ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 24/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 185 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.,

acțiune având ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei nr. 360 din 17

martie 2009 emisă de C.N.A. Totodată, instanța a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a

reținut că prin decizia atacată reclamanta a fost sancționată contravențional

pentru postul A. TV cu suma de 10.000 lei, datorită încălcării prevederilor art.

39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2002, raportate la cele ale art. 16 din

Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,

urmare a difuzării emisiunii O.M. în data de 7 februarie 2009, între orele

22.00 – 22.30 și în data de 8 februarie 2009, în reluare, între orele 18.00 –

18.30.

Prin decizia atacată s-a reținut că înainte de

începerea emisiunii, pe coperta de avertizare, a fost afișat textul „Acest

program nu poate fi vizionat de copiii în vârstă de până la 12 ani decât

împreună sau cu acordul părinților”, avertizare menținută pe întreg parcursul

emisiunii, iar emisiunea a debutat prin afirmarea de către prezentator a

temeiului emisiunii și anume „Astăzi mă ocup de ierburi și afaceri, afaceri cu

ierburi…”.

S-a mai reținut că în cadrul emisiunii au fost

prezentate opiniile unui dealer de „droguri legale”, a doamnei M.T., precum și

a unui specialist dr. M.G., iar că dealerul și-a promovat produsele precizând

beneficiile folosirii acestora, modalitatea de comercializare, iar pe ecran a

fost afișat numărul de telefon al firmei.

Prima instanță a reținut că, prin emisiunea difuzată,

reclamanta a expus pe larg efectele benefice ale produselor promovate în

emisiune, despre care a afirmat că sunt „droguri legale” care au conținut

halucinogen și aduc „zâmbetul pe buze” susținând totodată legalitatea comercializării

unor astfel de produse.

S-a apreciat că tocmai folosirea unor astfel de

expresii la un interval orar la care au acces minorii este de natura a aduce

atingere moralității acestora, iar afirmația reclamantei potrivit căreia prin

aplicarea sancțiunii din decizia contestată a fost instituită cenzura, nu este

întemeiată pe nici o dispoziție legală.

S-a mai constatat că prin decizia contestată nu a

fost pusă în discuție legalitatea sau nelegalitatea produselor respective, ci

ora de difuzare a emisiunii în raport de conținutul acesteia, apreciindu-se, în

mod corect, că promovarea și incitarea la consumul unor astfel de produse la

ora la care copiii au acces neîngrădit la vizionare este de natura a afecta

grav dezvoltarea acestora.

S-a apreciat de necontestat împrejurarea că emisiuni

care au ca obiect tratarea unor subiecte ca cel de față reprezintă interes

pentru public, dar modul în care este abordată o astfel de temă trebuie să aibă

în vedere interesul superior al copilului și să nu promoveze sau să încerce să

incite la consumul unor substanțe care ar putea constituii o alternativă la

consumul de droguri de mare risc.

Față de situația de fapt reținută, prima instanță a

constatat că în mod corect pârâtul a reținut că acest gen de producție a fost

în mod eronat încadrat ca făcând parte din categoria producțiilor audiovizuale

interzise copiilor sub 12 ani, sancțiunea aplicată fiind în acord cu

consecințele faptei reținute în sarcina reclamantei.

Totodată, instanța fondului a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei Hotărâri a declarat recurs C.N.A.,

criticând soluția pronunțată cu privire la soluția dată cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului declarat, s-a arătat că la

primul termen de judecată din data de 27 aprilie 2009, instituția, prin

consilier juridic, a depus întâmpinare și actele care au stat la baza emiterii

deciziei de sancționare, iar la termenul din 27 mai 2009, fiind în

imposibilitate obiectivă și dovedită de prezentare, instituția a formulat o

cerere de amânare pentru lipsă de apărare.

Cu toate că reclamanta a depus acte, instanța a

înțeles să judece cauza pe fond, amânând pronunțarea la data de 3 iunie 2009.

Deși prin întâmpinare C.N.A. a solicitat cheltuieli

de judecată, prin sentința pronunțată s-a reținut că instituția nu a solicitat

cheltuieli de judecată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire prevăzută de

acest text de lege stând culpa procesuală.

În speță, prin sentința atacată a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.,

acțiune având ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei nr. 360 din 17

martie 2009 emisă de C.N.A., instanța luând totodată act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Se constată că prin întâmpinarea formulată în primă

instanță, pârâtul C.N.A. a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de

judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

De asemenea, la termenul de judecată din 27 mai 2009,

prima instanță a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată

de pârâtă, dând cuvântul părții prezente, în speță reclamantei, asupra fondului

cauzei, situația în care pârâtul nu a mai avut posibilitatea de a face dovada

solicitărilor sale formulate în temeiul textului de lege anterior menționat.

Coroborând aceste aspecte, rezultă că sentința

pronunțată este în parte netemeinică și nelegală, în speță fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., pentru acordarea cheltuielilor

de judecată solicitate de pârâtul C.N.A., prima instanță reținând în mod greșit

că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că Hotărârea

recurată este în parte nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentința atacată va fi

modificată în parte, în sensul obligării intimatei – reclamante SC A.T. SRL la

plata sumei de 475,9 lei cheltuieli de judecată, către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.A., împotriva sentinței

civile nr. 185 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că

obligă intimata – reclamantă SC A.T. SRL la plata sumei de 475,9 lei,

cheltuieli de judecată, către pârât.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.