Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2010

HOTĂRÂRE
03.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 22 martie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către contestatoarea C.V. împotriva sentinței penale nr. 73 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, obligând-o totodată la cheltuieli judiciare statului. În esență, instanța de fond a apreciat că prin sentința penală menționată a fost respinsă plângerea contestatoarei întemeiată pe disp. art. 278 1 C. proc. pen., dându-se eficiența cuvenită disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul obligării acesteia la cheltuieli judiciare statului.

Cum obiectul contestației la executare îl constituie cheltuielile de judecată, în raport cu disp. art. 461 C. proc. pen., care enumeră limitativ situațiile de promovare a contestației, s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă. În data de 8 aprilie 2010 contestatoarea a formulat recurs, solicitând să-i fie restituită o sumă de bani de către debitoarea C.V. și C. Examinând recursul în raport cu actele și lucrările cauzei, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este tardiv pentru următoarele motive. La data de 22 martie 2010 când a fost soluționată pe fond contestația, recurenta a fost prezentă personal.

Calea de atac ordinară a recursului a fost promovată la data de 8 aprilie 2010, cu încălcarea termenului de 10 zile impus de disp. art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca tardiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea C.V. împotriva sentinței penale nr. 67 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 203 din 7 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea p
ÎCCJ 2010-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4048/2010
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plânger
ÎCCJ 2010-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 8 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul nr. 1088/1/2010, având ca obiec
ÎCCJ 2010-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2149/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 251 din 1 aprilie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul C.V. împot
ÎCCJ 2010-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2286/2010
Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 25/P din 4 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă