ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3072/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 134/122/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul C.S. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen., art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.S., la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 ianuarie 2009 la zi. A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 71 C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească minorului U.B.A., reprezentat legal de tatăl său U.B.I. suma de 5.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate, din care 200 RON reprezentând onorariul apărătorului inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, din coroborarea materialului probator administrat în cauză (declarații părți vătămate, depoziții martori, declarații inculpat, raport medico-legal) în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești rezultă că, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, inculpatul, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată relații sexuale pe cale anală și orală și totodată l-a agresat și fizic. Astfel, în jurul datei de 14 decembrie 2008, profitând de faptul că părinții minorului se aflau la serviciu, inculpatul a chemat-o în pat pe partea vătămată, spunându-i că „vrea să se joace cu el”. În pat, a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantaloni, s-a dezbrăcat și el, după care și-a introdus penisul în anusul părții vătămate cu care a avut contact sexual până ce partea vătămată a strigat să se dea la o parte că o doare.

După ce partea vătămată a revenit de la WC, inculpatul, în aceeași modalitate, a mai avut un contact sexual cu partea vătămată. În aceeași perioadă, inculpatul a chemat-o pe partea vătămată în magazie și aici i-a cerut să-l masturbeze. În data de 20 decembrie 2008 inculpatul a mai întreținut cu partea vătămată și relații sexuale pe cale anală. În aceeași perioadă, motivat de faptul că partea vătămată a aprins cu o brichetă un ziar, inculpatul a agresat-o fizic, lovind-o cu un băț la fund despre care afirma că este Sf. Nicolae, a lovit-o cu palma peste față, ba, mai mult, a dezbrăcat-o de pantaloni și chiloți și, cu bricheta, i-a provocat arsuri în zona organelor genitale. Deși, inițial, inculpatul în declarația din dosarul de urmărire penală a recunoscut că a avut cu partea vătămată și contact sexual oral, ulterior a negat că a avut cu partea vătămată contact sexual oral, recunoscând, în primă instanță doar contactul sexual anal.

De asemenea, deși a negat că l-a lovit, cu bățul și cu palma pe minor, în seara zilei de 20 decembrie 2008, părinții părții vătămate au observat pe corpul acesteia vânătăi, au descoperit urme de arsuri în zona organelor genitale. Infracțiunile privitoare la viața sexuală, de regulă, s-au probat prin declarațiile părților, coroborate cu actele medico-legale eliberate de către serviciile sanitare de specialitate și unele probe indirecte, cum ar fi martorii care percep activitatea infracțională la scurt timp după consumarea acesteia. Instanța de fond a reținut că relatările minorului - parte vătămată se coroborează cu declarațiile părinților săi, care la scurt timp de la plecarea inculpatului din domiciliul lor au aflat de la minor despre abuzurile fizice și sexuale la care a fost supus de inculpat.

Probele testimoniale sunt confirmate de raportul medico-legal. Astfel, partea vătămată a fost examinată medico-legal (Raport din 5 ianuarie 2009), ocazie cu care, la nivel anal, se constată o mucoasă congestionată - adiacent unor plăgi plesnite parțial cicatrizate rozat, plăgi dispuse la orele 11 - 1 și 6 pe cadranul convențional. Tot la partea vătămată, au mai fost constatate palide echimoze brune pe fețele dorsale ale ambelor coapse; epitelizări rozate postescoriații cu cruste detașate infraorbitară externă dreapta, etc. S-a concluzionat că U.B.A. prezintă leziuni traumatice ce pot data de 18 - 20 zile. Ele au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și planuri dure, cât și prin contact cu corp fierbinte, leziuni care au necesitat 5 - 7 zile de îngrijire medicală.

La nivel anal s-au constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin sodomie pasivă (contact sexual anal), care pot data de 2 - 3 săptămâni (posibil din 15 decembrie - 18 decembrie 2008) și al căror proces de vindecare a fost încetinit prin defecație, necesitând aproximativ 25 zile de îngrijiri medicale. În raport de textele de lege citate și situația de fapt descrisă, instanța a stabilit existența faptelor și vinovăția inculpatului, neexistând temei legal pentru a se da eficiență juridică poziției inculpatului de nerecunoaștere a tuturor faptelor și de achitare pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a reținut că inculpatul C.S. este fratele mamei părții vătămate, iar partea vătămată se afla în îngrijirea inculpatului cu care locuia împreună, astfel că s-a apreciat că inculpatul și partea vătămată sunt „rude apropiate” în accepțiunea dată acestei sintagme de art. 149 C. pen.

și totodată partea vătămată este și un membru al familiei inculpatului, conform art. 149 1 C. pen. În drept, tribunalul a stabilit că fapta inculpatului care, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată în vârstă de 6 ani și 6 luni, nepotul său și cu care locuia împreună, relații sexuale pe cale anală și orală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen. Cu toate că la nivel anal la partea vătămată s-au constatat leziuni traumatice ce s-au produs prin sodomie pasivă (contact sexual anal) ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale, vătămarea corporală suferită de partea vătămată, este absorbită în infracțiunea de viol.

Fapta inculpatului care, în jurul datei de 20 decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată și membru de familie, lovind-o în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale cu un băț, cu palmele și provocându-i arsuri la nivelul organelor genitale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu de art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește persoana infractorului s-a avut în vedere că inculpatul C.S. este în vârstă de 20 ani, nu este căsătorit, nu are ocupație, studii 6 clase și posedă antecedente penale. Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că, în perioada 2003 - 2004 a fost condamnat de 3 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, fapte săvârșite în timpul minorității și care nu atrag starea de recidivă. Având în vedere că inculpatul este un tânăr lipsit de experiență de viață, tribunalul l-a condamnat pe inculpat la pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că acestea corespund realizării scopului pedepsei astfel cum prevede art. 52 C. pen. Având în vedere că, prin Încheierea nr. 1 din 19 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 171/192/2009, Judecătoria Bolintin Vale a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale și a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S.

pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la 19 ianuarie 2009 până la 17 februarie 2009, măsura fiind ulterior menținută, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 ianuarie 2009 la zi. De asemenea, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei aplicate, pe care o apreciază prea mare. Inculpatul a arătat că a recunoscut comiterea infracțiunii, la săvârșirea faptei nu a folosit forța, a solicitat reanalizarea faptelor, precum și probatoriul existent doar în scopul redozării pedepsei spre limita minimă a cuantumului prevăzută de legea penală.

Referitor la starea de arest, acesta a arătat că solicită a nu mai fi menținută, deoarece aflat în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Prin Decizia penală nr. 166/A din 23 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. A menținut arestarea preventivă a inculpatului C.S. și a dedus prevenția de la 19 ianuarie 2009 la zi. A obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, vinovăția inculpatului fiind dovedită, iar pedeapsa aplicată corespunde exigențelor prevăzute de art. 72 și 52 C. pen. În ceea ce privește soluționarea laturii civile, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen., iar cuantumul sumei acordate părții civile drept despăgubiri a fost just stabilit. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei aplicate (art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.) pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele personale (a avut o atitudine sinceră, este tânăr, are un nivel scăzut de pregătire).

Examinând recursul declarat, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ) alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 180 alin. (2 1 ) C. pen. Înalta Curte consideră că, în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. referitoare la aprecierea probelor, a stabilit că fapta inculpatului care, în perioada 14 decembrie - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată, în vârstă de 6 ani și 6 luni, nepotul său și cu care locuia împreună, relații sexuale pe cale anală și orală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol. De asemenea, fapta inculpatului, care, în data de 20 decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată și membru de familie, lovind-o în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale cu un băț, cu palmele și provocându-i arsuri la nivelul organelor genitale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, cât și în apel, respectiv (declarația părții vătămate, declarații martori, raportul medico-legal) au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârșită de către inculpat. Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, Înalta Curte constată că în cauză, la individualizarea pedepsei instanța de fond, precum și instanța de control judiciar, au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, precum și persoana infractorului.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. Pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea probațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român în art. 52 alin. (1) C. pen. potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Faptele inculpatului sunt neîndoielnic grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama de gradul de pericol social ridicat al acestora (viol și lovire) de modul în care au fost săvârșite (în mod repetat și prin constrângere), de calitatea pe care o avea inculpatul față de victimă (îi era unchi), de diferența de vârstă dintre aceștia (14 ani), de consecințele nefaste ale acestora asupra dezvoltării fizice și psihice ulterioare ale părții vătămate minore, împrejurări care coroborate cu atitudinea oscilantă a inculpatului, demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu e posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen.

Atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, care nu a manifestat regret față de faptele comise, îndreptățește convingerea Înaltei Curți că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare prin privare de libertate, pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplini funcția pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. Față de cele reținute, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Conform art. 88 C. pen. va deduce prevenția de la 19 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 23 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2009.