ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4297/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40/D din 09 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7242/110/2008 al Tribunalului Bacău, secția penală, s-a dispus în baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) și c) și 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului R.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 de ore din data de 27 august 2008.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 86

2

C. pen. s-a fixat termen de încercare de 6 ani. Pe perioada termenului de încercare s-a dispus că inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la alte organe stabilite de instanță;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Supravegherea va fi realizată de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 86

4

C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus că pe durata termenului de încercare să se suspende și executarea pedepsei accesorii aplicată în cauză.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că inculpatul este de acord cu plata despăgubirilor civile și în consecință:

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare către partea civilă T.E. și la câte 20.000 RON daune morale către părțile civile T.S., T.G. ȘI T.E.C. De asemenea, fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 100 RON prestație periodică lunară către minorii T.G.  și T.E.C., prin procurator S.E., începând cu data decesului victimei 25 august 2008 și până la majoratul fiecărui copil minor.

Prin aceeași sentință, fost obligat inculpatul la plata sumei de 175 RON către Spitalul Județean de Urgență Bacău și la plata sumei de 282 RON către Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, respectiv jumătate din suma cu care s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 2 buc. lemn - coletele 1 și 2 aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. S-a dispus păstrarea drept mijloace de probă a bunurilor aflate în coletele 3 - 5 la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

În ziua de 25 august 2008, T.C. a consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Crăiești, comuna Stănișești. După aceasta, în jurul orelor 16,00 inculpatul a mers, împreună cu B.L. să-l ajute pe acesta să adune lucerna. Cel doi au terminat lucrul în jurul orelor 23,00. În drum spre casă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, numitul T.C. a pătruns, fără drept, în grădina aparținând lui B.V., unde a fost găsit de inc. R.F., care asigura paza locuinței numitului B.V. pe perioada cât acesta se afla la serviciu în municipiul Bacău.

Considerând că T.C. a venit să sustragă bunuri din locuința sus-menționată, inculpatul R.F. a mers spre acesta spre a-i cere socoteală despre acest lucru, însă victima T.C. a luat un par cu care s-a repezit la acesta, lovindu-l. În aceste condiții, și inculpatul a luat un arac, cu care a început să lovească victima, care a căzut la pământ, însă - chiar și în aceste condiții - inculpatul i-a mai aplicat niște lovituri.

Din certificatul medico-legal nr. X/2008 al S.M.L. Bacău rezultă că inculpatul R.F. prezintă diagnosticul de plăgi excoriate, police mâna stângă și genunchi drept, iar leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 3 - 5 zile îngrijiri medicale.

Cu mașina de „Salvare", victima T.C. a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a decedat.

Din raportul de constatare medico-legală nr. X/2008 al S.M.L. Bacău rezultă că moartea lui „T.C. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute generate de aspirarea de conținut gastric refulat în căile respiratorii survenită în contextul unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale și multiple contuzii corporale, favorizat de umplerea gastrică și consumului etilic. Între leziunile de violență constatate, localizarea acestora, tipologia, succesiunea faptică descrisă de anchetă, apreciem că acestea au putut fi favorizate de consumul etarorac și de umplerea gastrică declanșată de un episod de vomă cu aspirarea acestuia în căile respiratorii și declanșarea fenomenelor ce au dus ulterior la deces. Leziunile de violență s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri și mijloace contondente și ar fi necesitat 28 - 30 zile îngrijiri medicale, dacă nu ar fi survenit decesul".

S-a stabilit că victima T.C. avea în sânge o alcoolemie de 1 gr. la mie.

De asemenea, din copia F.O. Spital Bacău chirurgie generală, rezultă că a fost internat pe 26 august 2008 cu diagnosticul politraumatism în stare de șoc hemoragică. Traumatism cranio-cerebral. Comă gradul II - III. Traumatism gambe bilaterale. La internare se arată că a fost trimis de Spitalul Podu Turcului cu diagnostic politraumatizat prin agresiune. Abdomen acut posttraumatic. Traumatism Toracic, traumatism cranio facial. Plăgi contuze multiple ambele gambe (la prezentare TA=0, șoc traumatic, s-au administrat tonice cardio-vasculare). Examen NCI pe 26 august 2008 - policontuzionat TCC, GCS = 6, IOT, ventilație mecanică, midriază areactivă, șoc traumatic, stop cardio respirator resuscitat. La ora 11,30 efectuează CT cerebral, fără colecții hemoragice, edem cerebral difuz, atrofie corticală difuză, decedează în aceeași zi.

Instanța de fond a reținut că situația de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planșa fotografică; declarația părții civile T.E.; Raportul de constatare medico-legală nr. X/2008 al S.M.L. Bacău; Certificatul medico-legal nr. X/2008 al S.M.L. Bacău; declarațiile martorilor T.V., R.D., B.L., T.Ș., B.V., V.A., B.C., V.V., V.C.; acte de stare civilă, decizie de curatelă, toate coroborate cu declarațiile inculpatului R.F., prin care acesta recunoaște săvârșirea faptei.

În opinia instanței de fond fapta inculpatului R.F., constând în aceea că, în seara zilei de 25/26 august 2008, în timp ce victima T.C. a pătruns în grădina locuinței lui B.V., l-a lovit cu un par de multe ori în zona toracelui, acesta decedând, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 C. pen. S-a menționat că omorul se săvârșește cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevăzând moartea victimei, că rezultat al activității sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat; în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția de a ucide, lucru care s-a și întâmplat în cauză, inculpatul lovind victima cu parul în cap, în condițiile în care acesta era căzut jos și nu mai putea face nicio opunere; lovind victima cu un obiect apt de a ucide, cu o intensitate deosebită și într-o zonă vitală, respectiv a capului, așa cum rezultă din fișa de observație de la spital, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, fiind îndeplinită condiția formei de vinovăție indirectă prev. de art. 19 lit. b) C. pen.

Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen. cu motivarea că, potrivit textului legal, făptuitorul se află în stare de provocare atunci când săvârșirea infracțiunii a avut loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

A mai reținut instanța de fond că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă s-a apărat constant în sensul că a lovit cu parul în momentul în care victima se afla, fără drept, pe proprietatea ce era păzită de acesta, că a fost lovit cu un par de victimă, cauzându-i-se leziunile descrise, astfel că întreg conflictul s-a datorat atitudinii provocatoare a victimei. Instanța de fond a considerat că în cauză nu există starea de legitimă apărare, așa cum a solicitat a se reține inculpatul, prin apărător, deoarece el a lovit victima și în momentul în care acesta era căzut jos și nu mai putea face nicio opunere și nici lovi.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, constând în suprimarea vieții unei persoane, însă și împrejurarea concretă în care a avut loc fapta, inculpatul lovind victima în stare de provocare, s-a avut în vedere și persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat, poziția procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta și a fost de acord cu plata despăgubirilor civile.

Față de toate aceste aspecte, instanța de fond a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Pe latura civilă, așa cum s-a arătat, s-a luat act că inculpatul este de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de părțile civile.

Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.

În motivele de apel, Ministerul Public a susținut că, pentru a se putea face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., se cere că săvârșirea infracțiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care, însă, să nu fi fost - la rândul ei - determinată de manifestări agresive ale inculpatului. S-a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de tensiune nervoasă, însă din probele administrate nu rezultă că aceasta stare de tulburare ar fi fost determinată de fapte provocatoare ale victimei. Astfel, s-a menționat că în declarația data în cursul cercetării judecătorești, inc. R.F. a arătat că l-a văzut pe T.C. în curtea locuinței lui B.V., era în stare avansată de ebrietate, stând cu fața în jos pe pământ, în niște buruieni, spunându-i că nu știe în ce condiții a ajuns în acel loc.

În primele declarații, date la urmărirea penală, cât și în declarația dată la instanță, inculpatul a menționat în mod expres că victima doar a intenționat să-l lovească, însă nu a reușit acest fapt, întrucât s-a ferit.

Într-o singură declarație, dată în calitate de inculpat, R.F. a precizat faptul că ar fi fost lovit de victimă la degetul mare de la mâna stângă și la genunchi, însă acest fapt nu a fost dovedit de ancheta efectuată, specialiștii legiști neputând stabili data leziunilor. În condițiile menționate chiar de însuși inculpatul R.F., s-a arătat că și declarațiile martorului T.V. apar că fiind nesincere, acesta precizând faptul că, la momentul săvârșirii faptei, a văzut cele două părți cum se loveau reciproc cu pari mari și groși, lucru ce nu este confirmat de nicio altă probă. S-a mai argumentat că în chiar sentința apelată s-a reținut, în mod corect, faptul că inc. R.F. a lovit de nenumărate ori cu un par victima, chiar și în momentul în care aceasta nu mai putea riposta în niciun fel, intenția sa de a ucide victima fiind precizată de inculpat, care a declarat că îl lovea pe T.C. peste tot corpul, când acesta era căzut la pământ. Or, conchide procurorul, în condițiile expuse, intenția inculpatului a fost în mod cert directă și nu indirectă, așa cum s-a reținut în hotărâre. Nu îi poate fi acordată inculpatului, sub niciun temei, circumstanța atenuantă a provocării, în condițiile în care aceasta nu este probată decât de declarațiile inculpatului, dar și acestea sunt contradictorii și nu o susțin în totalitate.

De asemenea, în opinia reprezentantului Ministerului Public, sentința penală este nelegală și pentru că instanța de judecată a omis să se pronunțe cu privire la cererea numitei T.M., fiica victimei (minoră la data faptei, în prezent elevă), care a solicitat obligarea inculpatului la plata unei sume periodice până la terminarea studiilor.

În final s-a invocat și netemeinicia sentinței penale cu privire la cuantumul pedepsei și la nejustificata reținere a circumstanțelor atenuante, precum și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. S-a menționat că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și, că atare, este netemeinică coborârea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare prevăzut de lege deoarece, printre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, circumstanțele atenuante dețin o pondere mult redusă în raport cu gravitatea faptei comise. S-a subliniat că instanța nu a avut în vedere că inculpatul a săvârșit o infracțiune de un pericol social deosebit de ridicat și că pedeapsa aplicată, cu mult sub minimul special prevăzut de lege, nu-și poate atinge scopul de reeducare, și nici nu realizează funcția de prevenție generală. Lovirea victimei cu un par (chiar și atunci când aceasta era căzuta și neînarmată), urmarea socialmente periculoasă a faptei (suprimarea vieții victimei) și atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei (abandonarea victimei într-un șanț), sunt împrejurări care nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege până la un cuantum atât de redus, de doar 4 ani închisoare. A fost invocată netemeinicia hotărârii și cu privire la modalitatea de executare stabilită de instanță, respectiv suspendarea sub supraveghere deoarece, în speță, nu este îndeplinită una din condițiile cerute de lege pentru aplicarea art. 86

1

C. pen., respectiv aptitudinea inculpatului de a se îndrepta fără executarea pedepsei. La individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei trebuie să se țină seama de gravitatea faptei comise, alături de elementele specifice legate de aptitudinea infractorului de a avea pe viitor o comportare bună, chiar fără executarea pedepsei. Or, instanța de fond a motivat că poate aplica art. 86

1

C. pen., având în vedere că inculpatul a lovit victima în stare de provocare, însă a considerat că natura faptei, gravitatea acesteia și împrejurările concrete în care a fost săvârșita, impun executarea efectivă a pedepsei.

Inculpatul, prin apărător ales, în motivele de apel a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., și achitarea sa întrucât a acționat în legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. A susținut că victima a pătruns nelegal în curtea păzită de el, iar leziunile ce i-au fost produse victimei nu privesc zone vitale. Pe latură civilă inculpatul a criticat, în principal, interpretarea dată de prima instanță declarației inculpatului în sensul că este de acord cu plata despăgubirilor civile, precum și cu cuantumul daunelor acordate părților civile.

Prin Decizia penală nr. 99 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a dispus următoarele:

În baza art. 379, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de apelantul-inculpat R.F. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

A desființat sentința penală apelată, a reținut cauza spre rejudecare în fond și, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76, alin. (2) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. a) C. pen. și art. 74, lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76, alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. a) C. pen. și art. 74, lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76, alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.F., cu date de stare civilă cunoscute, la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

A redus despăgubirile pentru daunele morale acordate părții civile T.S. de la 20.000 RON, la 2.000 RON, iar pentru părțile civile T.G. și T.E.C. de la 20.000 RON, la 10.000 RON.

A obligat inculpatul la plata unei pensii lunare de 150 RON și față de partea civilă T.M., de la data decesului, 25 august 2008, până la data terminării studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Prima instanță a evaluat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a stabilit situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate, precum și vinovăția inculpatului.

S-a arătat de instanța de apel că rezultă din depozițiile martorilor T.V. și B.L., coroborate cu declarațiile inculpatului și constatările raportului de necropsie, că în noaptea de 25/26 august 2008 inculpatul a surprins victima în curtea numitului B.V., curte pe care o păzea, că cei doi s-au lovit reciproc, iar după ce T.C. a căzut la pământ, inculpatul a continuat să-l lovească cu un par, în special în zona toracelui. Inculpatul R.F. și-a dat seama că victima se afla în stare de ebrietate, leziunile provocate de loviturile aplicate de inculpat necesitând în cazul în care nu ar fi survenit decesul, 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea de Apel a apreciat că T.C. nu a fost lovit în zona capului, deoarece nici actele medico-legale, nici martorii audiați în cauză nu au confirmat astfel de leziuni. În orice caz, arată instanța de apel, decesul a avut drept cauză reacția de reflux alimentar, cu aspirarea vomei în căile respiratorii ce au provocat insuficiență respiratorie acută. Această reacție a fost favorizată de mai mulți factori, respectiv umplerea gastrică, consumul etanolic, dar și leziunile de violență ce se înscriu astfel în antecedența cauzală, și care au condus la urmarea imediată socialmente periculoasă, adică moartea numitului T.C.

Raportat la situația de fapt descrisă și la factorii ce au condus la deces, instanța de apel a apreciat că infracțiunea comisă de R.F. nu-i poate fi imputată decât sub formă de vinovăție a praeterintenției. Reacția de reflux alimentar a victimei, factorul cel mai apropiat de urmarea imediată cea mai gravă ce s-a produs, constituie un fenomen fiziologic care, în cele mai multe cazuri, nu depinde de acțiuni exterioare de agresiune fizică asupra victimei, fiind generat de mai multe condiții, independente de voința subiectului activ al infracțiunii.

Totuși, subliniază instanța de apel, inculpatul putea și trebuia să prevadă posibilitatea unei astfel de urmări atâta timp cât a lovit victima în zona toracelui și a conștientizat starea de ebrietate în care se afla.

În consecință, conchide instanța de prim control judiciar că decesul victimei îi este imputabil inculpatului sub forma culpei fără prevedere, iar loviturile aplicate victimei se înscriu în antecedența cauzală ce a favorizat, alături de alți factori, refularea conținutului gastric.

În ceea ce privește celelalte date exterioare conținutului constitutiv al infracțiunii, instanța de apel a menționat că instanța de fond nu a dat o relevanță corectă, din punct de vedere penal, împrejurării că victima a pătruns, în timp de noapte și fără drept, în curtea imobilului păzit de inculpatul R.F. Anterior unei eventuale acțiuni de provocare din partea victimei, trebuie reținut că legea penală instituie o prezumție de legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (2

1

) C. pen., în favoarea celui ce respinge o astfel de pătrundere, așa cum s-a arătat mai sus. Practic, argumentează instanța de prim control judiciar, legea penală echivalează, evident prezumtiv, o astfel de pătrundere cu un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat, în principal, împotriva relațiilor sociale ce apără domiciliul și patrimoniul, situație ce dă naștere unei apărări legitime, adică săvârșită fără vinovăție din partea titularului, dar și a altor persoane însărcinate de titular cu protecția acestor drepturi. Dispozițiile art. 44 alin. (2

1

) C. pen., nu prevăd condiții speciale ce trebuie îndeplinite de cel care respinge atacul, important fiind că apărarea să fie animată de o astfel de motivație, aspect ce poate rezulta din datele obiective ale cauzei.

În speță, reține instanța de apel, R.F. se afla la locuința cumnatului său tocmai pentru a-i asigura protecția. Deși legea instituie o astfel de prezumție, susține instanța de apel că procurorul nu a înțeles să administreze probe care să o răstoarne și nici nu a explicat în vreun fel de ce nu poate fi reținută. Cu toate acestea, instanța de apel nu a identifică date care să o înlăture. În final, Curtea de Apel a considerat, față de reacția inculpatului, că acesta a acționat disproporționat, a continuat să lovească victima și după ce a căzut la pământ, cu atât mai mult cu cât starea sa de ebrietate nu-l recomanda ca o amenințare foarte gravă.

În consecință, Curtea de Apel a apreciat că inculpatul a depășit limitele unei apărări legitime, în concordanță cu intensitatea atacului prezumat și cu amenințarea pe care o reprezenta T.C., tot mai redusă pe parcursul conflictului și, astfel, devin astfel aplicabile dispozițiile art. 73, lit. a) C. pen.

În ceea ce privește criticile aduse de procuror raportat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța de apel le-a apreciat că nefondate, inculpatul, anterior faptei, fiind cunoscut că o persoană cu un comportament caracterizat prin respectul legii, atitudine ce s-a perpetuat și pe parcursul procesului penal.

Curtea de Apel a apreciat că se impune o nouă reindividualizare a pedepsei, având în vedere și limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care se va dispune schimbarea încadrării juridice și celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. Totodată, instanța de apel, în acord cu prima instanță, a apreciat că reintegrarea în societate a inculpatului se poate realiza fără privare de libertate, dar sub supravegherea organelor de specialitate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel nu a fost în acord cu Tribunalul Bacău în a considera că inculpatul a achiesat să plătească toate despăgubirile solicitate de părțile civile, rezerva sa fiind, de altfel, consemnată în declarația dată. O achiesare la pretențiile formulate nu poate fi considerată îndeplinită înainte de a cunoaște care sunt acestea. Or, în cauză se observă că pretențiile părților civile au avut loc după această declarație, fără a se mai întreba inculpatul asupra lor. Totodată, s-a arătat că prima instanță nu a motivat schimbarea ordinii de efectuare a actelor de cercetare judecătorească, așa cum dispozițiile art. 321 C. proc. pen. o impun, și nici nu l-a ascultat pe inculpat în această privință.

Pe aceeași linie, s-a constatat că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care unele sume sunt înjumătățite, iar celelalte nu, deși reține că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor, fără a face asemenea diferență. În plus, s-a omis să se pronunțe cu privire la cererea de plată a unei sume periodice pentru fiica victimei, T.M.

Curtea de Apel a apreciat că răspunderea civilă delictuală a inculpatului trebuie raportată la vinovăția acestuia, care a reacționat față de fapta ilicită a victimei, astfel încât prejudiciile ce s-au născut îi sunt imputabile lui R.F. în proporție de 50%. Ca atare, despăgubirile cuvenite lui T.G. și T.E.C. vor fi înjumătățite.

Verificând motivele de apel ale inculpatului, legate de cererea de constituire ca parte civilă a lui T.S., inclusiv prin audierea înregistrării ședinței de judecată pentru termenul din 07 mai 2009, Curtea de Apel a constatat că despăgubirile pentru daunele morale solicitate sunt de 2.000 RON, echitabile în raport de pierderea suferită, iar nu de 20.000 RON cât i-a acordat instanța de fond.

În sfârșit, Curtea de Apel a considerat ca întemeiată cererea formulată de partea civilă T.M. de plată a unei contribuții periodice lunare pe perioada studiilor, cerere pe care prima instanță a omis să o analizeze. Fiind lipsită de suportul material al tatălui său, în raport de vinovăția reținută în sarcina inculpatului, va fi obligat R.F. la plata sumei de 150 RON, lunar cu titlu de daune materiale.

Împotriva deciziei, inculpatul R.F. a declarat prezentul recurs, în termen legal.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanță, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat, beneficiind de asistența unui avocat ales. Instanța a administrat probele propuse prin rechizitoriu, precum și cele propuse de apărare. Au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere, iar instanța - având în vedere imposibilitatea prezentării a 2 martori - după punerea în discuție, și cu acordul apărării și procurorului, a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C .proc. pen. cu privire la declarațiile date în cursul urmăririi penale. Înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească, apărarea și procurorul nu au mai formulat alte cereri și nu au mai solicitat probe noi;

- în apel, inculpatul și-a exercitat „dreptul la tăcere", și a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales. În apel, a fost încuviințată cererea apărării de clarificare a unor aspecte rezultate din raportul de necropsie, fiind depus raportul de expertiză medico-legală. Înainte de a se trece la dezbateri, apărarea a menționat că nu mai are alte cereri și nu a mai solicitat alte probe noi;

- în recurs, inculpatul și-a exercitat „dreptul la tăcere" și a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales. La dosar au fost depuse fotografii ale locului săvârșirii faptei.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele:

Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17

1

și 14 C .proc. pen., apărarea inculpatului a solicitat, în principal, achitarea prin reținerea „legitimei apărări" (făcându-se trimitere fie la dispozițiile art. 44 alin. (2

1

), fie la cele ale art. 44 alin. (3) C. pen.), iar în subsidiar, reducerea despăgubirilor și, de asemenea, reducerea pedepsei, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Înalta Curte - în vederea examinării criticii recurentului cu privire la nereținerea legitimei apărări - apreciază ca necesară corelarea acesteia cu aspectele reținute de cele două instanțe:

- prima instanță a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) din C. pen. („provocarea");

- instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. a) teza I din C. pen. („depășirea limitelor legitimei apărări");

În conformitate cu dispozițiile art. 44 C. pen. nu constituie infracțiune fapta săvârșită în stare de legitimă apărare, adică pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva făptuitorului, împotriva altei persoane sau a unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Pentru că apărarea să fie legitimă, în principiu, riposta trebuie să se afle într-o justă proporție cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul și cu împrejurările producerii acestuia.

Dacă apărarea este excesivă, depășind necesitățile de protecție împotriva pericolului, pot exista două ipoteze: a) excesul de apărare este determinat de tulburarea sau temerea în care se află cel atacat; b) excesul de apărare nu se află în relație cauzală cu vreo tulburare sau temere generată de atac.

Prima situație - așa-numitul exces justificat de apărare - este asimilată de lege stării de legitimă apărare (art. 44 alin. 3 C. pen.); cea de-a doua situație - așa-numitul exces de apărare scuzabil - constituie o circumstanță atenuantă legală

[

art. 73 lit. a) teza I din C. pen. „depășirea limitelor legitimei apărări"

]

.

Pentru a fi reținută legitima apărare în varianta asimilată prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. trebuie să se constate existența tuturor condițiilor cerute pentru existența legitimei apărări, singura excepție referindu-se doar la împrejurarea că riposta a depășit atacul din cauza tulburării sau temerii de care era stăpânită victima atacului.

Or, din simpla examinare a situației de fapt, astfel cum a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă, Înalta Curte constată - în acord, sub acest aspect, cu ambele instanțe - că nu sunt îndeplinire

condițiile cerute de lege pentru existența legitimei apărări (în varianta tip): 1) să fie un atac material; 2)

să fie un atac direct; 3) să fie un atac imediat; 4) atacul să fie injust; 5) atacul să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva unei persoane ori împotriva unui interes obștesc; 6) atacul să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul obștesc; 7) fapta săvârșită să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului; 8) fapta săvârșită să fie proporțională cu gravitatea atacului.

Înalta Curte apreciază că nu se impun examinări suplimentare cu privire la legitima apărare, care ar putea contraveni limitelor și principiilor recursului declarat de inculpat, făcând trimitere la compararea condițiilor prevăzute de lege pentru legitima apărare (astfel cum au fost enumerate anterior) cu „atacul" victimei la care a făcut referire inculpatul cu ocazia dezbaterilor și, respectiv, cu „apărarea" (fapta) săvârșită de către inculpat împotriva victimei, la multitudinea și gravitatea leziunilor victimei, în comparație cu cele prezentate de inculpat.

Apărarea a invocat și incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2

1

) C. pen. potrivit cărora „se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare".

Înalta Curte apreciază că neîntemeiată această apărare deoarece:

1) în doctrină s-a arătat că prezumția instituită prin art. 44 alin. (2

1

) C. pen. este una relativă, iar nu absolută;

2) dispozițiile art. 44 alin. (2

1

) C. pen. nu au ca scop protecția proprietății, aspect ce pare a fi sugerat de către inculpat, acesta acționând în modul arătat deoarece ar fi avut misiunea de a păzi proprietatea numitului B.V.;

3) pătrunderea victimei în perimetrul păzit de inculpat nu a fost realizată prin „violență, viclenie, efracție ori prin alte asemenea mijloace", explicația acestei pătrunderi fiind foarte simplă - starea de ebrietate în care se afla victima, precum și ora târzie din noapte. Nicio probă existentă la dosar nu sugerează că victima ar fi pătruns în perimetrul păzit de inculpat pentru a sustrage bunuri, ori pentru a întreprinde acțiuni violente contra unor persoane sau contra bunurilor existente în acel perimetru.

Neîntemeiate sunt și criticile apărării privind cuantumul pedepsei și, respectiv, cuantumul despăgubirilor acordate.

Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este sancționată cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Instanța de apel, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, sub minimul special de 5 ani închisoare, menținând modalitatea de executare neprivativă de libertate stabilită de instanța de fond.

Or, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și observând scopul prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte apreciază că s-a dat suficientă eficiență juridică tuturor datelor personale ale inculpatului, nefiind justificată noua cerere de reducere a cuantumului pedepsei, pedeapsă care trebuie să răspundă și principiului proporționalității între fapta concretă săvârșită (pericolul social concret, constând în moartea unei persoane) și persoana făptuitorului (datele personale ale acestuia).

Înalta Curte constată și că, în apel, au fost deja reduse semnificativ despăgubirile acordate părților civile, că acestea nu pot fi apreciate că excesive, cum - de altfel - nici apărarea nu a justificat rezonabil cererea de efectuare a unei noi reduceri de către instanța de recurs.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C .proc. pen., Înalta Curte va respinge că nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C .proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, că nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.