Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3348/2010

HOTĂRÂRE
19.10.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3348/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra perimării recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194 din data de 9 februarie 2009 a admis în parte acțiunea având ca obiect ”obligația de a nu face” formulată de reclamanta SC M.I.I. SRL Pitești, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Rădăuți și a obligat pârâta să înceteze comercializarea produselor fabricate de firma P.R.P. Polonia prevăzute la art. 2 din contractul analizat; a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL Rădăuți, iar Curtea de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 79 din data de 10 iunie 2009 a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtă privind necompetența materială a Tribunalului Suceava și excepția prematurității introducerii acțiunii; în ceea ce privește fondul cauzei a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Decizia sus menționată a fost recurată de către pârâta SC B. SRL Rădăuți, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate în fața instanței de apel, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competentă, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii.

Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reținut: Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială. Așa fiind, pentru a opera această sancțiuni procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost investită cu soluționarea recursului, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de șase luni. Totodată, se constată că înainte de îndeplinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecății și nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În speță, la termenul de judecată din data de 2 ianuarie 2010, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 9 august 2010, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte a constatat perimarea recursului, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat la art. 252 C. proc. civ.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Rădăuți împotriva deciziei nr. 79 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2010
Asupra perimării recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 1 din data de 28 ianuarie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA și a
ÎCCJ 2010-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4428/2010
Asupra constatării perimării recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1616 din 15 octombrie
ÎCCJ 2010-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2010
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declatat de pârâta SC A.S.B. SRL Rădăuți împotriva deciziei nr. 144 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contenci
ÎCCJ 2013-10-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3132/2013
ificat solicită constatarea nulității acestora. Apelul formulat de reclamanți, împotriva sentinței anterior menționate, a fost admis prin Decizia nr. 41 din 30 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios
ÎCCJ 2010-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2010
reclamantă și a obligat pârâtul să răspundă la cererea reclamantei înregistrată sub nr. 10 din 8 iunie 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că autoritatea pârâtă nu a făcut dovada faptului că a răs
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă