ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1261 din 30 octombrie 2000, Tribunalul

Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta (F.P.S.) A.P.A.P.S. București,

în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect daune-interese moratorii,

sub forma dobânzilor B.R.D., și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma

de 267.807.489 lei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, în baza

înscrisurilor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente cauzei, a

reținut că reclamanta are calitatea de acționar la pârâtă.

Că, Adunarea Generală a Acționarilor a pârâtei din anul

1997 a aprobat bilanțul contabil și balanța de venituri și cheltuieli pentru

anul financiar 1996, stabilind plata dividendelor pe care pârâta le-a plătit cu

întârziere, așa cum rezultă din O.P. nr. 2036 din 12 septembrie 1997; nr. 1419

din 25 noiembrie 1998; nr. 222 din 27 noiembrie 1998 și nr. 110 din 14 ianuarie

1999 a fost necontestat de către pârâtă.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, afirmând, pe de o parte, că

dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris față de data ținerii A.G.A., 11

aprilie 1997, iar acțiunea a fost introdusă la 13 septembrie 2000 și că

acțiunea nu a fost dovedită, în fine, că, întrucât, potrivit art. 68 din Legea nr.

31/1990, aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânzi,

în mod greșit, a fost obligată la plata acestora.

Prin decizia nr. 115 din 29 martie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 115/2001, s-a admis apelul pârâtei, a

fost schimbată în tot sentința și respinsă acțiunea reclamantei.

Instanța de apel a considerat, pe de o parte, că

dreptul la acțiune al reclamantei (accesoriu al dreptului la plata

dividendelor) s-a prescris, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Pe de altă parte, că aportul la capitalul social, nefiind purtător de dobânzi,

cererea reclamantei este neîntemeiată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece:

- instanța a apreciat greșit dreptul său la acțiune;

- greșit a considerat instanța de apel că cererea

este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 68 din Legea nr. 31/1990.

Criticile sunt întemeiate, iar recursul se va admite pentru

considerentele ce urmează. Mai întâi Curtea constată că, greșit, instanța de

apel s-a mai pronunțat și asupra fondului cauzei, din moment ce a ajuns la

concluzia că dreptul la acțiune al reclamantei a fost prescris.

Deosebit de această concluzie la care a ajuns instanța de

apel, referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, este greșită

și este rezultatul greșitei interpretări a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din

Decretul 167/1958, privind prescripția extinctivă acordată cu stingerea dreptului

la acțiune, privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind

drepturile accesorii, cum este cazul în speță.

Numai că, potrivit art. 16 lit. a) din același act normativ,

prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se

prescrie, făcut de cel în folosul căruia curge prescripția. Or, achitarea de

către pârâtă, la 14 ianuarie 1999, a ultimei părți a sumei reprezentând

dividendele nu constituie decât o recunoaștere expresă a datoriei.

Cum, potrivit principiului accesoriu

sequitur principalii

,

întreruperea prescripției privind dreptul la dividende, ca drept principal,

duce la întârzierea prescripției și privind dobânzile, ca drept accesoriu,

înseamnă că acțiunea reclamantei pentru daune-interese moratorii, sub forma

dobânzilor, este în termen, fiind introdusă la 27 noiembrie 2000.

Nici cea de a doua critică nu este întemeiată, deoarece, de

la data aprobării lor în A.G.A. a pârâtei, aceasta reprezentă pentru reclamantă

o creanță certă lichidă și exigibilă și, conform art. 63 C. com., invocat ca

temei al acțiunii, prin cererea introductivă, este purtătoare de dobânzi.

Instanța, consideră însă, că dobânzile care se cuvin

reclamantei-recurente sunt cele calculate la nivelul de referință a B.N.R. și

nu cel al B.R.D., urmează să fie obligată pârâta-intimată la plata acestora în

sumă de 215.226.455 lei.

În consecință, se va dispune înlăturarea obligării

intimatei-reclamante la plata de cheltuieli de judecată.

Față de considerentele ce preced, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București.

Modifică decizia nr. 115/Ap din 29 martie 2001 a Curții de

Apel Brașov, secția comercială, în sensul că schimbă în parte sentința nr. 1261/C

din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Brașov, secția comercială și obligă pârâta

la plata sumei de 215.226.455 lei dobândă, în loc de 267.807.489 lei.

Înlătură obligarea intimatei-reclamante la plata cu

cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2003.