ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2010

Asupra

recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin

sentința penală nr. 118/F din 19 noiembrie 2009 a Curții

de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva

rezoluției din 28 mai 2009 dată în dosarul nr. 192/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, fiind menținută rezoluția atacată.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petiționarul a solicitat cercetarea și

tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc C.F., pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 264. art. 289

și art. 291 C. pen. și a agentului de

poliție

de la Postul de poliție Prundeni, județul Vâlcea, P.E.,

pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2),

art. 182, art. 271, art. 217 și art. 211 C. pen., susținând că executorul

judecătoresc nu a pus în executare, în mod deliberat hotărârea judecătorească

care îi este favorabilă, iar agentul de poliție chemat la punerea în executare

a hotărârii nu și-a îndeplinit atribuțiile ce îi revin potrivit Codului de

procedură civilă, deoarece nu și-a dat concursul pentru a-l proteja de

agresori. A mai motivat că executorul nu a stăruit prin toate mijloacele admise

de lege pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligațiilor prevăzute

în titlul executor, iar polițistul l-a atras într-o cursă, obligându-l pe

creditor să se prezinte la executare, să-l asigure mijloacele de transport necesare

deplasării executorului

judecătoresc la

domiciliul debitorilor și ridicării eventualelor bunuri ce

se vor

sechestra și să indice bunurile ce urmează a fi sechestrate.

Prin

rezoluția din 28 mai 2009, dată în dosarul

nr.

192/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a

dispus

neînceperea urmăririi penale față de pretinșii făptuitori, în baza art. 228 alin.

(1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin

rezoluția din 23 iulie 2009, dată în dosarul

nr.

559/ll/2009 de către procurorul general, a fost menținută rezoluția

de

neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Instanța

de fond, prin sentința penală sus-menționată, a

respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență,

următoarele:

La data

de 25 octombrie 2006, petentul s-a prezentat la Biroul

executorului judecătoresc C.F., pentru a-l însoți, conform

art. 416

C. proc. civ., în vederea identificării bunurilor debitorilor B.M. și M.B., ce

urmau a fi sechestrate, în vederea recuperării debitului de 1724,20 lei,

stabilite în favoarea petentului, prin decizia penală nr. 1103/R din 14 noiembrie

205 a Tribunalului Vâlcea.

Cu

ocazia executării, a izbucnit un conflict verbal între creditorul petiționar C.I.

și debitorul B.M., în cadrul căruia fiul debitorilor s-a repezit asupra

petiționarului și i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feței. în

această situație, organul de poliție și executorul au intervenit pentru

aplanarea

conflictului și, pentru că

executarea nu mai putea avea loc în condiții

de siguranță, au ieșit în

curtea imobilului familiei B. Cu acest

prilej,

petiționarul a încercat să îi lovească pe debitori cu o țeava din

cupru,

astfel că organul de poliție l-a scos din domiciliul debitorilor. în aceeași

împrejurare, fiul debitorilor l-a agresat din nou în zona capului pe

petiționar, i-a spart ochelarii de vedere, iar, pentru a scăpa de o nouă

agresiune, petiționarul a traversat DN 64, după care, fiind urmărit de

debitori, a fost trântit la pământ și i-au fost aplicate multiple lovituri.

Pentru

aceste fapte, debitorii au fost trimiși în judecată și condamnați.

Din

cele expuse, nu reiese că executorul judecătoresc s-ar face vinovat de

comiterea vreuneia dintre faptele reclamate. Fapta de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor presupune ca acesta, cu intenție, să își fi exercitat

atribuțiile de serviciu în mod

incorect.

Or, din actele premergătoare, a rezultat că împiedicarea la

executare a

fost cauzată de conduita creditorului însuși care, în loc să permită organelor

de executare prezente să își aducă la îndeplinire atribuțiile ce le reveneau, a

preferat să scandalizeze,

creând un

conflict a cărui victimă a fost, în cele din urmă.

Î

n ce

privește misiunea agentului de poliție, de a acorda sprijin executorului

judecătoresc în aducerea la îndeplinire a

dispozițiilor

hotărârii, acesta s-a străduit ca, în exercitarea atribuțiilor

de

serviciu, pe fondul relațiilor conflictuale create, să aplaneze

discuțiile și să despartă părțile. Or, nu se

poate imputa agentului de

poliție că i-a ajutat în vreun mod pe agresori

să îl lovească pe petiționar ori să îi rupă ochelarii.

De

asemenea, nu au rezultat, din cuprinsul actelor

premergătoare efectuate, date sau indicii potrivit cărora în conținutul

procesului-verbal întocmit de executor s-au atestat fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului. Dimpotrivă, aceste

mențiuni sunt întărite de probele testimoniale

administrate în dosarul

penal.

Așa

fiind, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este temeinică și legală, urmând a fi

menținută.

Î

mpotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, desființarea rezoluției, în baza art. 278 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea

urmăririi penale, efectuarea de cercetări penale și trimiterea în judecată a

intimaților.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de

fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.

Î

ntr-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare

efectuate

în cauză, intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile

de

serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Procedura

executării silite s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor

legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite

elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc

și a agentului de poliție.

Cu

ocazia executării, nici executorul, nici polițistul nu pot efectua acte de

cercetare, fiind obligați numai la indisponibilizarea bunurilor mobile, astfel

că în situația dată, a imposibilității de executare, au recurs la singura

posibilitate pe care o aveau, de a întrerupe executarea civilă. Drept urmare,

nu se poate reține vreo culpă în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu ocazia

executării silite.

Din

cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii nici

cu privire la celelalte infracțiuni reclamate în sarcina intimatului C.F.,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual,

întrucât nu a rezultat că intimatul a prevăzut și urmărit sau acceptat punerea

în pericol a valorii sociale protejate de lege - încrederea publică acordată

înscrisurilor oficiale și activității realizate de funcționarii publici pentru

întocmirea acestora - prin întocmirea efectivă a unui înscris oficial fals.

De

asemenea, nu a rezultat vreo dovadă că împrejurările consemnate de acesta au

fost necorespunzătoare adevărului sau că a omis unele date sau împrejurări,

care s-ar fi impus a fi menționate în mod obligatoriu și care, în mod

deliberat, nu au fost consemnate în cuprinsul înscrisurilor oficiale.

Nici

referitor la activitatea agentului de poliție nu au rezultat indicii că ar fi

săvârșit vreuna dintre faptele reclamate de petiționar,

acesta acționând în limitele investirii și atribuțiilor sale la punerea

în

executare a hotărârii. Totodată, nu a rezultat că intimatul polițist

a prevăzut și urmărit sau acceptat vătămarea corporală a petiționarului de

către debitori.

Î

n

raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este

temeinică și legală, urmând a fi respins, ca

nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.I., cu obligarea

acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.I. împotriva

sentinței penale nr. 118/F din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 februarie 2010.