ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 297/2010

A

supra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 1 aprilie 2008 la Judecătoria Făget, precizată la data

de 30 septembrie 2008 și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

reclamanții C.A. și A.C. au chemat în judecată pe pârâții C.C. Mănăștur și

Statul Român prin comuna Mănăștur prin primar, solicitând ca cu privire la

cheltuielile de judecată acordate pentru instanța de fond se arată că s-au

acordat greșit în întregime, atâta timp cât judecarea celor două capete de

cerere a fost disjunsă.

Se mai arată că nu s-a restituit nimic din

ceea ce instanța judecătorească a dispus anterior.

Recursul este fondat.

Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată". Principiile care guvernează acest

articol sunt culpa procesuală și unicitatea procesului civil, care impun ca în

cadrul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu

procesul, în toate fazele.

In cauză Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 162 A din 11 iunie 2009 a admis apelul pârâtei și a

respins apelul reclamanților, împrejurare care duce la stabilirea culpei

procesuale în sarcina reclamanților.

Articolul enunțat, pentru a fi corect

aplicat, presupune pe de o parte dovedirea culpei procesuale, care în speță s-a

făcut prin soluția pronunțată, iar, pe de altă parte, dovedirea cheltuielilor

de judecată care sunt cerute de partea care a câștigat procesul.

În sensul stabilirii corecte a

cheltuielilor de judecată instanța trebuie să verifice înscrisurile doveditoare

ale acestora precum și oportunitatea efectuării lor.

Or, din analiza lucrărilor dosarului

rezultă că în faza apelului reclamanții au fost obligați la plata sumei de 700

lei cheltuieli de judecată, fără să fie depuse dovezi la dosar cu privire la

acestea.

La fila 11 dosar se află delegația de

apărător pe care este menționat onorariul ca fiind de 700 lei, fără a fi depusă

și o dovadă de plată efectivă a acestei sume, respectiv o chitanță sau o

factură.

Cu privire la obligarea reclamanților la

plata sumei de 2000 lei onorariu de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată

în primă instanță, este adevărat că la fila 48 dosar fond se află chitanța nr. 507

din 11 decembrie 2008 în valoare de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat

încasat de avocat G.A. de la C.C. Mănăștur, dar soluția instanței de fond fiind

de respingere a unui capăt de cerere și de disjungere a celuilalt capăt de

cerere, rezultă că și cheltuielile de judecată trebuie acordate corespunzător,

numai pentru capătul de cerere soluționat.

În ceea ce privește măsurile reparatorii,

instanțele s-au pronunțat, iar reclamanții trebuiau să formuleze critici cu

privire la modul de soluționare - acesta fiind cenzurat de instanța de control

judiciar.

Așa fiind, pentru considerentele ce

preced, recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

decizia recurată va fi modificată în parte în sensul că intimații-reclamanți A.C.

și C.A. vor fi obligați să plătească pârâtei apelante S.C.C. Mănăștur suma de

1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, iar cererea pârâtei apelante

privind cheltuielile de judecată din dosarul de apel va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții A.C.

și C.A. împotriva deciziei nr. 162 A din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică

în parte decizia în sensul că:

Obligă intimații-reclamanți A.C. și C.A. să

plătească pârâtei apelante S.C.C. Mănăștur suma de 1000 lei cheltuieli de

judecată în primă instanță.

Respinge cererea pârâtei apelante privind

cheltuielile de judecată din dosarul de apel.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 22

ianuarie 2010.