ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3072/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3072/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunțată

de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 134/122/2009, în baza art. 334 C. proc.

pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul

C.S. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) și

b

1

), alin. (3) teza I C. pen., art. 180 alin. (2

1

) C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute și

pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. b) și b

1

), alin. (3) teza I C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2

1

)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În baza art. 197 alin. (2) lit. b)

și b

1

), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. a fost condamnat inculpatul C.S., la 10 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 180 alin. (2

1

)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același

inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte

violențe.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35

alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de

la data de 19 ianuarie 2009 la zi.

A fost menținută arestarea

preventivă a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. pe perioada

executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

În baza art. 17 alin. (3) C. proc.

pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. a fost

obligat inculpatul să plătească minorului U.B.A., reprezentat legal de tatăl

său U.B.I. suma de 5.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.000 RON cu titlul de

cheltuieli judiciare avansate, din care 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, din coroborarea materialului probator administrat

în cauză (declarații părți vătămate, depoziții martori, declarații inculpat,

raport medico-legal) în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării

judecătorești rezultă că, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, inculpatul, prin

constrângere, a întreținut cu partea vătămată relații sexuale pe cale anală și

orală și totodată l-a agresat și fizic.

Astfel, în jurul datei de 14

decembrie 2008, profitând de faptul că părinții minorului se aflau la serviciu,

inculpatul a chemat-o în pat pe partea vătămată, spunându-i că „vrea să se

joace cu el”. În pat, a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantaloni, s-a

dezbrăcat și el, după care și-a introdus penisul în anusul părții vătămate cu

care a avut contact sexual până ce partea vătămată a strigat să se dea la o

parte că o doare. După ce partea vătămată a revenit de la WC, inculpatul, în aceeași

modalitate, a mai avut un contact sexual cu partea vătămată.

În aceeași perioadă, inculpatul a

chemat-o pe partea vătămată în magazie și aici i-a cerut să-l masturbeze.

În data de 20 decembrie 2008

inculpatul a mai întreținut cu partea vătămată și relații sexuale pe cale

anală.

În aceeași perioadă, motivat de

faptul că partea vătămată a aprins cu o brichetă un ziar, inculpatul a

agresat-o fizic, lovind-o cu un băț la fund despre care afirma că este Sf.

Nicolae, a lovit-o cu palma peste față, ba, mai mult, a dezbrăcat-o de

pantaloni și chiloți și, cu bricheta, i-a provocat arsuri în zona organelor

genitale.

Deși, inițial, inculpatul în

declarația din dosarul de urmărire penală a recunoscut că a avut cu partea

vătămată și contact sexual oral, ulterior a negat că a avut cu partea vătămată

contact sexual oral, recunoscând, în primă instanță doar contactul sexual anal.

De asemenea, deși a negat că l-a lovit, cu bățul și cu palma pe minor, în seara

zilei de 20 decembrie 2008, părinții părții vătămate au observat pe corpul

acesteia vânătăi, au descoperit urme de arsuri în zona organelor genitale.

Infracțiunile privitoare la viața

sexuală, de regulă, s-au probat prin declarațiile părților, coroborate cu

actele medico-legale eliberate de către serviciile sanitare de specialitate și

unele probe indirecte, cum ar fi martorii care percep activitatea infracțională

la scurt timp după consumarea acesteia.

Instanța de fond a reținut că

relatările minorului - parte vătămată se coroborează cu declarațiile părinților

săi, care la scurt timp de la plecarea inculpatului din domiciliul lor au aflat

de la minor despre abuzurile fizice și sexuale la care a fost supus de

inculpat. Probele testimoniale sunt confirmate de raportul medico-legal.

Astfel, partea vătămată a fost examinată medico-legal (Raport din 5 ianuarie

2009), ocazie cu care, la nivel anal, se constată o mucoasă congestionată -

adiacent unor plăgi plesnite parțial cicatrizate rozat, plăgi dispuse la orele

11 - 1 și 6 pe cadranul convențional.

Tot la partea vătămată, au mai fost

constatate palide echimoze brune pe fețele dorsale ale ambelor coapse;

epitelizări rozate postescoriații cu cruste detașate infraorbitară externă

dreapta, etc.

S-a concluzionat că U.B.A. prezintă

leziuni traumatice ce pot data de 18 - 20 zile. Ele au putut fi produse prin

lovire cu și de corpuri dure și planuri dure, cât și prin contact cu corp

fierbinte, leziuni care au necesitat 5 - 7 zile de îngrijire medicală. La nivel

anal s-au constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin sodomie

pasivă (contact sexual anal), care pot data de 2 - 3 săptămâni (posibil din 15

decembrie - 18 decembrie 2008) și al căror proces de vindecare a fost încetinit

prin defecație, necesitând aproximativ 25 zile de îngrijiri medicale.

În raport de textele de lege citate

și situația de fapt descrisă, instanța a stabilit existența faptelor și

vinovăția inculpatului, neexistând temei legal pentru a se da eficiență

juridică poziției inculpatului de nerecunoaștere a tuturor faptelor și de

achitare pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.

În ceea ce privește încadrarea

juridică, s-a reținut că inculpatul C.S. este fratele mamei părții vătămate,

iar partea vătămată se afla în îngrijirea inculpatului cu care locuia împreună,

astfel că s-a apreciat că inculpatul și partea vătămată sunt „rude apropiate”

în accepțiunea dată acestei sintagme de art. 149 C. pen. și totodată partea

vătămată este și un membru al familiei inculpatului, conform art. 149

1

C. pen.

În drept, tribunalul a stabilit că

fapta inculpatului care, în perioada 14 - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere, a întreținut

cu partea vătămată în vârstă de 6 ani și 6 luni, nepotul său și cu care locuia

împreună, relații sexuale pe cale anală și orală, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin.

(2) lit. b) și b

1

), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și nu de art. 197 alin. (2) lit. b) și b

1

), alin.

(3) teza I C. pen. Cu toate că la nivel anal la partea vătămată s-au constatat

leziuni traumatice ce s-au produs prin sodomie pasivă (contact sexual anal) ce

au necesitat 25 zile îngrijiri medicale, vătămarea corporală suferită de partea

vătămată, este absorbită în infracțiunea de viol.

Fapta inculpatului care, în jurul

datei de 20 decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată

și membru de familie, lovind-o în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții

infracționale cu un băț, cu palmele și provocându-i arsuri la nivelul organelor

genitale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau

alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2

1

) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu de art. 180 alin. (2

1

)

C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește persoana

infractorului s-a avut în vedere că inculpatul C.S. este în vârstă de 20 ani,

nu este căsătorit, nu are ocupație, studii 6 clase și posedă antecedente

penale.

Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că, în

perioada 2003 - 2004 a fost condamnat de 3 ori pentru săvârșirea unor

infracțiuni de furt, fapte săvârșite în timpul minorității și care nu atrag

starea de recidivă.

Având în vedere că inculpatul este

un tânăr lipsit de experiență de viață, tribunalul l-a condamnat pe inculpat la

pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că acestea

corespund realizării scopului pedepsei astfel cum prevede art. 52 C. pen.

Având în vedere că, prin Încheierea

nr. 1 din 19 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 171/192/2009, Judecătoria

Bolintin Vale a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bolintin Vale și a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. pe o

perioadă de 30 zile, cu începere de la 19 ianuarie 2009 până la 17 februarie

2009, măsura fiind ulterior menținută, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 19

ianuarie 2009 la zi.

De asemenea, având în vedere că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei aplicate, pe care

o apreciază prea mare.

Inculpatul a arătat că a recunoscut

comiterea infracțiunii, la săvârșirea faptei nu a folosit forța, a solicitat

reanalizarea faptelor, precum și probatoriul existent doar în scopul redozării

pedepsei spre limita minimă a cuantumului prevăzută de legea penală. Referitor

la starea de arest, acesta a arătat că solicită a nu mai fi menținută, deoarece

aflat în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Prin Decizia penală nr. 166/A din 23

iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.S.

împotriva Sentinței penale nr. 236 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu.

A menținut arestarea preventivă a

inculpatului C.S. și a dedus prevenția de la 19 ianuarie 2009 la zi.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul

apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondul special al Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt reținută de

prima instanță corespunde realității, vinovăția inculpatului fiind dovedită,

iar pedeapsa aplicată corespunde exigențelor prevăzute de art. 72 și 52 C. pen.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, în mod corect s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C.

proc. pen., iar cuantumul sumei acordate părții civile drept despăgubiri a fost

just stabilit.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând redozarea pedepsei

aplicate (art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) pe care o consideră prea

mare în raport de circumstanțele personale (a avut o atitudine sinceră, este

tânăr, are un nivel scăzut de pregătire).

Examinând recursul declarat, prin

prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., precum și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl

consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de

apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza

propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b

1

)

alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 180 alin. (2

1

)

C. pen.

Înalta Curte consideră că, în cauză, prima instanță

de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. referitoare la aprecierea probelor, a stabilit că fapta inculpatului care,

în perioada 14 decembrie - 20 decembrie 2008, în mod repetat, în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, prin constrângere, a întreținut cu partea vătămată,

în vârstă de 6 ani și 6 luni, nepotul său și cu care locuia împreună, relații

sexuale pe cale anală și orală, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol. De asemenea, fapta inculpatului, care, în data de 20

decembrie 2008 a agresat-o fizic pe partea vătămată, rudă apropiată și membru

de familie, lovind-o în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții

infracționale cu un băț, cu palmele și provocându-i arsuri la nivelul organelor

genitale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte

violențe.

Din mijloacele de probă

administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării

judecătorești, cât și în apel, respectiv (declarația părții vătămate,

declarații martori, raportul medico-legal) au rezultat împrejurările în care

fapta a fost săvârșită de către inculpat.

Examinarea criticii formulate de

inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în

raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că în

cauză, la individualizarea pedepsei instanța de fond, precum și instanța de

control judiciar, au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost

săvârșită, precum și persoana infractorului.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a

principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este

obligatorie pentru instanță.

Pentru a-și îndeplini funcțiile

care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei

și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana

căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce

efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât

și asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus acesta,

sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și

de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este

aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea probațiunii, trebuie să reflecte gravitatea

infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român în art.

52 alin. (1) C. pen. potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni”.

Faptele inculpatului sunt

neîndoielnic grave, astfel că în operația complexă a individualizării

tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama de gradul de pericol social

ridicat al acestora (viol și lovire) de modul în care au fost săvârșite (în mod

repetat și prin constrângere), de calitatea pe care o avea inculpatul față de

victimă (îi era unchi), de diferența de vârstă dintre aceștia (14 ani), de

consecințele nefaste ale acestora asupra dezvoltării fizice și psihice

ulterioare ale părții vătămate minore, împrejurări care coroborate cu

atitudinea oscilantă a inculpatului, demonstrează că resocializarea sa viitoare

pozitivă nu e posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în

deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen.

Atitudinea inculpatului pe parcursul

procesului penal, care nu a manifestat regret față de faptele comise,

îndreptățește convingerea Înaltei Curți că reeducarea sa nu poate fi realizată

decât prin aplicarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare prin privare

de libertate, pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravității

infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a

îndeplini funcția pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Față de cele reținute, Înalta Curte

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondat, recursul inculpatului.

Conform art. 88 C. pen. va deduce prevenția de la 19

ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 23 iulie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2009 la 1 octombrie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2009.