ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2010

Asupra recursului de față Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98/F din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarele F.M., în nume propriu și pentru D.G.M. , prin reprezentare, împotriva rezoluției din 23 iunie 2009 dată în dosarul nr. 181/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind menținută rezoluția atacată. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petiționara a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a judecătorului M.D.

din cadrul Tribunalului Argeș, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., a avocatului său ales A.I.E., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (1) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și a comisarului șef de poliție R.S., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., susținând că magistratul și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării recursului petentei și ar fi falsificat un înscris, conținând concluzii scrise, care poartă un alt număr decât cel inițial. Referitor la apărătorul ales, a susținut că aceasta nu a studiat cauza și nu i-a apărat interesele în fața instanței.

în ce privește pe comisarul șef de poliție, a motivat că acesta și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întrucât nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize din afara instituțiilor silvice din Pitești, în dosarul în care formulase plângere împotriva angajaților Ocolului Silvic Pitești. Prin rezoluția din 23 iunie 2009, dată în dosarul nr. 181/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pretinșii făptuitori, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, că faptei nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Prin rezoluția din 11 august 2009, dată în dosarul nr. 611/11/2/2009 de către procurorul general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, reținând, în esență, următoarele: Referitor la faptele pretins săvârșite de magistratul judecător M.D., care de fapt constituie nemulțumirile petentei față de hotărârea pronunțată de completul de recurs pe care acesta l-a prezidat, s-a reținut că, potrivit art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate ori modificate numai prin căile de atac prevăzute delege și exercitate în condițiile legii. Prin urmare, judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru opiniile exprimate în cuprinsul hotărârilor pe care le pronunță, în caz contrar aducându-se atingere independenței acestora consacrată prin dispozițiile art. 46 alin. (3) din aceeași lege și art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Sub aspectul pretinsei infracțiuni de fals material, s-a reținut că rectificarea numărului de înregistrare a înscrisului depus de avocata petentei nu produce consecințele juridice cerute de textul incriminator al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, așa încât lipsește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Î n legătură cu pretinsa infracțiune de abuz în serviciu reclamată în sarcina avocatei A.I., s-a reținut că aceasta presupune calitatea de funcționar public ori funcționar a subiectului activ, pe care avocatul nu o are, întrucât exercită o profesie liberă. Nici fapta de înșelăciune nu există, întrucât neîndeplinirea unor obligații care își au izvorul într-un contract de asistență juridică atrag răspunderea civilă contractuală, iar nu penală, câtă vreme nu s-a făcut dovada inducerii în eroare cu prilejul încheierii sau executării contractului.

De asemenea, în ce privește pe ofițerul de poliție R.S., s-a reținut că respingerea cererii de efectuare a unei expertize silvice era un act de urmărire penală asupra căruia putea dispune în cursul anchetei și împotriva căruia petenta avea posibilitatea să formuleze plângere în condițiile art. 275 C. proc. pen. Î mpotriva sentinței a declarat recurs petiționara, pe care l-a motivat în scris la filele 2-3 și 22-52 din dosar. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționară, ca nefondată. Î ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarei.

Criticile petiționarei, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimatul judecător M.D., nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. Î n ce privește activitatea avocatei intimate A.I., care a exercitat apărarea pentru susținerea intereselor petentei, nici aceasta nu poate fi incriminată penal, fiind susținută pe baza unui contract de asistență juridică, încheiat conform normelor deontologice profesionale. Din actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că activitatea avocaților nu poate fi incriminată, în sensul pretinselor infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legea a prevăzut pentru existenta acestora un subiect activ calificat, care trebuie să fie funcționar public, calitate pe care avocații nu o au, astfel că nu pot fi eventuali făptuitori ai acestei categorii de infracțiuni.

Nemulțumirile oricărei persoane referitoare la prestația avocaților pot fi invocate în condițiile Legii nr. 51/1995, la baroul din care aceștia fac parte, fiind prevăzute sancțiuni specifice acestei profesii liberale. Referitor la pretinsa infracțiune de înșelăciune, se constată că, în mod corect, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Întrucât nu s-a făcut dovada inducerii în eroare cu prilejul încheierii sau executării contractului de asistență juridică. Î n ce privește infracțiunea reclamată în sarcina ofițerului de poliție R.S., în mod corect s-a reținut că respingerea cererii de efectuare a unei expertize silvice este un act de urmărire penală asupra căruia putea dispune în cursul anchetei, în baza competenței sale prevăzute de lege, act care putea fi supus cenzurii procurorului care supraveghea activitatea sa, în condițiile art. 275 C. proc.

pen. Cu privire la criticile scrise ale petiționarei, referitoare la lipsa probelor și actelor de cercetare penală efectuate de către procuror, acestea nu pot fi primite. Urmare sesizării printr-o plângere penală, atunci când din conținutul acesteia nu rezultă suficiente date și elemente pentru începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat, ca, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., să efectueze acte premergătoare pentru a constata dacă există temeiuri pentru începerea urmăririi penale. Î n cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

Așa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe. Nici critica scrisă a petiționarei, privind cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligată de prima instanță nu poate fi primită, acestea fiind stabilite în raport cu cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură. Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F.M. împotriva sentinței penale nr. 98/F din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.