ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 403/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 122/P din 20 octombrie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.P. împotriva

rezoluției din data de 11 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, în dosarul nr. 404/P/2008, fiind obligat petentul la plata sumei de

250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotârî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

a solicitat desființarea rezoluției nr. 253/II/2/2009 din 30 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins

ca neîntemeiată plângerea sa împotriva rezoluției

nr. 404/P/2008, dată la

11 iulie 2009 de aceeași unitate de parchet, prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.C. și A.F.N.

, inspector de poliție și respectiv agent de

poliție.

Î

n motivarea plângerii, petentul a susținut că cei doi polițiști, cu

ocazia întocmirii procesului-verbal din data de 28 iulie 2009, au consemnat

date nereale, respectiv că petentul nu a fost urmărit în timp ce se deplasa

singur spre hotelul Lido (așa cum a făcut dovada), că era

însoțit de o femeie blondă și nu a fost acostat

în holul hotelului Lido, ci în

grupul sanitar al acestuia.

2.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța

nr. 404/P/2008, dată la 11 iunie 2009, în baza art. 228 alin. (4) și (6)

rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimații G.C. și A.F.N., pentru

infracțiunile

prevăzute de art. 250 alin. (3) și (4), art. 289 alin. (1), art. 291 și art.

246

C. pen.

Procurorul a reținut, în esență, că intimații G.C. și A.F.N. -

lucrători de poliție în cadrul B.C.C.O.C Constanța se aflau într-o misiune

ordonată și organizată și, fiind îmbrăcați civil, și-au declinat calitatea față

de petent; că leziunile prezentate de petent s-au produs în momentul în care

s-a încercat imobilizarea acestuia, urmare opunerii și încercării de a se

sustrage; procesul-verbal de constatare

din

data de 28 iulie 2007 întocmit de cei doi intimați atestă cele sesizate

direct

și nemijlocit, petentul refuzând să-l semneze; în cauză nu există probe sau

indicii de săvârșire a unei fapte prevăzute de legea penală, care să antreneze

răspunderea penală a lucrătorilor de poliție.

3.

Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. a fost

respinsă prin rezoluția nr. 253/11/2/2009 din 30 iulie 2009 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

4.

Investită cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale formulată de petent, instanța de

fond a reținut că, la data

de 28 iulie 2007, șeful adj. al BCCO

Constanța, L.C.V., a organizat o misiune de supraveghere în stațiunea Mamaia, a

zonelor cu potențial de risc pe linia traficului și consumului de droguri,

printre

acestea aflându-se și clubul „La

Mania". Pentru acțiune au fost repartizați

și inspectorul de

politie G.C. și agentul de politie A.F.N., care supravegheau inclusiv hotelul

Lido. În jurul orelor 6,00, cei

doi

lucrători de politie l-au observat pe petentul T.P. deplasându-se

de la

clubul „La Mania" spre parcarea hotelului Lido, având un comportament

agitat. Cei doi polițiști l-au urmărit și, cum la intrarea în hotelul Lido,

petentul s-a oprit discutând cu o persoana de sex feminin, cei doi lucrători de

politie s-au apropiat de el, și-au declinat calitatea și i-au cerut să se

legitimeze.

Petentul T.P.

a fugit către grupul sanitar al hotelului și imediat

lucrători

de politie au plecat în urmărirea lui, somându-l să stea pe loc, însă petentul a

pătruns în grupul sanitar. Petentul a încercat să-i

lovească pe cei doi lucrători de politie, devenind violent, iar aceștia

au

încercat să-l imobilizeze, producându-și

astfel cu toții vătămări corporale.

Cum petentul s-a opus în continuare

violent și întrucât avea asupra sa un pliculeț în care s-a constatat a fi

cocaină, au intervenit și alți lucrători de politie, care au fost alertați de

situația creată, în cele din urmă reușindu-se imobilizarea și încătușarea

petentului.

După plecarea petentului,

cei doi lucrători de politie au rămas în holul hotelului Lido unde au redactat

procesul verbal de constatare, de față fiind și lucrătorul de poliție B.A. În

procesul verbal s-au consemnat, în prezenta martorilor asistenți, doar

împrejurările în care s-a procedat la imobilizarea petentului, faptul că cei

doi lucrători se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu cât și

împrejurarea că asupra petentului s-a aflat un pliculeț ce conținea cocaină.

S-a mai reținut că vătămările corporale

suferite de petent au fost produse ca urmare a opunerii violente a acestuia

care, deși a înțeles că trebuia să se supună somației polițiștilor, a plecat de

la locul respectiv din dorința de a încerca să arunce pliculețul de cocaină pe

care îl avea asupra sa.

Ulterior, petentul a fost trimis în

judecată pentru comiterea

infracțiunii prev.

de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a fost condamnat

la

pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, soluție definitivă prin respingerea recursului potrivit deciziei

penale nr. 191 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

În concluzie, prima instanță a reținut

că întrucât procesul verbal de constatare întocmit de cei doi lucrători de

poliție atestă situații reale, chiar dacă petentul a refuzat să semneze, în

cauza nu există probe sau indicii de săvârșire a unei fapte prevăzută de legea

penală care să atragă răspunderea penala a făptuitorilor.

B. Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a motiva în scris sau oral recursul.

Examinând recursul declarat de petent

sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond, în baza materialului

probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat situația de fapt

apreciind, în mod corect, că activitățile desfășurate de intimații - lucrători

în cadrul B.C.C.O Constanța în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu

constituie infracțiunile prev. de art. 250 alin. (3) și (4), art. 289 alin. (1),

art. 291 și art. 246 C. pen. În plus, Înalta Curte constată că acțiunea

lucrătorilor de poliție, de imobilizare a petentului, s-a desfășurat cu

respectarea dispozițiilor legale, iar folosirea forței fizice de către aceștia

a fost justificată, în acord cu prevederile art. 31 lit. b) din Legea nr.

218/2002 privind organizarea

și

funcționarea Poliției Române, precum și a celor cuprinse în Manualul de bune

practici de intervenție, aprobat prin Dispoziția nr. 643 din 5 decembrie 2005 a

IGPR, în raport de împrejurările în care s-a realizat acțiunea și pe fondul

comportamentului violent al petentului.

Fără a relua situația de fapt,

prezentată detaliat în sentința primei instanțe, se impune precizarea că

procesul-verbal de constatare întocmit de cei doi intimați în împrejurările

arătate, nu cuprinde mențiuni nereale iar omisiunea relevării unor aspecte din

derularea ulterioară a acțiunii se datorează faptului că intimații nu au avut

cunoștință despre ele, fiind vorba de acțiuni realizate în paralel de alți

polițiști, în absența

intimaților, cărora

nu le-au fost aduse la cunoștință pentru a fi înserate în

procesul

verbal.

Referitor la examinarea leziunilor

prezentate de intimați la data de 28 iulie 2007 de către personalul de la

unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța,

s-a reținut în mod justificat că documentele intitulate fișe de primire urgențe

sunt reale, fiind eliberate de această unitate medicală iar folosirea lor

ulterioară este legală.

Ca atare, Înalta Curte constată că

rezoluția atacată și sentința primei instanțe, care a menținut-o, sunt legale

și temeinice întrucât faptele săvârșite de către intimați nu sunt prevăzute de

legea penală.

În consecință, pentru toate aceste

considerente, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din

același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul T.P. împotriva sentinței penale nr. 122/P din 20

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 3 februarie 2010.