ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 208 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4557/117/2008, a fost condamnat inculpatul F.M. (fiul lui

M. și M.,

cu antecedente penale, arestat în Penitenciarul Gherla), pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., la

pedeapsa de 19 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestului preventiv cu începere de la data de 17 iulie 2008, la zi.

Cu consecințele prev. de art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 14 C.proC. pen., art. 998 C. civ. inculpatul F.M. a fost obligat la 10.000 lei (RON) despăgubiri materiale, către partea civilă M.I. și la o pensie lunară de întreținere în sumă de 200 lei (RON), către minorul B.E.A., reprezentat de partea civilă M.I. și M.E.M., cu începere din luna august

2008 și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau noi dispozițiuni.

În temeiul art. 191 alin. (1) C.proc. pen., inculpatul F.M. a fost obligat la 3.300 lei (RON), cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 613/P/2008, a fost trimis în judecată inculpatul F.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În actul de trimitere în judecată s-a reținut că la data de 16 iulie 2008, în loc public, inculpatul F.M. a aplicat o lovitură de cuțit victimei M.l., în urma căreia a decedat.

Inculpatul a recunoscut în toate declarațiile date în faza de urmărire penală că a aplicat o lovitură de cuțit pe fondul unei altercații, care a avut loc la barul de pe str. A. din Turda, însă datorită stării de ebrietate nu știe pe cine a lovit cu cuțitul, poziție procesuală pe care o menține și în instanță, după ce, inițial, a arătat că nu-și amintește ce s-a întâmplat datorită stării de ebrietate, după citirea în instanță a pasajelor din declarațiile date în faza de urmărire penală, a recunoscut și în instanță că a aplicat o lovitură de cuțit unei persoane.

Coroborând recunoașterea inculpatului cu probele de la dosar, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (f. 2-22); procesul-verbal de ridicare a corpului delict și cuțitul corp delict (f. 23); raportul de constatare medico-legală (f. 26-30); declarațiile inculpatului (f. 44-47 și din instanță f. 32); declarațiile martorilor (f. 32-43, și din instanță f. 33- 35, 58, 59, 66, 79, 80, 86, 87); declarațiile părților civile (f. 31 și din instanță f. 30, 31), prima instanță a reținut că la data de 16 iulie 2008, după orelor 22,00, inculpatul F.M., fiind în stare de ebrietate a vrut să intre în barul de pe str. A. din Turda, să mai cumpere băuturi alcoolice.

Pentru că barul se închidea la orele 22.00 și inculpatul se afla în stare de ebrietate, barmana D.C. a refuzat să-l servească cu băuturi alcoolice, l-a scos din bar pe inculpat și a închis ușa de la intrare în bar.

Inculpatul a început să lovească cu pumnii în ușă pentru a-i permite să intre în bar și pentru că nu a fost deschisă ușa, a luat o bicicletă proprietatea victimei M.l., ce se afla în fața barului, sprijinită de un pom și a aruncat-o pe trotuar, fapt pentru care victima M.l. a ieșit afară din bar și l-a întrebat pe inculpat de ce i-a trântit bicicleta.

Fără ca între inculpat și victima să fi avut loc o altercație, la întrebarea victimei M.l., inculpatul F.M. a scos un cuțit din zona șoldului și a aplicat o lovitură în zona toracică stânga, în dreptul inimii, în urma loviturii de cuțit, victima M. a căzut instantaneu la pământ și a decedat, iar inculpatul a fugit de la locul faptei fiind imobilizat la o mică distanță de locul faptei, până la sosirea organelor de poliție, care au apărut la câteva minute.

Așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, decesul victimei M.l. s-a datorat hemoragiei interne și externe ca urmare a înjunghierii victimei și leziunii miocardice și pulmonare, organe vitale înțepate ca urmare a loviturii de cuțit aplicată de inculpat.

În drept, fapta inculpatului F.M., care în data de data de 16 iulie 2008, în jurul orelor 22,00, în loc public, a aplicat o lovitură de cuțit victimei M.l., în urma căreia a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., faptă pentru care aplică pedeapsa de 19 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.

Față de inculpat s-a luat măsura arestului preventiv și cum temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului F.M., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv cu începere de la data de 17 iulie 2008, lăzi.

Pe perioada executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art 64 lit. a) teza a ll-a, art. 64 lit. b) C. pen.

Inculpatul a susținut că ar fi avut loc o altercație înainte de a aplica lovitura de cuțit, făcând referire și la o prostituată și la persoanele care o însoțeau, însă nici o probă de la dosar nu confirmă susținerea inculpatului, în unanimitate toți martorii arată că între victimă și inculpat nu a avut loc nici un incident, că în momentul în care victima a ieșit din bar și s-a aflat în fața inculpatului, acesta în mod fulgerător a și aplicat lovitura de cuțit, victima s-a prăbușit la pământ iar inculpatul a fugit.

La dosar s-a depus un certificat medico-legal (f. 16), din care rezultă că inculpatul a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, însă așa cum s-a arătat, nici o probă de la dosar nu confirmă provocarea inculpatului de către victimă, faptul că victima la întrebat pe inculpat de ce i-a trântit la pământ bicicleta, nu poate fi reținut ca circumstanță atenuantă legală, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că inculpatul ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea victimei.

Toate probele de la dosar au confirmat faptul că victima a ieșit din bar, pe motiv că inculpatul i-a aruncat pe trotuar bicicleta, ce era sprijinită de un pom, iar faptul că I-a întrebat de ce i-a aruncat bicicleta, nu poate fi reținut ca provocare și nici un alt element nu ar putea fi reținut ca provocare, având în vedere comportamentul anterior al inculpatului.

La un moment dat, inculpatul a afirmat că ar fi avut un incident cu persoanele „peștii" care erau cu prostituata, căreia susține că i-arfi dat 200 lei, altă dată arată că persoanele de la bar l-ar fi agresat când l-au dat afară din local, însă cum nicio variantă expusă de inculpat nu este confirmată de vreo probă, cu excepția certificatului medico-legal, ne limităm la a arăta că nu se exclude agresarea inculpatului de la momentul în care a aplicat lovitura de cuțit și a fugit, până la sosirea organelor de poliție, aspect care nu influențează existența sau inexistența infracțiunii și nici individualizarea juridică a pedepsei și cu atât mai puțin reținerea de circumstanțe atenuante.

Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, prin sentința penală nr. 348 din 31 mai 2001 a Judecătoriei Turda, pentru săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală și cum pe durata termenului de încercare nu a comis o altă faptă, în speță sunt incidente prev. art. 38 C. pen., cu alte cuvinte inculpatul a fost reabilitat de drept.

Nu este exclus ca datorită stării de ebrietate, inculpatul să nu-și amintească exact starea de fapt, însă cum anterior acesta a mai fost condamnat pentru o infracțiune de vătămare corporală, iar în prezenta cauză a aplicat lovitura de cuțit în mod fulgerător, fără ca victima să fi avut timp să schițeze vreun gest de apărare, putem spune că inculpatul are înclinații agresive, și aflat sub influența alcoolului, acesta prezintă un real pericol pentru cei din jur, putându-le suprima viața fără nici un temei, așa cum s-a dovedit în speța noastră.

Inculpatul a comis omorul în fața unui local, cu toate că știa că este observat de cei din local sau de persoanele aflate în apropierea localului, lovitura de cuțit aplicată, fără ca victima să-și fi dat seama ce se petrece, aspecte care imprimă infracțiunii un grad ridicat de pericol social, însă chiar dacă omorul a fost comis în mod cu totul ilogic și inculpatul chiar dacă nu este recidivist a mai fost condamnat pentru o infracțiune de vătămare corporală, o pedeapsă de 19 ani închisoare este în măsură să atingă atât scopul sancționator cât și pe cel preventiv educativ, cunoscut fiind faptul că pedepsele exagerate, precum și cele prea blânde, nu-și ating scopul pentru care au fost aplicate.

Victima M.l. avea doar 45 de ani când i-a fost suprimată viața, și chiar dacă avea o alcoolemie de peste 2%, acest fapt nu poate reduce gradul de pericol social al infracțiunii de omor calificat, deplasarea victimei la inculpat și întrebarea adresată acestuia fiind pe deplin justificată de conduita agresivă a inculpatului care, fără nici un motiv care să vizeze victima, a luat bicicleta pe care victima a lăsat-o rezemată de un pom, din fața barului și a trântit-o de pământ, astfel întrebarea victimei adresată inculpatului apare ca deplin justificată și nu ar fi trebuit să declanșeze o asemenea reacție din partea inculpatului F.

Chiar dacă inculpatul avea asupra sa cuțitul cu care a suprimat viața victimei, nu se poate reține că acesta ar fi comis infracțiunea cu premeditare, chiar dacă este ilegal portul cuțitului, apreciem că-l avea asupra sa în scopul autoapărării, nu al atacului, însă modul în care l-a folosit și a fost aplicată lovitura, fără ca victima să fi apucat măcar să-și dea seama ce se petrece și să schițeze un gest de apărare determină instanța să aprecieze că nu se poate aplica o pedeapsă orientată sub cuantumul de 19 ani închisoare.

Referitor la latura civilă a cauzei, partea civilă M.I. a solicitat suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, sumă ce cuprinde atât cheltuielile de înmormântare cât și amenajarea mormântului, iar pentru minorul B.E.A. de a cărei creștere și educare se preocupau bunicii, părțile civile M.I. și M.E.M. au solicitat o pensie lunară de întreținere în sumă de 350 lei, tatăl minorului aflându-se în penitenciar.

Nici soția victimei și nici fiica acestuia nu au solicitat daune morale, partea civilă M.I. sublinia faptul că nu dorește nici un leu în plus fața de ce a cheltuit cu înmormântarea și amenajarea mormântului, fapt pentru care, deși a suferit și suferă foarte mult datorită decesului victimei M.l., nu solicită daune morale.

Partea civilă a arătat că la înmormântare au participat peste 400 de persoane, că au înregistrată pe CD înmormântarea și mormântul amenajat, inculpatul a arătat că nu contestă numărul participanților la înmormântare de minim 400 de persoane.

Victima M.l. avea o pensie de 274 lei, iar din depozițiile martorilor de la f. 66, 79 și 86 rezultă că minorul B.E.A. era crescut de bunici, era bine îngrijit, și că victima M.l. mai realiza venituri și din cărăușie, având o căruță și un cal, că erau zile în care realiza venit de cca. 50 lei sau chiar de 100 lei, f. 66, că victima cheltuia lunar cu creșterea nepotului în jur de 200 lei, f. 86 și că s-a cheltuit cu înmormântarea victimei cea. 10.000 lei, cumpărându-se pentru înmormântare carne, cozonaci, porc, pâine, băutură, energizante, prăjitură, bere și altele, f. 66.

Din factura de la f. 52 rezultă că numai sicriul a costat 1.300 lei, și cu toate că instanța este convinsă că amenajarea mormântului (la f. 78 există un CD cu poze ale mormântului), cheltuieli de înmormântare, la care au participat peste 400 de persoane, pomenile care se fac conform tradiției, se ridică la peste 10.000 lei, putând fi chiar și de 20.000 lei cum susține partea civilă, însă instanța nu poate acorda acesteia cu titlu de despăgubiri materiale decât suma de 10.000 lei, așa cum rezultă din probele de la dosar, partea civilă fiind atenționată de către instanță, în virtutea rolului activ, că trebuie să-și dovedească toată suma solicitată.

Dacă familia victimei ar fi dorit să obțină o sumă mai mare de 20.000 lei, ar fi solicitat daune morale și cu siguranță sumele care s-ar fi putut obține, erau cu mult peste suma de 20.000 lei, însă cu toate acestea, așa cum s-a arătat, instanța nu poate acorda cu titlu de despăgubiri mai mult de 10.000 lei, din probele aflate la dosar nu rezultă că s-ar fi cheltuit o sumă mai mare, iar familia victimei, după cum s-a arătat mai sus, nu a solicitat daune morale.

S-a dovedit că victima M.l. realiza pe lângă pensie, venituri suplimentare din cărăușie, că minorul B.E.A., copilul fiicei sale, era crescut de către victima M.l. și soția sa M.I., că victima aloca lunar pentru creșterea nepotului suma de 200 lei, și din moment ce minorul este privat pentru viitor de aportul victimei evaluat la suma de 200 lei, această pierdere suferită de minor nu poate fi acoperită decât prin obligarea inculpatului F.M., la despăgubiri lunare în sumă de 200 lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau noi dispozițiuni.

Imediat după naștere, minorul B.E.A. a fost crescut de bunici, creșterea și întreținerea minorului durând de mai mulți ani, această obligație asumată în mod voluntar de bunici a dobândit caracter permanent, astfel că deși nu este o hotărâre de obligarea bunicilor la creșterea și întreținerea nepotului lor, din moment ce ei și-au asumat această obligație în mod voluntar, este inadmisibil ca minorul să fie lipsit pentru viitor de aportul bunicului său, evaluat la suma de 200 lei lunar, așa cum rezultă din probele de la dosar, jurisprudența pronunțându-se în acest sens în mod constant, fără nicio ambiguitate în materie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul F.M., criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de apel inculpatul prin apărătorul său, a solicitat desființarea sentinței penale pronunțate în cauză și în principal reducerea pedepsei aplicate ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, iar în subsidiar reținerea scuzei provocării. Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, s-a precizat că în mod nelegal, s-a făcut constituirea de parte civilă de către bunica minorului,

împrejurare față de care instanța trebuia să se pronunțe în temeiul dispozițiilor art. 17

C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (2) C.proC. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că apelul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză a reținut în mod corect instanța de fond că în data de 16 iulie 2008, în loc public, i-a aplicat o lovitură de cuțit victimei M.l. în zona toracică stângă, lovitură în urma căreia aceasta a decedat. S-a reținut că fapta dedusă judecății, astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, din împrejurările comiterii faptei - cu un cuțit cu lama de 16 cm., în zona toracică stânga, în dreptul inimii - rezultă fără dubiu intenția inculpatului de a suprima viața victimei.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost just individualizată. Astfel, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, instanța trebuie să țină seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările ce agravează sau atenuează răspunderea penală.

În cauză, instanța de fond a avut în vedere în mod corect împrejurările comiterii faptei, într-un loc public, precum și gradul de pericol social al acesteia,

inculpatul săvârșind o infracțiune contra vieții și integrității corporale, victima având la

data comiterii faptei doar 45 de ani. împrejurarea că inculpatul a avut pe parcursul procentului o conduită corespunzătoare nu justifică reținerea circumstanțelor

atenuante în condițiile în care, având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de

dispozițiile speciale, de la 15 la 25 de ani, instanța de fond i-a aplicat inculpatului o

pedeapsă de 19 ani închisoare, apreciind just că aceasta este de natură să asigure

reeducarea inculpatului.

În speță, nu se justifică nici reținerea scuzei provocării întrucât probele administrate nu confirmă că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice

tulburări determinate de atitudinea provocatoare a părții vătămate. Astfel, din probele administrate rezultă că victima a ieșit din bar după ce inculpatul i-a aruncat pe trotuar bicicleta ce era sprijinită de un pom, iar împrejurarea că I-a întrebat de ce i-a aruncat

bicicleta, nu poate fi reținută drept provocare în sensul dispozițiilor art. 73 C. pen.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, în mod corect, a fost obligat inculpatul atât la plata despăgubirilor către M.I., cât și la plata

pensiei de întreținere către minorul B.E.A., reprezentat de partea

civilă M.I. și M.E.M.

Este neîndoielnic că autorul prejudiciului va trebui să fie obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori prejudiciul este rezultatul încălcării unui drept subiectiv. Practica judiciară a admis însă obligarea autorului prejudiciului la plata despăgubirilor și în situația în care pierderea suferită era consecința încălcării unui simplu interes, care nu alcătuia un drept subiectiv. S-a decis astfel plata de despăgubiri pentru pierderea întreținerii pe care victima o presta în fapt fără a avea obligația legală în acest sens cu condiția ca prestarea întreținerii în fapt să fi avut un anumit caracter de stabilitate, o permanență îndestulătoare pentru a justifica presupunerea că ea va continua în viitor.

În cauză, s-a dovedit că minorul B.E.A. era crescut de victima M.l. și soția M.I. care aloca lunar o sumă pentru creșterea și întreținerea acestuia. Deși în cauză față de minor nu s-a instituit o măsură de protecție specială, acesta se află faptic în întreținerea bunicilor săi și, ca atare, constituirea de parte civilă făcută în cauză de bunica maternă nu poate fi privită ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală. Aceasta și raportat la dispozițiile art. 86 C. fam., care statuează că obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, cel care adoptă și adoptat, bunici și nepoți, străbunici și strănepoți, frați și surori, precum și celelalte persoane anume prevăzute de lege. Mai mult, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului statuează că principiul interesului copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii. Ca atare, independent de inexistența unei hotărâri de încredințare a minorului către bunicii materni, hotărârea instanței de obligare a inculpatului la plata unei pensii lunare pe seama minorului este legală și temeinică.

De asemenea, în mod corect s-a dispus și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale către partea civilă M.I., despăgubiri justificate prin cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei.

Față de cele arătate, prin Decizia penală nr. 95/ A din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel

Cluj, secția penală, a respins ca nefondat recursul inculpatului F.M., a menținut starea de arest a acestuia și a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive.

Împotriva deciziei, inculpatul F.M. a declarat prezentul recurs.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanța de fond (f. 32) și de instanța de apel (f. 46);

- în apel nu au fost propuse și administrate probe noi pe situația de fapt, fiind depus la dosar referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune de pe lângă Tribunalul Cluj (f. 34-37) și o adresă de la Penitenciarul Gherla cu privire la comportamentul inculpatului în perioada arestării preventive (f. 30);

- în recurs, la cererea sa, inculpatul a beneficiat de acordarea unui termen de grefă pentru studierea dosarului și pregătirea apărării (f. 22-26), nefiind formulate cereri pentru administrarea unor probe noi. De asemenea, prin apărător, au fost depuse motive scrise de recurs (f. 12-15), inculpatul, personal, depunând cu ocazia dezbaterilor și un memoriu (f. 31-33).

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul - invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. - a solicitat, în sinteză, reducerea pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 alin. (1) lit. b) și c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.).

De asemenea, la dezbateri, în ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei (prin reținerea unor circumstanțe atenuante).

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Cu ocazia dezbaterilor la instanța de fond, apărarea a solicitat reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 alin. (1) lit. b) și c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.), iar inculpatul personal, în ultimul cuvânt - menționând că nu contestă săvârșirea faptei - a arătat că este de acord cu cele solicitate de apărătorul său (pag. 1-2 a sentinței).

Aceleași solicitări au fost făcute și în apel, cu ocazia dezbaterilor, de către apărătorul ales al inculpatului, precum și de către acesta personal în ultimul cuvânt (pag. 1-2 a deciziei).

În consecință, Înalta Curte constată că inculpatul și apărătorii acestuia, fără a contesta săvârșirea faptei, atât la instanța de fond, cât și la cea de apel au solicitat reducerea pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante (art. 74 alin. (1) lit. b) și c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.).

Motivele de recurs sunt aceleași ca cele apel și, totodată, au constituit cereri formulate la instanța de fond, ambele instanțe procedând la examinarea și la respingerea motivată a acestora (pag. 3-5 sentință, pag. 6-7 decizie).

Deși Înalta Curte apreciază ca fiind suficiente argumentele de fapt și de drept expuse în cele două hotărâri atacate cu privire la netemeinicia cererilor inculpatului de reținere în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante (art. 74 alin. (1) lit. b) și c) din C. pen., respectiv, art. 73 lit. b) din C. pen.), pe care nu le va reitera, va face unele completări ale acestora.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Împrejurarea că „inculpatul a fost de acord cu despăgubirile solicitate pe latura civilă, fiind totodată de acord și cu plata unei pensii alimentare în favoarea minorului.." (pag. a motivelor scrise de recurs) nu este una dintre cele la care face referire art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. („stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită"), legiuitorul având în vedere - potrivit doctrinei - o „căință activă" a infractorului, iar nu una „declarativă".

Reabilitarea de drept a inculpatului pentru o altă condamnare, caracterizările și referatul de evaluare depuse la dosar (pag. 2 a motivelor scrise de recurs), nu sunt suficiente pentru a reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Nici sinceritatea inculpatului - în condițiile existenței unor probe irefutabile de vinovăție, probe strânse de organele judiciare în afara contribuției decisive a acestuia - nu poate fi apreciată ca încadrându-se în prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Aceste date personale ale inculpatului nu au fost ignorate de instanțe, ci au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei (criterii prevăzute de art. 72 C. pen.), care au avut drept consecință aplicarea unei pedepse de 19 ani închisoare, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este cuprinsă între 15 și 25 de ani închisoare.

Neîntemeiată este, așa cum corect au argumentat ambele instanțe, și critica referitoare la nereținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen. (starea de provocare).

Potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. („prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă").

Reproșul victimei, care a întrebat de ce inculpatul i-a aruncat bicicleta pe trotuar, nu realizează cerințele art. 73 lit. b) C. pen., chiar dacă se are în vedere starea de ebrietate a inculpatului.

Memoriul depus la dosar de către recurentul-inculpat conține doar supoziții, presupuneri, ipoteze, deducții personale, iar nu examinări critice ale probelor în acuzare.

În aceste condiții, reținând probatoriul administrat care a dovedit săvârșirea unei fapte cu ridicat pericol social (omor calificat) - necontestată ca atare de către inculpat - solicitarea acestuia de „înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ" poate fi apreciată ca o neînțelegere a legii penale.

De asemenea, înșiruirea finală în același memoriu a unor texte C. pen. („în drept": art. 44 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 44 alin. (3) C. pen.), relevă neînțelegerea generală a unor texte de lege, iar nu o apărare în raport cu actele și lucrările dosarului.

Așa cum s-a menționat, reproșul victimei, care a întrebat de ce inculpatul i-a aruncat bicicleta pe trotuar, nu realizează cerințele art. 73 lit. b) C. pen. și, cu atât mai puțin, ale „legitimei apărări" prevăzută de art. 44 C. pen.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C.pr.pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 95/ A din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2008 la 2 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 februarie 2010.