ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 351 din 12 martie 2001, a obligat pârâta B.A. S.A., sucursala Sibiu, (în prezent R.B. S.A)., sucursala Sibiu, să restituie reclamantului P.C. suma de 105.680.000 lei încasată necuvenit. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 474 din 8 iunie 2001, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului, în sensul că a respins acțiunea reclamantului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct .9 C. proc. civ., respectiv că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recursul s-a timbrat cu suma de 150.000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 10.000 lei. Întrucât recursul a fost insuficient timbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) raportat la art. 11 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 146/1997, precum și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 cum au fost modificate și completate, reclamantul a fost citat pentru primul termen de judecată din 20 februarie 2003 cu mențiunea de a depune în completare taxa de timbru în sumă de 3.342.900 lei și timbru judiciar în valoare de 40.000 lei. Cu toate acestea, reclamantul nu a îndeplinit obligația de plată, astfel că devin incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995, potrivit cărora timbrarea insuficientă a recursului se sancționează cu anularea lui. În consecință, se va anula recursul ca fiind insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 474 din 8 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.