ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3531/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2324 pronunțată

la data de 29 iunie 2009 de Tribunalul Maramureș a fost admisă

excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta SC

V.T. SRL și respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.E.

în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL.

Pentru a dispune astfel

instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că

anterior promovării acțiunii care este indiscutabil un litigiu

comercial evaluabil în bani, a îndeplinit procedura concilierii prevăzute

de art. 720 C. proc. civ., înscrisurile depuse nereprezentând cerințele

prevăzute de art. 720

1

alin. (1)-(5) C. proc. civ.

Tot astfel, a reținut

instanța, reclamantul nu a reușit să-și cuantifice

pretențiile și să le argumenteze, respectiv să le

dovedească, deși i-au fost acordate aproximativ douăsprezece

termene în acest sens, astfel că acțiunea nu este nici timbrată

corespunzător, cerință ce nu a fost îndeplinită

datorită nedepunerii în instanță a înscrisurilor care să

dea această posibilitate.

Prin decizia civilă nr. 173 din

18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantul

C.E. împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și

a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut, în esență, că intimatei i

s-a expediat o scrisoare recomandată, conform recipisei depuse la dosar,

dar demersul său a rămas fără rezultat, întrucât nu a

primit nici un răspuns, recomandata nefiind ridicată de la Oficiul

poștal, astfel încât reclamantului nu i s-ar putea imputa lipsa depunerii

înscrisului referitor la realizarea procedurii de conciliere și chiar dacă

ar fi existat un înscris în urma recomandatei adresate, situația nu s-ar

fi schimbat în sensul concilierii diferendului și, drept urmare, nu se

poate reține că nu s-a încercat soluționarea amiabilă a

litigiului și că nu s-a urmat procedura prevăzută de norma

enunțată, respectiv art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC V.T. SRL întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe

cale de consecință, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului și menținerii ca legală și

temeinică a hotărârii instanței de fond.

Recurenta-pârâtă arată

astfel că în mod greșit instanța de apel a reținut că

ar fi îndeplinite exigențele prevederilor art. 720

1

C. proc.

civ., în condițiile în care reclamantul-intimat este cel care avea obligația

convocării părții adverse, comunicarea în scris a

pretențiilor, a temeiului legal și a actelor doveditoare,

obligație pe care recunoaște că nu a îndeplinit-o.

Consideră că nu poate fi

culpabilizată societatea că nu a ridicat corespondența, în condițiile

în care administratorul acesteia este singurul angajat, iar acesta

călătorește perioade îndelungate în interes de serviciu, aspect

cunoscut de către reclamant.

Susține că instanța

de apel a analizat în mod singular existența înscrisului referitor la

rezultatul procedurii concilierii, omițând faptul că acesta

reprezintă materializarea derulării unei proceduri obligatorii

instituită de legiuitor, procedură care în speță nu s-a

derulat, chiar dacă a existat o încercare nereușită în acest

sens.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată că, într-adevăr, în cauză, nu au fost îndeplinite

toate condițiile ce țin de convocarea în vederea concilierii,

însă nerespectarea întocmai a acestora nu este de natură a atrage

sancțiunea inadmisibilității acțiunii, atât timp cât pârâta

nu a invocat și nu a dovedit o vătămare și nu a

contracarat, sub acest aspect, acțiunea reclamantului.

În consecință, Înalta

Curte, apreciază că, în speță, scopul și finalitatea

avute în vedere de dispozițiile art. 720

1

alin. (1) C. proc.

civ. au fost atinse, în sensul că a existat o convocare, prin recomandata

expediată la care nu s-a răspuns, nefiind ridicată de la Oficiul

poștal, împrejurare în care, neputându-se realiza concilierea

propriu-zisă, cel ce se consideră îndreptățit la executarea

unei obligații sau prestații bănești poate sesiza

instanța, fără a-i putea fi imputată neîndeplinirea întocmai

a cerințelor conținute de norma enunțată,- așa cum

corect a reținut și instanța de apel.

De altfel, faptul că intimata-pârâtă

nu dorește o conciliere efectivă a rezultat și din atitudinea

adoptată de aceasta pe parcursul judecății, cu ocazia multelor

termene acordate, concretizată prin neridicarea recomandatelor cu adresele

instanțelor și depunerea la dosar de note și întâmpinări.

În consecință,

reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă

pentru modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută,

ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâtă,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC V.T. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 173 din 18

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.