ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3531/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2324 pronunțată la data de 29 iunie 2009 de Tribunalul Maramureș a fost admisă excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta SC V.T. SRL și respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că anterior promovării acțiunii care este indiscutabil un litigiu comercial evaluabil în bani, a îndeplinit procedura concilierii prevăzute de art. 720 C. proc. civ., înscrisurile depuse nereprezentând cerințele prevăzute de art. 720 1 alin. (1)-(5) C. proc. civ.

Tot astfel, a reținut instanța, reclamantul nu a reușit să-și cuantifice pretențiile și să le argumenteze, respectiv să le dovedească, deși i-au fost acordate aproximativ douăsprezece termene în acest sens, astfel că acțiunea nu este nici timbrată corespunzător, cerință ce nu a fost îndeplinită datorită nedepunerii în instanță a înscrisurilor care să dea această posibilitate. Prin decizia civilă nr. 173 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantul C.E. împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că intimatei i s-a expediat o scrisoare recomandată, conform recipisei depuse la dosar, dar demersul său a rămas fără rezultat, întrucât nu a primit nici un răspuns, recomandata nefiind ridicată de la Oficiul poștal, astfel încât reclamantului nu i s-ar putea imputa lipsa depunerii înscrisului referitor la realizarea procedurii de conciliere și chiar dacă ar fi existat un înscris în urma recomandatei adresate, situația nu s-ar fi schimbat în sensul concilierii diferendului și, drept urmare, nu se poate reține că nu s-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului și că nu s-a urmat procedura prevăzută de norma enunțată, respectiv art. 720 1 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.T. SRL întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Recurenta-pârâtă arată astfel că în mod greșit instanța de apel a reținut că ar fi îndeplinite exigențele prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., în condițiile în care reclamantul-intimat este cel care avea obligația convocării părții adverse, comunicarea în scris a pretențiilor, a temeiului legal și a actelor doveditoare, obligație pe care recunoaște că nu a îndeplinit-o. Consideră că nu poate fi culpabilizată societatea că nu a ridicat corespondența, în condițiile în care administratorul acesteia este singurul angajat, iar acesta călătorește perioade îndelungate în interes de serviciu, aspect cunoscut de către reclamant.

Susține că instanța de apel a analizat în mod singular existența înscrisului referitor la rezultatul procedurii concilierii, omițând faptul că acesta reprezintă materializarea derulării unei proceduri obligatorii instituită de legiuitor, procedură care în speță nu s-a derulat, chiar dacă a existat o încercare nereușită în acest sens. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată că, într-adevăr, în cauză, nu au fost îndeplinite toate condițiile ce țin de convocarea în vederea concilierii, însă nerespectarea întocmai a acestora nu este de natură a atrage sancțiunea inadmisibilității acțiunii, atât timp cât pârâta nu a invocat și nu a dovedit o vătămare și nu a contracarat, sub acest aspect, acțiunea reclamantului.

În consecință, Înalta Curte, apreciază că, în speță, scopul și finalitatea avute în vedere de dispozițiile art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. au fost atinse, în sensul că a existat o convocare, prin recomandata expediată la care nu s-a răspuns, nefiind ridicată de la Oficiul poștal, împrejurare în care, neputându-se realiza concilierea propriu-zisă, cel ce se consideră îndreptățit la executarea unei obligații sau prestații bănești poate sesiza instanța, fără a-i putea fi imputată neîndeplinirea întocmai a cerințelor conținute de norma enunțată,- așa cum corect a reținut și instanța de apel. De altfel, faptul că intimata-pârâtă nu dorește o conciliere efectivă a rezultat și din atitudinea adoptată de aceasta pe parcursul judecății, cu ocazia multelor termene acordate, concretizată prin neridicarea recomandatelor cu adresele instanțelor și depunerea la dosar de note și întâmpinări.

În consecință, reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă pentru modificarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.T. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 173 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.