ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 403/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 122/P din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.P. împotriva rezoluției din data de 11 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 404/P/2008, fiind obligat petentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotârî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. Prin plângerea înregistrată la această instanță, petentul a solicitat desființarea rezoluției nr. 253/II/2/2009 din 30 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea sa împotriva rezoluției nr. 404/P/2008, dată la 11 iulie 2009 de aceeași unitate de parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.C.

și A.F.N. , inspector de poliție și respectiv agent de poliție. Î n motivarea plângerii, petentul a susținut că cei doi polițiști, cu ocazia întocmirii procesului-verbal din data de 28 iulie 2009, au consemnat date nereale, respectiv că petentul nu a fost urmărit în timp ce se deplasa singur spre hotelul Lido (așa cum a făcut dovada), că era însoțit de o femeie blondă și nu a fost acostat în holul hotelului Lido, ci în grupul sanitar al acestuia. 2. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 404/P/2008, dată la 11 iunie 2009, în baza art. 228 alin. (4) și (6) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.C. și A.F.N., pentru infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (3) și (4), art. 289 alin. (1), art. 291 și art. 246 C. pen.

Procurorul a reținut, în esență, că intimații G.C. și A.F.N. - lucrători de poliție în cadrul B.C.C.O.C Constanța se aflau într-o misiune ordonată și organizată și, fiind îmbrăcați civil, și-au declinat calitatea față de petent; că leziunile prezentate de petent s-au produs în momentul în care s-a încercat imobilizarea acestuia, urmare opunerii și încercării de a se sustrage; procesul-verbal de constatare din data de 28 iulie 2007 întocmit de cei doi intimați atestă cele sesizate direct și nemijlocit, petentul refuzând să-l semneze; în cauză nu există probe sau indicii de săvârșire a unei fapte prevăzute de legea penală, care să antreneze răspunderea penală a lucrătorilor de poliție. 3. Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc.

pen. a fost respinsă prin rezoluția nr. 253/11/2/2009 din 30 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta. 4. Investită cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de petent, instanța de fond a reținut că, la data de 28 iulie 2007, șeful adj. al BCCO Constanța, L.C.V., a organizat o misiune de supraveghere în stațiunea Mamaia, a zonelor cu potențial de risc pe linia traficului și consumului de droguri, printre acestea aflându-se și clubul „La Mania". Pentru acțiune au fost repartizați și inspectorul de politie G.C. și agentul de politie A.F.N., care supravegheau inclusiv hotelul Lido. În jurul orelor 6,00, cei doi lucrători de politie l-au observat pe petentul T.P.

deplasându-se de la clubul „La Mania" spre parcarea hotelului Lido, având un comportament agitat. Cei doi polițiști l-au urmărit și, cum la intrarea în hotelul Lido, petentul s-a oprit discutând cu o persoana de sex feminin, cei doi lucrători de politie s-au apropiat de el, și-au declinat calitatea și i-au cerut să se legitimeze. Petentul T.P. a fugit către grupul sanitar al hotelului și imediat lucrători de politie au plecat în urmărirea lui, somându-l să stea pe loc, însă petentul a pătruns în grupul sanitar. Petentul a încercat să-i lovească pe cei doi lucrători de politie, devenind violent, iar aceștia au încercat să-l imobilizeze, producându-și astfel cu toții vătămări corporale. Cum petentul s-a opus în continuare violent și întrucât avea asupra sa un pliculeț în care s-a constatat a fi cocaină, au intervenit și alți lucrători de politie, care au fost alertați de situația creată, în cele din urmă reușindu-se imobilizarea și încătușarea petentului.

După plecarea petentului, cei doi lucrători de politie au rămas în holul hotelului Lido unde au redactat procesul verbal de constatare, de față fiind și lucrătorul de poliție B.A. În procesul verbal s-au consemnat, în prezenta martorilor asistenți, doar împrejurările în care s-a procedat la imobilizarea petentului, faptul că cei doi lucrători se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu cât și împrejurarea că asupra petentului s-a aflat un pliculeț ce conținea cocaină. S-a mai reținut că vătămările corporale suferite de petent au fost produse ca urmare a opunerii violente a acestuia care, deși a înțeles că trebuia să se supună somației polițiștilor, a plecat de la locul respectiv din dorința de a încerca să arunce pliculețul de cocaină pe care îl avea asupra sa.

Ulterior, petentul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, soluție definitivă prin respingerea recursului potrivit deciziei penale nr. 191 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În concluzie, prima instanță a reținut că întrucât procesul verbal de constatare întocmit de cei doi lucrători de poliție atestă situații reale, chiar dacă petentul a refuzat să semneze, în cauza nu există probe sau indicii de săvârșire a unei fapte prevăzută de legea penală care să atragă răspunderea penala a făptuitorilor.

B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva în scris sau oral recursul. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat situația de fapt apreciind, în mod corect, că activitățile desfășurate de intimații - lucrători în cadrul B.C.C.O Constanța în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prev. de art. 250 alin. (3) și (4), art. 289 alin. (1), art. 291 și art. 246 C. pen.

În plus, Înalta Curte constată că acțiunea lucrătorilor de poliție, de imobilizare a petentului, s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, iar folosirea forței fizice de către aceștia a fost justificată, în acord cu prevederile art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și a celor cuprinse în Manualul de bune practici de intervenție, aprobat prin Dispoziția nr. 643 din 5 decembrie 2005 a IGPR, în raport de împrejurările în care s-a realizat acțiunea și pe fondul comportamentului violent al petentului.

Fără a relua situația de fapt, prezentată detaliat în sentința primei instanțe, se impune precizarea că procesul-verbal de constatare întocmit de cei doi intimați în împrejurările arătate, nu cuprinde mențiuni nereale iar omisiunea relevării unor aspecte din derularea ulterioară a acțiunii se datorează faptului că intimații nu au avut cunoștință despre ele, fiind vorba de acțiuni realizate în paralel de alți polițiști, în absența intimaților, cărora nu le-au fost aduse la cunoștință pentru a fi înserate în procesul verbal. Referitor la examinarea leziunilor prezentate de intimați la data de 28 iulie 2007 de către personalul de la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, s-a reținut în mod justificat că documentele intitulate fișe de primire urgențe sunt reale, fiind eliberate de această unitate medicală iar folosirea lor ulterioară este legală.

Ca atare, Înalta Curte constată că rezoluția atacată și sentința primei instanțe, care a menținut-o, sunt legale și temeinice întrucât faptele săvârșite de către intimați nu sunt prevăzute de legea penală. În consecință, pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.P. împotriva sentinței penale nr. 122/P din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.