ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2010

Asupra

recursului de față

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98/F din 20

octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarele F.M., în nume propriu și pentru D.G.M.

, prin reprezentare, împotriva rezoluției din 23 iunie

2009 dată

în dosarul nr. 181/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

fiind menținută rezoluția atacată.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petiționara

a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a judecătorului M.D. din

cadrul Tribunalului Argeș, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., a avocatului său ales A.I.E.,

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin.

(1) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și a comisarului șef de poliție R.S.,

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

susținând că magistratul și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia

judecării recursului petentei și ar fi falsificat un înscris, conținând

concluzii scrise, care poartă un alt număr decât cel inițial. Referitor la

apărătorul ales, a susținut că aceasta nu a studiat cauza și nu i-a apărat

interesele în fața instanței. în ce

privește

pe comisarul șef de poliție, a motivat că acesta și-a încălcat

atribuțiile

de serviciu, întrucât nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize din afara

instituțiilor silvice din Pitești, în dosarul în care formulase plângere

împotriva angajaților Ocolului Silvic Pitești.

Prin

rezoluția din 23 iunie 2009, dată în dosarul

nr.

181/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a

dispus

neînceperea urmăririi penale față de pretinșii făptuitori, pentru infracțiunile

reclamate, reținându-se, că faptei nu sunt prevăzute de legea penală,

respectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Prin

rezoluția din 11 august 2009, dată în dosarul nr. 611/11/2/2009 de către procurorul

general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind

legală și temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Instanța

de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarei, reținând, în esență, următoarele:

Referitor la faptele pretins săvârșite de

magistratul judecător

M.D., care de fapt constituie nemulțumirile

petentei față de hotărârea pronunțată de completul de recurs pe care acesta l-a

prezidat, s-a reținut că, potrivit art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind

organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate ori

modificate numai prin căile de atac prevăzute delege și exercitate în

condițiile legii. Prin urmare, judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală

pentru opiniile exprimate în cuprinsul

hotărârilor

pe care le pronunță, în caz contrar aducându-se atingere

independenței

acestora consacrată prin dispozițiile art. 46 alin. (3) din

aceeași lege și art. 124 alin. (3) din

Constituția României.

Sub aspectul pretinsei infracțiuni de fals

material, s-a reținut

că rectificarea numărului de înregistrare a

înscrisului depus de avocata petentei nu produce consecințele juridice cerute

de textul incriminator al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, așa

încât lipsește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Î

n

legătură cu pretinsa infracțiune de abuz în serviciu reclamată în sarcina

avocatei A.I., s-a reținut că aceasta presupune calitatea de funcționar public

ori funcționar a subiectului activ, pe care avocatul nu o are, întrucât

exercită o profesie liberă.

Nici

fapta de înșelăciune nu există, întrucât neîndeplinirea

unor obligații care își au izvorul într-un contract de asistență

juridică

atrag răspunderea civilă contractuală, iar nu penală, câtă

vreme nu s-a făcut dovada inducerii în eroare cu prilejul încheierii sau

executării contractului.

De

asemenea, în ce privește pe ofițerul de poliție R.S., s-a reținut că

respingerea cererii de efectuare a unei expertize silvice era un act de

urmărire penală asupra căruia putea dispune în cursul anchetei și împotriva

căruia petenta avea posibilitatea să formuleze plângere în condițiile art. 275 C.

proc. pen.

Î

mpotriva

sentinței a declarat recurs petiționara, pe care l-a motivat în scris la filele

2-3 și 22-52 din dosar.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod

corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționară,

ca nefondată.

Î

ntr-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, intimații și-au

îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare

intereselor legale ale petiționarei.

Criticile petiționarei, care se referă la modul

de soluționare a

cauzei de către intimatul judecător M.D.,

nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Persoanele

care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată,

își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și

îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin

pronunțarea

unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în

raport de

probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul

căilor legale de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi

criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre

judecătorească

nu poate fi considerată prin ea însăși o

infracțiune.

Î

n ce

privește activitatea avocatei intimate A.I., care a exercitat apărarea pentru

susținerea intereselor

petentei, nici

aceasta nu poate fi incriminată penal, fiind susținută pe

baza unui

contract de asistență juridică, încheiat conform normelor deontologice

profesionale.

Din

actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că activitatea avocaților

nu poate fi incriminată, în sensul pretinselor infracțiuni de abuz în serviciu,

întrucât legea a prevăzut pentru existenta acestora un subiect activ calificat,

care trebuie să fie

funcționar public, calitate

pe care avocații nu o au, astfel că nu pot fi eventuali făptuitori ai acestei

categorii de infracțiuni.

Nemulțumirile

oricărei persoane referitoare la prestația avocaților pot fi invocate în

condițiile Legii nr. 51/1995, la baroul din care aceștia fac parte, fiind

prevăzute sancțiuni specifice acestei profesii liberale.

Referitor

la pretinsa infracțiune de înșelăciune, se constată că, în mod corect, s-a

reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Întrucât nu

s-a făcut dovada inducerii în eroare cu prilejul încheierii sau executării

contractului de asistență juridică.

Î

n ce privește infracțiunea reclamată în sarcina

ofițerului de

poliție R.S., în mod corect s-a reținut că

respingerea cererii

de efectuare a unei

expertize silvice este un act de urmărire penală

asupra căruia putea dispune în cursul anchetei, în baza competenței

sale prevăzute de lege, act care putea fi supus

cenzurii procurorului

care

supraveghea activitatea sa, în condițiile art. 275 C. proc. pen.

Cu

privire la criticile scrise ale petiționarei, referitoare la lipsa probelor și

actelor de cercetare penală efectuate de către procuror, acestea nu pot fi

primite.

Urmare

sesizării printr-o plângere penală, atunci când din conținutul acesteia nu

rezultă suficiente date și elemente pentru

începerea

urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat,

ca, în

conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., să efectueze

acte premergătoare pentru a constata dacă există temeiuri pentru începerea

urmăririi penale.

Î

n

cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind

începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile

procesual penale nu

permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor

verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

Așa

fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată,

întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a

creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.

Nici

critica scrisă a petiționarei, privind cuantumul cheltuielilor judiciare la

care a fost obligată de prima instanță nu poate fi primită, acestea fiind

stabilite în raport cu cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de

procedură.

Î

n

raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este

temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara F.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F.M. împotriva

sentinței penale nr. 98/F din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 februarie 2010.