ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1196/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1196/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1404/ C din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Sibiu, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. S.A., în contradictoriu cu pârâții Societatea de Asigurare și Reasigurare A. S.A., sucursala Sibiu, și N.I., ca urmare, pârâții au fost obligați să plătească în solidar reclamantei suma de 17.980.904 lei cu titlu de despăgubiri în valoare reactualizată, plus 1.817.823 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii în legătură cu prevederile H.G. nr. 906/1999.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamanta S.C. T. S.A. Sibiu și de pârâții Societatea de Asigurare și Reasigurare A. S.A., sucursala Sibiu, și N.I. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 515/ A din 15 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Societatea de Asigurare și Reasigurare A. S.A., sucursala Sibiu pe care nu l-a motivat și nici nu l-a timbrat cu sumele prevăzute în citație.
Cum excepția netimbrării prevalează asupra excepției de nulitate a recursului, Curtea urmează a soluționa pricina ținând cont de această excepție.
Astfel, este de reținut că recurenta nu a timbrat anticipat recursul și, ca urmare, aceasta a fost legal citată pentru termenul de astăzi 26 februarie 2003, cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu suma de 714.736 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei timbru judiciar, obligație căreia nu i s-a conformat.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, a fost stabilit principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de acest act normativ, care se plătesc anticipat sau, până cel mai târziu, la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 pct. 1 și 5 din Normele de aplicare a legii sus-citate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și / sau timbrul judiciar, cererea se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, cu sumele menționate în citație, că, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat în cauză.
Așa fiind, recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare și Reasigurare A. S.A., sucursala Sibiu, urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare și Reasigurare A. SA, sucursala Sibiu, împotriva deciziei nr. 515/ A din 15 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 februarie 2003.