ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6183/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 iunie 2009, reclamanții T.A.M. și T.A. au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului București la emiterea unei dispoziții motivate, privind restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor bănești ce li se cuvin, solicitate prin notificările din 1 iunie 2001 pentru cota de 13,1% din imobilul situat în București, sector 1, ap. 1 în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1, ap. 6, precum și a cotei părți de 13,1 din părțile comune, printre care și camera îngrijitorului din întreg imobilul situat în sector 1. Această cameră a trecut în proprietatea statului, fiind naționalizată abuziv și după apariția Legii nr. 112/1995 a fost vândută către chiriașul de la acea vreme, B.N., cu toate că-l notificase pe mandatarul pârâtei D.G.A.F.I. să nu vândă.

Au mai arătat reclamanții că după apariția Legii nr. 10/2001 au solicitat pârâtei să le acorde despăgubirile cuvenite sau să le fie restituit în natură, transmițând prin intermediul executorului judecătoresc notificările din 2001. Prin sentința nr. 1073 din 2 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta Primăria municipiului București să emită dispoziție/decizie motivată la notificarea din 2001, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, obligând totodată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de art. 25 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a soluționa notificarea reclamanților și nu a făcut dovada emiterii unei decizii/dispoziții în termenul impus de lege.

Prin urmare, tribunalul a constatat că solicitarea reclamanților de a fi obligată pârâta la a răspunde la notificare este îndreptățită, astfel că a admis cererea, a obligat pârâta să emită dispoziție/decizie motivată la notificarea din 2001, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Întrucât pârâta a căzut în pretenții, față de cererea reclamanților, acesteia aparținându-i culpa procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, respectiv suma de 2.000 lei. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 124 A din 18 februarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței, reținând că, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală astfel că, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul. S-a mai arătat în considerentele hotărârii că, în speță, în mod corect s-a reținut culpa procesuală a pârâtului, în raport de soluția pronunțată în ceea ce privește acțiunea cu care a fost învestită prima instanță iar, pe de altă parte, reclamanții au făcut dovada că au fost obligați să avanseze, în vederea susținerii procesului, suma de bani stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina apelantului, reprezentând onorariu de avocat, prin chitanța existentă la dosar fond, astfel că aveau dreptul să le recupereze de la partea care a pierdut procesul.

Referitor la aplicabilitatea în cauză a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a arătat că aceste dispoziții legale consacră dreptul instanței de judecată, în exercitarea funcției sale generale, de a urmări buna desfășurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat și client, acest drept fiind acordat judecătorului în considerarea rolului pe care îl are în desfășurarea procesului și care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii îndeplinite de avocat.

Curtea de apel a apreciat că sumele solicitate de reclamanți în prima fază procesuală cu titlu de cheltuieli de judecată îndeplinesc cerințele statuate în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, acestea fiind probate cu înscrisuri certe, necontestate, fiind deci reale, au fost avansate în legătură cu prezenta cauză, derivă din exercitarea dreptului la apărare al intimaților în prima fază procesuală, fiind deci necesare și au un cuantum rezonabil, prin raportare la obiectul litigiului și complexitatea concretă a cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive: Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În plus, prin normele metodologice se prevede necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține probe, iar această precizare condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003). De asemenea, la pct. 28.1 din aceeași hotărâre se condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire. Recurentul a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. și că trebuia făcută aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., întrucât prezentul litigiu nu comportă un grad de dificultate sporit, iar cheltuielile de judecată sunt într-un cuantum prea mare față de contribuția apărătorului ales, raportat și la Decizia nr. 3564 a Consiliului Uniunii Barourilor din România care a intrat în vigoare la data de 26 martie 1999 prin care s-au stabilit onorariile minimale pentru serviciile prestate de către avocați. Recurentul a mai arătat că trebuie să se stabilească dacă cheltuielile suportate de reclamanți pentru procedura în fața Curții de Apel au fost cu adevărat suportate și faptul că acestea au fost necesare și au o valoare rezonabilă, avându-se în vedere art. 132 din Statutul profesiei de avocat. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere că apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București a vizat numai cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, se constată că criticile referitoare la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt formulate omisso medio, direct în recurs, fără să fi fost invocate în apel și, prin urmare, sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În condițiile în care acțiunea îndreptată de către reclamanți împotriva pârâtei - recurente a fost găsită întemeiată de către instanță, cu consecința admiterii ei, partea care a căzut în pretenții este pârâta, astfel că, în termenii art. 274 C. proc.

civ., aceasta datora reclamanților restituirea cheltuielilor de judecată pe care le-au făcut în proces. Ca atare nu există nici un temei pentru a se reține că s-a făcut o greșită aplicare a acestei norme, astfel cum pretinde recurenta. Împrejurarea că legiuitorul permite instanței, prin dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să diminueze cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile avocaților, nu presupune ca instanța să uzeze de această facultate în mod discreționar. O atare măsură trebuie să fie justificată prin motive temeinice, simpla solicitare a părții căzute în pretenții nefiind de natură a constitui un atare motiv.

Așa fiind, solicitarea recurentei de a se dispune diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa prin sentința primei instanțe nu poate fi primită în condițiile în care aceasta nu relevă vreun argument/motiv temeinic de natură să conducă la concluzia că suma avută în vedere de prima instanță ar fi nepotrivit de mare față de circumstanțele concrete ale litigiului și că partea care a câștigat procesul și-ar fi exercitat abuziv dreptul de a obține de la adversar suma pe care a plătit-o cu titlu de onorariu de avocat, săvârșind un abuz de drept. Referitor la criticile privind cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în faza procesuală a apelului, se constată că și acestea sunt neîntemeiate, deoarece prin decizia atacată nu a fost obligată apelanta pârâtă să plătească nici un fel de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva deciziei nr. 124A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.