să consume băuturi, ocupând o masă;

- în timp ce se afla la bar, și consuma băuturile

comandate, în curtea barului a intrat și victima C.V.M., în vârstă de 27 de

ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind inculpatul și cei patru

însoțitori la masa de lângă intrarea în bar;

- intenționând să intre în bar, victima C.V.M. a încercat

să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spațiul dintre zid și scaunul martorului

P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D. să reacționeze, reproșându-i

victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are loc să treacă și pe partea

cealaltă a mesei;

- urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la

masă, reproșându-i în continuare victimei atitudinea avută, așa încât - între

cei doi - a avut loc o altercație în cadrul căreia inculpatul a împins și lovit

cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (și datorită stării de ebrietate),

căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat,

spărgând câteva pahare și sticle;

- martorul M.N., patronul barului, le-a reproșat că

nu dorește scandal, cerându-le să părăsească localul. În continuare, patronul barului

l-a luat de umeri pe inculpat și l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a

făcut același lucru și cu victima;

- după ce a fost scos în stradă, inculpatul nu a

plecat către casa bunicilor, așteptând până la ieșirea victimei, timp în care

au început să se jignească și să „se cheme reciproc la bătaie";

- inculpatul a lovit victima C.V.M. cu picioarele în

zona stomacului și a organelor genitale, determinând dezechilibrarea acesteia

și căderea pe partea carosabilă care era asfaltată. în timp ce era căzută,

inculpatul a luat victima de păr și a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei

ori, aceasta rămânând în stare de inconștiență.

Această cronologie a faptelor, astfel cum a fost

stabilită pe baza probelor administrate, nu relevă „o stare de provocare"

a inculpatului ci, dimpotrivă, relevă o agresivitate deosebită a acestuia,

consecința unui stimul extern total lipsit de semnificație emoțională (pretinsa

„deranjare" a prietenului său prin încercarea victimei de trece pe lângă

masa lor), așteptarea victimei să iasă (sau să fie scoasă) din bar, o

„etapizare" în 2 faze a violențelor fizice exercitate de inculpat (în

incinta barului-curții acestuia și, respectiv, în afara acestuia), o

persistență agresivă deosebită care sugerează nu o încercare de „aplicare a unei

simple corecții" victimei, ci chiar asumarea unui rezultat posibil letal

al acțiunilor sale.

2) recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe

atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în

considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau

caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât

numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în

cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel:

- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C.

pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale;

- „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura

rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74

lit. b) din C. pen., nu este regăsită pe deplin în prezenta cauză, împrejurarea

că la termenul din 22 octombrie 2009 părinții inculpatului, în fața instanței

de fond, au înmânat părții civile suma de 20 de milioane lei vechi nefiind

suficientă pentru a atrage aplicarea acestei circumstanțe atenuante, ea fiind

deja avută în vedere la individualizarea pedepsei sub aspectul aplicării

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.;

- „atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea

sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării

participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la

recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor

judiciare, a probelor care dovedesc - dincolo de orice îndoială rezonabilă -

săvârșirea infracțiunii.

Recunoașterea faptei de către inculpat, indiscutabil

un element ce trebuie reținut întrucât sugerează asumarea răspunderii pentru

consecințele juridice ale acesteia, precum și celelalte date personale ale

inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor penale, au fost avute în vedere,

așa cum s-a menționat anterior, ca și criterii de individualizare a pedepsei,

în condițiile art. 72 C. pen., fiind reținută și starea de minoritate care a

impus reducerea limitelor de pedeapsă.

3) nu este întemeiată nici critica referitoare ca

cuantumul despăgubirilor acordate (caz de casare invocat - art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.).

Prin sentință, instanța de fond a obligat inculpatul

minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente P.I. și P.F., să achite

părții civile C.N., suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și,

respectiv 30.000 lei, despăgubiri pentru daune morale.

Pe de o parte, potrivit art. 14 C. proc. pen.

acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului,

precum și a părții responsabile civilmente, atât pentru daunele materiale, cât

și pentru daunele morale (art. 14 alin. ultim C. proc. pen.).

Pe de altă parte, conform Recomandărilor Consiliului

Europei cu privire la repararea daunelor morale (adoptate la Londra, în anul

1969):

- dauna morală constă în prejudiciul care nu se

pretează unei evaluări pecuniare;

- principiul reparației daunelor morale trebuie

recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, iar pe de altă parte,

în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane;

- despăgubirea are scopul de a da o compensare sau

satisfacere victimei, iar în anumite cazuri percepute, cuantumul compensației

va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna.

În acord cu cele două instanțe, Înalta Curte

apreciază că fapta gravă săvârșită de inculpat justifică acordarea sumei de

30.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, suma nefiind

excesivă astfel cum a susținut apărarea. Suma acordată cu titlu de despăgubiri

pentru daune materiale este consecința administrării probelor, nefiind

justificată reducerea acesteia.

b) asupra recursului declarat de partea civilă C.N.

Întrucât, ulterior pronunțării hotărârii atacate,

partea civilă a decedat (fii. 44), Înalta Curte a luat măsurile procesuale de

introducere în cauză a moștenitorilor acestuia care, însă, nu s-au prezentat la

instanța de recurs.

În condițiile în care în cererea de recurs a părții

civile nu sunt menționate motivele concrete de recurs (fii. 4), procedând la o

examinare din oficiu a hotărârilor atacate, Înalta Curte nu a constatat aspecte

de nelegalitate sau de netemeinicie care să impună casarea acestora.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

inculpatului și părții civile.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de

soluționarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpatul P.A.D. și de partea civilă C.N. împotriva Deciziei penale nr. 13 din

26 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare pentru recurenta parte civilă

C.N. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.