ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3810/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3810/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 34 din 17 martie 2010, în conformitate cu prevederile art.

334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului major B.I. privind

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3)

cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C.

pen.

În conformitate cu prevederile art. 334 C.

proc. pen., a fost admisă cererea inculpatului minor N.I. și a fost dispusă

schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, prevăzută de

art. 197 alin. (3) în referire la art. 99 C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. în referire la art. 99

C. pen.

În baza prevederilor art. 197 alin. (3) C.

pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 74 - 76 lit. a) C. pen. în

referire la art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul major B.I. la pedeapsa

de 3 (trei) ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului B.I. pe o durată de 2 ani drepturile prevăzute în

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

- 86

2

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani

închisoare pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În conformitate cu prevederile art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul B.I. trebuie să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune

de pe lângă Tribunalul Buzău la datele stabilite de această instituție;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu dispozițiile art. 86

4

C. pen., atrage atenția inculpatului B.I.

În conformitate cu prevederile art. 88 C.

pen., a fost dedusă la zi reținerea și arestarea preventivă începând cu data de

22 septembrie 2009.

În conformitate cu prevederile art. 350 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului B.I., arestat preventiv de sub puterea Mandatului de arestare din

23 septembrie 2009, emis de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 4256/114/2009, dacă

nu este arestat în altă cauză.

În baza prevederilor art. 20 C. pen. raportat

la art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. în referire la

art. 99 și art. 109 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor N.I. la

pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 110

1

C. pen. și art. 110 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani.

În conformitate cu prevederile art. 110

1

C. pen., pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de

18 ani, încredințează supravegherea minorului tatălui său, N.N., iar după

împlinirea vârstei de 18 ani, acesta trebuie să se supună următoarelor măsuri

de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune

de pe lângă Tribunalul Buzău la datele stabilite de această instituție;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu prevederile art. 110

1

alin. (2) C. pen., a atras atenția inculpatului minor N.I.

A fost dedusă la zi reținerea și arestarea

preventivă, începând cu data de 22 septembrie 2009.

În conformitate cu prevederile art. 350 alin.

(3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului minor N.I., arestat preventiv, de sub puterea Mandatului de

arestare din 23 septembrie 2009, emis de Tribunalul Buzău în Dosarul nr.

4256/114/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că D.G., în calitate de

reprezentant legal al părții vătămate minore D.M., a primit câte 500 RON, cu

titlu de daune morale de la B.A. - tatăl inculpatului B.I. și de la N.N. -

tatăl inculpatului minor N.I.

A obligat în solidar pe inculpatul B.I. și

inculpatul minor N.I., acesta din urmă în solidar cu tatăl său N.N. să achite

părții vătămate D.M. suma de 19.000 RON, cu titlu de daune morale.

A obligat pe fiecare inculpat, inculpatul

minor N.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. la 100 RON -

onorariu apărător oficiu pentru partea vătămată D.M.

A obligat pe fiecare inculpat, pe inculpatul

minor N.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. la câte 500 RON,

cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 RON, onorariu apărător

oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că minora D.M. cunoștea un tânăr de 21 de ani care lucrase la

tatăl său. În seara de 18 septembrie 2009, minora a convenit să se întâlnească

cu acest tânăr la marginea satului pentru a sta de vorbă și pentru a se plimba

cu mașina acestuia. În momentul în care minora, victima, a urcat în

autoturismul acelui tânăr pe nume L.A., a observat și prezența celor doi

inculpați.

Cei patru s-au deplasat la locuința bunicilor

inculpatului minor N.I. Din autoturism au coborât inculpații și partea

vătămată, iar L.A. s-a întors cu propriul autoturism în sat.

Inculpații au condus-o pe partea vătămată

într-un corp de casă nelocuit și lipsit de mobilier, bunicii inculpatului minor

locuind într-un alt corp de casă, aflat în aceeași curte.

Aici, cei doi inculpați au trecut la

realizarea hotărârii de a întreține relații sexuale cu minora D.M. Astfel,

partea vătămată a fost dezbrăcată de către inculpatul N.I., care s-a așezat

peste ea încercând să întrețină un raport sexual, dar nu a reușit; apoi,

acesta, la semnul inculpatului major B.I., a părăsit încăperea, urmând să se

întoarcă ulterior pentru a consuma actul sexual.

Inculpatul major B.I. a întreținut relații

sexuale cu victima D.M., reușind să o defloreze. Revenind în cameră, după un

timp, precipitat, inculpatul minor N.I. le-a spus celor doi să se îmbrace

repede pentru că vine bunicul lui, întrucât se aprinsese lumina în celălalt

corp de casă. Din acest motiv, inculpatul N.I. nu a mai încercat să consume

actul sexual cu partea vătămată.

Raportul de primă expertiză medico-legală din

22 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău

confirmă că partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani, prezintă deflorare cu

rupturi recente, a cărei dată de producere poate fi 18 septembrie 2009, că în

secreția vaginală s-a constatat absența spermatoizilor, concluzie ce se

coroborează atât cu declarațiile părții vătămate, cât și ale inculpaților, în

special, ale inculpatului major B.I., care a relatat că din cauza apariției

intempestive a celuilalt inculpat nu a ejaculat.

Referitor la natura constrângerii exercitate

asupra părții vătămate, instanța a reținut că aceasta a fost de natură psihică.

Împrejurarea că aceasta a fost introdusă într-o încăpere nemobilată și

neiluminată, i-a indus o stare de temere. Temerea creată victimei i-a redus

acesteia posibilitatea de a se opune, aflându-se într-o situație limită pentru

vârsta sa fragedă, de numai 13 ani.

Infracțiunea de viol, reține prima instanță,

este o infracțiune complexă și presupune sub aspectul laturii obiective

săvârșirea atât a unor acte de violență, fie și de natură psihică, cât și a

actului sexual în sine.

În speță, inculpatul minor, la semnul

inculpatului major, a părăsit încăperea, lăsându-i pe cel din urmă și victima

împreună, raportul sexual având astfel loc.

Pe de altă parte, actul sexual al

inculpatului minor N.I. cu victima nu a mai avut loc datorită aprinderii

intempestive a sistemului de iluminat din corpul de casă în care locuia bunicul

acestuia.

Ori, acțiunea inculpatului minor este oprită

din motive independente de voința acesteia.

Așa fiind, consideră instanța că există

tentativă la săvârșirea infracțiunii de viol pentru că minorul N.I. luase

hotărârea de a avea raport sexual cu victima și pusese efectiv în executare

această rezoluție. Astfel, inculpatul minor, în momentele prealabile,

înfrânsese voința victimei prin introducerea acesteia în acea încăpere, prin

faptul că o dezbrăcase, dar executarea nu și-a produs efectul, a fost oprită

prin aprinderea intempestivă a luminii în corpul de casă alăturat, unde se afla

bunicul acestuia.

Raportat la cele expuse, tribunalul a respins

cererea inculpatului major B.I. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei

prin actul de sesizare în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen.

În drept, s-a apreciat că în cazul

inculpatului major B.I. există infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin.

(3) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În cazul inculpatului minor N.I., s-a

considerat că încadrarea corectă dată faptei este tentativa la viol prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea

art. 99 C. pen.

Tribunalul a apreciat că cei doi inculpați

trebuie să beneficieze de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C.

pen. întrucât aceștia se află în plină formare a personalității psihosociale.

Pe tot parcursul procesului penal, cei doi

inculpați au dovedit că au realizat gravitatea faptei, pe care o regretă

sincer.

S-a apreciat de către prima instanță că

scopul pedepselor aplicate celor doi inculpați poate fi atins și fără executare

în regim de detenție, avându-se în vedere aceleași argumente, precum și lipsa

de antecedente penale, poziția sinceră, recunoașterea faptei, regretul sincer

manifestat, precum și acordul exprimat față de pretențiile civile ale părții

vătămate.

Prin Decizia penală nr. 56 din 16 iunie 2010,

Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Buzău împotriva Sentinței penale nr. 34 din 17 martie 2010 a

Tribunalului Buzău.

A desființat în parte, în latură penală,

sentința primei instanțe, în sensul că:

Au fost majorate pedepsele principale

aplicate de la 1 an la 4 ani închisoare pentru inculpatul N.I. și de la 3 ani la

7 ani închisoare pentru inculpatul B.I.

A fost majorată pedeapsa complementară

aplicată inculpatului B.I., de la 2 ani la 4 ani.

Conform art. 71 C. pen., a aplicat fiecărui

inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii

definitive a prezentei decizii pentru inculpatul B.I. și împlinirea vârstei de

18 ani pentru inculpatul N.I.

Au fost înlăturate dispozițiile prevăzute de

art. 110

1

C. pen. și art. 86

1

C. pen. privind suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpați.

A computat în cazul fiecărui inculpat din

durata pedepselor reținerea și arestarea preventivă, de la 22 septembrie 2009

la 17 martie 2010.

A menținut în rest dispozițiile sentinței

atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul N.I.

A fost obligat apelantul-inculpatul N.I., în

solidar cu partea responsabilă civilmente N.N., la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a adopta această decizie, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că pe baza probelor și mijloacelor de

probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de

consemnare a plângerii formulate de D.G., reprezentantul legal al părții

vătămate D.M., declarațiile acesteia, procesul-verbal de cercetare la fața

locului și planșele foto, raportul de primă expertiză medico-legală din 22

septembrie 2009, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău,

procesele-verbale de constatare, declarațiile martorilor P.F.C., A.I.M., B.N.,

B.I.A., A.D., D.M., L.A., actele de stare civilă ale victimei, atașate în

copie, Adresa din 29 septembrie 2009 a Direcției Generale de Asistență Socială

și Protecția Copilului - Serviciul de intervenție specializată evaluare și consiliere

a copilului, referatul de evaluare a inculpatului minor N.I. întocmit de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, raportul aceluiași

serviciu privind pe minora D.M., înregistrat la 3 martie 2010 și declarațiile

inculpaților, prima instanță a reținut corect și complet situația de fapt.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a

apreciat că fapta săvârșită de inculpatul major B.I., de a întreține raport

sexual prin constrângere cu partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă agravată

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art.

75 lit. c) C. pen., întrucât fapta a fost comisă cu un minor, iar cea săvârșită

de inculpatul minor N.I. întrunește elementele constitutive ale tentativei la

aceeași infracțiune, încadrarea juridică stabilită de tribunal fiind

corespunzătoare faptelor și vinovăției inculpaților.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor, instanța de apel a apreciat că instanța de fond nu a

evaluat în mod corespunzător toate criteriile cuprinse în art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, concretizat și în

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 10 la 25 de

ani, circumstanțele în care au fost comise și persoana fiecărui inculpat,

constatând că deși în favoarea acestora s-au reținut, în mod corect,

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.,

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului minor N.I. și cea de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului major B.I., a căror executare a fost

suspendată sub supraveghere, sunt pedepse prea blânde și nu pot asigura scopul

de prevenție generală și specială cerut de art. 52 C. pen., impunându-se

majorarea pedepselor și executarea acestora în regim de detenție.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticându-le sub trei aspecte:

faptei săvârșite de inculpatul minor N.I., din infracțiunea de viol prevăzută

de art. 197 alin. (3) C. pen. în tentativă la viol, deși materialul probator -

susține procurorul - dovedește consumarea infracțiunii de viol de către acest

inculpat, făcând referire la declarațiile părții vătămate, care a arătat că

atunci când inculpatul N.I. s-a așezat peste ea, a simțit dureri în zona

genitală.

inculpați a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., solicitând

înlăturarea acestora și aplicarea unor pedepse just individualizate, cu

respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

inculpatului minor N.I. pentru tentativă la viol în condițiile reținerii

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen.; se arată, astfel,

că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de prima instanță depășește minimul

special prevăzut de lege, în acest caz de 2 ani și 6 luni închisoare.

Examinând motivele de recurs invocate de

procuror, precum și din oficiu, ambele hotărâri, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 385

6

alin. (1) și 385

7

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în

ceea ce privește nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului N.I.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.:

Atât instanța de fond, cât și instanța de

prim control judiciar au reținut o situație faptică întemeiată pe o analiză

judicioasă a probelor administrate pe parcursul procesului penal, din care

rezultă că în seara zilei de 18 septembrie 2009, inculpații N.I. și B.I. au

condus-o pe partea vătămată D.M., în vârstă de 13 ani, într-un corp de casă

nelocuit din curtea locuinței bunicului inculpatului N.I., cu intenția de a

întreține relații sexuale cu aceasta. Inculpatul N.I. a dezbrăcat-o pe partea

vătămată, deși aceasta i-a spus că are 13 ani, că este virgină și că nu dorește

să întrețină relații sexuale, după care s-a așezat deasupra acesteia, încercând

să întrețină un raport sexual fără a reuși, iar inculpatul B.I. a avut un

raport sexual consumat cu minora, împotriva voinței acesteia, reușind să o

defloreze.

Totodată, încadrarea juridică a faptei comise

de inculpatul minor N.I. a fost corect stabilită de prima instanță - menținută

și de instanța de apel - ca fiind tentativă la infracțiunea de viol prevăzută

în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., solicitarea

procurorului de a se reține în sarcina acestuia infracțiunea de viol prevăzută

în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. fiind nefondată.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen.,

infracțiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de

sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de

imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.”

Ca atare, infracțiunea de viol este o

infracțiune complexă, al cărei element material al laturii obiective se poate

realiza fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate (actul sexual - acțiune

scop, realizat prin acțiunea de constrângere - acțiune mijloc), fie printr-o

acțiune (actul sexual) realizată în anumite condiții care exclud consimțământul

victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința).

Prin Decizia nr. 3/2005 pronunțată în recurs

în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a

stabilit că prin act sexual de orice natură se înțelege „orice modalitate de

obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând

asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex.”

În această interpretare, noțiunea de act

sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar și cele

nefirești, homosexuale.

Rezultă deci că, în înțelesul art. 197 alin.

(1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane

de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex,

constituie act sexual.

Dar, spre deosebire de actul de perversiune

sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent

dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin

folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin

una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen.,

fapta constituie infracțiunea de viol.

Din cele expuse mai sus rezultă că

infracțiunea rămâne în forma tentativei ori de câte ori activitatea

infracțională a fost oprită înainte de consumarea actului sexual. Limita

superioară a tentativei la viol o constituie întreruperea acțiunii de executare

înainte de realizarea actului sexual, iar dacă această limită a fost depășită,

există infracțiunea de viol în formă consumată.

În speța de față, partea vătămată D.M. a

susținut în mod constant că inculpatul minor N.I. a încercat să întrețină

raport sexual cu ea, dar nu a reușit. Astfel, în faza de urmărire penală,

aceasta a declarat că „N.I. a încercat să mă penetreze însă nu a reușit și s-a

dat la o parte (…)”.

Aceeași poziție a avut-o partea vătămată și

pe parcursul cercetării judecătorești, aceasta declarând încă o dată că

inculpatul N.I., „m-a trântit jos, m-a dezbrăcat el, s-a dezbrăcat și el și a

încercat să profite de mine, s-a pus peste mine, eu am zis că nu vreau și nu

vreau. B. s-a ridicat de pe mine (…), B. fiind inculpatul N.I. (…)”.

Chiar dacă în timpul urmăririi penale partea

vătămată a declarat și că a avut dureri în zona genitală în momentul în care

inculpatul N.I. s-a așezat peste ea, această împrejurare nu constituie, prin ea

însăși, temei pentru reținerea infracțiunii de viol în formă consumată, cu atât

mai mult cu cât ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești, partea

vătămată nu a mai susținut această afirmație care, oricum, rămâne singulară și

nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar.

Inculpatul N.I. a recunoscut că a avut intenția

de a întreține relații sexuale cu partea vătămată, dar nu și-a dus la capăt

rezoluția infracțională întrucât s-a aprins lumina în imobilul în care locuia

bunicul său.

Prin urmare, reținerea în sarcina

inculpatului N.I. a infracțiunii de viol în forma tentativei de către

instanțele anterioare este în deplină concordanță cu situația de fapt, așa cum

rezultă din probele administrate, critica parchetului vizând greșita încadrare

juridică dată faptei inculpatului minor fiind neîntemeiată.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.:

În ceea ce privește reținerea de către

instanțele anterioare a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)

și c) C. pen. în favoarea inculpaților, Înalta Curte constată că acestea se justifică,

ambii inculpați având o conduită bună atât anterior comiterii faptelor, cât și

ulterior acestui moment. Astfel, inculpații erau elevi la data săvârșirii

infracțiunilor, sunt la primul conflict cu legea penală, au recunoscut și

regretat săvârșirea faptelor, după punerea în libertate s-au prezentat la toate

termenele de judecată și, prin urmare, nu se impune înlăturarea circumstanțelor

atenuante, așa cum solicită procurorul.

Pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată

inculpatului major B.I. de către instanța de prim control judiciar corespunde

tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., reflectând atât

gravitatea faptei, dedusă din împrejurările și modalitatea în care a acționat

inculpatul, din vârsta părții vătămate, din urmările produse mai ales asupra

psihicului acesteia, cât și datele pozitive care circumstanțiază persoana

inculpatului, fiind de natură să asigure prevenția generală și specială, precum

și scopul educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului

N.I. de către instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată ca fiind

întemeiată critica de nelegalitate formulată de procuror.

Astfel, infracțiunea de viol prevăzută de

art. 197 alin. (3) C. pen. este sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 10 și

25 de ani închisoare. Tentativa la această infracțiune este pedepsită, conform

art. 21 alin. (2) C. pen., cu închisoare de la 5 ani la 12 ani și 6 luni. Cum

inculpatul N.I. era minor la data comiterii faptei, potrivit art. 109 C. pen.,

limitele pedepselor se reduc la jumătate, respectiv la 2 ani și 6 luni

închisoare, limita minimă, și la 6 ani și 3 luni închisoare, limita maximă.

Reținând în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., care nu sunt

în concurs cu cauze de agravare pentru a fi incidente dispozițiile art. 80

alin. (2) C. pen., instanța de apel era obligată, potrivit art. 76 lit. d) C.

pen., să aplice inculpatului minor o pedeapsă sub limita minimă specială de 2

ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare, pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată de instanța de apel în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. cu aplic. art. 99 și 109 C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., se

situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, va casa în parte decizia recurată și, rejudecând, va

coborî pedeapsa aplicată inculpatului N.I. sub limita minimă specială prevăzută

de lege - ca efect al reținerii în favoarea acestuia a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen. - până la 2 ani și 5 luni

închisoare, luând în considerare și celelalte criterii prevăzute de art. 72 C.

pen., referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările și

modalitatea în care a fost comisă, urmările produse sau care s-ar fi putut

produce, precum și necesitatea atingerii scopului preventiv - educativ prevăzut

de art. 52 C. pen.

Se vor menține celelalte dispozițiile ale

deciziei.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Deciziei penale nr. 56 din 16 iunie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, privind pe inculpații N.I. și B.I.

Casează decizia penală atacată în parte,

numai în ceea ce-l privește pe inculpatul N.I.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului minor

N.I., de la 4 ani închisoare la 2 ani și 5 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat B.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.I., în sumă de 25 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

octombrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ